Dragi prieteni, mă bucur să vă pot prezenta un nou titlu al editurii noastre. Acesta face parte din seria de 8 cărți despre închinare. Cartea aceasta adresează închinarea în familie, un subiect de o imporanță crucială în vremea noastră, când această practică lipsește din prea multe familii. Sperăm ca această carte să ajute la reînvierea acestei practici. Mai jos vă invităm să citiți Cuvântul înainte și Introducerea. Acestea vă vor ajuta să vă faceți o idee despre conținutul cărții:

Cuvânt înainte  

     Aproape de capul listei de lucruri pe care chiar vreau să le fac, dar mă lupt să le fac bine, ar fi închinarea în familie. Știu că e importantă, dar se pare că eșuez în aceeași măsură în care reușesc. Închinarea în familie își va face apariția timp de cinci zile, doar ca să dispară alte patru. Copiii vor participa cu entuziasm într-o seară și de-abia vor reuși să stea liniștiți în următoarea. Închinarea în familie este ceva ce soția mea și cu mine am făcut împreună cu copiii noștri ani de zile și ceva cu care ne-am luptat la fel de mult. E greu să fii consecvent, greu să fii creativ, greu să-ți faci timp, greu să-i faci pe copii atenți, greu să răzbați prin ceea ce e aparent plictisitor până la punctul triumfului supranatural.

     De aceea îmi place această carte.

    Îmi place titlul: Un har neglijat. În loc să ne lovească cu mâna grea a obligației, Jason prezintă închinarea în familie ca un exemplu de bunătate divină. Da, avem nevoie de motivație pentru disciplina închinării în familie, dar cea mai bună și mai durabilă motivație vine nu din a ne simți vinovați din cauza a ceea ce puteam face mai bine, ci crezând în ceea ce bunul Dumnezeu are pregătit pentru noi. Mesajul cărții nu este: „Rugați-vă cu familia voastră, că de nu...!”, ci: „Gândiți-vă ce dulce va fi acest lucru.”

     Îmi place caracterul practic al acestei cărți. Jason s-a dus înapoi în istoria bisericii fără să sacrifice relevanța pentru zilele noastre. Reflecțiile lui au o valoare permanentă și sfaturile lui sunt venite la timp. El nu doar ne spune ce să facem. El ne arată cum să o facem. Jason ne oferă niște întrebări pe care să le punem, elemente pe care să le încercăm, cărți pe care să le citim, cărți de cântări pe care să le consultăm și întâmplări reale de viață din care să învățăm. Mă aștept ca toți cei care citesc această carte să rămână cu două concluzii importante: „Vreau să cultiv închinarea în familie” și „Am niște pași minunați de făcut în direcția aceasta”.

     În final, și în legătură cu un subiect ca acesta, poate că cel mai important lucru: îl iubesc pe bunul meu prieten care a scris această carte. Într-o vreme în care avem sute de „prieteni” pe Facebook și o prezentăm pe fiecare cunoștință ca pe „bunul meu prieten cutare”, consider un privilegiu să-l am pe Jason ca prieten adevărat, în carne și oase, care stă lângă tine orice s-ar întâmpla. E un pastor bun, un soț bun și un tată bun. El ar fi primul care ți-ar spune că nu e perfect – nici în ceea ce privește închinarea în familie, nici în altă privință. Dar aceasta nu înseamnă că nu este un exemplu de urmat. El e un pastor care trăiește ceea ce predică. Știu din experiență că el scrie ca unul care ia în serios toate provocările și toate oportunitățile prezentate în detaliu în această excelentă carte. „Harul neglijat” al închinării în familie nu este neglijat în căminul lui. Acesta este un om pe care-l pot respecta și de a cărui carte am nevoie.  

Kevin DeYoung,
Tată a nouă copii;
Pastor la biserica prezbiteriană Christ Covenant din Matthews, Carolina de Nord, S.U.A.
Martie 2013

INTRODUCERE
De Jason Helopoulus

S-a dus! Sau, cel puțin, se vede sau se aude rar. Dacă ar fi un animal, ar fi pe lista speciilor în pericol de dispariție. Noi nu doar că ne-am oprit din a o pune în practică, dar ne-am oprit și din a vorbi despre ea. Auzim câteva predici sau îndemnuri pastorale care se referă la ea. Găsim câțiva tați și câteva mame care se încurajează unii pe alții ca să o continue. Publicațiile creștine par să o fi uitat cu totul. Și totuși, în istoria bisericii, ea a fost una dintre trăsăturile cele mai puternice ale familiei creștine: de aceea cartea de față include un număr de citate din scrierile creștinilor din secolele anterioare.

Ce anume a constituit o parte a ADN-ului familiei creștine în secolele precedente, dar pare să fi dispărut în acest ultim secol? Închinarea în familie. Această expresie glorioasă a credinței noastre creștine caracteriza căminele creștine în mod obișnuit, însă, de-a lungul ultimilor 100 de ani, biserica evanghelică pare să fi uitat de ea. Acum e timpul ca noi să explorăm și să promovăm din nou în biserică închinarea în familie.[1] Trebuie să auzim de nevoia de a ne închina în familie în casele noastre. Pastorii trebuie să accentueze importanța ei. Și laicii trebuie să vorbească despre ea. Dar, chiar și mai important, trebuie să începem să o practicăm, astfel ca acest vid tăcut care s-a strecurat în căminele noastre creștine să dispară. Speranța mea este că, încă o dată, căminele noastre creștine se vor umple de tați, mame, soți, soții, copii, surori și frați care se închină spre slava lui Dumnezeu.

Când mă gândesc la căminele creștine, întotdeauna îmi vine în minte localitatea Kidderminster din Anglia secolului al XVII-lea. Kidderminster a fost un orășel cu circa 800 de case și 2.000 de oameni. În acest orășel a fost chemat Richard Baxter ca lucrător. Lucrarea lui Baxter aici a avut un mare efect.[2] Baxter spune că, atunci când a sosit la Kidderminster, orașul era alcătuit din „oameni ignoranți, necivilizați și petrecăreți”.[3] Totuși Domnul a binecuvântat predicarea Cuvântului Său în acest oraș și mulți au venit la credința mântuitoare.

Una dintre cele mai mari transformări care s-au petrecut în oraș după această trezire a fost înflorirea închinării în familie. Baxter spune despre această schimbare: „În Zilele Domnului (duminicile, n.ed.)... puteai auzi o sută de familii cântând psalmi și repetând predici în timp ce treceai pe stradă... când am venit acolo la început era cam numai o familie pe o stradă care se închina lui Dumnezeu și chema Numele Său și când am plecat erau unele străzi unde nu era familie pe o parte a străzii care să nu facă așa...”[4] Cămine care cândva erau locuri ale întunericului și ale necredinței au fost transformate în locuri ale luminii și ale închinării. Dacă cineva mergea pe străzile din Kidderminster într-o Zi a Domnului, după ce familiile participaseră la serviciul de închinare de dimineață de la biserică, sunetul copiilor și al părinților care se închinau împreună se ridica prin ferestrele deschise spre cerul nopții. Închinarea în casele lor era una dintre reacțiile naturale ale acestor oameni și ale familiilor lor la convertirea lor. Ei doreau să se strângă cu familiile lor și să se închine Domnului care i-a mântuit. Putea fi ceva mai potrivit și mai corect?

Aceasta este o carte scurtă și simplă. Și am o rugăciune scurtă și simplă care o însoțește. Este speranța mea că Domnul o va folosi pentru a te încuraja pe tine și pe familia ta ca să începeți închinarea în familie în căminul pe care-l aveți sau să perseverați în ea. Nu există un timp mai bun decât acum pentru ca acest aspect al vieții creștine, care a trecut testul timpului și este benefic, să fie revigorat.

Totuși speranțele mele legate de înviorarea închinării în familie nu sunt menite să creeze niște așteptări împovărătoare în căminele creștine. Am primit recent o scrisoare de la o mamă care spunea astfel: „Știți, sunt momente când mulți părinți creștini au un sentiment de vinovăție pentru că nu au avut o închinare regulată cu copiii lor. Eu așa m-am simțit uneori, motiv pentru care am încercat să fac ceva în sensul ăsta și totuși nu am reușit.” Cu toții cunoaștem acel sentiment al luptei și, uneori, al eșecului, în conducerea căminelor noastre în închinare. De la început aș vrea să spun că această carte nu are intenția de a învinovăți soții, mamele sau părinții care s-au luptat să aibă o închinare în familie în casele lor. Lucrul cu care m-am luptat în mare măsură în scrierea acestei cărți a fost să o alcătuiesc astfel încât ea să arate avantajele închinării în familie – cât de importantă și cât de benefică este ea pentru familia creștină –, și totuși să o fac astfel încât să nu-i aducă pe soții, tații și mamele care se luptă cu ea într-o stare în care să se simtă copleșiți de vinovăție. Dacă această carte mărește sentimentul de vinovăție al cititorului, atunci rugăciunea mea este ca, rapid, ea să nu se mai publice. În schimb, sper ca această carte să fie o încurajare pentru cititor ca să fie cu adevărat hotărât să se implice în închinarea în familie, dar numai prin, în și datorită harului lui Dumnezeu. Pe măsură ce abordăm subiectul închinării în familie, e util să ne reamintim că ea nu este altceva decât reacția noastră de acasă la harul măreț și infinit al lui Dumnezeu. Și tot datorită acestui har ne strângem laolaltă cu membrii familiei noastre pentru a ne desfăta în excelenta Lui bunătate și în slava Sa veșnică. Închinarea în familie nu este ceva ce trebuie să facem. Starea noastră dreaptă în fața lui Dumnezeu nu este influențată de faptul că ne conducem sau nu familiile în închinare. Cristos a făcut deja totul pentru mântuirea noastră. Mai degrabă, închinarea în familie, la fel ca alte discipline spirituale, ajunge ceva ce vrem să facem. La fel cum creștinul individual, schimbat prin harul lui Dumnezeu, începe în mod natural să citească Biblia, să cânte și să se roage, tot așa familia creștină, influențată de harul lui Dumnezeu va dori să se adune laolaltă pentru a citi Biblia, a cânta și a se ruga. După cum întreaga viață creștină e trăită în har, tot așa noi ne bucurăm de închinarea în familie și o urmărim pe baza aceluiași har.

Eu nu sunt expert în închinarea în familie. Soția mea și copiii mei pot confirma acest lucru. Familia mea și cu mine continuăm să învățăm cum să o facem mai bine, cu mai multă credincioșie, mai consecvent și cu mai multă bucurie. Mărturisesc că nu e întotdeauna ușor și, din când în când, pare chiar greu. Dar am văzut îndeaproape rodul care crește într-o familie atunci când membrii ei se închină împreună cu regularitate în casa lor. Închinarea în familie are beneficii veșnice; și merită să o urmărim. Luați această carte ca o încurajare în acest scop.



Capitolele care urmează prezintă o bază teologică și biblică sănătoasă pentru închinarea în familie, completată de sfaturi foarte practice, de zi cu zi, pentru implementarea acestei practici în casele noastre. O mare parte a acestui material a fost rezultatul propriilor mele frământări și succese de acasă, precum și ale familiilor cu care am avut onoarea să slujesc și pe care le-am slujit. Capitolul 1 tratează scopul pentru care am fost creați și recreați în Cristos Isus. Noi suntem niște închinători și acesta este factorul dominant al întregii noastre vieți. Capitolul 2 se luptă cu responsabilitatea noastră particulară de a ne angaja în închinarea în familie. Capitolul 3 completează primele două capitole cu niște motive practice suplimentare pentru a începe această disciplină benefică.

Unii dintre voi poate că sunteți deja convinși de chemarea la închinare cu familia voastră și de foloasele care decurg din ea. Totuși s-ar putea să vă luptați pentru a implementa această activitate importantă pe o bază regulată. Dacă așa stau lucrurile, atunci poate veți dori să săriți peste primele capitole și să începeți în capitolul 4, unde această carte începe să detalieze aspectele practice ale închinării în familie, mijloacele, maniera (cap. 5) și ceea ce nu este închinarea creștină (cap. 6). Capitolele de la 7 la 9 oferă sugestii suplimentare pentru implementarea închinării în familie și încearcă să răspundă obiecțiilor obișnuite la luptele noastre cu începerea ei. În capitolul 10, cititorul va găsi mărturii utile din partea unor familii care se implică și se luptă cu sinceritate ca să practice închinarea în familie.

Dragul meu creștin, pe măsură ce citești această carte, nu uita că Cristos este bucuria și mântuirea ta. El Se bucură de tine și închinarea în familie este o altă oportunitate zilnică pentru noi de a ne desfăta în El cu cei pe care îi iubim cel mai mult în această viață. Fie ca noi să fim generația care revigorează această trăsătură istorică și benefică a vieții creștine pentru binele nostru, al familiilor noastre și al generațiilor care vor veni.