Raluca Bojor-Hofmeyer
În secolul al 16-lea, Reforma Protestantă se răspândise în toate colțurile Europei, inclusiv în țara noastră. Să ne amintim faptul că, înaintea secolului al 20-lea, pe pământul românesc (în Transilvania mai exact), alături de români, care erau populația majoritară, locuiau atât maghiari, cât și sași, într-un număr mult mai mare decât astăzi. Înaintea Reformei, aceștia din urmă aveau o strânsă legătură cu creștinii din vestul Europei, făcând parte, în general, din Biserica Catolică. Din acest motiv, maghiarii și sașii au fost primele grupuri etnice din Transilvania care au aderat la Reforma Protestantă.
În acest articol, voi prezenta activitatea unui reformator transilvănean de origine săsească, și anume a lui Johannes Honterus din Brașov. Astăzi, el este cunoscut în primul rând pentru reforma pedagogică pe care a înfăptuit-o la nivel local care a inclus înființarea unui gimnaziu umanist prestigios, cunoscut în prezent sub numele de Colegiul Național „Johannes Honterus” din Brașov.
Într-adevăr, Honterus a fost un om ilustru. Și-a urmat studiile la Viena, apoi a călătorit prin întreaga Europă formându-și o reputație strălucită în mediul academic umanist. Printre cele mai cunoscute cărți ale sale din vremea respectivă, se numără Rudimenta Cosmographica (1542), o enciclopedie în versuri care se va tipări în numeroase ediții de-a lungul a 150 de ani după prima publicare.
Cu toate acestea, la moartea sa, în 1549, apropiații săi și l-au amintit în primul rând ca păstor, nu doar ca profesor. În cronica lui Hieronymus Ostermayer, organistul Bisericii Sfânta Maria, astăzi Biserica Neagră, care a fost contemporan cu Honterus, sunt scrise următoarele cu privire la moartea reformatorului:
„În ziua de 23 ianuarie, la amiază, la orele 12, s-a petrecut din această lume vrednicul, de Dumnezeu temătorul, magistru Johannes Honterus, preot în Brașov. Acest bărbat a fost chemat să-şi slujească patria, să revendice şi să promoveze ceea ce era de folos acesteia. Căci, cel dintâi, a împământenit pe aceste meleaguri dreapta învățătură a sfintei Evanghelii și a slujbei bisericești; a îndreptat școlile întru folosul celor tineri și tiparniță a ridicat (...) În puține vorbe: smerit, evlavios, învățat, cuviincios, nedisprețuind pe nimeni și, mai presus de toate, păstor devotat al turmei sale…”[1]
Deși lucrarea sa a început în mediul academic, către sfârșitul vieții sale, Honterus s-a dedicat cu totul bisericii, și anume lucrării pastorale de îngrijire a sufletelor. Prea puțin s-a scris pe tema lucrării pastorale a lui Honterus din Brașov. Din nefericire, incendiul din Brașov în anul 1689 a mistuit numeroase izvoare istorice. Pur și simplu, nu mai dispunem de documentele necesare pentru a înțelege pe deplin lucrarea sa de păstorire. Ne-au rămas puține surse teologice – doar câteva scrisori, „Cartea Reformei” (Reformationsbüchlein), „Regulamentul bisericilor tuturor germanilor din Transilvania” (Kirchenordnung) și cronicile prietenilor săi precum cea a lui Ostermayer citată mai sus. Din puținele izvoare istorice rămase, putem totuși să reconstruim o parte din lucrarea pastorală a lui Honterus în orașul său natal. Dar, mai întâi, o scurtă prezentare a vieții sale.
O scurtă prezentare a vieții
Johannes Honterus (1498 – 1549) s-a născut la Brașov într-o familie care a pus un accent puternic pe educația copiilor. Sub îndrumarea călugărilor dominicani din Brașov, Honterus învățase încă din anii copilăriei limba latină, limba greacă, limba germană, matematică, muzică, astronomie și gramatică. În anul 1520, Honterus s-a înscris la Universitatea din Viena, unde a absolvit atât cu diplomă de licență în 1522, cât și cu diplomă de masterat în 1525.
Nu cunoaștem foarte multe detalii despre următorii ani. Cel mai probabil, a rămas în inima Europei din cauza conflictului din estul Europei (vezi Bătălia de la Mohács din 1526). Ce cunoaștem cu certitudine este faptul că în 1530 el se afla deja la Universitatea din Cracovia în funcția de profesor. Acolo și-a publicat primele cărți de tip umanist, anume Gramatica limbii latine și Rudimenta Cosmographica pe care am amintit-o mai devreme. Tot în această perioadă, Reforma Protestantă a luat amploare în întreaga Europă, iar Honterus a aderat și el la rândul lui la Protestantism, cu toate că nu cunoaștem cu certitudine data exactă a convertirii sale.
În anul 1533, consiliul orașului Brașov l-a chemat pe Honterus să revină acasă pentru a schimba situația școlară. Honterus a adus cu el o tiparniță și a înființat o tipografie cu ajutorul căreia a publicat numeroase manuale școlare de tip umanist. Între timp devenise și el membru al magistraturii orașului Brașov, promovând multe schimbări atât la nivel educațional cât și la nivel ecleziastic. Schimbările din cadrul școlar au fost însemnate în cartea Schulordnung publicată în 1543. Schimbările din cadrul bisericii au fost consemnate în cartea Reformationsbüchlein – „Cartea Reformei” – publicată în același an.
„În ziua de 23 ianuarie, la amiază, la orele 12, s-a petrecut din această lume vrednicul, de Dumnezeu temătorul, magistru Johannes Honterus, preot în Brașov. Acest bărbat a fost chemat să-şi slujească patria, să revendice şi să promoveze ceea ce era de folos acesteia. Căci, cel dintâi, a împământenit pe aceste meleaguri dreapta învățătură a sfintei Evanghelii și a slujbei bisericești; a îndreptat școlile întru folosul celor tineri și tiparniță a ridicat (...) În puține vorbe: smerit, evlavios, învățat, cuviincios, nedisprețuind pe nimeni și, mai presus de toate, păstor devotat al turmei sale…”[1]
Deși lucrarea sa a început în mediul academic, către sfârșitul vieții sale, Honterus s-a dedicat cu totul bisericii, și anume lucrării pastorale de îngrijire a sufletelor. Prea puțin s-a scris pe tema lucrării pastorale a lui Honterus din Brașov. Din nefericire, incendiul din Brașov în anul 1689 a mistuit numeroase izvoare istorice. Pur și simplu, nu mai dispunem de documentele necesare pentru a înțelege pe deplin lucrarea sa de păstorire. Ne-au rămas puține surse teologice – doar câteva scrisori, „Cartea Reformei” (Reformationsbüchlein), „Regulamentul bisericilor tuturor germanilor din Transilvania” (Kirchenordnung) și cronicile prietenilor săi precum cea a lui Ostermayer citată mai sus. Din puținele izvoare istorice rămase, putem totuși să reconstruim o parte din lucrarea pastorală a lui Honterus în orașul său natal. Dar, mai întâi, o scurtă prezentare a vieții sale.
O scurtă prezentare a vieții
Johannes Honterus (1498 – 1549) s-a născut la Brașov într-o familie care a pus un accent puternic pe educația copiilor. Sub îndrumarea călugărilor dominicani din Brașov, Honterus învățase încă din anii copilăriei limba latină, limba greacă, limba germană, matematică, muzică, astronomie și gramatică. În anul 1520, Honterus s-a înscris la Universitatea din Viena, unde a absolvit atât cu diplomă de licență în 1522, cât și cu diplomă de masterat în 1525.
Nu cunoaștem foarte multe detalii despre următorii ani. Cel mai probabil, a rămas în inima Europei din cauza conflictului din estul Europei (vezi Bătălia de la Mohács din 1526). Ce cunoaștem cu certitudine este faptul că în 1530 el se afla deja la Universitatea din Cracovia în funcția de profesor. Acolo și-a publicat primele cărți de tip umanist, anume Gramatica limbii latine și Rudimenta Cosmographica pe care am amintit-o mai devreme. Tot în această perioadă, Reforma Protestantă a luat amploare în întreaga Europă, iar Honterus a aderat și el la rândul lui la Protestantism, cu toate că nu cunoaștem cu certitudine data exactă a convertirii sale.
În anul 1533, consiliul orașului Brașov l-a chemat pe Honterus să revină acasă pentru a schimba situația școlară. Honterus a adus cu el o tiparniță și a înființat o tipografie cu ajutorul căreia a publicat numeroase manuale școlare de tip umanist. Între timp devenise și el membru al magistraturii orașului Brașov, promovând multe schimbări atât la nivel educațional cât și la nivel ecleziastic. Schimbările din cadrul școlar au fost însemnate în cartea Schulordnung publicată în 1543. Schimbările din cadrul bisericii au fost consemnate în cartea Reformationsbüchlein – „Cartea Reformei” – publicată în același an.
Din această carte reiese o grijă pastorală deosebită din inima lui Honterus. Cu toate că la momentul respectiv el era doar membru al consiliului local (el fiind pus în poziția de Prim-Preot abia în anul 1544), Honterus a implementat aceste reforme bisericești dintr-o dorință arzătoare pentru protejarea sufletelor enoriașilor bisericii din care făcea parte. Încă de pe primele pagini ale cărții, reformatorul face apel la felul în care credința creștină a fost „întunecată de Anticrist prin înșelătorie mare și cum porunca mântuitoare a lui Dumnezeu este oprimată din greu prin învățături omenești”. Prin aceste cuvinte, Honterus face referire la modul în care Biserica Catolică s-a îndepărtat de adevărul Evangheliei în anii premergători Reformei. De exemplu:
(1) în cadrul Bisericii Catolice din Evul Mediu târziu, doar papa avea dreptul de a interpreta cuvintele Scripturii; oricine se opunea interpretării papei era excomunicat (sau chiar mai rău, omorât)
(2) strângerea de fonduri pentru construirea catedralei Sf. Petru din Roma prin vânzarea de indulgențe sub pretextul iertării păcatelor
(3) orice schimbare doctrinară sau administrativă se putea implementa doar cu aprobarea consiliului episcopal condus de papă. Dar clericul de rând nu putea să-și organizeze singuri consiliile ori de câte ori se ivea vreo problemă; doar papa avea dreptul de a organiza aceste consilii. Și, bineînțeles, papa avea interesele sale politice – de ce ar aproba papa o adunare a consiliului episcopal care ar putea pune în pericol puterea sa politică, strângerea de fonduri etc.?
(4) nivelul de analfabetism la oamenii de rând era foarte ridicat, unii neștiind nici măcar cum să-și semneze numele
(5) acces limitat la Scripturi; înainte de secolul al 16-lea, oamenii de rând nu aveau Biblii personale pe care să le poată citi singuri
(6) Biserica Catolică din Evul Mediu târziu aprobase doar traducerea Vulgata a Bibliei, adică traducerea Sf. Ieronim din sec. al 4-lea, ceea ce înseamnă că numărul celor care aveau acces la Biblie și aveau capacitatea de a o și înțelege era foarte mic
(7) nivelul de educație teologică al clerului lăsa de dorit; mulți preoți nu știau limba latină, așa că doar au învățat pe de rost rugăciunile necesare derulării serviciului divin În acest context, omul de rând a rămas adâncit într-un întuneric spiritual, fiind rupt de adevărul Evangheliei lui Cristos. Din moment ce nici măcar preoții bisericilor nu cunoșteau adevărul biblic, papa a reușit să înșele milioane de creștini. Să revenim la Honterus.
Acum înțelegem la ce se referă el în introducerea „Cărții Reformei” când a scris de marea înșelătorie a Anticristului (adică a papei). Scopul lui principal a fost să-i protejeze pe enoriașii Bisericii Sf. Maria (azi Biserica Neagră) de ereziile Bisericii Catolice sau chiar de anumite conversații contradictorii cu membrii Bisericii Ortodoxe.
(2) strângerea de fonduri pentru construirea catedralei Sf. Petru din Roma prin vânzarea de indulgențe sub pretextul iertării păcatelor
(3) orice schimbare doctrinară sau administrativă se putea implementa doar cu aprobarea consiliului episcopal condus de papă. Dar clericul de rând nu putea să-și organizeze singuri consiliile ori de câte ori se ivea vreo problemă; doar papa avea dreptul de a organiza aceste consilii. Și, bineînțeles, papa avea interesele sale politice – de ce ar aproba papa o adunare a consiliului episcopal care ar putea pune în pericol puterea sa politică, strângerea de fonduri etc.?
(4) nivelul de analfabetism la oamenii de rând era foarte ridicat, unii neștiind nici măcar cum să-și semneze numele
(5) acces limitat la Scripturi; înainte de secolul al 16-lea, oamenii de rând nu aveau Biblii personale pe care să le poată citi singuri
(6) Biserica Catolică din Evul Mediu târziu aprobase doar traducerea Vulgata a Bibliei, adică traducerea Sf. Ieronim din sec. al 4-lea, ceea ce înseamnă că numărul celor care aveau acces la Biblie și aveau capacitatea de a o și înțelege era foarte mic
(7) nivelul de educație teologică al clerului lăsa de dorit; mulți preoți nu știau limba latină, așa că doar au învățat pe de rost rugăciunile necesare derulării serviciului divin În acest context, omul de rând a rămas adâncit într-un întuneric spiritual, fiind rupt de adevărul Evangheliei lui Cristos. Din moment ce nici măcar preoții bisericilor nu cunoșteau adevărul biblic, papa a reușit să înșele milioane de creștini. Să revenim la Honterus.
Acum înțelegem la ce se referă el în introducerea „Cărții Reformei” când a scris de marea înșelătorie a Anticristului (adică a papei). Scopul lui principal a fost să-i protejeze pe enoriașii Bisericii Sf. Maria (azi Biserica Neagră) de ereziile Bisericii Catolice sau chiar de anumite conversații contradictorii cu membrii Bisericii Ortodoxe.
Cartea Reformei
„Cartea Reformei” este structurată în 14 capitole plus o introducere. În decursul acestor capitole, autorul dezvoltă diverse subiecte teologice și administrative precum: doctrină, botez, slujbe religioase private, slujbe religioase publice, alte slujbe diverse, administrarea împărtășaniei celor bolnavi, absoluțiunea, excomunicarea, chemarea în slujire, slujba preoților și predicatorilor, inaugurarea de școli, ajutorarea săracilor și a orfanilor și, în final, libertatea creștină.
„Cartea Reformei” este structurată în 14 capitole plus o introducere. În decursul acestor capitole, autorul dezvoltă diverse subiecte teologice și administrative precum: doctrină, botez, slujbe religioase private, slujbe religioase publice, alte slujbe diverse, administrarea împărtășaniei celor bolnavi, absoluțiunea, excomunicarea, chemarea în slujire, slujba preoților și predicatorilor, inaugurarea de școli, ajutorarea săracilor și a orfanilor și, în final, libertatea creștină.
În primul capitol din „Cartea Reformei” (intitulat De doctrina), Honterus scrie că cel mai important factor al bisericii este învățătura corectă. Iar din moment ce pastorii sunt înzestrați cu această responsabilitate, Honterus împreună cu alți membri din consiliul local au vizitat toate bisericile din Țara Bârsei cu scopul de a-i îndepărta de la amvon pe cei care nu erau pregătiți pentru lucrarea pastorală. Honterus a scris:
„Întrucât partea cea mai importantă a credinței creștine constă în învățătură, iar învățătura trebuie să fie bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu, prima noastră grijă a fost să cercetăm printr-o vizitație generală a bisericilor din întreaga provincie a Țării Bârsei cunoștințele slujitorilor Bisericii, iar cei care nu au fost găsiți capabili de a propovădui, să fie înlăturați de la slujirea bisericească, pentru ca nu cumva poporul să fie neglijat prin necunoașterea sau delăsarea lor și să decadă din adevărata evlavie la mizeria veche… De aceea, pe viitor, toți cei care preiau funcția de propovăduire și de administrare a sacramentelor să aibă în vedere să fie înzestrați cu cărți bune și verificate și cu o cunoaștere temeinică a Sfintei Scripturi și să propovăduiască nu numai prin a vorbi, ci mai mult, prin a trăi și prin fapte onorabile.”
După aceste instrucțiuni, Honterus oferă câteva puncte orientative pentru păstori în scopul de a-i ajuta cu pregătirea predicilor:
„În timpul predicilor trebuie avut în vedere ca citirea textului Evangheliei să fie urmată de o explicație simplă și limpede a textelor citite, astfel încât predicatorii să nu amestece în Scriptura limpede și Cuvântul cert al lui Dumnezeu părerile lor sau ale altor oameni și să nu omită poruncile cele înalte ale lui Dumnezeu și necesare mântuirii și să nu inoculeze poporului cu severitate ceea ce le place lor sau ce le-a părut bine și util, dacă nu este de la Dumnezeu.”
În cartea pe care o ține deschisă (vezi imaginea de mai jos) sunt inscripționate titlurile la cele două cărți scrise de el care au fost baza Reformei brașovene: Schulordnung (Noul ordin școlar) și Reformationsbüchlein (Cartea Reformei):
Luther și Honterus
Activitatea reformatoare a lui Honterus a fost lăudată chiar de către marele reformator Martin Luther. De exemplu, în aceea vreme, în orașul Sibiu se afla un preot de origine săsească numit Matthias Ramser, care, fiind conștient de starea precară a bisericii locale pe care o slujea, se decide să îi scrie o scrisoare lui Luther prin care îi solicită sfatul cu privire la o problemă stringentă: reformarea bisericii locale. Tot ce știa atunci era că trebuie să facă o schimbare, dar ce nu știa era modul cum să o facă. Luther, fiind mișcat de cele aflate și văzând intenția lui Ramser, îi trimite acestuia răspunsul numaidecât împreună cu „Cartea Reformei” a lui Honterus, pe care o descrie ca „erudită, pură și credincioasă”. În scrisoarea pe care o însoțea, Luther a mai scris:
„Toate răspunsurile le veți găsi foarte clar articulate în această carte, chiar mai bine decât m-aș fi putut exprima eu. Sunt foarte mulțumit de felul în care această carte a fost scrisă, într-un mod erudit, curat și credincios. Citește-o și ia legătura cu clerul brașovean; ei te vor îndruma în toate etapele reformatoare.”
Altfel spus, reforma condusă de Honterus și de consiliul local brașovean a fost aprobată de unul dintre cei mai însemnați Reformatori din istorie.
Nu doar Luther, dar și ucenicul său, Philip Melancthon l-a prețuit pe Honterus. De pildă, Melancthon a republicat „Cartea Reformei” la Wittenberg în același an în care apăruse și la Brașov. În anul 1547, Honterus a publicat Kirchenordnung aller Deutschen in Siebenbürgen – „Îndreptarul pentru păstorii sufletești și slujitorii bisericii din Transilvania”, bazat pe „Îndreptarul (Rânduiala serviciului religios)” apărut la Leipzig în 1540 [2] – prin care se adresează tuturor bisericilor săsești din Transilvania. Încetul cu încetul, toate aceste biserici au adoptat modelul protestant brașovean de închinare și slujire. Sașii de pe teritoriul românesc au continuat să fie adepți ai luteranismului până în zilele noastre.
Statuia lui Honterus din Brașov
În partea de jos a statuii dedicată acestui om, statuie care se află pe una din lateralele Bisericii Negre din Brașov, sunt două basoreliefe care reprezintă două schimbări majore pe care le-a adus Reforma oamenilor de rând:
1. Accesul credincioșilor la ambele elemente ale Cinei Domnului
Înainte de Reformă, credincioșilor li se permitea să mănânce doar pâinea în cadrul Cinei Domnului, vinul fiind rezervat doar preoților. După Reforma introdusă de Honterus, oamenii de rând au putut servi și vinul.
2. Tiparnița ca mijlor de răspandire a manualelor școlare și a protestantismului
Al doilea basorelief este tiparnița care a dus la reforma școlară și la diseminarea de informații teologice protestante.
Concluzie
Deși Honterus este cunoscut astăzi în primul rând drept un profesor ilustru și autor de manuale școlare, adevărata sa chemare a fost cea de păstor. Chiar înainte de a-și asuma rolul de Prim-Preot al Bisericii Negre din Brașov, Honterus a pus accentul pe grija față de sufletele enoriașilor acestei biserici și a celor din împrejurimi. Prin înlăturarea preoților necalificați și prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu fără păreri și opinii personale, Honterus ne-a dat un exemplu ecleziastic demn de urmat.
„Întrucât partea cea mai importantă a credinței creștine constă în învățătură, iar învățătura trebuie să fie bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu, prima noastră grijă a fost să cercetăm printr-o vizitație generală a bisericilor din întreaga provincie a Țării Bârsei cunoștințele slujitorilor Bisericii, iar cei care nu au fost găsiți capabili de a propovădui, să fie înlăturați de la slujirea bisericească, pentru ca nu cumva poporul să fie neglijat prin necunoașterea sau delăsarea lor și să decadă din adevărata evlavie la mizeria veche… De aceea, pe viitor, toți cei care preiau funcția de propovăduire și de administrare a sacramentelor să aibă în vedere să fie înzestrați cu cărți bune și verificate și cu o cunoaștere temeinică a Sfintei Scripturi și să propovăduiască nu numai prin a vorbi, ci mai mult, prin a trăi și prin fapte onorabile.”
După aceste instrucțiuni, Honterus oferă câteva puncte orientative pentru păstori în scopul de a-i ajuta cu pregătirea predicilor:
„În timpul predicilor trebuie avut în vedere ca citirea textului Evangheliei să fie urmată de o explicație simplă și limpede a textelor citite, astfel încât predicatorii să nu amestece în Scriptura limpede și Cuvântul cert al lui Dumnezeu părerile lor sau ale altor oameni și să nu omită poruncile cele înalte ale lui Dumnezeu și necesare mântuirii și să nu inoculeze poporului cu severitate ceea ce le place lor sau ce le-a părut bine și util, dacă nu este de la Dumnezeu.”
În cartea pe care o ține deschisă (vezi imaginea de mai jos) sunt inscripționate titlurile la cele două cărți scrise de el care au fost baza Reformei brașovene: Schulordnung (Noul ordin școlar) și Reformationsbüchlein (Cartea Reformei):
Luther și Honterus
Activitatea reformatoare a lui Honterus a fost lăudată chiar de către marele reformator Martin Luther. De exemplu, în aceea vreme, în orașul Sibiu se afla un preot de origine săsească numit Matthias Ramser, care, fiind conștient de starea precară a bisericii locale pe care o slujea, se decide să îi scrie o scrisoare lui Luther prin care îi solicită sfatul cu privire la o problemă stringentă: reformarea bisericii locale. Tot ce știa atunci era că trebuie să facă o schimbare, dar ce nu știa era modul cum să o facă. Luther, fiind mișcat de cele aflate și văzând intenția lui Ramser, îi trimite acestuia răspunsul numaidecât împreună cu „Cartea Reformei” a lui Honterus, pe care o descrie ca „erudită, pură și credincioasă”. În scrisoarea pe care o însoțea, Luther a mai scris:
„Toate răspunsurile le veți găsi foarte clar articulate în această carte, chiar mai bine decât m-aș fi putut exprima eu. Sunt foarte mulțumit de felul în care această carte a fost scrisă, într-un mod erudit, curat și credincios. Citește-o și ia legătura cu clerul brașovean; ei te vor îndruma în toate etapele reformatoare.”
Altfel spus, reforma condusă de Honterus și de consiliul local brașovean a fost aprobată de unul dintre cei mai însemnați Reformatori din istorie.
Nu doar Luther, dar și ucenicul său, Philip Melancthon l-a prețuit pe Honterus. De pildă, Melancthon a republicat „Cartea Reformei” la Wittenberg în același an în care apăruse și la Brașov. În anul 1547, Honterus a publicat Kirchenordnung aller Deutschen in Siebenbürgen – „Îndreptarul pentru păstorii sufletești și slujitorii bisericii din Transilvania”, bazat pe „Îndreptarul (Rânduiala serviciului religios)” apărut la Leipzig în 1540 [2] – prin care se adresează tuturor bisericilor săsești din Transilvania. Încetul cu încetul, toate aceste biserici au adoptat modelul protestant brașovean de închinare și slujire. Sașii de pe teritoriul românesc au continuat să fie adepți ai luteranismului până în zilele noastre.
Statuia lui Honterus din Brașov
În partea de jos a statuii dedicată acestui om, statuie care se află pe una din lateralele Bisericii Negre din Brașov, sunt două basoreliefe care reprezintă două schimbări majore pe care le-a adus Reforma oamenilor de rând:
1. Accesul credincioșilor la ambele elemente ale Cinei Domnului
Înainte de Reformă, credincioșilor li se permitea să mănânce doar pâinea în cadrul Cinei Domnului, vinul fiind rezervat doar preoților. După Reforma introdusă de Honterus, oamenii de rând au putut servi și vinul.
2. Tiparnița ca mijlor de răspandire a manualelor școlare și a protestantismului
Al doilea basorelief este tiparnița care a dus la reforma școlară și la diseminarea de informații teologice protestante.
Concluzie
Deși Honterus este cunoscut astăzi în primul rând drept un profesor ilustru și autor de manuale școlare, adevărata sa chemare a fost cea de păstor. Chiar înainte de a-și asuma rolul de Prim-Preot al Bisericii Negre din Brașov, Honterus a pus accentul pe grija față de sufletele enoriașilor acestei biserici și a celor din împrejurimi. Prin înlăturarea preoților necalificați și prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu fără păreri și opinii personale, Honterus ne-a dat un exemplu ecleziastic demn de urmat.
Autentificare
Contactati-ne
Ajutor
