Cele mai recente studii arată că majoritatea cântărilor creștine compuse în ultimii ani nu au o viață mai lungă de 3-4 ani. Ceea ce azi e considerat „hit” mâine va fi uitat și înlocuit cu altul (vezi link mai jos). Acest lucru este deosebit de îngrijorător deoarece reflectă calitatea slabă a acestor cântece cât și lipsa de profunzime a evlaviei celor care le compun.
Pe de cealaltă parte avem imnurile clasice anglo-americane de acum 250 de ani (lăsând la o parte Psalmii care sunt cântați de peste 3000 de ani) care au rezistat testului timpului și sunt cântate și azi în bisericile tradiționale dar tot mai puțin (sau aproape deloc) în cele care au îmbrățișat închinarea contemporană.
Această situație ne face să ne întrebăm care sunt criteriile unei cântări bune? Putem stabili niște criterii pentru a face cele mai bune alegeri în privința cântărilor? Cum ne putem asigura că oferim bisericilor noastre un repertoriu de cântări solid și trainic, atât pentru generația de azi cât și pentru următoarele?
În acest sens mă bucur să vă pun la dispoziție un material tradus recent despre 7 Calități a unei cântări creștine solide și trainice, scris de Terry Johnson, pastor al Bisericii Reformate Prezbiteriene din Savannah, Georgia, Statele Unite și scriitor de multe cărți pe subiectul închinării creștine.
Statistică despre viața scurtă a cântecelor moderne: https://religionnews.com/2022/05/02/like-that-new-church-worship-song-chances-are-it-will-be-gone-soon/
INTRODUCERE
Chuck Fromm, bine-cunoscut ca unul dintre cei mai importanți lideri ai mișcării originale a muzicii creștine contemporane, apărute la Biserica Calvary Chapel din Costa Mesa, California a scris un articol intitulat „Listă de piese sau carte de imnuri?” pentru revista Worship Leader, la care e redactor. „Care este cartea de imnuri a bisericii voastre?” întreabă el. Apoi discută despre ceea ce noi considerăm a fi problema majoră: „Sunt imnurile voastre reprezentative atât pentru creștinismul istoric, cât și pentru cel modern?” Mai mult: „Sunt cântările voastre reprezentative pentru natura multiculturală, multietnică, foarte diversă a Împărăției cerurilor?” Și, în plus: „Transmit imnurile concomitent un adevăr teologic adânc și o imagine metaforică frumoasă?”[1]
Preocupările lui sunt și ale noastre. Selecții cu vechime istorică, dar și moderne? Origini etnice/culturale diverse? Conținut teologic/biblic profund? Expresii poetice/metaforice frumoase? Argumentul lui e în favoarea unei cărți de imnuri tradiționale bune în care timpul a dat la o parte ceea ce e lipsit de valoare, biserica a făcut judecata estetică și teologică și contribuțiile contemporane sunt probate și, treptat, acceptate.
Mulți dintre cei mai mari compozitori și poeți ai lumii au fost creștini. Bach, Händel și Mendelssohn, la fel ca Lowell Mason și mulți alții, i-au lăsat bisericii un tezaur al muzicii, o muzică durabilă, care a trecut testul timpului. Cu privire la versuri, trebuie acordată prioritate celor pe care ni le-a lăsat Dumnezeu în Cuvântul Său, și anume Psalmilor și imnurilor presărate de-a lungul celor două Testamente. Imnurile tradiționale, bogate în conținut biblic, ne-au provenit de la numeroși autori: Părinții Bisericii, ordinele monahale, reformatorii, autorii evanghelici de imnuri din secolul al XVIII-lea (Watts, Charles Wesley, Toplady, Newton, Cowper, Dodderidge etc.), precum și de la unii autori moderni. Imnurile noastre au diverse origini: din Europa Occidentală, Centrală, de Sud și de Est, din Marea Britanie, Turcia, Siria, Egipt și Nordul Africii; și provin din diferite biserici: din toate mișcările protestante, din romano-catolicism și din ortodoxia răsăriteană. Primul nostru sfat este să se acorde prioritate psalmodiei și imnologiei tradiționale. Pe măsură ce discutăm criteriile alegerii cântărilor, vom detalia această preferință. Deocamdată vă sfătuim ca, atunci când alegeți imnurile, să nu compromiteți calitatea în favoarea nisipurilor mișcătoare ale popularității. Dați cinste tradiției bisericii. Dați cinste înțelepciunii colective a bisericii. Dați cinste judecății estetice a bisericii. Dați cinste darului providenței lui Dumnezeu pe care îl reprezintă tezaurul de cântări al bisericii. Dați cinste imnologiei și psalmodiei tradiționale pentru conținutul lor biblic bogat și pentru amploarea lor universală.
Putem stabili niște criterii pentru a face cele mai bune alegeri în privința cântărilor? Grupurile editoriale care au publicat colecții de imnuri și-au stabilit principiile de bază pentru alegerea acestora de generații. Citiți introducerile din aproape orice carte de imnuri. Alegerea cântărilor „nu e o chestiune de gust”, spune T. David Gordon, „este o chestiune de principii estetice, teologice și liturgice serioase.”[2] Pentru că muzica frumoasă creștină va reflecta natura lui Dumnezeu, Sursa întregului adevăr, a neprihănirii și a belșugului.
INTRODUCERE
Chuck Fromm, bine-cunoscut ca unul dintre cei mai importanți lideri ai mișcării originale a muzicii creștine contemporane, apărute la Biserica Calvary Chapel din Costa Mesa, California a scris un articol intitulat „Listă de piese sau carte de imnuri?” pentru revista Worship Leader, la care e redactor. „Care este cartea de imnuri a bisericii voastre?” întreabă el. Apoi discută despre ceea ce noi considerăm a fi problema majoră: „Sunt imnurile voastre reprezentative atât pentru creștinismul istoric, cât și pentru cel modern?” Mai mult: „Sunt cântările voastre reprezentative pentru natura multiculturală, multietnică, foarte diversă a Împărăției cerurilor?” Și, în plus: „Transmit imnurile concomitent un adevăr teologic adânc și o imagine metaforică frumoasă?”[1]
Preocupările lui sunt și ale noastre. Selecții cu vechime istorică, dar și moderne? Origini etnice/culturale diverse? Conținut teologic/biblic profund? Expresii poetice/metaforice frumoase? Argumentul lui e în favoarea unei cărți de imnuri tradiționale bune în care timpul a dat la o parte ceea ce e lipsit de valoare, biserica a făcut judecata estetică și teologică și contribuțiile contemporane sunt probate și, treptat, acceptate.
Mulți dintre cei mai mari compozitori și poeți ai lumii au fost creștini. Bach, Händel și Mendelssohn, la fel ca Lowell Mason și mulți alții, i-au lăsat bisericii un tezaur al muzicii, o muzică durabilă, care a trecut testul timpului. Cu privire la versuri, trebuie acordată prioritate celor pe care ni le-a lăsat Dumnezeu în Cuvântul Său, și anume Psalmilor și imnurilor presărate de-a lungul celor două Testamente. Imnurile tradiționale, bogate în conținut biblic, ne-au provenit de la numeroși autori: Părinții Bisericii, ordinele monahale, reformatorii, autorii evanghelici de imnuri din secolul al XVIII-lea (Watts, Charles Wesley, Toplady, Newton, Cowper, Dodderidge etc.), precum și de la unii autori moderni. Imnurile noastre au diverse origini: din Europa Occidentală, Centrală, de Sud și de Est, din Marea Britanie, Turcia, Siria, Egipt și Nordul Africii; și provin din diferite biserici: din toate mișcările protestante, din romano-catolicism și din ortodoxia răsăriteană. Primul nostru sfat este să se acorde prioritate psalmodiei și imnologiei tradiționale. Pe măsură ce discutăm criteriile alegerii cântărilor, vom detalia această preferință. Deocamdată vă sfătuim ca, atunci când alegeți imnurile, să nu compromiteți calitatea în favoarea nisipurilor mișcătoare ale popularității. Dați cinste tradiției bisericii. Dați cinste înțelepciunii colective a bisericii. Dați cinste judecății estetice a bisericii. Dați cinste darului providenței lui Dumnezeu pe care îl reprezintă tezaurul de cântări al bisericii. Dați cinste imnologiei și psalmodiei tradiționale pentru conținutul lor biblic bogat și pentru amploarea lor universală.
Putem stabili niște criterii pentru a face cele mai bune alegeri în privința cântărilor? Grupurile editoriale care au publicat colecții de imnuri și-au stabilit principiile de bază pentru alegerea acestora de generații. Citiți introducerile din aproape orice carte de imnuri. Alegerea cântărilor „nu e o chestiune de gust”, spune T. David Gordon, „este o chestiune de principii estetice, teologice și liturgice serioase.”[2] Pentru că muzica frumoasă creștină va reflecta natura lui Dumnezeu, Sursa întregului adevăr, a neprihănirii și a belșugului.
Criterii de evaluare
Deși tezaurul de imnuri este o sursă neprețuită pentru cântul congregațional, el nu este o sursă infailibilă. Iar respectul pentru acest tezaur nu exclude adăugiri în timp. „Canonul” evoluează. Judecățile trebuie făcute. Am putea stabili cel puțin următoarele criterii prin care să se evalueze o anumită cântare:[3]
1. E cantabilă cu toată biserica?
Este melodia destul de simplă pentru ca o congregație să o învețe după un timp relativ scurt de exersare? Observați că nu spunem că trebuie să fie într-atât de simplă, încât să poată fi învățată de prima dată. Dar nici n-ar trebui să fie într-atât de complicată sau dificilă (nu e întotdeauna același lucru), încât congregația să se tot poticnească după ani de zile de când tot o cântă.[4] Aceasta este, în esență, ceea ce puritanul Richard Baxter a spus acum peste 300 de ani: „Cred că este nedrept să se folosească asemenea lucrări muzicale care sunt superficiale (adică, ușoare, frivole, fără valoare, spre deosebire de cele cu greutate) sau pe care congregația să nu le poată înțelege cu ușurință.” El preferă „muzica bisericească clară și inteligibilă”.[5] În această privință, un număr mare de melodii contemporane pe de-o parte, precum și anumite piese de muzică clasică pe de alta, nu trec testul. Unele dintre cântările biblice cunoscute sunt frumoase cântate de către soliști, dar, deoarece au ritmuri neregulate, nu sunt cântate la fel de bine de congregații. Multe melodii contemporane sunt murmurate, nu cântate. Ele nu încurajează un cânt viguros, cu glas puternic. Există melodii clasice care trebuie clasate ca excelente din punct de vedere muzical, dar care cer coruri bine pregătite pentru a le putea interpreta adecvat. „Sincopele complexe, salturile melodice dificile și ambitusul prea vast fac o melodie greu de cântat pentru o congregație”, spune John Ferguson de la St. Olaf College. „Aceste trăsături nu au nimic de-a face cu genul muzical, ci au de-a face în totalitate cu capacitatea congregației de a le cânta bine și sigură pe ea.”[6] „Prea multe dintre cântările de laudă recente par să ignore toate regulile bunei compoziții, dându-ne nu niște melodii bine alcătuite, ci doar niște note înșirate una după alta”, spune D.T. Williams. Deseori, ele „nu sunt foarte cantabile”, susține el.[7] Cartea de imnuri însăși conține un număr de piese dificile. Deseori, cuvintele sunt excelente, dar melodiile sunt de slabă calitate. Sunt zeci de imnuri și Psalmi versificați care caută o muzică excelentă. Reforma a readus, în mod corect, cântul congregațional în viața bisericii, înlocuind corurile și soliștii profesioniști. Așadar, primul test al oricărei cântări trebuie să fie acesta: poate fi ea cântată de întreaga congregație?
Deși tezaurul de imnuri este o sursă neprețuită pentru cântul congregațional, el nu este o sursă infailibilă. Iar respectul pentru acest tezaur nu exclude adăugiri în timp. „Canonul” evoluează. Judecățile trebuie făcute. Am putea stabili cel puțin următoarele criterii prin care să se evalueze o anumită cântare:[3]
1. E cantabilă cu toată biserica?
Este melodia destul de simplă pentru ca o congregație să o învețe după un timp relativ scurt de exersare? Observați că nu spunem că trebuie să fie într-atât de simplă, încât să poată fi învățată de prima dată. Dar nici n-ar trebui să fie într-atât de complicată sau dificilă (nu e întotdeauna același lucru), încât congregația să se tot poticnească după ani de zile de când tot o cântă.[4] Aceasta este, în esență, ceea ce puritanul Richard Baxter a spus acum peste 300 de ani: „Cred că este nedrept să se folosească asemenea lucrări muzicale care sunt superficiale (adică, ușoare, frivole, fără valoare, spre deosebire de cele cu greutate) sau pe care congregația să nu le poată înțelege cu ușurință.” El preferă „muzica bisericească clară și inteligibilă”.[5] În această privință, un număr mare de melodii contemporane pe de-o parte, precum și anumite piese de muzică clasică pe de alta, nu trec testul. Unele dintre cântările biblice cunoscute sunt frumoase cântate de către soliști, dar, deoarece au ritmuri neregulate, nu sunt cântate la fel de bine de congregații. Multe melodii contemporane sunt murmurate, nu cântate. Ele nu încurajează un cânt viguros, cu glas puternic. Există melodii clasice care trebuie clasate ca excelente din punct de vedere muzical, dar care cer coruri bine pregătite pentru a le putea interpreta adecvat. „Sincopele complexe, salturile melodice dificile și ambitusul prea vast fac o melodie greu de cântat pentru o congregație”, spune John Ferguson de la St. Olaf College. „Aceste trăsături nu au nimic de-a face cu genul muzical, ci au de-a face în totalitate cu capacitatea congregației de a le cânta bine și sigură pe ea.”[6] „Prea multe dintre cântările de laudă recente par să ignore toate regulile bunei compoziții, dându-ne nu niște melodii bine alcătuite, ci doar niște note înșirate una după alta”, spune D.T. Williams. Deseori, ele „nu sunt foarte cantabile”, susține el.[7] Cartea de imnuri însăși conține un număr de piese dificile. Deseori, cuvintele sunt excelente, dar melodiile sunt de slabă calitate. Sunt zeci de imnuri și Psalmi versificați care caută o muzică excelentă. Reforma a readus, în mod corect, cântul congregațional în viața bisericii, înlocuind corurile și soliștii profesioniști. Așadar, primul test al oricărei cântări trebuie să fie acesta: poate fi ea cântată de întreaga congregație?
2. Este corectă din punct de vedere biblic și teologic?
Adevărul e vital. Biserica învață mult din teologia ei prin cântările ei, după cum a scris Luther cu mult timp în urmă. El a spus: „După Cuvântul lui Dumnezeu, muzica merită cel mai înalt respect.”[8] Biserica învață, de asemenea, limbajul experienței creștine prin ceea ce cântă. În mod instinctiv, noi ne întoarcem la cântările noastre atât în vremuri de suferință, cât și de mare bucurie, pentru a găsi limbajul adecvat pentru exprimarea reacției noastre. E vital ca tot ceea ce cântăm să fie corect teologic. Cu o generație în urmă, imnul „E drept că Isus a murit” (At the Cross) a fost foarte popular. Are aceste versuri la refren:
„Crucea e locul unde El m-a luminat,
Am fost orb, vedere-aici mi s-a dat,
Pe Isus eu în inimă-am primit;
Sunt voios, pacea Lui am dobândit.”[9]
Adevărul e vital. Biserica învață mult din teologia ei prin cântările ei, după cum a scris Luther cu mult timp în urmă. El a spus: „După Cuvântul lui Dumnezeu, muzica merită cel mai înalt respect.”[8] Biserica învață, de asemenea, limbajul experienței creștine prin ceea ce cântă. În mod instinctiv, noi ne întoarcem la cântările noastre atât în vremuri de suferință, cât și de mare bucurie, pentru a găsi limbajul adecvat pentru exprimarea reacției noastre. E vital ca tot ceea ce cântăm să fie corect teologic. Cu o generație în urmă, imnul „E drept că Isus a murit” (At the Cross) a fost foarte popular. Are aceste versuri la refren:
„Crucea e locul unde El m-a luminat,
Am fost orb, vedere-aici mi s-a dat,
Pe Isus eu în inimă-am primit;
Sunt voios, pacea Lui am dobândit.”[9]
E adevărat că, odată ce venim la cruce, suntem „voioși toată ziua”[10]? Câți au fost înșelați de falsa așteptare pe care o creează acest refren, că vor fi mereu voioși? Câți au fost nepregătiți atunci când suferința, tristețea, necazul și încercările inevitabile le-au ieșit în cale? Acesta este un refren care descrie în mod incorect natura experienței creștine. Îndrumă greșit. Iubita colindă de Crăciun, „Departe-ntr-o iesle”, are următorul vers:
„Micuțul Domn Isus nu plânge deloc.”[11]
Cristologia tradițională spune că Isus a fost „Dumnezeu adevărat și om adevărat”. El a avut parte de toată gama experiențelor umane, fără păcat. Câți oameni, în special cei care nu-și pun probleme teologice care merg dincolo de ceea ce cântă, n-au fost influențați să-L privească pe Isus doar ca pe o ființă umană îndepărtată pe baza acestei colinde? Dacă Isus a fost cu adevărat om, atunci, ca prunc, El a plâns, așa cum fac toți pruncii. Totuși colinda ne-ar face să credem că Isus nu a simțit durerile și emoțiile pe care le simt oamenii și, prin urmare, n-ar putea să ne înțeleagă. Acest Isus e ca marmura, nu are sentimente. Și totuși Isus, pe care ni-L prezintă Biblia, este capabil să ne înțeleagă tocmai pentru că a suferit și a fost ispitit în toate modurile la fel ca noi. Datorită acestui fapt, El poate simți cu noi ca Marele nostru Preot credincios (Evrei 2:17-18; 4:15-16). Ceea ce cântăm trebuie să aibă acuratețe biblică și să fie corect din punct de vedere teologic. Cântările noastre trebuie să exprime cu credincioșie atât doctrina, cât și experiența creștină. „Cele mai bune versuri”, spune D.T. Williams, „i-au ajutat (pe credincioșii generațiilor precedente) să-și interpreteze propriile lor experiențe religioase în moduri biblice sănătoase.”[12] Este un lucru imperativ să promovăm cântări caracterizate de acuratețe teologică și biblică.
3. Din punct de vedere biblic și teologic, este o cântare matură?
Pavel îi mustră pe corinteni (1 Cor. 3:1 și urm.) iar scriitorul Epistolei către Evrei îi dojenește pe cititorii săi pentru că nu au trecut de la „lapte” la „hrană tare”, pentru că au nevoie să fie reinstruiți în privința „celor dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu” și pentru că nu s-au dus „spre cele desăvârșite” (Evrei 5:11-6:2). Înainte de moartea lui, James Montgomery Boice s-a plâns că imnurile mărețe ale bisericii au fost înlocuite de „zornăituri răsuflate care au mai multe în comun cu metodele de publicitate contemporane, decât cu Psalmii”.[13] Există, probabil, un loc pentru refrenele copiilor și pentru cântecele cântate la focul de tabără. Totuși acel loc este școala duminicală și tabăra de vară, nu serviciile de închinare publică din biserică. Acest lucru este adevărat în mod particular pentru bisericile din tradiția reformată. Protestantismul reformat este binecuvântat cu o teologie măreață și complexă. Și totuși el poate fi susținut doar dacă este reafirmat constant în închinarea noastră publică. Doctrinele și practicile noastre sunt transmise și învățate în întâlnirile noastre congregaționale principale sau nu sunt transmise și învățate deloc într-un mod semnificativ. Da, s-ar putea să fie unii care deprind credința reformată prin ceea ce citesc personal sau prin intermediul unor grupuri de studiu mici și specializate. Totuși, pentru cea mai mare parte a congregației, gândirea și evlavia reformată vor rămâne ceva străin dacă nu vor fi deprinse în cadrul închinării publice. În consecință, predicile noastre, cu siguranță, fac acest lucru, dar și citirea Scripturii, administrarea sacramentelor, rugăciunile și cântările noastre trebuie să reafirme învățăturile noastre distincte, în caz contrar aceste învățături distincte se vor evapora ușor din conștiința congregațională. Într-adevăr, nu doar predicarea noastră, ci și rugăciunile, cântările și sacramentele noastre trebuie să exprime convingerea că Dumnezeu e suveran și Singurul care merită toată gloria (Soli Deo Gloria), că mântuirea este doar prin Cristos (Solus Crhistus), doar prin credință (Sola Fide), doar prin har (Sola Gratia) și că autoritatea noastră finală este numai Scriptura (Sola Scriptura). Toate acestea subliniază că este crucial ca inclusiv cântările bisericii să aibă destulă substanță pentru a exprima cu acuratețe credința matură creștină, precum și rafinamentul experienței creștine.
Cristologia tradițională spune că Isus a fost „Dumnezeu adevărat și om adevărat”. El a avut parte de toată gama experiențelor umane, fără păcat. Câți oameni, în special cei care nu-și pun probleme teologice care merg dincolo de ceea ce cântă, n-au fost influențați să-L privească pe Isus doar ca pe o ființă umană îndepărtată pe baza acestei colinde? Dacă Isus a fost cu adevărat om, atunci, ca prunc, El a plâns, așa cum fac toți pruncii. Totuși colinda ne-ar face să credem că Isus nu a simțit durerile și emoțiile pe care le simt oamenii și, prin urmare, n-ar putea să ne înțeleagă. Acest Isus e ca marmura, nu are sentimente. Și totuși Isus, pe care ni-L prezintă Biblia, este capabil să ne înțeleagă tocmai pentru că a suferit și a fost ispitit în toate modurile la fel ca noi. Datorită acestui fapt, El poate simți cu noi ca Marele nostru Preot credincios (Evrei 2:17-18; 4:15-16). Ceea ce cântăm trebuie să aibă acuratețe biblică și să fie corect din punct de vedere teologic. Cântările noastre trebuie să exprime cu credincioșie atât doctrina, cât și experiența creștină. „Cele mai bune versuri”, spune D.T. Williams, „i-au ajutat (pe credincioșii generațiilor precedente) să-și interpreteze propriile lor experiențe religioase în moduri biblice sănătoase.”[12] Este un lucru imperativ să promovăm cântări caracterizate de acuratețe teologică și biblică.
3. Din punct de vedere biblic și teologic, este o cântare matură?
Pavel îi mustră pe corinteni (1 Cor. 3:1 și urm.) iar scriitorul Epistolei către Evrei îi dojenește pe cititorii săi pentru că nu au trecut de la „lapte” la „hrană tare”, pentru că au nevoie să fie reinstruiți în privința „celor dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu” și pentru că nu s-au dus „spre cele desăvârșite” (Evrei 5:11-6:2). Înainte de moartea lui, James Montgomery Boice s-a plâns că imnurile mărețe ale bisericii au fost înlocuite de „zornăituri răsuflate care au mai multe în comun cu metodele de publicitate contemporane, decât cu Psalmii”.[13] Există, probabil, un loc pentru refrenele copiilor și pentru cântecele cântate la focul de tabără. Totuși acel loc este școala duminicală și tabăra de vară, nu serviciile de închinare publică din biserică. Acest lucru este adevărat în mod particular pentru bisericile din tradiția reformată. Protestantismul reformat este binecuvântat cu o teologie măreață și complexă. Și totuși el poate fi susținut doar dacă este reafirmat constant în închinarea noastră publică. Doctrinele și practicile noastre sunt transmise și învățate în întâlnirile noastre congregaționale principale sau nu sunt transmise și învățate deloc într-un mod semnificativ. Da, s-ar putea să fie unii care deprind credința reformată prin ceea ce citesc personal sau prin intermediul unor grupuri de studiu mici și specializate. Totuși, pentru cea mai mare parte a congregației, gândirea și evlavia reformată vor rămâne ceva străin dacă nu vor fi deprinse în cadrul închinării publice. În consecință, predicile noastre, cu siguranță, fac acest lucru, dar și citirea Scripturii, administrarea sacramentelor, rugăciunile și cântările noastre trebuie să reafirme învățăturile noastre distincte, în caz contrar aceste învățături distincte se vor evapora ușor din conștiința congregațională. Într-adevăr, nu doar predicarea noastră, ci și rugăciunile, cântările și sacramentele noastre trebuie să exprime convingerea că Dumnezeu e suveran și Singurul care merită toată gloria (Soli Deo Gloria), că mântuirea este doar prin Cristos (Solus Crhistus), doar prin credință (Sola Fide), doar prin har (Sola Gratia) și că autoritatea noastră finală este numai Scriptura (Sola Scriptura). Toate acestea subliniază că este crucial ca inclusiv cântările bisericii să aibă destulă substanță pentru a exprima cu acuratețe credința matură creștină, precum și rafinamentul experienței creștine.
Din punct de vedere istoric, protestantismul reformat a arătat o preferință clară pentru Psalmii versificați și pentru imnurile biblice care au trecut testul timpului. În privința imnurilor, cele din secolul al XVIII-lea – considerat „epoca de aur” a compunerii de imnuri – sunt în special un bun exemplu.[14] Autorii de imnuri din secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea „chiar au simțit puternic obligația de a se asigura că versurile lor sunt scripturale, dacă nu chiar Scriptură pură”, după cum arată D.T. Williams. Ei s-au maturizat într-un mediu al psalmodiei exclusive (biserici în care se cântau numai Psalmii) și, în consecință, au adus în munca lor practici legate de fidelitatea biblică riguroasă. Deseori, ei „au inclus referințe biblice care au justificat conținutul lor la finalul fiecărei strofe sau al fiecărui rând.”[15] Cântările simpliste, sentimentale, repetitive, prin natura lor, nu pot transmite încărcătura doctrinei reformate și va lăsa poporul lui Dumnezeu slab echipat pentru ocazii importante. Problema lor, ca și a multora dintre cântările de tip Gospel de la sfârșitul secolului al XIX-lea, nu este momentul în care au fost scrise, ca și când ar fi ceva inerent greșit cu orice e modern, ci obiecția constă în forma și conținutul lor rezultant. Căci forma lor nu poate reda cu ușurință idei serioase.[16] Credința reformată, prin contrast, nu poate supraviețui absenței ideilor serioase.
Psalmii ne învață cum arată cântările aprobate de Dumnezeu. Ele au un conținut teologic bogat. Ei ne învață să cântăm „despre îndurările (ebr. hesed, har) Domnului” (Ps. 89:1), despre credincioșia și despre lucrările mâinilor Sale (Ps. 92:2, 4), despre măreția, strălucirea, maiestatea, puterea și frumusețea Lui (Ps. 96:4-6), despre dreptatea Lui (Ps. 101:1). Psalmii sunt plini atât de atributele lui Dumnezeu și de lucrările Lui (de ex., Psalmii 145-150), cât și de experiențe creștine. Întâlnim cuvinte de mărturisire și implorări ale milei (Psalmii 6, 25, 32, 51, 130, 143), strigăte de ajutor (Psalmii 3, 4, 5) și de mulțumire (Psalmii 65, 100, 136), precum și lamentări și nemulțumiri (Psalmii 3, 4, 10, 13, 64, 77, 88 etc.). Cântările noastre sunt un mijloc prin care Cuvântul lui Cristos locuiește din belșug în noi și prin care ne învățăm și ne sfătuim unii pe alții (Col. 3:16).
Dr. Douglas Kelly povestește despre o scenă care se repeta deseori în Scoția secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, în care familii despărțite de emigrările masive spre America de Nord își iau rămas bun fluturând din mâini, în timp ce atât cei de pe chei, cât și cei de pe vapoarele care tocmai plecau în larg cântau mișcătorul Psalm 23, concluzionând:
„Bunătatea și îndurarea sigur mă vor însoți toată viața mea;
Și în casa lui Dumnezeu pentru totdeauna eu voi sta.”
Este de remarcat că Martin Luther King, Jr., ajungând la finalul emoționant al discursului său intitulat „I have a dream (=Am un vis)”, susținut pe treptele Memorialului Lincoln (la 23 august 1963), a apelat la două imnuri pentru a găsi cuvintele potrivite cu care să exprime temele puternice ale momentului. El a recitat prima strofă a imnului național „My Country Tis of Thee” care a produs o puternică impresie. Incomparabila lui concluzie a fost o expresie dintr-un cântec din repertoriul afro-americanilor: „Liberi, în sfârșit! Liberi, în sfârșit! Mulțumim lui Dumnezeu că suntem liberi, în sfârșit!” În mod similar, în ultimul său discurs intitulat „Vârful muntelui”, din ajunul asasinării lui (3 aprilie 1968), el a recurs din nou la imnologia bisericească pentru a-și exprima sentimentele din acel moment memorabil, recitând ultimul vers al cântării „The Battle Hymn of the Republic”[17]: „Ochii mei au văzut gloria venirii Domnului”. Printre cele mai faimoase versuri pe care le-a utilizat frecvent în discursurile sale și care a devenit ulterior titlu pentru o biografie a lui King a fost un alt vers dintr-o cântare din repertoriul creștin afro-american, bazat pe Ieremia 8:22: „Există un leac alinător în Galaad, pentru vindecarea celui rănit.”
Aflat în închisoare, între 1943-1945, condamnat de guvernul nazist, înainte de a muri ca martir, Dietrich Bonhoeffer s-a referit adesea la mângâierea pe care a primit-o din Psalmi și din mărețele imnuri ale credinței. El a menționat în mod specific „Lăudați-L pe Domnul cel Atotputernic”:
„Lăudat să fie Domnul, care domnește atât de minunat peste toate,
Care te adăpostește sub aripile Lui,
Da, te susține așa de blând!
N-ai văzut oare
Cum dorințele ți-au fost împlinite
Prin ceea ce a poruncit?”
„Bonhoeffer a știut multe imnuri scrise de Gerhardt pe de rost”, a scris biograful său Eric Metaxas, „și acestea l-au susținut în timpul detenției sale.”[18]
Pe măsură ce fiica lui T. David Gordon se stingea încet din cauza leucemiei, pe parcursul unei perioade de opt săptămâni, el o ținea pe micuța Marian cu o mână, în timp ce în cealaltă ținea o carte de cântări din care îi cânta. El menționează că într-o dimineață a cântat cântarea „Cu mine fii” (Abide with Me) din memorie, izbucnind în lacrimi la ultima strofă. El vorbește despre „darul mângâietor și dătător de curaj al unui imn bine scris”.[19]
David Powlison este recunoscător pentru rolul pe care închinarea publică l-a jucat în maturizarea lui creștină, în special acele „imnuri înțelepte, bine făcute care mă invită să și gândesc în timp ce le cânt”. El citează versurile scrise de Katarina von Schlegel „Be Still, My Soul” și sinceritatea lor. Ea „dă glas, în mod sincer, suferinței și necazului ei. De asemenea, dă glas, în mod sincer, speranței și bucuriei ei. Și își exprimă cu sinceritate motivele speranței ei în mijlocul întristării. Domnul este de partea ta chiar și în această situație. El este prietenul tău cel mai bun, prietenul tău ceresc, care nu te va părăsi. El domnește și peste această furtună. El alină aceste emoții întunecate. El îți va face parte din nou de bucuriile cele mai curate ale iubirii. Katarina von Schlegel ne oferă toate aceste daruri.” Powlison conchide: „De-abia aștept s-o întâlnesc și să-i mulțumesc că m-a ajutat.”[20]
Contează ce cântăm, la fel de mult cum contează ce predicăm și pentru ce ne rugăm. Cântările noastre trebuie să fie, în mod vital, mature din punct de vedere biblic și teologic, deoarece ele ne vor pune deseori la dispoziție cuvintele pe care le vom folosi pentru a ne interpreta și exprima experiența. Exemplele pe care le-am dat anterior despre care am spus că sunt modele biblice de rugăciune cu cuvintele Scripturii au fost, mai precis, versuri din cântări cu caracter biblic. Maria, când a primit anunțul îngerului, s-a inspirat din cântarea Anei (Luca 1:46-55; comp. 1 Sam. 2:1-10) și din Psalmul 136; Solomon, la dedicarea Templului, a inclus Psalmul 132:8-9 în rugăciunea sa (2 Cronici 6:40-42); Isus, pe cruce, a rostit (cântat?) cuvinte din Psalmii 22:1 și 31:5 pentru a-Și exprima atât suferința, cât și speranța (Matei 27:46; Luca 23:46); iar Biserica Primară a reacționat în fața persecuției cântând cuvintele Psalmilor 146 și 2 (Fapte 4:24-30). În fiecare caz, cântările bisericii au redat o experiență personală și au oferit cuvintele prin care să se poată exprima o reacție plină de credință.
„Vremurile de tragedie și de încercare nu au nevoie de noutăți”, spune Timothy Quill cu o reținere ironică.[21] Cineva ar putea, probabil, să justifice cântarea unor piese simple ca măsură temporară, menită să-i obișnuiască pe noii credincioși cu cântul înainte de a se trece la cântări mai substanțiale. O utilizare limitată a acestora, ținând cont de capacitatea celor tineri și imaturi, ca apoi să se treacă la cântări mai serioase, este de înțeles. Totuși ar trebui să se acorde prioritate cântului Psalmilor canonici și imnurilor bogate din punct de vedere teologic.
Psalmii ne învață cum arată cântările aprobate de Dumnezeu. Ele au un conținut teologic bogat. Ei ne învață să cântăm „despre îndurările (ebr. hesed, har) Domnului” (Ps. 89:1), despre credincioșia și despre lucrările mâinilor Sale (Ps. 92:2, 4), despre măreția, strălucirea, maiestatea, puterea și frumusețea Lui (Ps. 96:4-6), despre dreptatea Lui (Ps. 101:1). Psalmii sunt plini atât de atributele lui Dumnezeu și de lucrările Lui (de ex., Psalmii 145-150), cât și de experiențe creștine. Întâlnim cuvinte de mărturisire și implorări ale milei (Psalmii 6, 25, 32, 51, 130, 143), strigăte de ajutor (Psalmii 3, 4, 5) și de mulțumire (Psalmii 65, 100, 136), precum și lamentări și nemulțumiri (Psalmii 3, 4, 10, 13, 64, 77, 88 etc.). Cântările noastre sunt un mijloc prin care Cuvântul lui Cristos locuiește din belșug în noi și prin care ne învățăm și ne sfătuim unii pe alții (Col. 3:16).
Dr. Douglas Kelly povestește despre o scenă care se repeta deseori în Scoția secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, în care familii despărțite de emigrările masive spre America de Nord își iau rămas bun fluturând din mâini, în timp ce atât cei de pe chei, cât și cei de pe vapoarele care tocmai plecau în larg cântau mișcătorul Psalm 23, concluzionând:
„Bunătatea și îndurarea sigur mă vor însoți toată viața mea;
Și în casa lui Dumnezeu pentru totdeauna eu voi sta.”
Este de remarcat că Martin Luther King, Jr., ajungând la finalul emoționant al discursului său intitulat „I have a dream (=Am un vis)”, susținut pe treptele Memorialului Lincoln (la 23 august 1963), a apelat la două imnuri pentru a găsi cuvintele potrivite cu care să exprime temele puternice ale momentului. El a recitat prima strofă a imnului național „My Country Tis of Thee” care a produs o puternică impresie. Incomparabila lui concluzie a fost o expresie dintr-un cântec din repertoriul afro-americanilor: „Liberi, în sfârșit! Liberi, în sfârșit! Mulțumim lui Dumnezeu că suntem liberi, în sfârșit!” În mod similar, în ultimul său discurs intitulat „Vârful muntelui”, din ajunul asasinării lui (3 aprilie 1968), el a recurs din nou la imnologia bisericească pentru a-și exprima sentimentele din acel moment memorabil, recitând ultimul vers al cântării „The Battle Hymn of the Republic”[17]: „Ochii mei au văzut gloria venirii Domnului”. Printre cele mai faimoase versuri pe care le-a utilizat frecvent în discursurile sale și care a devenit ulterior titlu pentru o biografie a lui King a fost un alt vers dintr-o cântare din repertoriul creștin afro-american, bazat pe Ieremia 8:22: „Există un leac alinător în Galaad, pentru vindecarea celui rănit.”
Aflat în închisoare, între 1943-1945, condamnat de guvernul nazist, înainte de a muri ca martir, Dietrich Bonhoeffer s-a referit adesea la mângâierea pe care a primit-o din Psalmi și din mărețele imnuri ale credinței. El a menționat în mod specific „Lăudați-L pe Domnul cel Atotputernic”:
„Lăudat să fie Domnul, care domnește atât de minunat peste toate,
Care te adăpostește sub aripile Lui,
Da, te susține așa de blând!
N-ai văzut oare
Cum dorințele ți-au fost împlinite
Prin ceea ce a poruncit?”
„Bonhoeffer a știut multe imnuri scrise de Gerhardt pe de rost”, a scris biograful său Eric Metaxas, „și acestea l-au susținut în timpul detenției sale.”[18]
Pe măsură ce fiica lui T. David Gordon se stingea încet din cauza leucemiei, pe parcursul unei perioade de opt săptămâni, el o ținea pe micuța Marian cu o mână, în timp ce în cealaltă ținea o carte de cântări din care îi cânta. El menționează că într-o dimineață a cântat cântarea „Cu mine fii” (Abide with Me) din memorie, izbucnind în lacrimi la ultima strofă. El vorbește despre „darul mângâietor și dătător de curaj al unui imn bine scris”.[19]
David Powlison este recunoscător pentru rolul pe care închinarea publică l-a jucat în maturizarea lui creștină, în special acele „imnuri înțelepte, bine făcute care mă invită să și gândesc în timp ce le cânt”. El citează versurile scrise de Katarina von Schlegel „Be Still, My Soul” și sinceritatea lor. Ea „dă glas, în mod sincer, suferinței și necazului ei. De asemenea, dă glas, în mod sincer, speranței și bucuriei ei. Și își exprimă cu sinceritate motivele speranței ei în mijlocul întristării. Domnul este de partea ta chiar și în această situație. El este prietenul tău cel mai bun, prietenul tău ceresc, care nu te va părăsi. El domnește și peste această furtună. El alină aceste emoții întunecate. El îți va face parte din nou de bucuriile cele mai curate ale iubirii. Katarina von Schlegel ne oferă toate aceste daruri.” Powlison conchide: „De-abia aștept s-o întâlnesc și să-i mulțumesc că m-a ajutat.”[20]
Contează ce cântăm, la fel de mult cum contează ce predicăm și pentru ce ne rugăm. Cântările noastre trebuie să fie, în mod vital, mature din punct de vedere biblic și teologic, deoarece ele ne vor pune deseori la dispoziție cuvintele pe care le vom folosi pentru a ne interpreta și exprima experiența. Exemplele pe care le-am dat anterior despre care am spus că sunt modele biblice de rugăciune cu cuvintele Scripturii au fost, mai precis, versuri din cântări cu caracter biblic. Maria, când a primit anunțul îngerului, s-a inspirat din cântarea Anei (Luca 1:46-55; comp. 1 Sam. 2:1-10) și din Psalmul 136; Solomon, la dedicarea Templului, a inclus Psalmul 132:8-9 în rugăciunea sa (2 Cronici 6:40-42); Isus, pe cruce, a rostit (cântat?) cuvinte din Psalmii 22:1 și 31:5 pentru a-Și exprima atât suferința, cât și speranța (Matei 27:46; Luca 23:46); iar Biserica Primară a reacționat în fața persecuției cântând cuvintele Psalmilor 146 și 2 (Fapte 4:24-30). În fiecare caz, cântările bisericii au redat o experiență personală și au oferit cuvintele prin care să se poată exprima o reacție plină de credință.
„Vremurile de tragedie și de încercare nu au nevoie de noutăți”, spune Timothy Quill cu o reținere ironică.[21] Cineva ar putea, probabil, să justifice cântarea unor piese simple ca măsură temporară, menită să-i obișnuiască pe noii credincioși cu cântul înainte de a se trece la cântări mai substanțiale. O utilizare limitată a acestora, ținând cont de capacitatea celor tineri și imaturi, ca apoi să se treacă la cântări mai serioase, este de înțeles. Totuși ar trebui să se acorde prioritate cântului Psalmilor canonici și imnurilor bogate din punct de vedere teologic.
4. Este adecvată din punct de vedere muzical?
Caracterul adecvat sau potrivirea nu sunt definite, dar sunt categorii confirmate biblic[22]. Există acele lucruri pe care trebuie să le știm și să le facem (sau nu) pe baza naturii lucrurilor (de ex., 1 Tim. 2:9-10; Rom. 13:13; Efes. 5:4 etc.). De fapt aceasta este o categorie foarte evidentă. Gândiți-vă că încercați să cântați „O frunte-nsângerată” (O Sacred Head Now Wounded) pe o melodie cum ar fi cea intitulată „Surfin’ USA” a formației The Beach Boys. Nu merge. Nu se potrivește. Nu e nici compatibilă, nici nimerită, nici adecvată. Jeremy Begbie ne-a ajutat să identificăm „integrarea fundamentală în lumea materială” a muzicii”.[23] A cânta în armonie cu ceilalți și a menține gama e ceva ce rezultă din țesătura creației – urechi care aud, voci care cântă și instrumente care sună. Același lucru este adevărat referitor la muzica adecvată unor ocazii (la paradă), dar improprie altora (la funeralii). Insistăm asupra faptului că anumite forme muzicale sunt potrivite pentru închinare, în timp ce altele nu sunt. Am spus că de la Platon la Augustin, apoi la Calvin și până în secolul al XX-lea, filozofii și teologii au fost de acord că formele muzicale sunt inegale în privința potrivirii lor pentru închinarea publică. Biserica și-a dezvoltat muzica, în principal, în ultimii 500 de ani, iar versurile care o însoțesc, în ultimii 3.000 de ani, mergând până în timpurile regelui David. Noi beneficiem de un tezaur al „muzicii sacre” de unde ne putem inspira. Hard rockul, soft-rockul romantic, hip-hop-ul, rap-ul și majoritatea celorlalte forme ale muzicii pop sunt pur și simplu nepotrivite pentru închinarea divină. Aceasta, desigur, este o judecată subiectivă. Totuși ea merge dincolo de subiectiv pentru că muzica este, în cele din urmă, înrădăcinată în obiectiv. Formele populare ale muzicii pot fi potrivite pentru dormitor sau ringul de dans, pentru berărie sau locul de muncă, dar rareori ele vor putea fi considerate potrivite pentru închinarea bisericii. Aceasta nu ar trebui să ne surprindă. Închinarea este atât de diferită de orice activitate umană, încât n-ar trebui să fim uimiți aflând că genurile muzicale create în alte contexte și destinate altor scopuri nu e recomandabil să facă parte din categoria mijloacelor prin care se exprimă lauda divină. Cuvintele lui T. David Gordon ar trebui luate foarte atent în considerare:
Caracterul adecvat sau potrivirea nu sunt definite, dar sunt categorii confirmate biblic[22]. Există acele lucruri pe care trebuie să le știm și să le facem (sau nu) pe baza naturii lucrurilor (de ex., 1 Tim. 2:9-10; Rom. 13:13; Efes. 5:4 etc.). De fapt aceasta este o categorie foarte evidentă. Gândiți-vă că încercați să cântați „O frunte-nsângerată” (O Sacred Head Now Wounded) pe o melodie cum ar fi cea intitulată „Surfin’ USA” a formației The Beach Boys. Nu merge. Nu se potrivește. Nu e nici compatibilă, nici nimerită, nici adecvată. Jeremy Begbie ne-a ajutat să identificăm „integrarea fundamentală în lumea materială” a muzicii”.[23] A cânta în armonie cu ceilalți și a menține gama e ceva ce rezultă din țesătura creației – urechi care aud, voci care cântă și instrumente care sună. Același lucru este adevărat referitor la muzica adecvată unor ocazii (la paradă), dar improprie altora (la funeralii). Insistăm asupra faptului că anumite forme muzicale sunt potrivite pentru închinare, în timp ce altele nu sunt. Am spus că de la Platon la Augustin, apoi la Calvin și până în secolul al XX-lea, filozofii și teologii au fost de acord că formele muzicale sunt inegale în privința potrivirii lor pentru închinarea publică. Biserica și-a dezvoltat muzica, în principal, în ultimii 500 de ani, iar versurile care o însoțesc, în ultimii 3.000 de ani, mergând până în timpurile regelui David. Noi beneficiem de un tezaur al „muzicii sacre” de unde ne putem inspira. Hard rockul, soft-rockul romantic, hip-hop-ul, rap-ul și majoritatea celorlalte forme ale muzicii pop sunt pur și simplu nepotrivite pentru închinarea divină. Aceasta, desigur, este o judecată subiectivă. Totuși ea merge dincolo de subiectiv pentru că muzica este, în cele din urmă, înrădăcinată în obiectiv. Formele populare ale muzicii pot fi potrivite pentru dormitor sau ringul de dans, pentru berărie sau locul de muncă, dar rareori ele vor putea fi considerate potrivite pentru închinarea bisericii. Aceasta nu ar trebui să ne surprindă. Închinarea este atât de diferită de orice activitate umană, încât n-ar trebui să fim uimiți aflând că genurile muzicale create în alte contexte și destinate altor scopuri nu e recomandabil să facă parte din categoria mijloacelor prin care se exprimă lauda divină. Cuvintele lui T. David Gordon ar trebui luate foarte atent în considerare:
„Dacă întâlnirea cu Creatorul și Răscumpărătorul nostru este diferită de toate celelalte întâlniri ale noastre, de ce numeroasele aspecte ale acelei întâlniri n-ar trebui să se deosebească de aspectele altora? Dacă Dumnezeu e „cu totul altfel” decât noi, de ce o întâlnire cu El arată de parcă noi am rămâne „cu totul” ca noi? Dacă El e sfânt, de ce cuvintele pe care le folosim atunci când ne apropiem de El să nu fie și ele sfinte? Dacă El e sfânt, de ce să nu încercăm să compunem o muzică a cărei sonoritate să fie sacră, nu profană? De ce trebuie să dispară categoria muzicii sacre?”[24]
5. Este ea echilibrată din punct de vedere emoțional?
Acesta este, probabil, cel mai subiectiv punct dintr-o secțiune foarte subiectivă. Totuși există un echilibru potrivit între conținutul emoțional și cel cognitiv al cântărilor noastre și rugăciunile și predicile noastre în această privință. Un puternic apel emoțional fără o expresie biblico-teologică puternică e manipulare, nu închinare. Bisericile întrebuințează trucurile propagandiștilor, nu adevărurile profeților, atunci când folosesc cântece siropoase golite de conținut teologic. Melodiile nu trebuie să copleșească cuvintele. John Stott a fost auzit spunând cu niște ani în urmă că el nu ar permite niciodată să se cânte melodia „Alleluia” (Aleluia se repetă întruna) în biserica lui din acest motiv.[25] Oamenii erau mișcați când o auzeau cântată, congregația se putea vizibil legăna, dar ce spuneau ei? Aproape nimic. Cântarea lor era un cec în alb, pe care fiecare îl completa cu ceea ce dorea. Dacă mai e și repetiția implicată aici, atunci versurile seamănă mai mult cu mantra orientală decât cu lauda creștină. Aflându-mă în vacanță cu ani în urmă, am urmărit simultan la televizor o „întâlnire de laudă” a unui guru din Oregon pe un canal și pe un alt canal un serviciu de laudă foarte carismatic. În timp ce treceam de la unul la altul, a fost greu să văd vreo deosebire. Amândouă începuseră cu niște ritmuri foarte pline de energie și apoi au trecut treptat la forme mai liniștite, mai calme. Ambele grupuri își ridicau mâinile. Ambele grupuri închideau ochii. Ambele repetau anumite sunete la nesfârșit. Ambele se legănau sau tremurau în timp ce făceau asta. Oare nu trebuie să-L iubim pe Dumnezeu cu mintea noastră? Unele cântări creștine de laudă, spune Marvin Olasky în revista World, „pot fi ușor tranferate într-un templu budist”.[26] Nu cumva cântările pe care le cântăm și cu care-L lăudăm pe Domnul în inima noastră ar trebui, de asemenea, să ne învețe și să ne sfătuiască (Efes. 5:19; Col. 3:16)? Nu trebuie oare să cântăm în duhul nostru, dar și „cu mintea” (1 Cor. 14:15)? Ceea ce a unit Dumnezeu nu trebuie rupt în două.
5. Este ea echilibrată din punct de vedere emoțional?
Acesta este, probabil, cel mai subiectiv punct dintr-o secțiune foarte subiectivă. Totuși există un echilibru potrivit între conținutul emoțional și cel cognitiv al cântărilor noastre și rugăciunile și predicile noastre în această privință. Un puternic apel emoțional fără o expresie biblico-teologică puternică e manipulare, nu închinare. Bisericile întrebuințează trucurile propagandiștilor, nu adevărurile profeților, atunci când folosesc cântece siropoase golite de conținut teologic. Melodiile nu trebuie să copleșească cuvintele. John Stott a fost auzit spunând cu niște ani în urmă că el nu ar permite niciodată să se cânte melodia „Alleluia” (Aleluia se repetă întruna) în biserica lui din acest motiv.[25] Oamenii erau mișcați când o auzeau cântată, congregația se putea vizibil legăna, dar ce spuneau ei? Aproape nimic. Cântarea lor era un cec în alb, pe care fiecare îl completa cu ceea ce dorea. Dacă mai e și repetiția implicată aici, atunci versurile seamănă mai mult cu mantra orientală decât cu lauda creștină. Aflându-mă în vacanță cu ani în urmă, am urmărit simultan la televizor o „întâlnire de laudă” a unui guru din Oregon pe un canal și pe un alt canal un serviciu de laudă foarte carismatic. În timp ce treceam de la unul la altul, a fost greu să văd vreo deosebire. Amândouă începuseră cu niște ritmuri foarte pline de energie și apoi au trecut treptat la forme mai liniștite, mai calme. Ambele grupuri își ridicau mâinile. Ambele grupuri închideau ochii. Ambele repetau anumite sunete la nesfârșit. Ambele se legănau sau tremurau în timp ce făceau asta. Oare nu trebuie să-L iubim pe Dumnezeu cu mintea noastră? Unele cântări creștine de laudă, spune Marvin Olasky în revista World, „pot fi ușor tranferate într-un templu budist”.[26] Nu cumva cântările pe care le cântăm și cu care-L lăudăm pe Domnul în inima noastră ar trebui, de asemenea, să ne învețe și să ne sfătuiască (Efes. 5:19; Col. 3:16)? Nu trebuie oare să cântăm în duhul nostru, dar și „cu mintea” (1 Cor. 14:15)? Ceea ce a unit Dumnezeu nu trebuie rupt în două.
Pe de altă parte, nici cuvintele nu ar trebui să copleșească melodia. Un conținut teologic și biblic bogat unit cu o melodie slabă este un lucru la fel de nedorit. Echilibrul emoțional este scopul. Găsim un asemenea echilibru între cuvinte și melodie în imnuri ca: „Cu bucurie să cântați” (Joy to the World), „Auzi corul îngeresc” (Hark the Herald Angel Sings), „Slavă dați Domnului” (Praise to the Lord the Almighty), „Vrednic e Mielul sfânt” (Crown Him with Many Crowns), „Când eu privesc la crucea grea” (When I Survey the Wondrous Cross), „Here O My Lord I See Thee Face to Face” și „How Sweet and Awful Is the Place”. Muzica, în fiecare caz, subliniază conținutul cuvintelor.
6. Este ea excelentă din punct de vedere estetic?
Este un lucru foarte dificil să scrii o melodie extraordinară pentru un imn. După 2.000 de ani, biserica are numai câteva sute care sunt universal recunoscute (în toate culturile și generațiile) ca extraordinare. Multe dintre melodiile din cărțile de imnuri, deși bune, nu sunt extraordinare. Dacă istoria ne-ar putea fi ghid, peste 90% dintre compozițiile de azi n-ar rezista. Ele vor merge pe drumul pe care au mers „Tată, te adorăm” (Father I adore you) și „Heavenly Father I Appreciate You” din anii 1970 și nenumăratele cântări din genul Gospel de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Judecățile estetice trebuie făcute. Nu contează când a fost scris un imn. Calitatea este ceea ce contează. Cea mai mare parte a ceea ce se scrie sau se compune azi este, sincer, de slabă calitate. Multe dintre aceste cântări se folosesc doar pentru că sună contemporan, fără a se ține cont de standardele estetice. Sunt și excepții. De exemplu, unele dintre piesele scrise de Keith și Kristyn Getty și Stuart Townend au șanse să-și facă loc în generația viitoare a cărților de imnuri.[27] Totuși excepțiile sunt puține.
6. Este ea excelentă din punct de vedere estetic?
Este un lucru foarte dificil să scrii o melodie extraordinară pentru un imn. După 2.000 de ani, biserica are numai câteva sute care sunt universal recunoscute (în toate culturile și generațiile) ca extraordinare. Multe dintre melodiile din cărțile de imnuri, deși bune, nu sunt extraordinare. Dacă istoria ne-ar putea fi ghid, peste 90% dintre compozițiile de azi n-ar rezista. Ele vor merge pe drumul pe care au mers „Tată, te adorăm” (Father I adore you) și „Heavenly Father I Appreciate You” din anii 1970 și nenumăratele cântări din genul Gospel de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Judecățile estetice trebuie făcute. Nu contează când a fost scris un imn. Calitatea este ceea ce contează. Cea mai mare parte a ceea ce se scrie sau se compune azi este, sincer, de slabă calitate. Multe dintre aceste cântări se folosesc doar pentru că sună contemporan, fără a se ține cont de standardele estetice. Sunt și excepții. De exemplu, unele dintre piesele scrise de Keith și Kristyn Getty și Stuart Townend au șanse să-și facă loc în generația viitoare a cărților de imnuri.[27] Totuși excepțiile sunt puține.
Judecățile estetice, într-adevăr, se fac duminică de duminică în fiecare biserică. Pastorii și muzicienii aleg ceea ce ei consideră melodii „bune” și le resping pe cele considerate de ei „rele”. Întrebarea este, se vor face aceste judecăți pe baza unui simț estetic informat, cultivat sau din vidul culturii pop în care suntem cu toții afundați? Noi știm ce este un copac „înalt” doar comparându-l cu alți copaci. Cei care n-au fost dincolo de deșertul Mojave pot crede că un măr este un pom „mare”. Pe măsură ce cunosc mai mult și au ocazia să vadă pini, stejari și sequoia, părerea lor despre ceea ce înseamnă „mare” se schimbă.
În mod similar, deșertul estetic al culturii populare încurajează dezvoltarea unei estetici foarte limitate. „Ceea ce e bun” și se află în limitele mediului nostru popular, extins peste tot și de care nu poți scăpa, pare foarte diferit de „ceea ce e bun” în mediul estetic mai larg al repertoriului muzicii clasice, al muzicii populare și al muzicii sacre.
În mod similar, deșertul estetic al culturii populare încurajează dezvoltarea unei estetici foarte limitate. „Ceea ce e bun” și se află în limitele mediului nostru popular, extins peste tot și de care nu poți scăpa, pare foarte diferit de „ceea ce e bun” în mediul estetic mai larg al repertoriului muzicii clasice, al muzicii populare și al muzicii sacre.
Pastorii și muzicienii trebuie să-și dezvolte în toate direcțiile cunoștințele lor muzicale dacă vor să se mențină standardele estetice și să se cânte cele mai bune cântări. Simțul estetic al bisericii evanghelice din secolul al XXI-lea trebuie să se dezvolte, trebuie să se maturizeze. „Dacă există absoluturi”, a spus J.M. Boice, „atunci nu toată muzica poate fi la fel de bună.” El continuă: „Pentru că în estetică, la fel ca în alte domenii, o muzică va fi mai bună decât alta atât prin ea însăși, cât și prin ceea ce încercăm să realizăm cu ea.”[28]
Va fi necesar pentru congregație, ca și pentru pastori și muzicieni, să-și cultive un simț estetic mai ascuțit. Acest lucru se poate întâmpla în timp dacă vor folosi cartea de imnuri. Capitularea în fața preferințelor de „gust” sau „stil” este o fundătură din punct de vedere estetic pentru biserică, menținând o mediocritate modelată de stilul pop și de o schimbare perpetuă. Gusturile pot fi cultivate. Preferințele de stil se schimbă prin cunoaștere. Experiența cântării versurilor „The Spacious Firmament on High”, scrise de poetul englez din secolul al XVIII-lea Joseph Addison, pe melodia „Creația” din oratoriul lui Haydn cu același nume sau a versurilor „O God beyond All Praising” pe melodia „Thaxted” din piesa lui Gustav Holst The Planets, ori „We Are God’s People” pe o piesă din Simfonia nr. 1 de Brahms, poate deschide ochii și lărgi simțul estetic. Suntem disperați când vedem efectele dramatice din punct de vedere estetic pe care cultura populară le are asupra bisericii și când ne dăm seama că o mare parte a acesteia este inconștientă cu privire la ceea ce se întâmplă. Dacă standardele estetice trebuie menținute, dacă frumusețea contează, dacă e important ca muzica noastră și versurile ei să fie extraordinare, atunci pastorii, muzicienii și congregațiile vor trebui să reziste intruziunilor unei culturi populare, păgâne și mediocre și să facă eforturi pentru a păstra și dezvolta estetica istorică a bisericii.
7. Este cuprinzătoare din punct de vedere demografic?[29]
Sau, mai bine zis, este ea universală? Lucrarea lui Reggie M. Kidd, With One Voice, este o laudă la adresa diversității muzicale în închinare.[30] Kidd, profesor la Reformed Theological Seminary din Orlando, Îl prezintă pe Cristos ca pe „Mântuitorul care cântă”, al cărui glas se aude într-o varietate de stiluri de la Bach la Bubba și The Blues Brothers.[31] Putem fi de acord cu el până la un punct. Fiecare grup își poate aduce contribuția la cartea de cântări a bisericii. Cartea de cântări, după cum am văzut, reflectă această diversitate. Dar, prin afirmarea diversității, nu suntem scutiți de sarcina de a oferi criterii de includere și de excludere. Nu toate cântările sunt egale calitativ. Nici toate stilurile nu sunt potrivite pentru închinare în mod egal. Kidd nu discută nicăieri cum ar putea cineva identifica excelența sau caracterul potrivit al unei cântări. Atunci cum să trateze biserica potopul de opțiuni cu care are de-a face? El propune două soluții, prima dintre ele renunțând la unitate, iar a doua renunțând la excelență. O biserică poate cânta fie în stilul ei preferat (renunțând la unitate prin grija față de un singur tip de persoană), fie poate amesteca o diversitate de stiluri (renunțând la excelență în absența altor criterii de selecție în afara diversității), ducând la un sistem de cote, un repertoriu în continuă schimbare și extindere cu contribuții egale din partea fiecărui grup de preferințe.
Va fi necesar pentru congregație, ca și pentru pastori și muzicieni, să-și cultive un simț estetic mai ascuțit. Acest lucru se poate întâmpla în timp dacă vor folosi cartea de imnuri. Capitularea în fața preferințelor de „gust” sau „stil” este o fundătură din punct de vedere estetic pentru biserică, menținând o mediocritate modelată de stilul pop și de o schimbare perpetuă. Gusturile pot fi cultivate. Preferințele de stil se schimbă prin cunoaștere. Experiența cântării versurilor „The Spacious Firmament on High”, scrise de poetul englez din secolul al XVIII-lea Joseph Addison, pe melodia „Creația” din oratoriul lui Haydn cu același nume sau a versurilor „O God beyond All Praising” pe melodia „Thaxted” din piesa lui Gustav Holst The Planets, ori „We Are God’s People” pe o piesă din Simfonia nr. 1 de Brahms, poate deschide ochii și lărgi simțul estetic. Suntem disperați când vedem efectele dramatice din punct de vedere estetic pe care cultura populară le are asupra bisericii și când ne dăm seama că o mare parte a acesteia este inconștientă cu privire la ceea ce se întâmplă. Dacă standardele estetice trebuie menținute, dacă frumusețea contează, dacă e important ca muzica noastră și versurile ei să fie extraordinare, atunci pastorii, muzicienii și congregațiile vor trebui să reziste intruziunilor unei culturi populare, păgâne și mediocre și să facă eforturi pentru a păstra și dezvolta estetica istorică a bisericii.
7. Este cuprinzătoare din punct de vedere demografic?[29]
Sau, mai bine zis, este ea universală? Lucrarea lui Reggie M. Kidd, With One Voice, este o laudă la adresa diversității muzicale în închinare.[30] Kidd, profesor la Reformed Theological Seminary din Orlando, Îl prezintă pe Cristos ca pe „Mântuitorul care cântă”, al cărui glas se aude într-o varietate de stiluri de la Bach la Bubba și The Blues Brothers.[31] Putem fi de acord cu el până la un punct. Fiecare grup își poate aduce contribuția la cartea de cântări a bisericii. Cartea de cântări, după cum am văzut, reflectă această diversitate. Dar, prin afirmarea diversității, nu suntem scutiți de sarcina de a oferi criterii de includere și de excludere. Nu toate cântările sunt egale calitativ. Nici toate stilurile nu sunt potrivite pentru închinare în mod egal. Kidd nu discută nicăieri cum ar putea cineva identifica excelența sau caracterul potrivit al unei cântări. Atunci cum să trateze biserica potopul de opțiuni cu care are de-a face? El propune două soluții, prima dintre ele renunțând la unitate, iar a doua renunțând la excelență. O biserică poate cânta fie în stilul ei preferat (renunțând la unitate prin grija față de un singur tip de persoană), fie poate amesteca o diversitate de stiluri (renunțând la excelență în absența altor criterii de selecție în afara diversității), ducând la un sistem de cote, un repertoriu în continuă schimbare și extindere cu contribuții egale din partea fiecărui grup de preferințe.
Închinarea „amestecată” (eng. Blended Worship) își are susținătorii ei profesioniști.[32] Pare că rezolvă problema preferințelor de stil aflate în competiție oferind câte ceva pentru fiecare. Acum toți sunt bucuroși! Totuși realitatea este că amestecul nu poate satisface toate preferințele de stil posibile: clasic, al trezirii baptiste, anglo-contemporan, latino-contemporan, afro-american contemporan, afro-american tradițional, hip-hop, hard rock, country, înalt liturgic și așa mai departe. Realitatea practică, pentru cei care „amestecă”, este aceea că preferințele unuia sau a două grupuri vor fi onorate, iar restul nu. Lawrence și Dever pot pretinde că „stilul muzical pe care îl folosiți duminica dimineața este incredibil de neimportant” pentru că ei, conștient sau inconștient, au urmat sfatul lui Warren citat mai jos (identificați-vă publicul-țintă) și s-au limitat la tradițional și anglo-contemporan.[33] Cei care nu se încadrează în stilul lor preferat (de ex., cowboy-ii și hip-hopper-ii) vor trage concluzia: „Locul ăsta nu e pentru mine.”[34] Într-adevăr, Capitol Hill Baptist este o congregație tânără, alcătuită din oameni cu pregătire, majoritar englezi. După cum argumentează Timothy C.J. Quill în răspunsul său către Lawrence și Dever, stilul muzicii pe care îl adoptă o biserică este incredibil de important, „așa cum sunt toate elementele de stil ca arta, arhitectura, veșmintele și ceremonialul”. „Muzica nu e neutră”, insistă el. „Nu se poate pune un text religios pe un stil muzical diferit fără a afecta textul însuși.”[35]
Am argumentat că există criterii pentru alegerea cântărilor care ar trebui respectate. Acum întrebăm: n-ar trebui universalitatea să fie un factor? N-ar trebui tradiția, adică o istorie de o valoroasă utilitate, să fie, de asemenea, un criteriu? N-ar trebui să conteze excelența estetică? Și n-ar trebui complexitatea demografică să conteze? Altfel spus, n-ar trebui tezaurul de „muzică sacră” al bisericii, cu tot conținutul lui biblic și maturitatea teologică, editat de-a lungul secolelor, compilat în cărțile standard de imnuri să înzestreze biserica cu cea mai mare parte a laudei ei sub formă de cântare? Cântările pe care le cântăm ar trebui să fie cele ale întregii biserici, nu doar cântările unei singure grupe de populație (rasială, etnică, generațională). Cântările pe care le cântăm trebuie să aibă caracter universal. Cântările alese trebuie să transcendă gusturile grupului generațional sau etnic care le-a produs și să li se adreseze tuturor.
Rick Warren îi îndeamnă pe lucrători să aleagă un „stil de muzică” în conformitate cu „genul de oameni la care Dumnezeu vrea ca biserica voastră să ajungă”.[36] El a ales „pop/rock-ul contemporan” pentru că a vrut să atingă oameni de maximum 40 de ani.[37] Aceasta nu este o filozofie pe care ne-o imaginăm că ar fi putut-o exprima apostolii. Sarcina bisericii este aceea să se instaleze într-un loc și să ajungă la câți oameni poate, neținând cont de preferințele de gust ale niciunui grup în particular, pentru a include toate grupurile în general. Muzica bisericii, care se găsește în cartea de cântări și în Psaltire, nu aparține unui singur grup: nu este muzica generației Swing, a Crooner-ilor, a lui Elvis, a rockului clasic sau a ce a mai apărut de atunci încoace. A o identifica cu generația mai în vârstă este pur și simplu fals. Fiecare generație a trebuit să învețe să iubească muzica bisericească.[38] În consecință, muzica bisericească aparține tuturor grupurilor în mod universal. Într-adevăr, cele mai bune imnuri au plăcut întotdeauna mai multor grupuri (de ex., „Fii a mea lumină” – Be Thou My Vision, „Mărețul har” – Amazing Grace). Cântările bisericii ar trebui să reflecte universalitatea ei.[39]
Trebuie avut grijă chiar și la întâlnirile de tineret să nu se creeze un mediu muzical care să fie în conflict cu cel al restului bisericii. Tinerii trebuie învățați să iubească psalmodia, imnologia și instrumentele convenționale ale bisericii. În timp ce o anumită utilizare a formelor contemporane poate fi justificată în întâlnirile specific generaționale, e necesar să se ia măsuri ca aceste forme contemporane (stil de muzică, tip de instrumente) să nu ducă la diviziuni, deoarece tinerii cresc și anticipează, în mod inevitabil, că formele cu care sunt familiari vor fi folosite în închinarea întregii biserici. Strategia de a combina cuvinte vechi cu melodii noi prezintă exact acest risc, după cum poate confirma orice pastor care a încercat să înlocuiască vechea melodie a cântării „Beneath the Cross of Jesus” sau „Cum pot o, Doamne, să înțeleg?” (And Can It Be) cu melodii nou-compuse.[40] Muzica bisericii trebuie să se adreseze tuturor categoriilor de persoane.
Sfaturi practice
Am argumentat că există criterii pentru alegerea cântărilor care ar trebui respectate. Acum întrebăm: n-ar trebui universalitatea să fie un factor? N-ar trebui tradiția, adică o istorie de o valoroasă utilitate, să fie, de asemenea, un criteriu? N-ar trebui să conteze excelența estetică? Și n-ar trebui complexitatea demografică să conteze? Altfel spus, n-ar trebui tezaurul de „muzică sacră” al bisericii, cu tot conținutul lui biblic și maturitatea teologică, editat de-a lungul secolelor, compilat în cărțile standard de imnuri să înzestreze biserica cu cea mai mare parte a laudei ei sub formă de cântare? Cântările pe care le cântăm ar trebui să fie cele ale întregii biserici, nu doar cântările unei singure grupe de populație (rasială, etnică, generațională). Cântările pe care le cântăm trebuie să aibă caracter universal. Cântările alese trebuie să transcendă gusturile grupului generațional sau etnic care le-a produs și să li se adreseze tuturor.
Rick Warren îi îndeamnă pe lucrători să aleagă un „stil de muzică” în conformitate cu „genul de oameni la care Dumnezeu vrea ca biserica voastră să ajungă”.[36] El a ales „pop/rock-ul contemporan” pentru că a vrut să atingă oameni de maximum 40 de ani.[37] Aceasta nu este o filozofie pe care ne-o imaginăm că ar fi putut-o exprima apostolii. Sarcina bisericii este aceea să se instaleze într-un loc și să ajungă la câți oameni poate, neținând cont de preferințele de gust ale niciunui grup în particular, pentru a include toate grupurile în general. Muzica bisericii, care se găsește în cartea de cântări și în Psaltire, nu aparține unui singur grup: nu este muzica generației Swing, a Crooner-ilor, a lui Elvis, a rockului clasic sau a ce a mai apărut de atunci încoace. A o identifica cu generația mai în vârstă este pur și simplu fals. Fiecare generație a trebuit să învețe să iubească muzica bisericească.[38] În consecință, muzica bisericească aparține tuturor grupurilor în mod universal. Într-adevăr, cele mai bune imnuri au plăcut întotdeauna mai multor grupuri (de ex., „Fii a mea lumină” – Be Thou My Vision, „Mărețul har” – Amazing Grace). Cântările bisericii ar trebui să reflecte universalitatea ei.[39]
Trebuie avut grijă chiar și la întâlnirile de tineret să nu se creeze un mediu muzical care să fie în conflict cu cel al restului bisericii. Tinerii trebuie învățați să iubească psalmodia, imnologia și instrumentele convenționale ale bisericii. În timp ce o anumită utilizare a formelor contemporane poate fi justificată în întâlnirile specific generaționale, e necesar să se ia măsuri ca aceste forme contemporane (stil de muzică, tip de instrumente) să nu ducă la diviziuni, deoarece tinerii cresc și anticipează, în mod inevitabil, că formele cu care sunt familiari vor fi folosite în închinarea întregii biserici. Strategia de a combina cuvinte vechi cu melodii noi prezintă exact acest risc, după cum poate confirma orice pastor care a încercat să înlocuiască vechea melodie a cântării „Beneath the Cross of Jesus” sau „Cum pot o, Doamne, să înțeleg?” (And Can It Be) cu melodii nou-compuse.[40] Muzica bisericii trebuie să se adreseze tuturor categoriilor de persoane.
Sfaturi practice
E nevoie să se acționeze cu înțelepciune în privința tuturor aspectelor muzicale. Noi îndemnăm la dedicarea față de psalmodia și imnologia tradițională. Nu uitați totuși că astăzi muzica este un câmp minat. Dacă o congregație nu e obișnuită cu Psalmii și imnurile tradiționale, luați în considerare următoarele:
1. La început, folosiți doar cele mai familiare, ușoare și accesibile piese din imnurile și Psalmii tradiționali.
- Volumele Trinity Hymnal, Trinity Psalter și Trinity Psalter, Music Edition sunt surse excelente.[41]
- (În limba română recomandăm în materie de Psalmi: Cântările Psalmilor – Psaltirea versificată și așezată pe muzică de Nicoale Moldoveanu și Traian Dorz ed. 2002 și ed. revizuită 2022;
- Psaltirea Renascentistă Franceză - Versificare în limba română pe melodii hughenote – Editura Academiei Române, 2012.) n.ed.
- În materie de imnuri: Cântările Evangheliei a Uniunii Bisericilor Baptiste din România).
Sunt multe, multe cărți de unde puteți alege, care sunt bogate din punct de vedere teologic și biblic și totodată accesibile. Chiar și cele mai slabe cărți de imnuri sunt niște mine de aur de versuri și cântări religioase.
2. Începeți un program intitulat „Psaltirea și imnul lunii”, prin care să vă adresați copiilor.
Recomandați utilizarea lor în cadrul închinării din familie, astfel încât întreaga familie să le învețe.[42] Treptat, se va învăța și iubi o parte însemnată a cântărilor bisericii.
3. Folosiți-vă de înregistrări pentru cultivarea gustului și familiarizarea congregației cu imnologia/ psalmodia de calitate.
Recomandările mele (în engleză) sunt:
- Hymns Triumphant Vol 1 and 2, Sparrow Records, 1981, 1984, care conține 67 dintre cele mai bune piese ale imnologiei clasice
- Psalms of the Trinity Psalter Vol. 1 si 2, IPC Press, 1999, 2002, care conține 59 dintre cei mai iubiți și ușori Psalmi în versuri
- The Psalms of Scotland, SCS Music Limited, 1988, care adaugă la repertoriul de Psalmi în versuri câteva versiuni și melodii care nu apar pe CD-urile care însoțesc volumul Trinity Psalter
4. Găsiți căi de a lăsa „aburul să iasă din ceainic”.
Acest lucru se poate face stabilind un timp de 15 minute de „cântare de imnuri” înainte de serviciul de seară. Aceasta le va permite celor care preferă piesele mai sentimentale din carte să cânte ceea ce vor. O variantă ar fi distribuirea de partituri și folosirea chitarelor – apoi strângerea lor și punerea chitarelor deoparte când serviciul propriu-zis începe. Toate acestea pot avea loc înainte de Chemarea la închinare.
5. Adăugați cântări noi la repertoriul bisericii voastre după cum corespund acestea criteriilor de „canonizare”
Adică dacă combină versuri și melodii excelente, dacă sunt ușoare, cantabile, potrivite, iubite, corecte teologic și biblic și se adresează tuturor categoriilor de persoane.
* Material tradus și publicat cu permisiunea autorului. Este preluat din cartea Serving with Calvin (=Slujind alături de Calvin) de Terry Johnson (Editura Welwyn Garden City, UK: EP Books, 2015). Mai multe despre Terry Johnson găsiți pe pagina sa oficială: https://reformationtoday.org/
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Nota editorului (Eugen Tămaș):
Pe lângă cele 7 calități menționate de Terry Johnson, aș dori să specific și eu câteva care mi se par la fel de imporante:
1.Cine a compus cântarea (proveniența)?
Sunt biserici care traduc și cântă cântece preluate de la biserici și autori care fie promovează doctrine vagi (în cel mai bun caz), fie chiar sunt eretici. Chiar dacă unele din aceste melodii în sine nu conțin erezii, faptul că sunt scrise de oameni/pastori/biserici apostate este în sine o problemă suficient de gravă. Scriptura leagă activitatea/slujirea cuiva (în cazul acesta, compunerea cântecului) de mărturisirea de credință și de evlavia sa (2 Tim. 3.10). Din acest motiv ne avertizează să nu ne asociem cu cineva care are pretenția de-a fi creștin dar trăiește sau crede ceva greșit (1 Cor. 5.11-13). Iată câteva exemple:
Pe lângă chestiunile amintite de Terry mai sus, aș adăuga următoarele: În general aș descrie conținutul multor cântări moderne ca și un conținut biblico-teologic redus. Dumnezeu este prezentat în sens utilitar (ce poate face El pentru mine, ex. cântecul Do it again). O altă chestiune sunt tematicile recurente (ex. domnia Lui, protecția Lui, salvarea). O altă serie de cântări au conținut vag iar altele chiar eretic. Alte cântări sunt simpliste, lipsite de profunzime și de frumusețea poeziei, ușor superficiale. Multe din ele suferă de un emoționalism subiectiv. Sunt cântări care încurajează mai mult experiența emoțională subiectivă mai mult decât adevărurile obiective ale caracterului lui Dumnezeu (trebuie să fie un echilibru între obiectiv și subiect, precum în Psalmi). Cele mai multe dintre ele sunt orientate pe individ (sunt prea multe la persoana I singular decât plural (ex. Do it again). Chiar și Psalmii care descriu experiența individuală sunt scriși de către David ca reprezentat al poporului și mereu conțin referințe la popor, deci au o dimensiune colectivă. O altă problemă este repetarea inutilă (ex. WayMaker unde se repetă ești aici) a unor fraze ca într-o mantră (Ex. Tu ești Dumnezeu se repetă la nesfrâșit în Waymaker) ca și cum căutarea unui pisc emoțional ar fi cea mai pură formă de închinare. Alte cântări propun o intimitate nelegitimă cu Dumnezeu (Ex. Waymaker). Se accentuează exagerat de mult o relație prea intimă cu Dumnezeu, folosind pronume la persoana întâi singular, ca „pe mine” și „eu”, sau pronume de persoana a doua singular, ca „Tu”, în loc de cuvinte precum „noi” și „Dumnezeu”. Aceasta dezvoltă o atitudine individualistă și generează o atmosferă de euforie religioasă, mai degrabă decât închinare autentică lui Dumnezeu.
3. Tematica întregului repertoriu
E important să ne uităm nu doar la anumite cântece individuale ci la întregul repertoriu de cântece al unei biserici. O singură cântare nu poate vorbi despre toate adevărurile revelate în Cuvânt dar întregul corp de cântări trebuie să acopere, pe cât posibil, toate adevărurile importante. La mute biserici problema este faptul că repertoriul este disproporționat ca și tematici biblice (de exemplu, o caracteristică importantă a repertoriului este caracterul lui Dumnezeu. Lipsesc teme precum: mânia Lui, judecata Lui și alte atribute mai puțin populare azi din caracterul lui Dumnezeu; Trinitate; Persoana și lucrarea lui Cristos – este crucea, învierea, ținută în centrul atenției; Lipsește: descrierea păcatului/păcătosului, soarta lui, chemarea la pocăință, suferința, persecuția. În schimb sunt încurajate atitudinea triumfalistă a unor cântări (doar despre victorie, biruință, încheiate cu note înalte). Triumfalimsul e prematur; aceste cântări ne dau impresia că trebuie să fim mereu bine; Psalmii însă sunt atât de realiști în ce privește viața de credință. Un repertoriu care conține exclusiv imnuri voioase va crea, inevitabil, un orizont nerealist al așteptărilor, în care viața creștină normativă e văzută asemenea unei petreceri triumfale – scenariu dezastruos din punct de vedere pastoral și bazat pe o teologie incorectă, într-o lume de oameni frânți. Muzica noastră nu trebuie să contrazică etapa la care ne găsim în istoria răscumpărării (ceea ce teologii numesc „deja dar nu încă”)
4. Problema traducerilor
De la același autor, vezi articolul Închinarea contemporană - 10 aspecte îngrijorătoare la linkul: https://www.psalmiicantati.ro/inchinarea-contemporana-10-aspecte-ingrijoratoare
ALTE RESURSE PE ACEST SUBIECT:
1. La început, folosiți doar cele mai familiare, ușoare și accesibile piese din imnurile și Psalmii tradiționali.
- Volumele Trinity Hymnal, Trinity Psalter și Trinity Psalter, Music Edition sunt surse excelente.[41]
- (În limba română recomandăm în materie de Psalmi: Cântările Psalmilor – Psaltirea versificată și așezată pe muzică de Nicoale Moldoveanu și Traian Dorz ed. 2002 și ed. revizuită 2022;
- Psaltirea Renascentistă Franceză - Versificare în limba română pe melodii hughenote – Editura Academiei Române, 2012.) n.ed.
- În materie de imnuri: Cântările Evangheliei a Uniunii Bisericilor Baptiste din România).
Sunt multe, multe cărți de unde puteți alege, care sunt bogate din punct de vedere teologic și biblic și totodată accesibile. Chiar și cele mai slabe cărți de imnuri sunt niște mine de aur de versuri și cântări religioase.
2. Începeți un program intitulat „Psaltirea și imnul lunii”, prin care să vă adresați copiilor.
Recomandați utilizarea lor în cadrul închinării din familie, astfel încât întreaga familie să le învețe.[42] Treptat, se va învăța și iubi o parte însemnată a cântărilor bisericii.
3. Folosiți-vă de înregistrări pentru cultivarea gustului și familiarizarea congregației cu imnologia/ psalmodia de calitate.
Recomandările mele (în engleză) sunt:
- Hymns Triumphant Vol 1 and 2, Sparrow Records, 1981, 1984, care conține 67 dintre cele mai bune piese ale imnologiei clasice
- Psalms of the Trinity Psalter Vol. 1 si 2, IPC Press, 1999, 2002, care conține 59 dintre cei mai iubiți și ușori Psalmi în versuri
- The Psalms of Scotland, SCS Music Limited, 1988, care adaugă la repertoriul de Psalmi în versuri câteva versiuni și melodii care nu apar pe CD-urile care însoțesc volumul Trinity Psalter
4. Găsiți căi de a lăsa „aburul să iasă din ceainic”.
Acest lucru se poate face stabilind un timp de 15 minute de „cântare de imnuri” înainte de serviciul de seară. Aceasta le va permite celor care preferă piesele mai sentimentale din carte să cânte ceea ce vor. O variantă ar fi distribuirea de partituri și folosirea chitarelor – apoi strângerea lor și punerea chitarelor deoparte când serviciul propriu-zis începe. Toate acestea pot avea loc înainte de Chemarea la închinare.
5. Adăugați cântări noi la repertoriul bisericii voastre după cum corespund acestea criteriilor de „canonizare”
Adică dacă combină versuri și melodii excelente, dacă sunt ușoare, cantabile, potrivite, iubite, corecte teologic și biblic și se adresează tuturor categoriilor de persoane.
* Material tradus și publicat cu permisiunea autorului. Este preluat din cartea Serving with Calvin (=Slujind alături de Calvin) de Terry Johnson (Editura Welwyn Garden City, UK: EP Books, 2015). Mai multe despre Terry Johnson găsiți pe pagina sa oficială: https://reformationtoday.org/
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Nota editorului (Eugen Tămaș):
Pe lângă cele 7 calități menționate de Terry Johnson, aș dori să specific și eu câteva care mi se par la fel de imporante:
1.Cine a compus cântarea (proveniența)?
Sunt biserici care traduc și cântă cântece preluate de la biserici și autori care fie promovează doctrine vagi (în cel mai bun caz), fie chiar sunt eretici. Chiar dacă unele din aceste melodii în sine nu conțin erezii, faptul că sunt scrise de oameni/pastori/biserici apostate este în sine o problemă suficient de gravă. Scriptura leagă activitatea/slujirea cuiva (în cazul acesta, compunerea cântecului) de mărturisirea de credință și de evlavia sa (2 Tim. 3.10). Din acest motiv ne avertizează să nu ne asociem cu cineva care are pretenția de-a fi creștin dar trăiește sau crede ceva greșit (1 Cor. 5.11-13). Iată câteva exemple:
- Ex. Waymaker și Isus e Rege (acestea sunt cele mai populare de pe Spotify și cu cele mai multe vizualizări pe YouTube). Sunt scrise de artista Sinach din Nigeria care este membră în biserica unuia din cei mai eretici pastori din lume: Pastor Chris Oyakhilome; iar Sinach spune despre el că i-a influențat muzica enorm vezi https://christembassy.org/sinach-wins-lima-song-of-the-year-award-for-prophecy-laden-song-overflow/
- Cântecele Do it again; Isus E victorios; The Blessing (Domnul fie cu tine) sunt scrise de ereticul Steven Furtick de la Elevation Worship care, printre altele, pare să creadă în erezia modalismului, care afirmă că Dumnezeu nu este din Trei Persoane (Trinitar) ci este o Singură Ființă care Se manifestă în trei „moduri” diferite. Sunt multe alte probleme cu teologia acestui om.
- Alte cântări sunt preluate de la Hillsong, Bethel Church/Jesus Culture
Pe lângă chestiunile amintite de Terry mai sus, aș adăuga următoarele: În general aș descrie conținutul multor cântări moderne ca și un conținut biblico-teologic redus. Dumnezeu este prezentat în sens utilitar (ce poate face El pentru mine, ex. cântecul Do it again). O altă chestiune sunt tematicile recurente (ex. domnia Lui, protecția Lui, salvarea). O altă serie de cântări au conținut vag iar altele chiar eretic. Alte cântări sunt simpliste, lipsite de profunzime și de frumusețea poeziei, ușor superficiale. Multe din ele suferă de un emoționalism subiectiv. Sunt cântări care încurajează mai mult experiența emoțională subiectivă mai mult decât adevărurile obiective ale caracterului lui Dumnezeu (trebuie să fie un echilibru între obiectiv și subiect, precum în Psalmi). Cele mai multe dintre ele sunt orientate pe individ (sunt prea multe la persoana I singular decât plural (ex. Do it again). Chiar și Psalmii care descriu experiența individuală sunt scriși de către David ca reprezentat al poporului și mereu conțin referințe la popor, deci au o dimensiune colectivă. O altă problemă este repetarea inutilă (ex. WayMaker unde se repetă ești aici) a unor fraze ca într-o mantră (Ex. Tu ești Dumnezeu se repetă la nesfrâșit în Waymaker) ca și cum căutarea unui pisc emoțional ar fi cea mai pură formă de închinare. Alte cântări propun o intimitate nelegitimă cu Dumnezeu (Ex. Waymaker). Se accentuează exagerat de mult o relație prea intimă cu Dumnezeu, folosind pronume la persoana întâi singular, ca „pe mine” și „eu”, sau pronume de persoana a doua singular, ca „Tu”, în loc de cuvinte precum „noi” și „Dumnezeu”. Aceasta dezvoltă o atitudine individualistă și generează o atmosferă de euforie religioasă, mai degrabă decât închinare autentică lui Dumnezeu.
3. Tematica întregului repertoriu
E important să ne uităm nu doar la anumite cântece individuale ci la întregul repertoriu de cântece al unei biserici. O singură cântare nu poate vorbi despre toate adevărurile revelate în Cuvânt dar întregul corp de cântări trebuie să acopere, pe cât posibil, toate adevărurile importante. La mute biserici problema este faptul că repertoriul este disproporționat ca și tematici biblice (de exemplu, o caracteristică importantă a repertoriului este caracterul lui Dumnezeu. Lipsesc teme precum: mânia Lui, judecata Lui și alte atribute mai puțin populare azi din caracterul lui Dumnezeu; Trinitate; Persoana și lucrarea lui Cristos – este crucea, învierea, ținută în centrul atenției; Lipsește: descrierea păcatului/păcătosului, soarta lui, chemarea la pocăință, suferința, persecuția. În schimb sunt încurajate atitudinea triumfalistă a unor cântări (doar despre victorie, biruință, încheiate cu note înalte). Triumfalimsul e prematur; aceste cântări ne dau impresia că trebuie să fim mereu bine; Psalmii însă sunt atât de realiști în ce privește viața de credință. Un repertoriu care conține exclusiv imnuri voioase va crea, inevitabil, un orizont nerealist al așteptărilor, în care viața creștină normativă e văzută asemenea unei petreceri triumfale – scenariu dezastruos din punct de vedere pastoral și bazat pe o teologie incorectă, într-o lume de oameni frânți. Muzica noastră nu trebuie să contrazică etapa la care ne găsim în istoria răscumpărării (ceea ce teologii numesc „deja dar nu încă”)
4. Problema traducerilor
- Tendința de a traduce, in defavoarea compozițiilor autohtone
- Prea multe traduceri, prea multe cântece preluate doar din muzica de tip worship din State
- Câte cântări de Moldoveanu, Ioanid, Dorz cântați sau din Jubilate 2 (compuse de cântăreți creștini români)?
- De ce nu ați promova mai degrabă muzică cu specific românesc dacă suntem biserici în România? o biserică românească
- Din unele cântări lipsește progresia teologică (ex. Who is He in Yonder Stall ne poartă de la iesle la tron;
- imnurile moderne sunt scrise specific pentru a stimula lauda prin proclamare
- Psalmii sunt diferiți. Deși ei sunt plini de laude, includ și îndoieli, contradicții, probleme și așteptări ale judecății – creându-ne fiecare un sentiment ciudat atunci când îi cântăm, dacă o facem cu așteptările pe care le avem de la imnodia modernă
- Dar acest lucru face parte din alcătuirea diferită a imnurilor biblice; și este o alcătuire diferită care ne cheamă la o așteptare diferită și la o „activitate a inimii” diferită în timp ce îi cântăm.
- în Psalmi, lauda este rezultatul așteptat, iar meditația este activitatea de bază în care ne angajăm când îi cântăm. Spre deosebire de cântările moderne din biserici, în care se dorește în primul rând „să se treacă la subiect” și să se proclame lauda, psalmii sunt proiectați să-i ajute pe oamenii care nu au întotdeauna dispoziția necesară pentru a cânta laude, să înceapă meditând la starea deplorabilă în care se află lumea și doar printr-un proces deplin și serios de meditație să ajungă la laude.
- ultrasimplificarea melodiilor, reducerea lor la câteva sunete și câteva valori ritmice (prof. Bălăceanu)
- Lipsește echilibrul între cântările în game majore și minore (2 treimi din Psalmi sunt minori, psalmi de lamentare/suferință)
- E potrivită linia melodică cu textul și tonul cuvintelor/mesajului?
De la același autor, vezi articolul Închinarea contemporană - 10 aspecte îngrijorătoare la linkul: https://www.psalmiicantati.ro/inchinarea-contemporana-10-aspecte-ingrijoratoare
ALTE RESURSE PE ACEST SUBIECT:
ROMÂNĂ
Articole online similare:
https://www.psalmiicantati.ro/nu-mai-cantati-hillsong-bethel-jesus-culture-si-elevation-worship
https://www.psalmiicantati.ro/un-elogiu-adus-bisericilor-cu-o-lucrare-muzicala-fara-profesionisti-si-cu-buget-mic
https://www.psalmiicantati.ro/9-optiuni-pentru-o-lucrare-muzicala-sanatoasa-in-biserica
https://www.psalmiicantati.ro/ce-este-inchinarea-reformata/
https://www.psalmiicantati.ro/de-ce-ne-inchinam-asa-liturghia-reformata-partea-a-2-a
https://sf3.ro/despre-inchinarea-duhovniceasca-prin-muzica/
https://sf3.ro/argumentpentruinchinarecongregationala/
https://sf3.ro/liturghia-bisericilor-reformate/
https://sf3.ro/inchinare-cu-substante-chimice/
https://sf3.ro/inchinare/
https://sf3.ro/rugaciunea-comuna-a-congregatiei/
Cărți:
* ÎNCHINAREA COMUNĂ. Biserica se strânge ca popor al lui Dumnezeu - Matt Merker Citește-o gratuit aici: https://www.magnagratia.org/211-corporate-worship-merker.html
* Închinarea: O analiză biblică a principalelor schimbări apărute în închinarea din zilele noastre - Peter Masters (editura Făclia, Oradea)
* Închinarea, un ghiveci? - Peter Masters (editura Făclia, Oradea)
* De ce am părăsit miscarea muzicii crestine contemporane? Confesiunile unui fost lider de inchinare - Dan Lucarini (editura Făclia, Oradea)
* Evanghelia pe muzica rock? Impactul muzicii rock asupra inchinarii si a evanghelizarii de John Blanchard & Dan Lucarini
* Comuniune cu Dumnezeu - David Peterson (editura Jubilate)
ENGLEZĂ
Articole:
https://artistictheologian.com/2015/04/09/some-similarities-and-differences-between-historic-evangelical-hymns-and-contemporary-worship-songs/
https://religionnews.com/2022/05/02/like-that-new-church-worship-song-chances-are-it-will-be-gone-soon/
https://www.desiringgod.org/interviews/why-evangelicals-go-catholic
https://religionnews.com/2022/05/02/like-that-new-church-worship-song-chances-are-it-will-be-gone-soon/
https://www.desiringgod.org/interviews/why-evangelicals-go-catholic
Cărți:
* Why Johnny Can't Sing Hymns: How Pop Culture Rewrote the Hymnal – T. David Gordan * Discerning the Spirits: A Guide to Thinking about Christian Worship Today (Calvin Institute of Christian Worship Liturgical Studies) https://www.amazon.com/Discerning-Spirits-Christian-Institute-Liturgical/dp/0802839991
*Terry L. Johnson, Worshipping with Calvin: Recovering the Historic Ministry and Worship of Reformed Protestantism (Darlington, UK: Evangelical Press, 2014). *J. C. Ryle, Worship: Its Priority, Principles, and Practice (Edinburgh: The Banner of Truth Trust, 2005).
*Terry L. Johnson, Worshipping with Calvin: Recovering the Historic Ministry and Worship of Reformed Protestantism (Darlington, UK: Evangelical Press, 2014). *J. C. Ryle, Worship: Its Priority, Principles, and Practice (Edinburgh: The Banner of Truth Trust, 2005).
* Does God Care How We Worship? - Ligon Duncan * Gospel Worship: Worship worthy of God by Jeremiah Burroughs (Puritan)
*Worship: Reformed according to Scripture” by Hughes Oliphjant Old
* The Worship of God. The Importance of Purity of Worship, the Westminster Directory of Public Worship and How Should Our Churches Worship Today.” de Malcolm H. Watts and David Silversides
*On Reforming Worship” de David Hall și Jonathan Master *Give Praise to God: A Vision for Reforming Worship – Derek Thomas, Ligon Duncan
*Worship: Reformed according to Scripture” by Hughes Oliphjant Old
* The Worship of God. The Importance of Purity of Worship, the Westminster Directory of Public Worship and How Should Our Churches Worship Today.” de Malcolm H. Watts and David Silversides
*On Reforming Worship” de David Hall și Jonathan Master *Give Praise to God: A Vision for Reforming Worship – Derek Thomas, Ligon Duncan
NOTE BIBILOGRAFICE
[1] Chuck Fromm, Worship Leader, Septembrie 2012, Vol. 21, nr. 6, 102.
[2] Gordon, Why Johnny Can’t Sing Hymns, 176.
[3] Pentru criterii similare, a se vedea D.T. Williams, „Durable Hymns” din Touchstone (iulie/august 2009). El prezintă categorii de adevăruri biblice, profunzime spirituală, bogăție poetică, frumusețe muzicală și potriviri.
[4] Cântarea trebuie să fie scutită de deficiențe care ar face-o inacceptabilă persoanelor cu gusturi muzicale cultivate, dar nici nu ar trebui să fie genul pe care să-l poată cânta numai persoanele cultivate din punct de vedere muzical”, R.W. Dale, Nine Lectures on Preaching, 273.
[5] Baxter, „Christian Directory”, Works, Vol. 1, 705.
[6] Citat în Plantinga & Rozeboom, Discerning the Spirits, 118. El continuă: „Unele melodii din cântările corale și unele de pe scena muzicii creștine contemporane sunt, în mod egal, nepotrivite tocmai din aceste motive” (118).
[7] D.T. Williams, „Durable Music”, Touchstone, 21.
[8] Citat în Begbie, Resounding Truth, 98; din Luther’s Works, Vol. 49, 428.
[9] Aceasta este versiunea în limba română a refrenului (n.tr.).
[10] În limba engleză (n.tr.).
[11] În limba română, versul diferă – „Duios le privește și se liniștesc” (n.tr.).
[12] D.T. Williams, „Durable Music”, Touchstone, 20.
[13] James Montgomery Boice, Whatever Happened to the Gospel of Grace? (Wheaton, ILL: Crossway Books, 2001), 180.
[14] Revista Christian History Magazine a dedicat un întreg număr imnurilor din secolul al XVIII-lea.
[15] D.T. Williams, „Durable Music”, Touchstone, 20. Boice adaugă: „Compozițiile lui Martin Luther, James Montgomery, John și Charles Wesley sau Isaac Watts sunt, în mod evident, mai bune decât bolboroselile repetitive ale atât de multor autori de cântece de laudă omniprezente din ziua de azi. De ce ne dedicăm cu atâta tenacitate unor lucruri, în mod evident, slabe?” (Whatever Happened to the Gospel of Grace?, 188).
[16] „Cântările recente uneori se limitează prin faptul că sunt atât de simpliste și repetitive, încât reflecția teologică nu are niciodată șanse să înceapă.” Ibid.
[17] În limba română, „Isus viața noastră, noi pe Tine te mărim” (n.tr.).
[18] A se vedea Eric Metaxas, Bonhoeffer: Pastor, Martyr, Prophet, Spy: A Righteous Gentile vs. the Third Reich (Nashville, TN; Thomas Nelson, 2010), 178; cf. 440, 463, 483. Gerhardt este Paul Gerhardt, unul dintre marii scriitori luterani de imnuri (1607-1676).
[19] Gordon, Why Johnny Can’t Sing Hymns, 24.
[20] David Powlison, „How Does Sanctification Work?” (Part 2), Journal of Biblical Counseling, 27:2 (2013).
[21] Quill, „Liturgical Worship”, în Pinson (ed.), Perspectives on Worship, 37.
[22] Vezi capitolul III intitulat „Estetica” din cartea Serving with Calvin (=Slujind alături de Calvin) de Terry Johnson (Editura Welwyn Garden City, UK: EP Books, 2015).
[23] Begbie, Resounding Truth, 186.
[24] Gordon, Why Johnny Can’t Sing Hymns, 78.
[25] Conferința Asociatiei Studenților Teologi, Londra, ianuarie 1978.
[26] Marvin Olaskey, „Joyful Noises”, World, Martie 8/15, 2008, 92.
[27] „Doar în Cristos mă-ncred mereu” (In Christ Alone) și „Iubire-adâncă a Tatălui” (How Deep the Father’s Love for Us) par să fie universal apreciate. Același lucru se poate spune despre piesa compusă de Cook și Bancroft „În fața tronului de sus” (Before the Throne of God Above) și vor fi și altele.
[28] J.M. Boice, Whatever Happened to the Gospel of Grace? (Wheaton: Crossway Books), 187.
[29] A se vedea cartea Worshipping with Calvin de Terry Johnson, capitolul 8 „Universalitate”
[30] Kidd, With One Voice.
[31] 26 Ibid., 125ff; 144ff.
[32] A se vedea Lawrence și Dever, „Blended Worship” în Pinson, Perspectives on Christian Worship, 218-268; Robert Webber, Blended Worship: Achieving Substance & Relevance in Worship (Peabody, MA: Hendrickson, 1994).
[33] Ibid., 232.
[34] Aceasta este exact critica adusă de Dan Kimball față de abordarea lui Lawrence și Dever, pe măsură ce se plânge că descrierile lor cu privire la serviciile amestecate nu i se par un melanj prea reușit. Majoritatea cântărilor, remarcă el, „sunau a muzică de laudă din anii 1980”. El spune: „Dacă facem cu adevărat un «amestec», atunci unde sunt cântecele hip-hop? Unde este vreo urmă de influență a muzicii internaționale?... De ce nu sunt preluate niciunul dintre stilurile afro-americane de închinare?” Melanjul lor, spune el, pare „doar un stil limitat și specific, în principal, unei clase mijlocii spre înalte, oarecum suburbană, dar în mod clar având o abordare reformată în închinare” (în Pinson [ed.], Perspectives on Worship, 286).
[35] Ibid., 219. Quill este professor-asociat de lucrare pastorală și misiune la Concordia Theological Seminary din Fort Wayne, Indiana.
[36] Warren, Purpose Driven Church, 280.
[37] Ibid, 285. Cred că asta a vrut să spună prin cuvintele: „Cei mai mulți oameni sub 40 de ani nu agreează muzica de dinainte de 1965.”
[38] „Formele de închinare tradițională nu sunt de fapt stilul nostru muzical preferat atunci când ascultăm muzică. Asemenea forme tradiționale nu sunt muzica noastră; ele sunt muzica bisericii și ele ne antedatează cu multe generații.” (T.D. Gordon, Why Johnny Can’t Sing Hymns, 76).
[39] Problema cu caracterul superficial al „închinării centrate asupra lui Cristos” reapare în legătură cu ceea ce Chapell numește „stiluri muzicale”. Preferințele muzicale, spune el, se bazează pe ceea ce ni se pare atrăgător sau adecvat. Ceea ce ni se pare adecvat, spune el, se bazează pe factori ca tradiția, familiaritatea, misiunea noastră. Judecata colectivă a bisericii universale, care promovează comuniunea tuturor sfinților sau tradiția „muzicii sacre” nu sunt categorii pe care el le tratează. „Noile stiluri de închinare” sunt presupuse a fi necesare pentru „ajungerea eficientă la cei din afară”. În loc ca potențialii și noii convertiți să se conformeze culturii bisericii, se presupune că biserica trebuie să se adapteze culturii lumii. Din nou, aceasta nu rezolvă nimic în legătură cu acele lucruri care divid biserica și lasă la latitudinea congregațiilor lupta până la capăt pentru „stilul” pe care-l vor folosi.
[40] Îi împărtășesc dezamăgirea lui Paul Jones când întreabă: „De ce ar crede cineva că „Cetate tare-i Dumnezeu” (A Mighty Fortress) a lui Martin Luther sau „Cum pot o, Doamne, să-nțeleg?” (And Can It Be) a lui Charles Wesley ar avea nevoie de melodii noi?” (Singing & Making Music, 95). Am pune aceeași întrebare celor care au schimbat melodiile cântărilor: „E drept că Isus a murit?” (Alas and did My Saviour Bleed?), „Let Us Love and Sing and Wonder”, „Man of Sorrows, What a Name”, „Din trupul sfânt al lui Isus” (There is a Fountain Filled with Blood), „Condu-ne pe noi o, Doamne” (Guide Me O Thou Great Jehovah), „For All the Saints” și „Vrednic e Mielul sfânt” (Crown Him with Many Crowns).
[41] Simpatia editorială potențială ar trebui probabil să mă împiedice, dar, datorită diversității metrice și muzicale, a mărimii și a prețului, eu recomand volumul Trinity Psalter (1994; Pittsburgh, PA: Crown & Covenant Publications, 1997) dintre toate psaltirile disponibile.
[42] A se vedea graficul de la sfârșitul cărții lui Terry L. Johnson, The Family Worship Book (1998; Fearn, Ross-shire: Great Britain, Geanies House, 2003), care conține un calendar pe 10 ani pentru învățarea lunară a imnurilor și psalmilor.
Autentificare
Contactati-ne
Ajutor
