Abraham Lincoln, mărturisindu-se unui prieten, a spus despre Psalmi: „Sunt cei mai buni. Găsesc în ei ceva pentru fiecare zi a anului.” Martin Luther i-a numit „Biblia în miniatură”.

Dacă ai fi editor de carte și ai publica Psalmii, ai putea găsi comentariu după comentariu care ar însemna prezentări excelente pentru supracoperta cărții. Este cea mai lungă carte a Bibliei. Cartea conține mai multe capitole decât oricare altă carte a Bibliei, precum și cele mai lungi și cele mai scurte capitole din Biblie. Este mai citată în Noul Testament decât oricare altă carte. Este probabil cea mai populară carte din Vechiul Testament, dacă nu din întreaga Biblie. Și este cartea în care se găsesc aceste cuvinte: 

Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paște în pășuni verzi, și mă duce la ape de odihnă;îmi înviorează sufletul, și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie.Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el.Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele (Psalmul 23). 

Cartea Psalmilor este una dintre cele cinci cărți ale Vechiului Testament pe care le numim Scrierile sau „Cărțile sapiențiale”. Dacă te uiți la cuprinsul Bibliei tale, le vei găsi pe toate cinci la mijlocul Vechiului Testament: Iov, Psalmi, Proverbe, Eclesiastul și Cântarea Cântărilor. Nu există evenimente mărețe în Scrieri, cum se întâmplă în cărțile istorice sau în cele profetice. Nu există noi legi, asemenea primelor cinci cărți ale Bibliei, pe care le numim Pentateuhul. Aceste cărți, dincolo de a vorbi despre națiunea lui Israel în general, sunt mai degrabă relatări despre persoane individuale și despre momentele de ridicare și coborâre ale experienței personale. Scrierile formează centrul Vechiului Testament, nu doar prin poziția lor în cadrul Vechiului Testament însuși, ci prin ceea ce exprimă ele. Ele sunt interesate de modul în legea lui Dumnezeu se aplică la fiecare persoană și reflectează la marile probleme cu care ne confruntăm în viața noastră zilnică.

Creștinii consideră adesea Scrierile partea favorită a Vechiului Testament. Și nu este de mirare! În multe feluri, aceste cărți sunt cel mai ușor de înțeles. Înțelegem mult mai ușor și suntem prinși mai repede de experiența tristeții sau a bucuriei unei persoane decât de descrierea unei jertfe animale sau de relatarea unei bătălii. Aceste cărți sunt încărcate de poezie minunată, expresivă, cu copaci care bat din palme, dealuri care strigă de bucurie, dușmanii lui Dumnezeu care se topesc precum ceara și Dumnezeu Însuși care umblă pe nori. Din ele se revarsă din plin dragostea și vioiciunea Cântării Cântărilor, sfatul practic al Proverbelor, tainele cărților Iov și Eclesiastul. Și această spiritualitate foarte reală și completă este obiectul studiului nostru aici: cartea Psalmi.

Structura acestei cărți lungi și diverse a Psalmilor trece în general neremarcată de cititorul obișnuit. Psalmii nu sunt grupați tematic. Nu vei găsi toți psalmii de bucurie sau psalmii de tristețe adunați împreună. Nu sunt prezentați în ordine cronologică. Nu încep cu cel mai timpuriu psalm, nici nu se încheie cu ultimul psalm scris. Mai degrabă, psalmii sunt împărțiți în cinci cărți, iar această structură poate fi văzută în cele mai multe traduceri. Pe prima pagină a versiunii tale a Psalmilor poți vedea probabil scris „Cartea 1”, iar Psalmii 1-41 cuprind Cartea 1. Psalmii 42-72 sunt Cartea 2. Psalmii 73-89 reprezintă Cartea 3. Psalmii 90-106 sunt Cartea 4. Iar Psalmii 107-150 sunt Cartea 5. Fiecare dintre aceste cinci cărți se încheie cu o doxologie – o chemare la a-L lăuda pe Dumnezeul măreț descris în psalmii precedenți. Unii psalmi individuali se încheie adesea în acest fel, printr-un singur verset care Îl laudă pe Dumnezeu. Nu știm exact de ce există aceste cinci diviziuni. Unii au sugerat că psalmii sunt structurați în acest mod pentru a oglindi Pentateuhul – cele cinci cărți ale Legii. Dar nu știm cu adevărat. Putem vedea că Psalmii în ansamblu ating un punct culminant în „marea doxologie”, în care nu doar un verset sau un psalm, ci ultimii cinci psalmi aduc o laudă extatică lui Dumnezeu. Psalmii 146-150 formează această mare doxologie care aduc simfonia laudei lui Dumnezeu la un punct culminant.

Faptul că există 150 de psalmi înseamnă, bineînțeles, că poți citi Psalmii în fiecare lună, dacă citești cinci pe zi. Sau poți lua ziua lunii, o înmulțești cu cinci și apoi citești psalmul respectiv împreună cu cei patru anteriori. Dacă astăzi este a treia zi a lunii, citește Psalmii 11-15. Poți avea întotdeauna la dispoziție cartea Psalmilor pentru a citi când nu știi ce să citești în timpul tău de liniște. Petrece-ți întreaga viață familiarizându-te cu Psalmii. Și acordă puțin mai mult timp Psalmului 119!

Secole și chiar milenii de-a rândul, oamenii au găsit unele dintre cele mai clare exemple pentru ceea ce înseamnă a fi un om spiritual în cartea Psalmilor. Probabil că vă miră această afirmație, fiind o carte din Vechiul Testament. Dar v-ați întrebat vreodată cum erau credincioșii din Vechiul Testament? Cum arăta experiența lor în comparație cu a noastră, în calitate de copii ai noului legământ? Cât de diferită era credința lor? Ei bine, uitați-vă împreună cu mine la Psalmi și să ne gândim împreună la imaginea pe care ne-o prezintă despre o viață spirituală.

Spiritualitatea este, în cele din urmă, destul de populară astăzi. Goliciunea și superficialitatea nu sunt cele mai stimate atribute personale în cultura noastră, cel puțin în teorie. Și astfel există o mare preocupare, din motive bune și rele, pentru a afla ce înseamnă o persoană spirituală. Probabil că majoritatea oamenilor ar dori să fie considerați „spirituali”. Sună vag ca un lucru bun. Poate conferă mai multă greutate, mai multă gravitate, un aer de seriozitate unei persoane. Și mulți oameni râvnesc după un astfel de respect pentru caracterul lor, pentru interesele lor și pentru cine sunt ei. În mod ironic, însăși această râvnire mărturisește despre goliciunea și superficialitatea multor vieți.

Nu sunt un mare fan al adjectivului „spiritual” sau al substantivului „spiritualitate”, fără niciun alt fel de determinanți. Ambele cuvinte pot fi cuplate cu prea multe lucruri care le schimbă total înțelesurile. Acestea sunt lucruri spirituale bune și lucruri spirituale rele.

Cum pot spune oamenii ce înseamnă spiritualitatea bună autentică? Cum arată ea? Cineva a venit la mine recent pentru ceea ce a numit „o verificare a realității spirituale”. Această persoană nu este un membru al bisericii, nici nu vine în mod regulat la biserică. Dar s-a gândit că ar putea să mă vadă așa cum ar putea vedea un doctor, pentru a afla dacă are o sănătate spirituală bună.

Cum putem spune ce este spiritual bine? Care ar trebui să fie ghidul pe care să îl folosesc cu o astfel de persoană? De la prima publicare a bestsellerului său în 1989, Stephen Covey ne-a vorbit fiecăruia dintre noi despre The Seven Habits of Highly Effective People (Cele șapte obiceiuri ale oamenilor foarte eficienți). Nu cred că îi voi prejudicia vânzările prea mult dacă le împărtășesc cu voi: 1) fii proactiv; 2) începe cu scopul în minte; 3) stabilește-ți prioritățile; 4) gândește-te numai la victorie; 5) încearcă mai întâi să înțelegi, apoi să fii înțeles; 6) sinergizează; și 7) ascute lanțul, adică ai grijă de tine.

Ei bine, în acest studiu doresc să vorbesc dintr-o carte aflată pe lista bestsellerurilor chiar de mai mult timp, care ne vorbește despre șapte caracteristici ale oamenilor spirituali biblic. Numai când ne uităm la ce învață Biblia despre starea noastră căzută și despre lucrarea lui Cristos în restaurarea noastră înaintea lui Dumnezeu putem începe să înțelegem adevărata spiritualitate. Așadar, luați-vă instrumentele de scris! Nu am timp decât să le menționez pe scurt. Va trebui să „puneți apă” mai târziu prin a vă gândi, discuta și ruga în legătură cu ele. 

În primul rând, o viață spirituală autentică este caracterizată de laudă. Aroma esențială a Psalmilor, precum și tema de bază pe care Dumnezeu a intenționat să o desfășoare în întreaga creație, este lauda. În originalul ebraic Psalmii sunt intitulați „Cântări de laudă”. Și putem vedea de ce! Psalmii sunt plini de laudă la adresa lui Dumnezeu care S-a revelat pe Sine. Așa citim în Psalmul 145:

și stăpânirea Ta rămâne în picioare în toate veacurile (Psalmul 145:1-13a).

Aici psalmistul Îl laudă pe Dumnezeu în calitate de Creator și Domn peste această lume și ca Răscumpărător al poporului Său. Dumnezeu este lăudat pentru ceea ce a făcut – „isprăvile cele mari” ale creației și răscumpărării.

Totuși, Psalmii Îl laudă pe Dumnezeu nu doar pentru ce a făcut, ei Îl laudă pur și simplu pentru că El este. Psalmii 148 și 149 relevă bucuria psalmistului atât pentru ce a făcut Dumnezeu, cât și pentru faptul că aceste lucruri descoperă că numai El este Dumnezeu:

Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Domnul din înălțimea cerurilor, lăudați-L în locurile cele înalte!Lăudați-L toți îngerii Lui! Lăudați-L, toate oștirile Lui!Lăudați-L, soare și lună, lăudați-L, toate stelele luminoase!Lăudați-L, cerurile cerurilor, și voi, ape, care sunteți mai presus de ceruri!Să laude Numele Domnului, căci El a poruncit și au fost făcute,le-a întărit pe veci de veci; le-a dat legi, și nu le va călca.Lăudați pe Domnul de jos de pe pământ, balauri de mare, și adâncuri toate;foc și grindină, zăpadă și ceață, vânturi năpraznice, care împliniți poruncile Lui,munți și dealuri toate, pomi roditori, și cedri toți,fiare și vite toate, târâtoare și păsări înaripate,împărați ai pământului și popoare toate, voievozi și toți judecătorii pământului,tineri și tinere, bătrâni și copii!Să laude Numele Domnului! Căci numai Numele Lui este înălțat: măreția Lui este mai presus de pământ și ceruri.El a înălțat tăria poporului Său: iată o pricină de laudă pentru toți credincioșii Lui, pentru copiii lui Israel, popor de lângă El. Lăudați pe Domnul (Psalmul 148).

Iar lauda continuă în Psalmul 149:

LăudațI pe Domnul! Cântați Domnului o cântare nouă, cântați laudele Lui în adunarea credincioșilor Lui!Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut, să se înveselească fiii Sionului de Împăratul lor!Să laude Numele Lui cu jocuri, să-L laude cu toba și cu harfa!Căci Domnul are plăcere de poporul Său, și slăvește pe cei nenorociți, mântuindu-i.Să salte de bucurie credincioșii Lui îmbrăcați în slavă, să scoată strigăte de bucurie în așternutul lor!Laudele lui Dumnezeul să fie în gura lor, și sabia cu două tăișuri în mâna lor,ca să facă răzbunare asupra neamurilor, și să pedepsească popoarele;să lege pe împărații lor cu lanțuri, și pe mai marii lor cu obezi de fier,ca să aducă la îndeplinire împotriva lor judecata scrisă! Aceasta este o cinste pentru toți credincioșii Lui. Lăudați pe Domnul (Psalmul 149). 

Fundamentală pentru orice spiritualitate biblică este o bucurie reală în Dumnezeu și descoperirea de Sine făcută de El. Spiritualitatea biblică nu este niciodată centrată pe oameni și pe ajutorul pe care ni-l poate da Dumnezeu pentru a ne atinge scopurile. Mai degrabă, spiritualitatea biblică este întotdeauna centrată pe Dumnezeu. Este legată de Dumnezeu. Este fermecată de Dumnezeu. Și datorită acestui punct de plecare există o mare distanță între adevărata spiritualitate și adevărata religie descoperite în Biblie și nenumăratele rețete răspândite din toate colțurile culturii noastre astăzi. Spiritualitatea biblică Îl are în centru pe Dumnezeu și se bucură în El.

Steve Turner captează esența abordării spiritualității de către cultura noastră în poemul său „I wish I Could Believe”:

„Mi-ar plăcea o credință ca a ta”, spui tu,

Deși nu e chiar adevărat.
Credința ta este ca și a mea, într-un fel,

Dar se înfășoară înapoi în jurul tău. 

O spiritualitate egocentrică, lipsită de laudă este o falsă spiritualitate. În cele din urmă, a-L cunoaște pe Dumnezeul Bibliei înseamnă a învăța să-L lăudăm și să-L iubim. Eșuăm să Îl lăudăm și să Îl iubim numai atunci când suntem surzi față de Cuvântul Său și orbi față de splendoarea Sa.

Când trecem la Noul Testament, nu putem să nu Îl remarcăm pe Isus la vârsta de 12 ani lăudându-L pe Dumnezeu în curțile templului. Și devine clar cine este singura persoană care a cântat dintr-o inimă perfect curată: „Cât de plăcute sunt locașurile Tale, Doamne al oștirilor! Sufletul meu suspină și tânjește de dor după curțile Domnului, inima și carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu” (Psalmul 84:2; cf. Luca 2:49).

O persoană cu adevărat spirituală, conform Psalmilor, cunoaște bucuria laudei.

În același timp, persoana cu adevărat spirituală în cartea Psalmilor nu vede lumea prin lentile roz. Vedem aici de asemenea a doua caracteristică a spiritualității biblice: sinceritatea. Vedem această sinceritate în special în ceea ce poartă numele de psalmi de jale.

Psalmii de jale sunt plini de tristețe, dezorientare, durere, neputință, mânie și sentimente de părăsire, atât în comunitate, cât și din punct de vedere individual. Uneori, acești psalmi conțin chiar cele mai sângeroase blesteme și cele mai amare invective exprimate în Biblie.

În mod uimitor, psalmii de jale sunt mai numeroși decât oricare alt gen de psalmi. Din 150 de psalmi, 62 sunt psalmi de jale sau lamentație. Un sfert din aceștia sunt lamentații comunitare, în timp ce trei sferturi reprezintă lamentații individuale.

Psalmul 74 începe cu un bun exemplu de lamentație comunitară: „Pentru ce, Dumnezeule, ne lepezi pentru totdeauna? Pentru ce Te mânii pe turma pășunii Tale? Adu-Ți aminte de poporul Tău, pe care l-ai câștigat odinioară, pe care l-ai răscumpărat ca seminție a moștenirii Tale! Adu-Ți aminte de muntele Sionului, unde Îți aveai locuința” (74:1-2). Remarcați că acest psalm își înalță vocea în numele „nostru”.

Totuși, Psalmii pot fi uneori și mai specifici în prezentarea durerii personale. Gândiți-vă la Psalmul 10:

Pentru ce stai așa de departe, Doamne?
Pentru ce Te ascunzi la vreme de necaz?
Cel rău, în mândria lui, urmărește pe cei nenorociți,

Gura îi este plină de blesteme, de înșelătorii și de vicleșuguri;
și sub limbă are răutate și fărădelege (Psalmul 10:1-7).

Apoi versetul 12:

„Scoală-Te, Doamne, Dumnezeule, ridică mâna!

Ce înseamnă acest lucru pentru noi? Creștinii ar trebui să-și exprime sincer suferința și nefericirea din viețile lor individuale și comunitare.

Uneori credem că este mai spiritual să nu simțim durerea și, dacă o simțim, să nu o recunoaștem. Îmi amintesc că am citit un articol amuzant despre personajul biblic Iov care se întâlnește cu „omul răspunsurilor spirituale” – un predicator al prosperității. Acest predicator itinerant vine la Iov și îl întreabă ceva de genul următor: „Aleluia, Iov! Ai o problemă, Iov? Spune-ți doar problema, solicită rezolvarea ei și totul se va sfârși. Mărturisește-o doar și așa se va întâmpla!” Uneori, acesta pare un mod mai spiritual de comportament. Dacă putem pluti deasupra problemelor vieții numind și cerând promisiunile lui Dumnezeu, putem începe să trăim asemenea copilului împăratului.

Dar potrivit Psalmilor, persoana cu adevărat spirituală cunoaște suferința, dificultățile, nefericirea și chiar o stare vecină cu disperarea. Într-adevăr, unul dintre motivele principale pentru care cartea Psalmilor a fost atât de folositoare și este atât de iubită e faptul că este atât de empatică și atât de realistă, nu doar în culmile bucuriei, ci și în adâncimile nefericirii.Și această empatie este, bineînțeles, empatia lui Dumnezeu Însuși. Când ne întoarcem din nou la Noul Testament, Îl vedem pe același Isus care L-a lăudat pe Dumnezeu în curțile templului și care a fost ridicat mai târziu pe cruce având cuvintele psalmistului pe buze: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”; „Mi-e sete”; „în mâinile Tale Îmi încredințez sufletul.” Totuși, această lucrare a lui Cristos care induce jalea este singura noastră speranță pentru mântuire!O persoană cu adevărat spirituală, conform psalmilor, cunoaște adevărata bucurie a laudei lui Dumnezeu și suferința reală a strigătului către El. 

CARACTERISTICA SPIRITUALITĂȚII BIBLICE #3: AMINTIREA 

Per ansamblu, secțiunea din Vechiul Testament pe care o numim Scrierile se referă la experiențele individuale cu Dumnezeu, după cum am spus. Totuși, Vechiul Testament e contextual și astfel un număr de psalmi reflectă preocuparea față de Israel în general. Prin urmare, veți înțelege mai bine psalmii care sunt în esență de comuniune dacă știți ceva despre istoria lui Israel. Astfel, a treia caracteristică a spiritualității biblice este amintirea.

Probabil aceștia sunt psalmii pe care îi simțim cel mai îndepărtați de noi ca persoane astăzi. Pot părea fără legătură cu noi și cu viețile noastre. În cele din urmă, sunt preocupați de înțelegerea specială, ori de legământul care a existat între Dumnezeu și acest popor antic pe care l-a chemat la El. Psalmii din această categorie vor fi preocupați de reînnoirea acestui legământ special sau de întronarea împăratului lui Israel, ori de alte aspecte specifice actului de închinare în templul din Ierusalim.Uneori, natura de comuniune și istorică a acestor psalmi poate fi subtilă – doar o nuanță într-un imn de laudă – ca în Psalmul 47:

Bateți din palme, toate popoarele! Înălțați lui Dumnezeu strigăte de bucurie!

Domnitorii popoarelor se adună împreună cu poporul Dumnezeului lui Avraam; căci ale lui Dumnezeu sunt scuturile pământului: El este mai înalt și mai presus de orice (Psalmul 47).

În acest psalm, referințele la „slava lui Iacov” și la „poporul Dumnezeului lui Avraam” sunt prea puțin directe, dar sunt prezente.În alți psalmi, majoritatea psalmului se va concentra asupra lucrării lui Dumnezeu în popor. Psalmul 136 s-ar putea să vă fie familiar datorită expresiei sale recurente: „în veac ține îndurarea Lui.” Totuși, între aceste expresii, este relatată însăși istoria națiunii lui Israel. Iată doar un exemplu:

Pe Cel ce a lovit pe egipteni în întâii lor născuți, căci în veac ține îndurarea Lui! 
Și a scos pe Israel din mijlocul lor, căci în veac ține îndurarea Lui! 

Cu mână tare și cu braț întins, căci în veac ține îndurarea Lui! 

Pe Cel ce a tăiat în două Marea Roșie, căci în veac ține îndurarea Lui! 

Care a trecut pe Israel prin mijlocul ei, căci în veac ține îndurarea Lui! 

Și a aruncat pe Faraon și oștirea lui în Marea Roșie, căci în veac ține îndurarea Lui! 

Pe Cel ce a călăuzit pe poporul Său în pustie, căci în veac ține îndurarea Lui (Psalmul 136:10-16). 

De-a lungul celei mai mari părți psalmistul continuă să relateze specific ce a făcut Dumnezeu în istoria lui Israel. Dacă nu cunoști această istorie, psalmul poate părea cam îndepărtat.

Mulți americani adoră să asculte acele versuri din imnul național: „O, spune, poți vedea prin lumina răsăritului ceea ce am aclamat la ultima licărire a amurgului?” Aceste cuvinte pot fi pline de sentiment și emoție. Multe lucruri sunt evocate în mințile și inimile noastre când sunt cântate: poate amintiri din copilărie sau vreo sărbătoare de 4 iulie; probabil ceva ce prețuim despre națiune.

Totuși, niciun american de astăzi nu a experimentat evenimentele specifice narate de imn; cei mai mulți americani nu le-au auzit. Tânărul John L. Dagg, totuși, a fost prezent la aceste evenimente remarcabile. Iată ce relatează în autobiografia sa:

În august 1814 … a ajuns la noi știrea că vasele britanice urcau râul Potomac. Când ne-am întors acasă, am aflat că se făcuse o chemare în masă a armatei districtului nostru. … M-am alăturat în grabă marșului; și prima noapte ne-am adăpostit într-o șură de fân … Din acest punct am văzut arzând lumina capitoliului, pe care britanicii îl incendiaseră în ziua anterioară. Următoarea zi am traversat râul Potomac și am debarcat pe partea Marylandului. În drumul nostru am întâlnit niște fugari din bătălia de la Bladensburg, care păreau să creadă că dușmanii erau pe urmele lor. Într-o zi sau două am primit ordine să plecăm spre Baltimore, împotriva căruia se pregăteau britanicii. Ajungând acolo ne-am așezat în spatele Fortului McHenry. Din această poziție am putut vedea bine vasele britanice, când au debarcat forțele lor … și curând după aceea am văzut limpede, peste apă, fumul bătăliei. Am primit ordine să pornim la luptă contra dușmanului. Pe drumul nostru ne-am întâlnit cu cei răniți care se întorceau de la bătălie; și, trecând prin tranșee, am poposit peste noapte între oraș și dușman. Dimineața devreme a început bombardarea Fortului. Următoarea zi … am fost de mai multe ori în așteptarea unei apropieri imediate și a unui atac din partea dușmanului; dar, ca și cum ar fi existat o înțelegere reciprocă, cele două armate nu s-au întâlnit niciodată. Totuși, noaptea următoare ne-am aflat atât de aproape de ei, încât tabăra lor vizibilă din vârful dealului apărea la o distanță de numai o jumătate de milă. A fost o noapte înfricoșătoare.Zgomotul tunurilor și al bombelor care a continuat în timpul zilei a devenit mai cumplit și mai îngrozitor. Ne-am culcat la pământ; și de trei ori am fost alarmați de semnalul santinelelor noastre și gata de luptă. Chiar înainte de răsărit focul a încetat. Totul era liniștit: și acum însăși liniștea ne-a speriat. A apărut o întrebare, în care siguranța noastră personală era adânc implicată, și anume dacă Fortul se predase. Dacă era așa, ne puteam aștepta la un conflict sângeros cu forțele terestre, în următoarea dimineață; dacă nu, urmau probabil să se retragă fără luptă. La prima strălucire a răsăritului, fiecare privire s-a îndreptat spre Fort pentru a vedea dacă steagul american flutura încă acolo; și când ceața dimineții s-a risipit îndeajuns, am privit plini de exaltare stelele și dungile care pluteau încă în vânt. Imaginați-vă atunci cum ar putea cânta o persoană care a experimentat aceste lucruri cuvintele compozitorului Francis Scott Key care celebrează acea imagine fericită: „O, spune, poți vedea prin lumina răsăritului …?”

Cum ar prețui cuvintele acestea! Chiar și noi, cunoscând situația care a dat naștere cântecului, putem cânta cu mai mare atenție și semnificație.

În același mod, putem citi un psalm despre mântuirea națiunii israelite de către Dumnezeu și, la început, să îl considerăm îndepărtat, vechi și străin. Totuși, pe măsură ce învățăm despre istoria din spatele psalmului, începem să înțelegem importanța mântuirii lui Dumnezeu și bucuria pe care trebuie să o aducă.Și ce eveniment au diferiții autori ai psalmilor în primul rând în minte când scriu despre mântuirea oferită de Dumnezeu poporului Său? Care este marele eveniment pentru orice evreu din vechime? Exodul! Poporul lui Israel era chemat să-și amintească de bunătatea lui Dumnezeu manifestată în scoaterea lor din Egipt, în darea legii Sale, în purtarea de grijă prin pustiu și în intrarea în țara pe care le-o promisese! Iar această amintire scrisă a bunătății lui Dumnezeu i-a asigurat că va continua să-Și arate bunătatea față de ei din punct de vedere individual și ca popor – atât în prezent, cât și în viitor.

Dacă dorim să urmăm modelul de spiritualitate oferit în Psalmi, avem nevoie, de asemenea, să fim un popor al amintirii. Promisiunile lui Dumnezeu ne vor aduce speranță pentru bunătatea viitoare, în special când vor fi hrănite de amintirile bunătăților trecute. Puritanii și-au umplut calendarele cu semne de aducere aminte ale datelor specifice când Dumnezeu a fost atât de bun cu ei ca indivizi, ca familii, ca biserici sau ca oraș. Când experimentau o eliberare specială de la Dumnezeu, marcau ziua în calendar și apoi Îi mulțumeau lui Dumnezeu în acea dată pentru tot restul vieții lor.

Asemenea puritanilor, noi ar trebui să avem grijă să nu privim ca pe un lucru mărunt sau să irosim repede bunătățile lui Dumnezeu date nouă în atâtea forme, fie că e vorba de o însănătoșire după o boală, sănătatea unui copil, un loc de muncă, începutul unei prietenii, satisfacerea unei nevoi financiare și, mai presus de toate, purtarea de grijă a lui Dumnezeu prin Isus Cristos, ca jertfă pentru păcatele tuturor celor care se vor pocăi de păcatele lor și vor crede în El. Într-adevăr, îndemnul psalmistului adresat israeliților de a-și aminti mântuirea lui Dumnezeu prin Exodul, oricât de remarcabil a fost Exodul, este doar indicarea unei umbre. Adevăratul Exodul spre care Exodul din Egipt arată este Exodul din păcat pe care îl putem afla numai prin Isus Cristos.O persoană cu adevărat spirituală, conform psalmilor, Îl laudă pe Dumnezeu și vorbește sincer despre dificultățile sale. Însă de asemenea își amintește.  

CARACTERISTICA SPIRITUALITĂȚII BIBLICE #4: MORALITATEA

Psalmii încep cu o alegere morală pusă înaintea fiecărei ființe umane – alegerea între neprihănire și răutate. Într-adevăr, spiritualitatea biblică depinde de o moralitate dreaptă. Psalmul 1 descrie omul spiritual care se desfată în legea lui Dumnezeu și în înțelepciunea și neprihănirea ei, mai degrabă decât în nebunia și răutatea ignorării legii lui Dumnezeu. Acest psalm pregătește cadrul pentru tot ce urmează:

Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși, și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori!Ci își găsește plăcerea în Legea Domnului, și zi și noapte cugetă la Legea Lui!El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui, și ale cărui frunze nu se veștejesc: tot ce începe, duce la bun sfârșit.Nu tot așa este cu cei răi: ci ei sunt ca pleava, pe care o spulberă vântul.De aceea cei răi nu pot ține capul sus în ziua judecății, nici păcătoșii în adunarea celor neprihăniți.Căci Domnul cunoaște calea celor neprihăniți, dar calea păcătoșilor duce la pieire (Psalmul 1).

Dumnezeu Își face legea cunoscută nouă și ne arată calea adevărului și a neprihănirii. Psalmistul se bucură de cunoașterea legii lui Dumnezeu deoarece realizează că în cunoașterea legii lui Dumnezeu se află cunoașterea voii și a caracterului Său. (Uitați-vă la Psalmii 19 și 119 ca exemple mărețe de celebrare a înțelepciunii pe care ne-o dă Dumnezeu în legea Sa.)

Această cunoaștere a adevărului, neprihănirii și înțelepciunii ar trebui să inspire alegerile din viețile noastre de creștini. Dacă înțelepciunea lui Dumnezeu nu inspiră deciziile pe care le luăm, dacă simțim că ne putem inspira pe noi înșine, atunci suntem neglijenți și incorecți. Gândiți-vă la cuvintele Psalmului 78:

Ascultă, poporul meu, învățăturile mele! Luați aminte la cuvintele gurii mele! Îmi deschid gura și vorbesc în pilde, vestesc înțelepciunea vremurilor străvechi.Ce am auzit, ce știm, ce ne-au povestit părinții noștri, nu vom ascunde de copiii lor;ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui, și minunile pe care le-a făcut.El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, și a poruncit părinților noștri să-și învețe în ea copiii,ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naște, și care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, și să păzească poruncile Lui (Psalmul 78:1-7).

Credința corectă sau cuvintele fără conduita potrivită au un nume simplu în Biblie: ipocrizie. Oricine se prezintă ca o persoană spirituală sau bună și totuși trăiește contrar Cuvântului revelat al lui Dumnezeu se înșală și îi înșală pe alții. Se pune în pericol pe sine și pe alții pretinzând că trăiește viața pe care și-o imaginează ca fiind acceptabilă înaintea lui Dumnezeu. În mod ironic, vedem că într-un sens legea lui Dumnezeu nu poate fi niciodată călcată de noi; mai degrabă noi suntem cei care ne împiedicăm înaintea ei.Psalmii ne învață clar că o spiritualitate acceptabilă nu poate fi în final o simplă exprimare de sine indiferentă față de revelația lui Dumnezeu.

Guvernul Statelor Unite poate fi în mod legitim „dintre oameni, prin oameni, pentru oameni”, ca să folosim formularea elocventă a lui Abraham Lincoln. Dar religia biblică nu este în mod esențial dintre oameni, originea ei este în Dumnezeu. Nu este în mod fundamental prin oameni; ea funcționează prin harul lui Dumnezeu. Și nu este în mod fundamental pentru oameni; este pentru gloria lui Dumnezeu. Așadar, deși sunt foarte recunoscător că expresia memorabilă a lui Lincoln caracterizează filosofia de guvernare din Statele Unite, trebuie să avem grijă să realizăm că nu trebuie să caracterizeze credința noastră în Cristos. Viețile creștine sunt diferite.

Cine a fost, în final, cel care „nu le vorbea deloc fără pildă ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: «Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii»” (Matei 13:34-35; cf. Psalmul 78:1)? Și care a fost persoana perfect neprihănită care s-a desfătat în legea lui Dumnezeu, meditând asupra ei zi și noapte (Psalmul 1:2; cf. Matei 4:4)?Oamenii cu adevărat spirituali trebuie să țină seama de Cuvântul lui Dumnezeu, prin puterea lui Dumnezeu, pentru scopurile lui Dumnezeu. Acesta este deci un alt aspect al spiritualității biblice conform psalmilor: nu e vorba doar de laudă, sinceritate și memorie; e vorba de moralitate. 

CARACTERISTICA SPIRITUALITĂȚII BIBLICE #5: SCHIMBAREA

Existã de asemenea o a cincea caracteristică a spiritualității biblice: schimbarea. Putem auzi rugăciunea psalmistului pentru schimbare în special în „psalmii de penitență”.În studiul nostru din Iov, am arătat că circumstanțele vieților noastre pot deveni extraordinar de dificile din motive misterioase, care sunt mai presus de înțelegerea noastră. De multe ori, totuși, nu ne aflăm în situații asemănătoare cu cele ale lui Iov. O situație va deveni neplăcută din cauza fărădelegii noastre. Această fărădelege ne înstrăinează de Dumnezeu și de ceilalți. Când devenim conștienți de greșeala noastră avem nevoie să vedem practica psalmistului de schimbare. Folosind cuvinte mai religioase, putem spune că trebuie să ne pocăim sau să devenim penitenți. Există șapte psalmi numiți de penitență sau psalmi de pocăință și schimbare: 6, 23, 38, 1, 102, 130 și 143. Aceștia sunt psalmi potriviți de citit și folosit în viața ta pentru a te ajuta la pocăință și schimbare.

Teologul Augustin a trebuit să schimbe multe în viața sa după convertire, iar psalmul său favorit din întreaga carte a Psalmilor a devenit Psalmul 32. L-a ajutat să cunoască modul în care se putea apropia de Dumnezeu pentru schimbările de care știa că avea nevoie:

Ferice de cel cu fărădelegea iertată, și de cel cu păcatul acoperit!Ferice de omul, căruia nu-i ține în seamă Domnul nelegiuirea, și în duhul căruia nu este viclenie!Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.Căci zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.Atunci Ți-am mărturisit păcatul meu, și nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Și Tu ai iertat vina păcatului meu.De aceea orice om evlavios să se roage Ție la vreme potrivită! Și chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc.Tu ești ocrotirea mea, Tu mă scoți din necaz, Tu mă înconjuri cu cântări de izbăvire.„Eu – zice Domnul – te voi învăța, și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, și voi avea privirea îndreptată asupra ta.”Nu fiți ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i strunești cu un frâu și o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine. –De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul, este înconjurat cu îndurarea Lui.Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul și înveseliți-vă! Scoateți strigăte de bucurie, toți cei cu inima fără prihană (Psalmul 32).

Conform Bibliei, acest fel de pocăință și schimbare trebuie să fie o parte a vieții creștine. Dwight L. Moody a spus: Există mulți oameni buni … care au primit … o religie și îți vor spune că nu ar renunța la ea pentru nimic în lume: însă când cineva îți spune că nu ar renunța la religia sa poți ști că nu are prea multă religie la care să renunțe. Când un om începe să se ridice „pentru religia lui”, cum auzi adesea, poți ști că ceva nu este în regulă. Nu aceasta dorim. Dorim să își schimbe viețile, iar pentru o religie care nu îi mântuiește pe oameni de păcat nu merită nici să treci strada.

O credință creștină care nu aduce schimbare este o credință falsă, chiar dacă este înconjurată de multă emoție. La urma urmei, necreștinii se pot simți prost din pricina păcatelor lor. Există, a spus apostolul Pavel, o „întristare a lumii care aduce moartea”. Numai „întristarea care este după voia lui Dumnezeu aduce o pocăință care duce la mântuire și de care cineva nu se căiește niciodată” (2 Corinteni 7:10).

Când trecem la Noul Testament vedem, în mod remarcabil, că Isus Cristos cel fără păcat nu a avut nevoie niciodată de schimbare, și totuși a suferit aceeași soartă descrisă în psalmii de penitență. Din cauza păcatelor oamenilor, mâna lui Dumnezeu a apăsat greu asupra Lui (Psalmul 32:4). Din cauza păcatelor oamenilor a fost gârbovit, peste măsură de istovit, iar trupul Său a fost plin de o durere arzătoare (Psalmul 38:6-7). Numai pentru că Isus Cristos a luat asupra trupului Său blestemele descrise în psalmii penitențiali avem parte de mântuire. Numai El a câștigat iertarea după care strigă acești psalmi. Și dacă suntem ai Lui, Îl vom urma în neprihănire.Așadar, al cincilea aspect al adevăratei spiritualități, pe care îl vedem alături de laudă, sinceritate, amintire și moralitate, este schimbarea.

 CARACTERISTICA SPIRITUALITĂȚII BIBLICE #6: ÎNCREDEREA

Pe lângă penitență trebuie să existe încrederea, a șasea caracteristică a spiritualității biblice. Vedem aceasta în Psalmul 62:

Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul.Da, El este Stânca și Ajutorul meu, Turnul meu de scăpare; nicidecum nu mă voi clătina.Până când vă veți năpusti asupra unui om, până când veți căuta cu toții să-l doborâți ca pe un zid gata să cadă, ca pe un gard gata să se surpe?Da, ei pun la cale să-l doboare din înălțimea lui: le place minciuna; cu gura binecuvântează, dar cu inima blestemă. –Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea.Da, El este Stânca și Ajutorul meu, Turnul meu de scăpare: nicidecum nu mă voi clătina.Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul și slava mea; în Dumnezeu este stânca puterii mele, locul meu de adăpost.Popoare, în orice vreme, încredeți-vă în El, vărsați-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru (Psalmul 62:1-8).

Psalmistul ne îndeamnă să renunțăm la orice altceva în care ne-am pune încrederea și să ne încredem numai în Dumnezeu. Nimic altceva nu ne va ține! Pentru a putea renunța la un set de așteptări trebuie, asemenea lui Tarzan care se leagănă dintr-o liană în alta, să putem avea încredere că următorul set de așteptări ne va putea susține greutatea. Trebuie să putem merge spre el printr-un fel de încredere rațională. În cele din urmă, nu trebuie să ne punem ușor sau arbitrar în mâinile niciunei persoane și ale niciunui lucru. În Scriptură, Dumnezeu ne arată că numai El ne poate susține. Numai El poate fi crezut. (Spre deosebire de Tarzan care ține liana, totuși, Dumnezeu ne ține mai mult decât Îl ținem noi pe El!).

La sfârșitul zilei, trăirea vieții de creștin ne cere să renunțăm profund la noi înșine și să ne încredem în Dumnezeu și în Cuvântul Lui. Nu putem în niciun alt mod. Adevărata viață spirituală este caracterizată de încrederea în cineva mai mare decât noi înșine. O astfel de încredere nu e o opțiune în plus pentru o viață autentic spirituală. Nu poți spune: „Ei bine, îmi plac caracteristicile 1-5. Mă voi concentra asupra acestora. Dar voi trece peste caracteristica 6.” Nu, încrederea este absolut fundamentală pentru a fi creștin.

În Noul Testament, numele pentru încredere este „credință”. Predicatorul baptist Charles Haddon Spurgeon a avertizat odată:

Vă rog să fiți cu băgare de seamă la presupunerea că sunteți mântuiți. Dacă în inima ta te încrezi în Isus, atunci ești mântuit; dar dacă spui doar „Mă încred în Isus”, aceasta nu te mântuiește. Dacă inima ta este înnoită, dacă vei urî lucrurile pe care le-ai iubit odată și vei iubi lucrurile pe care le-ai urât odată; dacă te-ai pocăit cu adevărat; dacă există o schimbare temeinică a minții; dacă ai fost născut din nou, atunci ai motiv să te bucuri: dar dacă nu este nicio schimbare vitală, nicio evlavie interioară; dacă nu este nicio iubire pentru Dumnezeu, nicio viață de rugăciune, nicio lucrare a Duhului Sfânt, atunci afirmația ta „Sunt mântuit” nu reprezintă decât cuvintele tale și s-ar putea să te amăgească, dar nu te va elibera.

Inimile noastre trebuie să proclame în mod sincer, așa cum a făcut David în Psalmul 131:

Doamne, eu n-am o inimă îngâmfată, nici priviri trufașe, nu mă îndeletnicesc cu lucruri prea mari și prea înalte pentru mine.Dimpotrivă, sufletul îmi este liniștit și potolit, ca un copil înțărcat, care stă lângă mama sa; da, sufletul meu este ca un copil înțărcat.Pune-ți nădejdea în Domnul, Israele, de acum și până în veac (Psalmul 131).

Din fericire a existat cineva care, mai mult decât David, s-a încredințat în mâinile Tatălui ceresc. Și pentru aceasta a fost batjocorit: „S-a încrezut în Dumnezeu: să-l scape acum Dumnezeu”, au spus în timp ce atârna pe cruce (Matei 27:43; cf. Psalmul 22:8). Nu ne vom încrede în Acesta care a învățat în mod desăvârșit să Se încreadă în Dumnezeu prin ceea ce a suferit (Evrei 5:8)? Nu ne va învăța El să facem la fel?Deoarece adevărata spiritualitate constă nu doar în laudă, sinceritate, amintire, moralitate și schimbare, ci și în încredere! 

CARACTERISTICA SPIRITUALITĂȚII BIBLICE #7: MULȚUMIREA 

În final, una dintre cele mai proeminente caracteristici ale unei spiritualități biblice este mulțumirea. Psalmii de mulțumire reprezintă unul dintre cele trei tipuri fundamentale de psalmi, alături de imnurile de laudă și jale. Există 19 astfel de psalmi. Aproximativ o treime din aceștia exprimă o mulțumire comună, în timp ce două treimi exprimă o mulțumire individuală.

Probabil vă întrebați: „Stai puțin, nu sunt psalmii de laudă același lucru cu psalmii de mulțumire?” Ei bine, nu chiar. Mulțumim specific pentru ceva ce acest Dumnezeu vrednic de laudă ne-a dat. Îl lăudăm pe darnicul Tată; îi mulțumim pentru darurile Sale. Un bun exemplu al unei cântări comune de mulțumire este Psalmul 124:

De n-ar fi fost Domnul de partea noastră, – să spună Israel acum! –de n-ar fi fost Domnul de partea noastră, când s-au ridicat oamenii împotriva noastră,ne-ar fi înghițit de vii, când li s-a aprins mânia împotriva noastră;ne-ar fi înecat apele, ar fi trecut râurile peste sufletul nostru;ar fi trecut peste sufletul nostru valurile năpraznice. Binecuvântat să fie Domnul, care nu ne-a dat pradă dinților lor!Sufletul ne-a scăpat ca pasărea din lațul păsărarului; lațul s-a rupt, și noi am scăpat.Ajutorul nostru este în Numele Domnului, care a făcut cerurile și pământul (Psalmul 124).

Un bun exemplu de psalm individual de mulțumire, pe de altă parte, poate fi văzut în Psalmul 34:

Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.Să mi se laude sufletul în Domnul! Să asculte cei nenorociți și să se bucure.Înălțați pe Domnul, împreună cu mine. Să lăudăm cu toții Numele Lui! –Eu am căutat pe Domnul, și mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele (Psalmul 34:1-4).

 Când citim acești psalmi, ar trebui să fim provocați de cât de repede ne aude Dumnezeu și cât de repede uităm noi. Gândiți-vă, de exemplu, cât timp ați petrecut în ultimele douăsprezece luni îngrijorându-vă. Imaginați-vă un lucru pentru care v-ați îngrijorat în urmă cu douăsprezece luni. Ei bine, acea lună s-a sfârșit, urmată de cealaltă și cealaltă. A trecut un sezon din an și la fel au mai trecut alte trei. Iar acum anul a ajuns în prezent și iată-vă aici, un an mai târziu! După atâta îngrijorare și, probabil, atâta rugăciune! Prietene, I-ai mulțumit lui Dumnezeu – fie pentru că a rezolvat problema, fie pentru că te-a ținut până în prezent?Să acceptăm că nu Îi putem da destul lui Dumnezeu! Să acceptăm chiar că nu suntem în stare să Îi mulțumim pentru fiecare dar pe care ni-l dă. Dar putem măcar să Îi mulțumim mai mult decât o facem, atât personal, cât și ca biserică? Câte lucruri ți-a dat? I-ai mulțumit pentru tot ce ai cerut și ai primit? Fiecare lucru pentru care te-ai îngrijorat?De fiecare dată când Isus a frânt pâinea „a mulțumit”, fie înainte de a hrăni cei cinci mii de oameni, fie cu ucenicii pe drum spre Emaus sau chiar înainte de răstignirea Sa. Totuși, nu este Isus același care, în calitatea Sa de Dumnezeu, stăpânește toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munților cu miile lor (Psalmul 50:10)? A venit cu adevărat în trup și S-a făcut total dependent de purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru toate nevoile Sale și apoi I-a mulțumit lui Dumnezeu când Dumnezeu I-a împlinit nevoile?Persoana cu adevărat spirituală este o persoană profund recunoscătoare lui Dumnezeu. După cum spune David în Psalmul 108: „Căci mare este bunătatea Ta și se înalță mai presus de ceruri, iar credincioșia Ta până la nori” (108:4).

 CONCLUZIE

Carter's Psalmilor se încheie, după cum am remarcat deja, într-un cor magnific de cinci psalmi de laudă – Psalmii 146-150. Cred că aranjamentul a fost deliberat, iar Psalmul 150 aduce crescendoul la punctul culminant:

LăudațI pe Domnul! Lăudați pe Dumnezeu în Locașul Lui cel sfânt, lăudați-L în întinderea cerului, unde se arată puterea Lui!Lăudați-L pentru isprăvile Lui cele mari, lăudați-L, după mărimea Lui nemărginită!Lăudați-L cu sunet de trâmbiță, lăudați-L cu alăuta și harfa!Lăudați-L cu timpane și cu jocuri, lăudați-L, cântând cu instrumente cu coarde și cu cavalul.Lăudați-L cu chimvale sunătoare, lăudați-L cu chimvale zângănitoare!Tot ce are suflare, să laude pe Domnul! Lăudați pe Domnul (Psalmul 150).

Aceste șapte caracteristici, luate împreună, prezintă imaginea Psalmilor despre adevărata spiritualitate. Persoana cu adevărat spirituală este caracterizată de laudă, sinceritate, amintire, moralitate, schimbare, încredere și mulțumire, toate din punct de vedere individual și comunitar.

Pe de altă parte, această carte nu lasă loc pentru membrul ipocrit al comunității care spune: „Cât timp sunt un membru al comunității sunt în regulă. Nu trebuie să mă îngrijorez de ceea ce fac.” Nu, această carte este plină de laudă din inimă, personală la adresa lui Dumnezeu, la fel ca de necaz și jale personală, durere și mulțumiri.Pe de altă parte, Psalmii nu sunt doar pentru oameni individual. Multe rugăciuni de aici sunt pentru poporul lui Dumnezeu adunat împreună. Și niciuna dintre ele nu este menită să promoveze o atitudine singuratică. Psalmii sunt scriși de și pentru cei care aparțin unei comunități de oameni care Îl cunosc, iubesc și slujesc pe Dumnezeu laolaltă.Acum te întreb, dacă un artist de schițe spirituale ar face un desen bazat pe aceste șapte caracteristici, ar semăna în vreun fel desenul cu tine? Te descriu aceste șapte lucruri luate împreună?Dacă tot nu știi sigur cum arată o persoană cu adevărat spirituală, cred că pot fi de ajutor. Nu pot să îndrept atenția spre mine sau spre un alt membru al bisericii. Dar pot să îndrept atenția spre Cel care a împlinit desăvârșit toate cele șapte caracteristici. Imaginea Sa este descrisă pe paginile Noului Testament.În viața lui Isus vei vedea o imagine a unui om care Și-a petrecut viața lăudându-L pe Dumnezeu chiar dacă El Însuși era vrednic de toată lauda (ex. Matei 21:16).În moartea lui Isus vei vedea o imagine sinceră a unui om care a suferit, al cărui trup a fost frânt și al cărui sânge a fost vărsat.În lucrarea lui Isus vei vedea oferită o eliberare mai mare decât poate aduce orice război și orice națiune.În neprihănirea și înțelepciunea lui Isus vei vedea o imagine a neprihănirii și a înțelepciunii lui Dumnezeu desfășurate înaintea noastră. El nu a cunoscut niciun păcat. Și, deși lumea a numit moartea Lui pe cruce o nebunie totală, apostolii au numit-o înțelepciunea lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:18 șmd).În predicarea lui Isus vei auzi o chemare la pocăință și credință. Iar această dedicare a sfințeniei va caracteriza pe oricine pentru care El a câștigat iertarea prin ceea ce a suferit.În supunerea lui Isus vei fi martor la Cel care S-a încrezut desăvârșit în Tatăl și care ne promite că El Însuși este cu desăvârșire demn de încredere.Iar la ultima Cină Îl vei întâlni pe Isus aducând mulțumiri pentru lucrul de care tu ai cea mai mare nevoie și nu ți-l poți procura singur – oferta mântuirii! Există ceva în întreaga lume care merită mai mult recunoștința noastră?Vrei să vezi adevărata viață spirituală a Psalmilor trăită în trup? Citește cuvintele lui Isus Cristos și privește viața Sa. Vino și vezi viața Sa jertfită pentru noi!

 Să ne rugăm: 

Doamne, ne rugăm ca în bunătatea Ta această imagine a unei vieți spirituale autentice din cartea Psalmilor să ne ducă la deznădejde, dar numai atât cât este nevoie pentru a ajunge în mâinile lui Cristos. Doamne, ne bucurăm în calitate de copii ai Tăi de modurile în care putem vedea Duhul Tău lucrând aceste caracteristici în viețile noastre. Dar, Doamne, cunoaștem caracterul insuficient al schimbării noastre. Deși poate că suntem născuți din nou, vedem cât de plângăreți și de egoiști rămânem. Și astfel, Doamne, Te lăudăm pentru darul lui Cristos. Îți mulțumim pentru adevărata spiritualitate pe care o arăți în viața și moartea Lui. Ne rugăm, Doamne, să ne faci tot mai mult după chipul Său, astfel încât să fii înălțat și glorificat. Ne rugăm în Numele lui Cristos. Amin. 


Întrebări pentru meditație1

1. Cum crezi că înțelege persoana obișnuită de pe stradă că trebuie să fie un om „spiritual”?

2. După cum am văzut, o bucurie adevărată în Dumnezeu este fundamentală pentru spiritualitatea biblică. Pe de altă parte, falsa spiritualitate este egoistă. Presupunând că o persoană realizează că este egoistă, cum poate folosi Psalmii pentru a începe să se schimbe?

3. Am aflat că creștinii ar trebui să fie sinceri cu plângerile lor – cu siguranță față de Dumnezeu și uneori față de alții. Cristos, bineînțeles, este exemplul nostru de persoană care și-a turnat jalea înaintea lui Dumnezeu. Ce preț ar putea presupune aceasta pentru și biserica și creștinul care eșuează să practice recunoașterea autentică a păcatelor și slăbiciunilor lor? Care ar putea fi costul pentru creștinul care refuză lipsit de răbdare să asculte plângerile altora? Îți faci timp să asculți plângerile altora în același mod în care dorești ca Dumnezeu să asculte plângerile tale?

4. Dacă recitești Psalmul 1, vei vedea că prezintă două moduri de a trăi: calea omului neprihănit care se desfată în legea lui Dumnezeu și calea celui rău care batjocorește legea lui Dumnezeu. Consecințele fiecărei căi sunt clare: primul va moșteni viața, celălalt va fi distrus. Dar, în calitate de creștini, nu credem noi în îndreptățirea prin credință? Cum înțelegem învățătura și avertizările acestui Psalm în lumina credinței noastre creștine? Nu se aplică aceste două căi și consecințele lor la noi?

5. Ce diferențe ai putea remarca între o biserică unde încrederea în Dumnezeu este cultivată și una în care nu este? În evanghelizarea sa? În bugetul de misiuni? În bugetul său în general? În întâlnirile săptămânale? În practica ospitalității? În predicile sale?

6. Este viața ta caracterizată de recunoștință? Ar fi de acord membrii familiei tale? Spre ce roadă ar putea ei arăta?7. De ce se găsește speranța creștinului în faptul că Isus a fost singurul care a putut spune vreodată Psalmii în mod desăvârșit (în afară de mărturisirile de păcat)? Cu alte cuvinte, ce au de-a face neprihănirea perfectă și jertfa lui Cristos cu mântuirea noastră?

------------------------------------------------------------
Material preluat cu permisiune din cartea Mesajul Vechiului Testament: Promisiuni făcute - de Mark Dever (Editura Făclia, Oradea)