VIZIONEAZĂ VLOG-UL:

NEGATIV

PARTITURI

NEGATIVUL

INTERPRETĂRI MUZICALE

afsafas

O PREZENTARE CRISTOCENTRICĂ A PSALMULUI 6

COMENTARIU SPURGEON

Psalmii favoriți ai lui Martin Luther

În 1513, Martin Luther a început să țină o serie de prelegeri despre Psalmi adresate studenților lui de la Universitatea din Wittenberg. Într-o zi, un student l-a întrebat care este psalmul lui favorit. Luther a răspuns prin două cuvinte latine: Psalmi Paulini sau „psalmii paulini”. Îndemnat să spună care erau aceia, el a enumerat Psalmii 32, 51, 130 și 143 (psalmi de pocăință).

Ulterior, în aprilie 1517, Luther a publicat prima sa lucrare în limba germană, intitulată Cei șapte psalmi ai pocăinței, învățându-ne să ne recunoaștem păcatul și să ne bizuim pe mila și harul lui Dumnezeu.*

Notă

* Următoarele rezumate ale psalmilor sunt alcătuite de Martin Luther însuși (Luther’s Works, The American Edition, ed. Jaroslav Pelikan and Helmut T. Lehmann,Concordia and Fortress: 1955-1986, vol. 14, p. 137-205). Ele sunt disponibile aici: http://thefirstpremise.wordpress.com/2012/10/14 (accesare în noiembrie 2014).Psalmii pocăinței (sau „Psalmii de mărturisire“) au fost pentru prima dată tratați împreună de Cassiodor în Comentarii la Psalmi în secolul al VI-lea d.Hr., iar teologii i-au tratat deseori împreună de atunci încoace.

Psalmul 6

„Psalmul 6 este un psalm al rugăciunii. El deplânge marea și totuși ascunsa suferință a conștiinței când, din cauza păcatelor, credința și nădejdea cuiva sunt chinuite de Legea și mânia lui Dumnezeu și împinse spre disperare sau spre o credință greșită... La finalul Psalmului 6, psalmistul vede că rugăciunea lui a fost ascultată. De aceea, el este un exemplu demn de încredere pentru cei care se află într-o asemenea durere, ca ei să poată să nu rămână în ea.”

Psalmul 32

„Îndreptățirea noastră se numește (în limbaj obișnuit) iertarea păcatelor. Sau, așa cum scrie aici, „nelegiuire iertată”, „păcat acoperit” sau vină „neținută în seamă”. Aici se află simplele și clarele cuvinte: toți sfinții sunt păcătoși și rămân păcătoși. Dar ei sunt sfinți pentru că Dumnezeu, în harul Lui, nu le vede păcatele și nici nu le ține în seamă, ci le uită, le iartă și le acoperă. Astfel, nu există nicio deosebire între sfinți și ne-sfinți. Toți sunt păcătoși și toți păcătuiesc zilnic, numai că păcatele celor sfinți nu sunt socotite, ci acoperite; iar păcatele celor ne-sfinți nu sunt acoperite, ci ținute în seamă.”

Psalmul 38

„Psalmul 38 este un psalm al rugăciunii în care psalmistul își plânge păcatele, din cauza cărora conștiința lui e disperată și foarte chinuită, neputând vedea decât săgețile lui Dumnezeu, adică mânia lui Dumnezeu, amenințările, moartea și iadul. Aceste suferințe îi mănâncă măduva și oasele, puterea și vlaga... Totuși psalmistul ne spune să rămânem tari și să nu disperăm. El ne învață să ne înarmăm cu rugăciune împotriva lăudăroșeniilor lor, să ne bizuim pe promisiunea lui Dumnezeu și să ne-o însușim până ajungem la ținta cea bună, și anume la starea de evlavie și dreptate înaintea lui Dumnezeu. Apoi mângâierea credinței va curge din nou.”

Psalmul 51

„Psalmul 51 este unul dintre cei mai de seamă psalmi de învățătură. În el, David ne învață cu adevărat ce înseamnă păcatul, de unde vine, ce pagube produce – și cum poate cineva să fie eliberat de el. În acest psalm, ca nicăieri în altă parte, se arată clar că păcatul este o moștenire, înnăscută în noi, și că nimic din ce facem noi nu ne poate ajuta să-l biruim, ci numai harul și iertarea lui Dumnezeu. Prin Duhul Lui, El ne re-creează, ne face o persoană nouă, o nouă creație. Altfel, spune David, păcatul, cu toată teroarea și disperarea lui, este atât de puternic, încât ne zdrobește oasele până în clipa în care harul lui Dumnezeu vine în ajutorul nostru.”

Psalmul 102

„În acest psalm, strămoșii – obosiți de legi, de păcate și de moarte – tânjesc și strigă din toată inima după Împărăția harului promis în Cristos. Ei Îl roagă pe Dumnezeu să zidească din nou Sionul și să-i așeze la loc pietrele și țărâna, ca El să poată intra din nou în el și să-Și lase slava să fie văzută în toate împărățiile, ca să-i izbăvească pe captivii Lui din păcat și moarte, ca ei să poată veni împreună și să-I mulțumească – să I se poată închina în adevăratul Sion – și ca Vechiul Testament să se încheie.”

Psalmul 130

„Psalmul 130 este un psalm care izvorăște din devotamentul autentic și înțelegerea lui David. Psalmul mărturisește că înaintea lui Dumnezeu nimeni nu este drept și nici nu se poate îndreptăți prin faptele sale sau neprihănirea sa, ci doar prin harul și iertarea păcatelor pe care Dumnezeu le-a promis. Psalmistul află mângâiere în timp ce se bizuiește pe această promisiune și Cuvânt. El îndeamnă tot Israelul să facă la fel și să învețe că la Dumnezeu se află un tron al harului și al răscumpărării.”

Psalmul 143

„Psalmistul se roagă să primească har și iertarea de păcate, tulburat fiind în conștiința sa. El e adus în pragul disperării de dușmanii credinței, adică de promotorii Legii. Aceștia, în mod special, îi chinuiesc conștiința tulburată și timidă, împingând-o în întuneric, adică spre disperare și moarte, prin poverile grele și învățătura de nesuportat despre fapte… aici psalmul arată că harul aduce izbăvirea... însuși Avraam a fost chemat să iasă din idolatrie (Iosua 24:2). Nicio laudă a dreptății sau a sfințeniei omenești nu are nicio valoare aici, indiferent cât de mult ne-ar speria profeții mincinoși.”

COMENTARIU ANDREW BONAR

We might at once say to the reader, This is not David, it is the Son of David; the grief is too deep for any other,— "You never saw a vessel of like sorrow."

David may have been led by the Holy Ghost to write it when in

anguish of soul, as well as suffering of body; through such a bruised

reed the Spirit of God may have breathed. But surely he meant to tell

of One greater than David,—"the Man of sorrows." Perhaps David

had some seasons of anguish in his wanderings in the wilderness of

Judah that furnished a shadow of the grief of Him who was to come,

"bearing our griefs and carrying our sorrows." Awakened souls

experience horror of soul and alarming apprehensions of divine

indignation, such as this Psalm expresses. A clear sight of sin, while

the face of the Mediator is hid, produces this state of soul.

Occasionally, too, believers feel, from peculiar causes, glooms that

may be expressed in the words of this Psalm more fitly than any

other. And particular clauses in it will express many of a believer's

frames, even as ver. 6. "Lord, how long?" was Calvin's favourite

utterance. Still, it is chiefly of the true David that this is written. We

may suppose every word used by Him in some of those nights which

He passed in desert places, or in the garden of Gethsemane.

What cries are these? "Lord, rebuke me not in thy wrath." Is not this

the same voice that cried, "Father, if it be possible, remove this cup

from me?" Again: "Have mercy upon me, O Lord, for I am weak." Is

not this the same who said, "The spirit indeed is willing, but the flesh

is weak?" (Matt. 26:34.) We listen, and again He cries, "My soul is

sore vexed." Is it not the voice of Him who, as He entered the garden,

spoke with such affecting sadness to his disciples, "My soul is

exceeding sorrowful?" (Matt. 26:38.) Yes, He said, "even unto

death." Andin this Psalm we hear Him tell some of his forebodings of

death. It seems to be the very hour referred to in Heb. 6:7,—the hour

of "strong crying and tears to Him who was able to save him from

death." For here are his strong reasonings with God,—"In death there

is no remembrance of thee; in the grave, who shall give thee thanks?"

This expostulation undoubtedly is such as a member of Christ could

use; for Hezekiah used it (Isa. 38:18), pleading that, if taken away, he

could do no more for the making known God's name and glory among men. But how peculiarly forcibly it becomes in the lips of

Jesus! If he be given over to death, i. e., left under its power, then

neither He, nor any one of all those whom the Father had given Him,

can ever give praise.

The dark night becomes darker. It is midnight. "I am weary with my

groaning. Mine eye is consumed with grief. It waxes old, because of

all mine enemies." "The eye is the mirror and gauge of soundness,

not merely as respects the soul, but the body also," says a well-known

commentator. On his brow, anguish had shed more snows (see John

8:57), than threescore winters, in their natural course, might else

have sprinkled there; for inconceivably stupendous must His view of

sin have been, and his sense of its loathsomeness, his discovery of its

hurt to God and man, and his horror under the wrath due to it. But

all at once there is a change. The angel from heaven strengthens

Him. (Luke 22:43.) He is revived by the Father's promise, "I have

glorified thee, and will glorify thee again." He sees his foes

"confounded and terrified" by the look of that very countenance,

which they once could spit upon (ver. 10).

It is only at this one point that this Psalm presents anything bearing

on the prophetic future. But certainly it does at this turn present us

with a glimpse of the Second Coming of Him whose First Coming

was so full of woe. "The voice of the turtle is heard again," says a

German commentator; and truly it is so. For, at ver. 8, the Suffering

One sees "the glory that is to follow" and exclaims, "Depart from me

ye workers of iniquity," words which are employed by himself in

Luke 8:27, in describing the terms in which, as judge, He will address

the multitudes of the unsaved on the Great Day, when He has risen

up and has shut to the door.

Was it not designed that this ending should draw more attention to

the beginning? Let the sinner now consider the Suffering One, lest

the sentence pass on him, "Depart." Come, and see here what a price

was paid for the soul's redemption; and if you have felt anguish of

spirit under a sense of deserved wrath, let it cease when you find the

Man of sorrows presenting all his anguish as the atonement for your

soul. Thus will the reader use aright this most pathetic Psalm, in

meditating on which he is shewn—

The comfortless couch of the Righteous One.