Cum întruchipează muzica teologia
Înțeleg cât de dificil poate fi pentru creștinii moderni să accepte faptul că muzica întruchipează teologia. Câteva sute de ani de raționalism post-iluminism ne-au influențat să vedem muzica drept ceva amoral, fără semnificație inerentă, doar un „ambalaj” neutru pentru versuri.
Cu toate acestea, creștinii din trecut nu au privit așa muzica și rolul ei în viață și în închinare. De fapt, nimeni nu a văzut așa muzica înainte de Iluminism. Și, cu siguranță, nu este modul în care o privește nici Scriptura.
Scopul acestui articol este de a oferi o înțelegere biblică a modului în care muzica (toată arta, de fapt) întruchipează idei și, prin urmare, trebuie evaluată din perspectiva potrivirii ei pentru a purta un anumit conținut liric sau pentru a fi folosită în anumite circumstanțe - în special în închinarea creștină. Săptămâna viitoare, voi aborda în mod specific modul în care două teologii proeminente ale închinării au cultivat două tipuri complet diferite de muzică de închinare (vezi link jos).
Lucruri care se potrivesc cu doctrina sănătoasă
Un prim pas important pentru a recupera o înțelegere biblică a artei și a muzicii este să ne reamintim ce ne învață Biblia despre legătura necesară dintre teologia noastră și comportamentul nostru. Pavel spune în Tit 2:1: Tu însă vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă.
Despre ce vorbește Pavel aici când spune „care se potrivesc cu învățătura sănătoasă"? Se referă el la alte adevăruri intelectuale care sunt în acord cu doctrina? Nu, el ne spune ce fel de lucruri sunt în acord cu doctrina sănătoasă în versetele următoare:
Observați că, în timp ce o parte din ceea ce enumeră Pavel în aceste versete implică acțiuni specifice (să nu fie dependent de vin, soțiile să se supună soților etc.), majoritatea lucrurilor pe care le discută aici implică trăsături lăuntrice (demnitate, respect etc.) care, în multe privințe, sunt greu de definit sau de articulat cu precizie. Cuvintele sunt adesea inadecvate pentru a descrie acest tip de calități de caracter.
Să luăm reverența, de exemplu. Ce este aceasta? Este clar că trebuie să existe o realitate obiectivă numită „reverență”, dar cum ați putea să o descrieți? Este dificil, nu-i așa?
Dar dificultatea de a descrie o calitate a caracterului nu o face subiectivă. Dumnezeu ne poruncește avem un comportament caracterizat de reverență, demnitate și stăpânire de sine - acestea sunt lucrurile care „se potrivesc cu învățătura sănătoasă”. Așadar, avem responsabilitatea de a discerne cum sunt aceste calități și de a le cultiva în viața noastră.
Trebuie să recunoaștem, de asemenea, că acestea sunt non-verbale. Demonstrăm aceste calități (sau lipsa lor) prin comportamentul nostru, prin modul în care ne purtăm, prin limbajul trupului și inflexiunea vocii. Acestea sunt mijloace de comunicare a calităților interioare care trec se extind dincolo de ceea ce spunem. Dacă vă îndoiți de acest lucru, gândiți-vă la următoarea dată când copilul dumneavoastră vă vorbește fără respect. Ce a fost lipsit de respect - ceea ce a spus (uneori, dar nu întotdeauna) sau cum a spus-o?
Felul în care vorbim contează la fel de mult ca ceea ce spunem, deoarece modul în care comunicăm exprimă calități non-verbale.
Cu alte cuvinte, tipurile de calități pe care Pavel le menționează în pasaje precum Tit 2:1 sunt întruchipări non-verbale ale teologiei biblice.
Întruchiparea non-verbală în Scriptură
Dar, așa cum am menționat mai sus, provocarea unor astfel de calități este că doar cuvintele sunt adesea insuficiente pentru a le defini cu precizie. Deci, înseamnă aceasta că Scriptura este insuficientă pentru a comunica cu precizie „lucrurile care se potrivesc cu învățătura sănătoasă”?
Nicidecum, pentru că trebuie să ne amintim că Scriptura este mai mult decât cuvinte abstracte. Bineînțeles că Scriptura este plină de cuvinte, dar ori de câte ori alegi un cuvânt în detrimentul altuia, ori de câte ori pui cuvinte în propoziții și paragrafe, ori de câte ori folosești genul literar și imaginile artistice, încorporezi deja idei.
Iată un exemplu. Să spunem că vreau să descriu vârsta unui adult în vârstă din biserica mea. Care dintre cuvintele de mai jos ar prefera el să le aleg?
Acest lucru este și mai adevărat în cazul metaforei. O metaforă este o imagine folosită pentru a descrie altceva care nu este de fapt acel lucru. Dragostea mea este ca un trandafir roșu. Dragostea mea nu este cu adevărat un trandafir, dar folosesc imaginea pentru a comunica ceea ce nu poate fi descris în mod adecvat în cuvinte abstracte.
Arta întruchipează idei și le comunică în moduri pe care cuvintele abstracte nu le pot exprima singure.
Arta întruchipează idei și le comunică în moduri pe care doar cuvintele nu le pot exprima.
În același fel, Scriptura însăși întruchipează artistic doctrina sănătoasă. Biblia nu este o enciclopedie de doctrine sau chiar o teologie sistematică - este o colecție de doctrine întruchipate artistic. Este plină de imagini, poezie, narațiune și alte dispozitive artistice care comunică în mod absolut adevărul prin propoziții, dar comunică și adevărul întrupat prin dispozitive artistice.
Să luăm ca exemplu ceea ce este, probabil, cea mai cunoscută metaforă din Scriptură: „Domnul este păstorul meu”.
Dumnezeu nu este cu adevărat un om pe un deal care are grijă de oi la propriu. Înțelegem cu toții că aceasta este o imagine menită să ne modeleze concepția interioară despre cine este Dumnezeu. David ar fi putut să-L descrie pe Dumnezeu într-un mod propozițional mai detașat, descriind modul în care El are grijă de poporul Său, ne călăuzește, se îngrijește de nevoile noastre și ne protejează. În schimb, David a ales să întruchipeze aceste idei printr-o singură imagine concisă - Păstorul. Această imagine întruchipează toate aceste idei și chiar mai mult, idei care fie ar necesita mult mai multe cuvinte pentru a fi exprimate, fie ar fi practic imposibil de surprins cu un limbaj non-artistic.
Chiar și cele mai didactice porțiuni ale Scripturii - epistolele Noului Testament, de exemplu - sunt pline de imagini, de o alegere atentă a cuvintelor și de o sintaxă precisă, care nu doar ne comunică doctrina corectă, ci întruchipează doctrina corectă. Ele nu doar ne informează mintea, ci ne modelează inima, concepția noastră interioară despre adevăr. Kevin Vanhoozer rezumă bine acest lucru:
S-a spus... că poezia poate fi definită ca „cele mai bune cuvinte puse în cea mai bună ordine”. În mod similar, deoarece avem de-a face cu Biblia, care este Cuvântul lui Dumnezeu, avem motive întemeiate să credem că cuvintele biblice sunt cuvintele potrivite, în ordinea potrivită.1
Leland Ryken a susținut în mod similar, de-a lungul carierei sale, că trebuie să înțelegem că aspectele literare ale Scripturii sunt esențiale pentru adevărul pe care îl comunică:
Ideea nu este, pur și simplu, că Biblia permite imaginația ca formă de comunicare. Este mai degrabă faptul că autorii biblici și Isus au considerat că este imposibil să comunice adevărul lui Dumnezeu fără a folosi resursele imaginației. Biblia face mai mult decât să aprobe arta. Ea arată cât de indispensabilă este aceasta.2
Ryken argumentează acest lucru exact pentru aspectul luat în considerare în acest articol: ideile sunt întruchipate în forme artistice:
Tot ceea ce este comunicat într-o scriere este comunicat prin formele în care este întruchipat.3
Așadar, Scriptura ne poruncește să fim reverențioși, iar apoi diverse elemente artistice din Scriptură ne arată ce este reverența. Scriptura ne spune să-L iubim pe Dumnezeu, iar apoi expresiile sale artistice întruchipează iubirea corespunzătoare. Scriptura ne îndeamnă să fim evlavioși, iar expresiile sale artistice ne formează concepția despre cum ar trebui să fie evlavia.
Interpretarea întruchipată a faptelor
Arta întruchipează idei, deoarece arta prezintă o interpretare a ideilor pe care le poartă. După cum notează Ryken,
Artiștii fac mai mult decât să prezinte experiența umană; o interpretează dintr-o perspectivă specifică. Operele de artă fac afirmații implicite despre realitate.4
În ce fel? Exact în același mod în care reverența, demnitatea și stăpânirea de sine sunt în acord cu învățătura sănătoasă. Reverența nu este doar un mod de a articula doctrina sănătoasă - reverența întruchipează doctrina sănătoasă; ea aplică doctrina sănătoasă în viața reală.
În același mod, și arta poate întruchipa idei. Ryken explică:
Metoda artei este de a întruchipa înțelesul într-o formă concretă. Artistul arată, și nu se mulțumește niciodată să spună doar sub formă de propoziții. Strategia artei este de a pune în scenă, mai degrabă decât de a rezuma.5
Acest lucru are sens dacă ne amintim că arta - fie că vorbim despre poezie, literatură, teatru sau muzică - este ea însăși comportament uman; arta este expresie umană. Ceea ce exprimăm prin intermediul unui mediu artistic nu sunt doar idei enunțate în mod abstract; mai degrabă, o expresie artistică este interpretarea ideilor de către o persoană.
Luați în considerare, de exemplu, următoarele două reprezentări artistice ale lui Noe și ale arcei. Aceste două imagini nu comunică doar fapte despre narațiunea biblică, ci întruchipează o anumită interpretare a acestui eveniment istoric.
Întruchipare muzicală
Acest lucru este valabil mai ales în cazul muzicii însoțite de cuvinte. Cuvintele în sine exprimă idei, dar chiar și alegerea lor, imaginile folosite și ordinea cuvintelor exprimă deja o interpretare a acestor idei. Când adăugăm și muzica în ecuație, artistul exprimă și mai mult interpretarea ideilor prezente în versuri.
Una dintre cele mai bune ilustrații în acest sens este cunoscutul exemplu al lui Marilyn Monroe care îi cântă „La mulți ani!” președintelui Kennedy. Cuvintele pe care le-a cântat nu au fost, cu siguranță, controversate, dar tonul, limbajul corpului și stilul ei de interpretare au creat un scandal. Observați cum descrie chiar și Wikipedia evenimentul:
„La mulți ani, domnule președinte” a fost un cântec cântat de actrița și cântăreața Marilyn Monroe sâmbătă, 19 mai 1962, pentru președintele de atunci al Statelor Unite, John F. Kennedy, la o sărbătoare pentru cea de-a 45-a aniversare a acestuia, cu zece zile înainte de ziua în care a împlinit efectiv 45 de ani, marți, 29 mai. Cântată cu o voce senzuală, Monroe a cântat versurile tradiționale ale melodiei „Happy Birthday to You”, cu „Mr. President” inserat ca nume al lui Kennedy... Ulterior, președintele Kennedy a urcat pe scenă și a glumit pe seama cântecului, spunând: „Acum mă pot retrage din politică după ce mi s-a cântat «La mulți ani» într-un mod atât de dulce și de sănătos”, făcând aluzie la interpretarea lui Monroe, la rochia ei picantă și la imaginea ei generală de sex-simbol.
În acest caz, conținutul textual și chiar forma muzicală în sine erau departe de a fi ofensatoare. Cu toate acestea, interpretarea vocală, îmbrăcămintea și imaginea lui Monroe au întruchipat mesaje pe care toată lumea le-a înțeles.
Ideea este că muzica - în toată complexitatea melodiei, armoniei, ritmului, instrumentației și stilului de interpretare - încorporează interpretarea unor idei care trec dincolo de ceea ce exprimă cuvintele în sine.
Muzica - în toată complexitatea sa de melodie, armonie, ritm, instrumentație și stil de interpretare - cuprinde interpretarea unor idei care se extind dincolo de ceea ce exprimă doar cuvintele în sine.
Bineînțeles, ceea ce toată lumea vrea să știe în acest moment este: care sunt particularitățile exacte ale ceea ce face ca un anumit cântec să întruchipeze o anumită teologie? Ei bine, am putea cu siguranță să intrăm în specificul teoriei muzicale, al acusticii, al fizicii și al rezonanței emoționale, dar acest tip de discuții sunt, să recunoaștem, dificile tocmai pentru că, așa cum am menționat mai sus, cuvintele sunt adesea prea imprecise pentru a articula anumite lucruri. Așa cum spunea cineva odată: „A vorbi despre muzică este ca și cum ai dansa despre arhitectură”.
Muzica este, de fapt, mai precisă decât cuvintele. După cum am susținut, poate exprima interpretări mai nuanțate ale ideilor decât o pot face câteva cuvinte. Din nou, acesta este scopul artei, de a da un limbaj interpretărilor și ideilor pe care cuvintele singure ar fi inadecvate pentru a le exprima. Din nou, acesta este motivul pentru care Dumnezeu a folosit arta chiar în Scriptură.
Dar această provocare nu înseamnă că nu putem discerne ceea ce exprimă muzica, așa cum incapacitatea noastră de a descrie cauzele fiziologice ale unui ton de voce lipsit de respect nu ne împiedică să îl recunoaștem la un copil. Oricine poate discerne lipsa de respect, frica, furia sau demnitatea la o altă persoană, prin simpla observare a expresiilor faciale, a limbajului corporal și a inflexiunilor vocale.
De exemplu, dacă mă întrebați ce fac și vă răspund „bine”, felul în care o spun întruchipează o anumită interpretare a acestui cuvânt și indică dacă sunt cu adevărat bine sau dacă răspund într-un mod sarcastic sau ironic. Dacă vin acasă de la serviciu și o întreb pe soția mea cum a fost ziua, iar ea îmi răspunde „bine” cu o grimasă pe față și cu un suspin în ton, știu că acolo este mai mult decât ceea ce este comunicat literal în acel cuvânt.
Același lucru este valabil și pentru muzică. Nu trebuie să fii muzician sau teoretician al muzicii pentru a putea discerne ce fel de interpretări se fac cu diferite tipuri de muzică. Contrar multor presupuneri, acesta este un fenomen destul de larg răspândit. Există un acord aproape universal cu privire la ceea ce înseamnă diverse tipuri de muzică; întrucât muzica este expresie umană, oamenii pot discerne ceea ce exprimă alți oameni, datorită umanității lor comune.
Atunci când te uiți la un film, iar scena este reprezentată de oameni care se joacă pe plajă, dar muzica este sinistră și amenințătoare, știi că urmează ceva rău. Muzica prezintă o interpretare a scenei pe care nu o poți rata. Acesta este un fenomen universal.
Așadar, întrebarea critică pe care creștinii trebuie să și-o pună întotdeauna cu privire la o anumită expresie artistică, fie ea literară, muzicală sau de altă natură, este aceasta:
„Interpretarea realității din această operă este sau nu este conformă cu doctrina sau etica creștină?”6
Cu alte cuvinte, sunt ideile încorporate în această operă de artă în acord cu învățătura sănătoasă?
Înțeleg cât de dificil poate fi pentru creștinii moderni să accepte faptul că muzica întruchipează teologia. Câteva sute de ani de raționalism post-iluminism ne-au influențat să vedem muzica drept ceva amoral, fără semnificație inerentă, doar un „ambalaj” neutru pentru versuri.
Cu toate acestea, creștinii din trecut nu au privit așa muzica și rolul ei în viață și în închinare. De fapt, nimeni nu a văzut așa muzica înainte de Iluminism. Și, cu siguranță, nu este modul în care o privește nici Scriptura.
Scopul acestui articol este de a oferi o înțelegere biblică a modului în care muzica (toată arta, de fapt) întruchipează idei și, prin urmare, trebuie evaluată din perspectiva potrivirii ei pentru a purta un anumit conținut liric sau pentru a fi folosită în anumite circumstanțe - în special în închinarea creștină. Săptămâna viitoare, voi aborda în mod specific modul în care două teologii proeminente ale închinării au cultivat două tipuri complet diferite de muzică de închinare (vezi link jos).
Lucruri care se potrivesc cu doctrina sănătoasă
Un prim pas important pentru a recupera o înțelegere biblică a artei și a muzicii este să ne reamintim ce ne învață Biblia despre legătura necesară dintre teologia noastră și comportamentul nostru. Pavel spune în Tit 2:1: Tu însă vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă.
Despre ce vorbește Pavel aici când spune „care se potrivesc cu învățătura sănătoasă"? Se referă el la alte adevăruri intelectuale care sunt în acord cu doctrina? Nu, el ne spune ce fel de lucruri sunt în acord cu doctrina sănătoasă în versetele următoare:
- sobrietate
- demnitate
- stăpânire de sine
- sănătatea în credință
- sănătatea în dragoste
- statornicie
- reverență
- bunătate
- puritate
- hărnicie
- integritate
Observați că, în timp ce o parte din ceea ce enumeră Pavel în aceste versete implică acțiuni specifice (să nu fie dependent de vin, soțiile să se supună soților etc.), majoritatea lucrurilor pe care le discută aici implică trăsături lăuntrice (demnitate, respect etc.) care, în multe privințe, sunt greu de definit sau de articulat cu precizie. Cuvintele sunt adesea inadecvate pentru a descrie acest tip de calități de caracter.
Să luăm reverența, de exemplu. Ce este aceasta? Este clar că trebuie să existe o realitate obiectivă numită „reverență”, dar cum ați putea să o descrieți? Este dificil, nu-i așa?
Dar dificultatea de a descrie o calitate a caracterului nu o face subiectivă. Dumnezeu ne poruncește avem un comportament caracterizat de reverență, demnitate și stăpânire de sine - acestea sunt lucrurile care „se potrivesc cu învățătura sănătoasă”. Așadar, avem responsabilitatea de a discerne cum sunt aceste calități și de a le cultiva în viața noastră.
Trebuie să recunoaștem, de asemenea, că acestea sunt non-verbale. Demonstrăm aceste calități (sau lipsa lor) prin comportamentul nostru, prin modul în care ne purtăm, prin limbajul trupului și inflexiunea vocii. Acestea sunt mijloace de comunicare a calităților interioare care trec se extind dincolo de ceea ce spunem. Dacă vă îndoiți de acest lucru, gândiți-vă la următoarea dată când copilul dumneavoastră vă vorbește fără respect. Ce a fost lipsit de respect - ceea ce a spus (uneori, dar nu întotdeauna) sau cum a spus-o?
Felul în care vorbim contează la fel de mult ca ceea ce spunem, deoarece modul în care comunicăm exprimă calități non-verbale.
Cu alte cuvinte, tipurile de calități pe care Pavel le menționează în pasaje precum Tit 2:1 sunt întruchipări non-verbale ale teologiei biblice.
Întruchiparea non-verbală în Scriptură
Dar, așa cum am menționat mai sus, provocarea unor astfel de calități este că doar cuvintele sunt adesea insuficiente pentru a le defini cu precizie. Deci, înseamnă aceasta că Scriptura este insuficientă pentru a comunica cu precizie „lucrurile care se potrivesc cu învățătura sănătoasă”?
Nicidecum, pentru că trebuie să ne amintim că Scriptura este mai mult decât cuvinte abstracte. Bineînțeles că Scriptura este plină de cuvinte, dar ori de câte ori alegi un cuvânt în detrimentul altuia, ori de câte ori pui cuvinte în propoziții și paragrafe, ori de câte ori folosești genul literar și imaginile artistice, încorporezi deja idei.
Iată un exemplu. Să spunem că vreau să descriu vârsta unui adult în vârstă din biserica mea. Care dintre cuvintele de mai jos ar prefera el să le aleg?
- antic
- bătrân
- fragil
- șubred
- experimentat
Acest lucru este și mai adevărat în cazul metaforei. O metaforă este o imagine folosită pentru a descrie altceva care nu este de fapt acel lucru. Dragostea mea este ca un trandafir roșu. Dragostea mea nu este cu adevărat un trandafir, dar folosesc imaginea pentru a comunica ceea ce nu poate fi descris în mod adecvat în cuvinte abstracte.
Arta întruchipează idei și le comunică în moduri pe care cuvintele abstracte nu le pot exprima singure.
Arta întruchipează idei și le comunică în moduri pe care doar cuvintele nu le pot exprima.
În același fel, Scriptura însăși întruchipează artistic doctrina sănătoasă. Biblia nu este o enciclopedie de doctrine sau chiar o teologie sistematică - este o colecție de doctrine întruchipate artistic. Este plină de imagini, poezie, narațiune și alte dispozitive artistice care comunică în mod absolut adevărul prin propoziții, dar comunică și adevărul întrupat prin dispozitive artistice.
Să luăm ca exemplu ceea ce este, probabil, cea mai cunoscută metaforă din Scriptură: „Domnul este păstorul meu”.
Dumnezeu nu este cu adevărat un om pe un deal care are grijă de oi la propriu. Înțelegem cu toții că aceasta este o imagine menită să ne modeleze concepția interioară despre cine este Dumnezeu. David ar fi putut să-L descrie pe Dumnezeu într-un mod propozițional mai detașat, descriind modul în care El are grijă de poporul Său, ne călăuzește, se îngrijește de nevoile noastre și ne protejează. În schimb, David a ales să întruchipeze aceste idei printr-o singură imagine concisă - Păstorul. Această imagine întruchipează toate aceste idei și chiar mai mult, idei care fie ar necesita mult mai multe cuvinte pentru a fi exprimate, fie ar fi practic imposibil de surprins cu un limbaj non-artistic.
Chiar și cele mai didactice porțiuni ale Scripturii - epistolele Noului Testament, de exemplu - sunt pline de imagini, de o alegere atentă a cuvintelor și de o sintaxă precisă, care nu doar ne comunică doctrina corectă, ci întruchipează doctrina corectă. Ele nu doar ne informează mintea, ci ne modelează inima, concepția noastră interioară despre adevăr. Kevin Vanhoozer rezumă bine acest lucru:
S-a spus... că poezia poate fi definită ca „cele mai bune cuvinte puse în cea mai bună ordine”. În mod similar, deoarece avem de-a face cu Biblia, care este Cuvântul lui Dumnezeu, avem motive întemeiate să credem că cuvintele biblice sunt cuvintele potrivite, în ordinea potrivită.1
Leland Ryken a susținut în mod similar, de-a lungul carierei sale, că trebuie să înțelegem că aspectele literare ale Scripturii sunt esențiale pentru adevărul pe care îl comunică:
Ideea nu este, pur și simplu, că Biblia permite imaginația ca formă de comunicare. Este mai degrabă faptul că autorii biblici și Isus au considerat că este imposibil să comunice adevărul lui Dumnezeu fără a folosi resursele imaginației. Biblia face mai mult decât să aprobe arta. Ea arată cât de indispensabilă este aceasta.2
Ryken argumentează acest lucru exact pentru aspectul luat în considerare în acest articol: ideile sunt întruchipate în forme artistice:
Tot ceea ce este comunicat într-o scriere este comunicat prin formele în care este întruchipat.3
Așadar, Scriptura ne poruncește să fim reverențioși, iar apoi diverse elemente artistice din Scriptură ne arată ce este reverența. Scriptura ne spune să-L iubim pe Dumnezeu, iar apoi expresiile sale artistice întruchipează iubirea corespunzătoare. Scriptura ne îndeamnă să fim evlavioși, iar expresiile sale artistice ne formează concepția despre cum ar trebui să fie evlavia.
Interpretarea întruchipată a faptelor
Arta întruchipează idei, deoarece arta prezintă o interpretare a ideilor pe care le poartă. După cum notează Ryken,
Artiștii fac mai mult decât să prezinte experiența umană; o interpretează dintr-o perspectivă specifică. Operele de artă fac afirmații implicite despre realitate.4
În ce fel? Exact în același mod în care reverența, demnitatea și stăpânirea de sine sunt în acord cu învățătura sănătoasă. Reverența nu este doar un mod de a articula doctrina sănătoasă - reverența întruchipează doctrina sănătoasă; ea aplică doctrina sănătoasă în viața reală.
În același mod, și arta poate întruchipa idei. Ryken explică:
Metoda artei este de a întruchipa înțelesul într-o formă concretă. Artistul arată, și nu se mulțumește niciodată să spună doar sub formă de propoziții. Strategia artei este de a pune în scenă, mai degrabă decât de a rezuma.5
Acest lucru are sens dacă ne amintim că arta - fie că vorbim despre poezie, literatură, teatru sau muzică - este ea însăși comportament uman; arta este expresie umană. Ceea ce exprimăm prin intermediul unui mediu artistic nu sunt doar idei enunțate în mod abstract; mai degrabă, o expresie artistică este interpretarea ideilor de către o persoană.
Luați în considerare, de exemplu, următoarele două reprezentări artistice ale lui Noe și ale arcei. Aceste două imagini nu comunică doar fapte despre narațiunea biblică, ci întruchipează o anumită interpretare a acestui eveniment istoric.
Întruchipare muzicală
Acest lucru este valabil mai ales în cazul muzicii însoțite de cuvinte. Cuvintele în sine exprimă idei, dar chiar și alegerea lor, imaginile folosite și ordinea cuvintelor exprimă deja o interpretare a acestor idei. Când adăugăm și muzica în ecuație, artistul exprimă și mai mult interpretarea ideilor prezente în versuri.
Una dintre cele mai bune ilustrații în acest sens este cunoscutul exemplu al lui Marilyn Monroe care îi cântă „La mulți ani!” președintelui Kennedy. Cuvintele pe care le-a cântat nu au fost, cu siguranță, controversate, dar tonul, limbajul corpului și stilul ei de interpretare au creat un scandal. Observați cum descrie chiar și Wikipedia evenimentul:
„La mulți ani, domnule președinte” a fost un cântec cântat de actrița și cântăreața Marilyn Monroe sâmbătă, 19 mai 1962, pentru președintele de atunci al Statelor Unite, John F. Kennedy, la o sărbătoare pentru cea de-a 45-a aniversare a acestuia, cu zece zile înainte de ziua în care a împlinit efectiv 45 de ani, marți, 29 mai. Cântată cu o voce senzuală, Monroe a cântat versurile tradiționale ale melodiei „Happy Birthday to You”, cu „Mr. President” inserat ca nume al lui Kennedy... Ulterior, președintele Kennedy a urcat pe scenă și a glumit pe seama cântecului, spunând: „Acum mă pot retrage din politică după ce mi s-a cântat «La mulți ani» într-un mod atât de dulce și de sănătos”, făcând aluzie la interpretarea lui Monroe, la rochia ei picantă și la imaginea ei generală de sex-simbol.
În acest caz, conținutul textual și chiar forma muzicală în sine erau departe de a fi ofensatoare. Cu toate acestea, interpretarea vocală, îmbrăcămintea și imaginea lui Monroe au întruchipat mesaje pe care toată lumea le-a înțeles.
Ideea este că muzica - în toată complexitatea melodiei, armoniei, ritmului, instrumentației și stilului de interpretare - încorporează interpretarea unor idei care trec dincolo de ceea ce exprimă cuvintele în sine.
Muzica - în toată complexitatea sa de melodie, armonie, ritm, instrumentație și stil de interpretare - cuprinde interpretarea unor idei care se extind dincolo de ceea ce exprimă doar cuvintele în sine.
Bineînțeles, ceea ce toată lumea vrea să știe în acest moment este: care sunt particularitățile exacte ale ceea ce face ca un anumit cântec să întruchipeze o anumită teologie? Ei bine, am putea cu siguranță să intrăm în specificul teoriei muzicale, al acusticii, al fizicii și al rezonanței emoționale, dar acest tip de discuții sunt, să recunoaștem, dificile tocmai pentru că, așa cum am menționat mai sus, cuvintele sunt adesea prea imprecise pentru a articula anumite lucruri. Așa cum spunea cineva odată: „A vorbi despre muzică este ca și cum ai dansa despre arhitectură”.
Muzica este, de fapt, mai precisă decât cuvintele. După cum am susținut, poate exprima interpretări mai nuanțate ale ideilor decât o pot face câteva cuvinte. Din nou, acesta este scopul artei, de a da un limbaj interpretărilor și ideilor pe care cuvintele singure ar fi inadecvate pentru a le exprima. Din nou, acesta este motivul pentru care Dumnezeu a folosit arta chiar în Scriptură.
Dar această provocare nu înseamnă că nu putem discerne ceea ce exprimă muzica, așa cum incapacitatea noastră de a descrie cauzele fiziologice ale unui ton de voce lipsit de respect nu ne împiedică să îl recunoaștem la un copil. Oricine poate discerne lipsa de respect, frica, furia sau demnitatea la o altă persoană, prin simpla observare a expresiilor faciale, a limbajului corporal și a inflexiunilor vocale.
De exemplu, dacă mă întrebați ce fac și vă răspund „bine”, felul în care o spun întruchipează o anumită interpretare a acestui cuvânt și indică dacă sunt cu adevărat bine sau dacă răspund într-un mod sarcastic sau ironic. Dacă vin acasă de la serviciu și o întreb pe soția mea cum a fost ziua, iar ea îmi răspunde „bine” cu o grimasă pe față și cu un suspin în ton, știu că acolo este mai mult decât ceea ce este comunicat literal în acel cuvânt.
Același lucru este valabil și pentru muzică. Nu trebuie să fii muzician sau teoretician al muzicii pentru a putea discerne ce fel de interpretări se fac cu diferite tipuri de muzică. Contrar multor presupuneri, acesta este un fenomen destul de larg răspândit. Există un acord aproape universal cu privire la ceea ce înseamnă diverse tipuri de muzică; întrucât muzica este expresie umană, oamenii pot discerne ceea ce exprimă alți oameni, datorită umanității lor comune.
Atunci când te uiți la un film, iar scena este reprezentată de oameni care se joacă pe plajă, dar muzica este sinistră și amenințătoare, știi că urmează ceva rău. Muzica prezintă o interpretare a scenei pe care nu o poți rata. Acesta este un fenomen universal.
Așadar, întrebarea critică pe care creștinii trebuie să și-o pună întotdeauna cu privire la o anumită expresie artistică, fie ea literară, muzicală sau de altă natură, este aceasta:
„Interpretarea realității din această operă este sau nu este conformă cu doctrina sau etica creștină?”6
Cu alte cuvinte, sunt ideile încorporate în această operă de artă în acord cu învățătura sănătoasă?
Citeste prima parte a articolului aici: https://www.psalmiicantati.ro/nu-mai-cantati-hillsong-bethel-jesus-culture-si-elevation-worship
Citeste a 3-a parte a articolului aici: https://www.psalmiicantati.ro/doua-tipuri-de-muzica-de-inchinare---de-scott-aniol
-------------------------
Citește articolul în original aici: https://g3min.org/how-music-embodies-theology/
Referințe
1 Kevin J. Vanhoozer, "Lost in Interpretation? Truth, Scripture, and Hermeneutics", Journal of the Evangelical Theological Society. 48, nr. 1 (2005): 96, 100.
2 Leland Ryken, "The Bible as Literature Part 4: 'With Many Such Parables': Imaginația ca mijloc al harului", Bibliotheca Sacra 147, nr. 587 (1990): 393
3 Leland Ryken, Words of Delight: A Literary Introduction to the Bible, 2nd ed. (Grand Rapids: Baker Academic, 1993), 20.
4 Leland Ryken, The Liberated Imagination: Thinking Christianly About the Arts (Eugene, OR: Wipf & Stock, 2005), 171.
5 Ryken, Imaginația eliberată, 28. 6 Ryken, Imaginația eliberată, 179.
1 Kevin J. Vanhoozer, "Lost in Interpretation? Truth, Scripture, and Hermeneutics", Journal of the Evangelical Theological Society. 48, nr. 1 (2005): 96, 100.
2 Leland Ryken, "The Bible as Literature Part 4: 'With Many Such Parables': Imaginația ca mijloc al harului", Bibliotheca Sacra 147, nr. 587 (1990): 393
3 Leland Ryken, Words of Delight: A Literary Introduction to the Bible, 2nd ed. (Grand Rapids: Baker Academic, 1993), 20.
4 Leland Ryken, The Liberated Imagination: Thinking Christianly About the Arts (Eugene, OR: Wipf & Stock, 2005), 171.
5 Ryken, Imaginația eliberată, 28. 6 Ryken, Imaginația eliberată, 179.
Autentificare
Contactati-ne
Ajutor
