0756 822 806     psalmiicantati@gmail.com
Psalmii Cantati

  • Psalmii Cantati


    Dragi prieteni, mă bucur foarte mult să pot anunța titlul primei cărți în curs de publicare pe tema închinării (din multele care urmează în 2023) a Editurii Psalmii Cântați: "CUM TREBUIE SĂ NE ÎNCHINĂM? De ce și cum să aplicăm Sola Scriptura la închinarea bisericii - O pledoarie pentru restaurarea Principiului Regulativ în biserica de azi" Carte este scrisă de Sam Waldron (vezi mai jos).

    Pe scurt, ideea cărții este că închinarea bisericii trebuie să Îl aibă în centrul ei pe Dumnezeu, pentru că biserica însăși este dominată de Dumnezeu. Și pentru că biserica însăși este dominată de Dumnezeu, biserica trebuie să funcționeze după regulile lui Dumnezeu. Prin urmare, deoarece biserica este orânduită de Dumnezeu, ea este controlată de principiul Sola Scriptura care funcționează ca principiu regulativ al bisericii. Și datorită principiului regulativ al bisericii, componentele închinării bisericii sunt prescrise și reglementate numai de Scriptură. Aceasta înseamnă că nu putem aduce alte elemente în închinarea bisericii decât cele prescrise -explicit sau implicit- în Scriptură. Orice altceva este idolatrie.

    NECESITATEA UNEI ASTFEL DE CĂRȚI

    Cred că în România există multă ignoranță cu privire la Principiul Regulativ în Închinare. Multe biserici evanghelice funcționează mai degrabă după principiul "Dacă Scriptura nu interzice, putem face cutare și cutare lucru în închinare." Pornind de la această perspectivă, inovațiile sunt întotdeauna binevenite. Din păcate, de cele mai multe ori aceste inovații îl au în centru pe om, nu pe Dumnezeu. Dacă vrem însă ca numai Dumnezeu să fie glorificat, trebuie să ne uităm și să ne limităm la voia Sa revelată în Scripturi. Cu alte cuvinte, nu se poate Soli Deo Gloria fără Sola Scriptura! Această carte caută din răsputeri să arate acest lucru.

    Pe de cealaltă parte, în România există și confuzie cu privire la Principiul Regulativ în Închinare, mai ales printre cei care au îmbrățișat o teologie reformată. Fie resping principiul pe baza unei înțelegeri eronate a distincției dintre viața bisericii și restul vieții, fie nu înțeleg diferența dintre elemente și circumstanțe, fie eșuează în ducerea consecințelor lui până la capăt. Această carte îi are în vedere și pe aceștia.

    CINE ESTE SAM WALDRON?

    Samuel E. Waldron este președintele seminarului teologic Covenant Baptist Theological Seminary din SUA și unul din prezbiterii-pastori ai Bisericii Baptiste Reformate Grace din Owensboro, Kentucky, SUA. Sam Waldron este și profesor de teologie sistematică și un membru al Theological Evangelical Society. Dr. Waldron a obținut diploma de B.A. de la Cornerstone University, diploma de M.Div. de la Trinity Ministerial Academy, diploma de Th.M. de la Grand Rapids Theological Seminary și un doctorat de la Southern Baptist Theological Seminary. Vezi mai multe despre Sam Waldron aici: https://cbtseminary.org/faculty-administration/



    Samuel Waldron este deja cunoscut publicului român prin cartea "O EXPUNERE ASUPRA MĂRTURISIRII DE CREDINȚĂ BAPTISTE DE LA 1689" (Editura Făclia, Oradea, 2015), o lucrare monumentală de 580 de pagini care explică, comentează și face aplicații pentru biserica de azi pe seama celei mai importante mărturisiri de credință baptiste din istorie. Vezi mai multe despre această carte aici: https://www.kerigma.ro/carti/lucrari-teologice/o-expunere-asupra-marturisirii-de-credinta-baptiste-de-la-1689.html



    De asemenea, Sam Waldron a vizitat România în anul 2016 cu ocazia conferinței pe tema 'Evanghelizare și Misiune' organizată la Oradea de Editura Făclia și Evangelism Explosion din Anglia, ocazie cu care toți participanții am primit un exemplar gratuit din cartea fratelui Waldron.

    CE SPUN ALȚII DESPRE CARTE

    Predau cursuri de seminar despre închinare de peste două decenii și întâmpin o anumită rezistență când vine vorba de acceptarea ideii că Dumnezeu reglementează modul în care trebuie să se desfășoare închinarea colectivă. Chiar și cei mai fideli apărători ai acurateții biblice și doctrinare devin dintr-o dată relativiști când vine vorba despre închinarea publică. Și iată-l pe Sam Waldron! Cum ar trebui să ne închinăm duminica? Răspunsul oferit de Dr. Waldron este biblic, sensibil, sistematic și (uneori) apăsat. Există oare argumente în favoarea unui principiu regulator al închinării? Citiți această carte și veți descoperi.  

    Derek W.H. Thomas, pastor senior al First Presbyterian Church, Columbia SC, profesor la Reformed Theological Seminary, conferențiar la Ligonier Ministries  



    În mijlocul războaielor închinării care se poartă de peste trei sau patru decenii, Dr. Sam Waldron i se adresează azi Bisericii prin vocea scripturală a unui raționament sfințit. Cu o cunoaștere temeinică a Sfintelor Scripturi și cu o înțelegere ascuțită a peisajului religios, el îi oferă cititorului o rețetă echilibrată și clară pentru închinare atât din Vechiul Testament, cât și din Noul. Trebuie să se observe cu mare atenție că Dumnezeul Triunic nu dorește orice fel de închinare! În schimb, El vrea o închinare plăcută (a se vedea Evrei 12:28-29). Recomand din toată inima cartea de față, care ne va instrui pe deplin în privința modului în care să Îi aducem lui Dumnezeu o închinare plăcută.  

    Earl M. Blackburn, pastor senior al Heritage Baptist Church, Shreveport, Louisiana, USA  



    De ce ne pasă atât de mult de modul în care se închină bisericile? Sam Waldron îi răspunde acestei întrebări apărând puternic închinarea reformată istorică, principiul ei regulator, elementele ei autorizate și alte probleme care au tangență cu ea. El îi scrie unui public alcătuit din baptiști reformați, însă argumentul lui este important pentru toți ucenicii serioși ai lui Cristos. El spune că ne pasă pentru că e important ca Scriptura să umple elementele închinării: ca să fie citite părți substanțiale ale ei; ca să se predice în întregime cărțile Bibliei, nu doar porțiuni ale lor; ca rugăciunea să fie plină de Scriptură; ca să se cânte psalmi; ca Masa Domnului să fie administrată ca o masă a legământului. Ne pasă deoarece e important ca serviciile divine să fie caracterizate de reverență și nu de lipsa ei; să Îl aibă în centrul lor pe Dumnezeu și nu pe om; să aibă o structură bazată pe Evanghelie și nu una nestructurată și aleatorie; să fie călăuzite de Duhul și nu de spiritul comercial al lumii; să aibă rădăcini istorice și nu să disprețuiască trecutul. Este foarte important ca închinarea să fie condusă „după Scripturi” și nu „după preferințe”. Aceasta este o carte care merită o atentă considerație din partea tuturor acelora care doresc ca forma lor de închinare să fie mai mult, nu mai puțin, plăcută lui Dumnezeu.  
    Dr. Terry L. Johnson, pastor senior al Independent Presbyterian Church, Savannah, Georgia  



    Mă bucur foarte mult că citiți noua carte a Dr. Sam Waldron intitulată „Cum ar trebui să ne închinăm?”. Odată cu minunata redescoperire biblică a „doctrinelor harului” din ultimii 60 de ani, principiul Sola Scriptura cere să reexaminăm mai mult adevărurile biblice. În acest sens, există o dezbatere modernă despre „principiul regulator al închinării”. Este acest principiu biblic? Dacă este biblic, are el în vedere întreaga viață sau se referă numai la închinarea și conducerea bisericii? Face Biblia o astfel de distincție sau nu? Chiar și „reformații” au dezacorduri între ei (de ex., Frame și Gore versus Waldron și Duncan). Crezând în suficiența principiului Sola Scriptura în toate aspectele legate de credință și de practică, Dr. Waldron clarifică „principiul regulator al bisericii” care include „principiul regulator al închinării”. Dezbaterile despre închinare au vuit în ultimii 60 de ani. Parțial, acest lucru a fost cauzat de hermeneutica biblică eronată aplicată unor texte – atât în privința contextului, cât și a gramaticii lor. Dr. Waldron caută să explice aceste erori într-un mod pacifist și pastoral. Aplicațiile lui merg până la „Amin”, includ numite probleme liturgice, rolul femeilor în închinare, muzica folosită în închinare și diferența dintre circumstanțele închinării și părțile (elementele) acesteia. Una peste alta, eu aș dori să folosesc acest material la un curs de seminar, dar și pentru învățătura bisericii locale de asemenea. Este foarte ușor de citit și minuțios. Veți fi bine instruiți, stârniți, poate corectați și poate că vi se vor confirma anumite concluzii citind această carte. Dar va trebui s-o citiți pentru a descoperi aceste lucruri! Vorba Dr. Waldron: „Sunteți deschiși la aceasta?” Lucrarea de față este foarte necesară azi pentru a clarifica diferitele poziții, în speranța unei unități mai mari în biserica locală a lui Cristos și pentru o discuție mai pașnică și mai civilizată între părțile implicate... Totul spre slava lui Dumnezeu.
     
    Fred A. Malone, pastor, autor al cărții The Baptism of Disciples Alone, profesor de teologie pastorală la CBTS, IRBS
                                     
    DETALII DESPRE CARTE ȘI PUBLICARE

    În formatul original, carte numără 392 de pagini și are coperta cartonată.
    Ediția în limba română ne dorim să o publicăm până cel târziu în luna aprilie 2023. Dacă costurile nu vor fi prea mariDa

    CUPRINS





    — Capitolul 1 —

    Prezentarea principiului regulator      

    Care este ideea?  

    Cum ar trebui să ne închinăm? 

         Apariția mișcării carismatice și a mișcării de închinare contemporană aferente ridică, inevitabil, pentru fiecare biserică și conducere locală, întrebarea: Cum ar trebui deci să ne închinăm? Această problemă este acută în mod special pentru cei care au ajuns să îmbrățișeze, mai mult sau mai puțin, credința și înțelegerea creștinismului din perspectiva reformată. Oare această înțelegere nouă (pentru noi) și mai profundă biblic (credem noi) a creștinismului are vreo importanță în ceea ce privește modul în care ar trebui să ne închinăm? Fără îndoială, mulți dintre cei care au devenit membri ai bisericilor sau ai confesiunilor reformate, cu vederi mai stricte sau mai largi, au optat pentru ceea ce majoritatea ar numi o închinare mai conservatoare și mai tradițională. Însă o perspectivă reformată distinctă asupra credinței creștine cere o formă de închinare reformată distinctă? Ipoteza e interesantă și, da, pare incontestabilă: Da, o teologie reformată distinctă cere o închinare reformată distinctă! Oare ne-am putea gândi că o înțelegere a Scripturii care ne-a revizuit percepția cu privire la creștinism nu ne va revizui și percepția cu privire la închinare?

        Însă, dacă o teologie reformată cere o închinare reformată, ce înseamnă acest lucru? Înseamnă pur și simplu o abordare mai conservatoare și mai tradițională (non-carismatică și non-contemporană) a închinării? Și ce înseamnă aceasta? Nu există oare și alte abordări ale închinării care pot fi privite drept conservatoare și tradiționale și care nu sunt reformate în esența lor? Eu cred că există. Terry Johnson, în lucrarea lui foarte edificatoare intitulată Worshipping with Calvin, evidențiază existența câtorva forme de închinare tradițională și (s-ar putea spune) conservatoare care sunt de fapt concentrate asupra unor lucruri care le caracterizează ca fiind orice altceva, dar nu reformate. El vorbește despre modelul „evanghelist-de trezire” și de modelul bazat pe învățătura biblică din tradiția evanghelică.[1]Formele de închinare luterană și romano-catolică pot pretinde și ele că sunt tradiționale și conservatoare, însă acestea sunt, evident, abordări non-reformate.  

    Principiul regulator al bisericii

         Ce este închinarea cu adevărat reformată? Doar o preferință pentru închinarea conservatoare și tradițională (indiferent ce ar însemna aceasta pentru noi) care se opune la tot ce este nou nu e suficientă. A venit timpul să spunem că nu este suficient pentru cei care au îmbrățișat credința reformată  (și i-au rămas fideli) să răspundă printr-o închinare conservatoare și tradițională – indiferent ce ar însemna aceasta în tradiția cu care sunt familiarizați. Este timpul să răspundem la întrebarea „Cum ar trebui deci să ne închinăm”? în conformitate cu principiile biblice, autentice și distincte ale tradiției reformate. O teologie biblică și reformată trebuie să ducă la o închinare, în mod distinct, biblică și reformată.

         Așa stând lucrurile, este clar că, dacă vrem ca închinarea să fie cu adevărat remodelată și fidelă Reformei, trebuie să facem mai mult decât să ștergem praful de pe Regulamentul privind închinarea publică adusă lui Dumnezeu alcătuit de Adunarea de la Westminster. Trebuie să facem mai mult decât să citim vechi scrieri puritane și reformate despre închinare. Să nu mă înțelegeți greșit. Cred că trebuie să acordăm atenție sfatului respectabil și înțelepciunii istorice aparținând acestei tradiții reformate pe care, în atât de multe alte privințe, le-am găsit ca fiind serioase și biblice. Ar fi o nebunei să nu facem așa! Îmi voi începe tratarea propriu-zisă a modului în care ar trebui să ne închinăm analizând cu atenție lucrurile pe care le-am putea învăța atât de la Biserica Primară, cât și de la cea reformată. Însă, așa cum vom vedea, perspectiva de bază a tradiției reformate este aceea că închinarea trebuie să fie organizată conform principiului Sola Scriptura. Fundamental, perspectiva ei este aceea că închinarea bisericii trebuie să fie construită numai pe baza principiului Scripturii. Mai concret, aceasta înseamnă că închinarea reformată trebuie să fie guvernată de principiul Sola Scriptura care să funcționeze ca principiu regulator. Aceasta înseamnă că, în cartea de față, mă voi orienta după Scriptură și mă voi concentra asupra a ceea ce are ea de spus cu privire la închinarea bisericii. Aceasta înseamnă – și este important de spus – că voi aborda Scriptura pornind de la aceeași premisă de la care a plecat și tradiția reformată. Adică premisa că Biblia dorește cu adevărat să ne pună la dispoziție un plan adecvat pentru biserică și închinarea ei. Dacă ne îndoim de acest lucru, nu ne vom face timp niciodată să ne aplecăm cu atenția cuvenită spre ceea ce ne-ar putea învăța ea despre închinarea colectivă a bisericii.

         În mod implicit, în expresia istorică a principiului regulator există o  deosebire importantă între biserică și restul vieții umane. Voi susține că nu este nici corect, nici biblic și nici specific reformaților să afirmăm că în toate domeniile vieții ar trebui să trăim conform principiului regulator.[2] După cum se spune în tradiția Mărturisirii de credință de la Westminster, principiul regulator nu este regula pentru toată viața umană. Iată cum apare în capitolul 21, paragraful 1 al Mărturisirii de la Westminster:  

          „Însă modul acceptabil de a ne închina înaintea adevăratului Dumnezeu este instituit de El Însuși și astfel limitat de propria Lui voie revelată, ca să nu I se poată aduce o închinare conform imaginației și mijloacelor omenești, nici conform sugestiilor Satanei, prin nicio reprezentare vizibilă sau prin niciun alt mod care nu sunt prescrise în Sfintele Scripturi.”  

         Înlocuiți cuvântul „închinare” cu „trăire” în acest paragraf și veți vedea că principiul regulator nu este pentru toate domeniile vieții, ci numai pentru închinarea bisericii! Este oare cu totul adevărat și corect să spunem că „modul acceptabil de a trăi înaintea adevăratului Dumnezeu este instituit de El Însuși și astfel limitat de propria Lui voie revelată, ca noi să nu putem trăi conform imaginației și mijloacelor omenești, nici conform sugestiilor Satanei, prin nicio reprezentare vizibilă sau prin niciun alt mod care nu sunt prescrise în Sfintele Scripturi”? După o asemenea regulă nu s-ar putea trăi și, după cum vom vedea, cu siguranță, nu este scriptural. Fără a face distincția dintre biserică și restul domeniilor vieții, ironia lui Mark Driscoll cu privire la principiul regulator ar fi îndreptățită![3]

         Principiul regulator al închinării, așa cum este numit deseori, este de fapt în tradiția reformată principiul regulator al bisericii și al închinării ei colective. (După părerea mea, și după cum voi arăta, acest lucru este în mod clar implicit în tradiție. Cred că este, de asemenea, ceva ce trebuie să devină explicit în învățătura noastră despre acest subiect azi.) Astfel, eu voi scrie în acest volum despre principiul regulator al bisericii. Nu intenționez să fac din această carte un roman. Eu cred, pur și simplu, că această implicare a tradiției reformate trebuie să fie făcută explicită în contextul dezbaterii moderne despre închinare. Biserica este sfântă și, prin urmare, adunările ei formale sunt sfinte și, din acest motiv, sunt guvernate de Dumnezeu într-un mod special și distinct. Scriptura singură, în modul ei special în care se aplică la biserică, guvernează închinarea bisericii într-un mod și cu o specificitate care nu vizează restul domeniilor vieții umane. Când această funcție specială a Scripturii de principiu regulator al bisericii este apreciată așa cum se cuvine, atunci ea ne ghidează spre un model biblic al închinării la care nimic substanțial nu ar trebui adăugat și din care nimic n-ar trebui scăzut deoarece acel model este stabilit în mod divin!  

    Părțile necesare ale închinării

         Atât din punct de vedere logic, cât și istoric, această perspectivă biblică a tradiției reformate duce la concluzia că există anumite părți sau elemente necesare ale închinării pe care biserica trebuie să le practice în modul cerut de Biblie. Astfel, rezultă concomitent că, din aceste părți sau elemente prescrise ale închinării, nu se poate scoate nimic. (Circumstanțele închinării colective a bisericii se pot schimba, însă nu și părțile sau elementele ei componente.) Însă acest lucru ridică întrebarea: „Vorbește, într-adevăr, Biblia despre aceste elemente ale închinării?” Partea a doua a acestei cărți aduce argumente în favoarea unui răspuns pozitiv, oferă dovezi biblice pentru acest fapt, menționează care sunt acele părți ale închinării și descrie ce anume se cere, în mod practic, din partea bisericii.  

    Concluzie

         Nu vreau să închei acest rezumat al ideilor principale ale volumului de față fără să arăt că accentul pus asupra principiului Sola Scriptura este rezultatul inevitabil al unui alt principiu dintre cele cinci solas. Din punct de vedere teologic, acest sola este fundamental. Este vorba de Soli Deo Gloria. Pentru că închinarea este dedicată lui Dumnezeu și este despre El și, într-adevăr, plină de prezența specială a lui Dumnezeu, astfel încât ea trebuie să fie organizată de Dumnezeu. Aceasta înseamnă că preocuparea de bază a celor care caută să organizeze închinarea pe baza principiului Soli Deo Gloria nu trebuie să se concentreze asupra tradiției omenești, a invențiilor sau pragmatismului omului, ci trebuie să fie numai Scriptura – Sola Scriptura.

         A spune că închinarea este pentru Dumnezeu este sau ar trebui să fie ceva foarte simplu. În acest sens, Terry Johnson scrie: „Toate acestea sună foarte bine, ar putea spune cineva. Pentru ce altceva ar fi menite serviciile de închinare decât pentru a exprima devotamentul față de Dumnezeu? Cu tristețe trebuie să spunem că acest lucru nu le este evident tuturor sau nici măcar celor mai mulți.”[4]

         Deoarece acest lucru e adevărat și fiindcă nu le este clar tuturor că închinarea Îi este destinată lui Dumnezeu, permiteți-mi să menționez un fragment din învățătura biblică bogată care ar trebui să ne impresioneze cu adevărul acestui fapt. În 1  Petru 2:4-5, se spune: „Apropiați-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu. Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă și să aduceți jertfe duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.” Apostolul Petru clarifică aici câteva aspecte care sunt relevante în privința faptului că închinarea este pentru Dumnezeu. În primul rând, el spune limpede că identitatea fundamentală a bisericii este aceea de a fi o casă duhovnicească sau un templu duhovnicesc. Activitatea principală a unui templu este închinarea. În al doilea rând, el afirmă clar că descrierea fundamentală a bisericii este aceea că ea este o preoție sfântă. Indiscutabil, scopul principal al preoților este acela de a conduce închinarea adresată lui Dumnezeu. În al treilea rând, el lămurește că lucrarea fundamentală a acestei case duhovnicești și a acestei preoții sfinte este aceea de a aduce jertfe duhovnicești lui Dumnezeu. Repet, întreaga orientare în închinarea bisericii este aceea de a-I aduce ceva lui Dumnezeu ca închinare. În al patrulea rând, Petru spune fără echivoc că preocuparea fundamentală privind aceste jertfe nu este aceea ca ele să placă oamenilor, ci ca ele să fie „plăcute lui Dumnezeu”. Este limpede, încă o dată, că închinarea trebuie să fie îndreptată spre Dumnezeu și că ea este pentru Dumnezeu!

         Voi cita din Terry Johnson încă o dată: „De ce să punem în practică închinarea reformată istorică? Deoarece strângerea ei publică laolaltă este îndreptată spre Dumnezeu. În cadrul ei, Lui I se aduce laudă, Lui I se mărturisesc păcatele, Lui Îi sunt aduse cererile, El ne adresează nouă Cuvântul Lui, El Se întâlnește cu noi la Masa Lui și noi ne bucurăm de părtășia cu El. Nu este oare aceasta învățătura Bibliei: că Dumnezeu este Peersoana centrală căreia adunarea celor sfinți Îi aduce închinare? Noi „ne apropiem” de Dumnezeu în cadrul închinării (Iacov 4:8-10; Evrei 4:15-16; 10:19-23). Noi îi atribuim slava Numelui Său (1  Cron. 16:29; Ps. 96:7; 29:2). Prin urmare, ne smerim și îngenunchem (Ps. 95:6-7). Venim înaintea Lui cu cântări de veselie (Ps. 100:2). Îi cântăm cu bucurie „Domnului” (Ps. 95:1-2; 96:1-2). Îl lăudăm „pe Domnul” (Ps. 106:1). Am putea să tot continuăm cu exemple privind concentrarea închinării asupra lui Dumnezeu. Tot ceea ce face parte dintr-o închinare corectă Îl are pe Dumnezeu în centru și este direcționat de Dumnezeu.”[5]  

         Care este ideea acestei cărți? Ideea ei este că închinarea bisericii Îl are în centrul ei pe Dumnezeu, pentru că biserica însăși este dominată de Dumnezeu. Și pentru că biserica însăși este dominată de Dumnezeu, biserica trebuie să funcționeze după regulile lui Dumnezeu. Prin urmare, deoarece biserica este orânduită de Dumnezeu, ea este controlată de principiul Sola Scriptura care funcționează ca principiu regulator al bisericii. Și datorită  principiului regulator al bisericii, componentele închinării bisericii sunt prescrise și reglementate numai de Scriptură. 

    MATERIALE VIDEO

    Cu ocazia apariției cărții, autorul a realizat o emisiune video pe marginea ei în cadrul podcast-ului găzduit de seminarul pe care îl conduce:


    Cu ocazia publicării acestei cărți și datorită importanței subiectului, ediția conferinței din acest an a seminarului teologic Covenant Baptist Theological Seminary va avea ca temă exact acest subiect. Aici puteți urmări trailer-ul:



    Mai multe informații despre conferință găsiți aici:
    https://cbtseminary.org/covcon2023/

    Recomand această predică în care Sam Waldron arată învățătura clară a Scripturii cu privire la existența acestui principiu:


     Si această predică:

     



    [1] Terry L. Johnson, Worshipping with Calvin: Recovering the Historic Ministry and Worship of Reformed Protestantism (Darlington, Anglia: Evangelical Press, 2014), 67-70.
    [2] Știu că acest lucru ridică întrebări despre modul în care Scriptura se leagă de restul domeniilor vieții. Vedeți digresiunea în care răspund acestei întrebări ca una dintre obiecțiile la principiul regulator.
    [3] Abordarea umoristică a lui Mark Driscoll cu privire la principiul regulator poate fi urmărită pe www.youtube.com/watch?v=rJRo0YQ9ruc. El neagă distincția dintre biserică și restul vieții, care este intrinsecă înțelegerii istorice a principiului regulator și esențială pentru modul în care eu o tratez în această carte.
    [4] Johnson, Worshipping with Calvin, 4.
    [5] Johnson, Worshipping with Calvin, 65-66.
     
     

    Mesaje



    Pentru a vedea mesajele trebuie sa va
    Autentificati
    Verified by VISA MasterCard SecureCode
    powered by