Porunca de-a cânta o cântare nouă nu înseamnă să compunem cântări noi

Paul J. Barth

Scriptura vorbește în mod repetat despre cântarea unei "cântări noi" (Ps. 33:3; 40:3; 96:1; 98:1; 144:9; 149:1; Isaia 42:10). Cele patru ființe vii și cei 24 de bătrâni au cântat o "cântare nouă" (Apoc. 5:9), cei 144.000 de răscumpărați ai Mielului care au obținut victoria asupra fiarei au cântat, de asemenea, o "cântare nouă" (Apoc. 14:3).

Prin urmare, putem (sau ar trebui) să compunem cântece noi pentru închinarea publică?

Acest articol va demonstra că pasajele menționate mai sus constituie un argument slab pentru a compune cântări noi pentru închinarea publicã. Vom aborda pe scurt darul de a compune cântări de închinare, conținutul și semnificația "cântării noi", cât și modul în care acesta se aplică în Noul Legământ.

Darul de a compune cântări de închinare

În primul rând, mulți interpretează greșit această frază și înlocuiesc termenul "cântare" (singular) cu "cântări" (plural), presupunând că termenul 'a cânta' înseamnă 'a compune'. Pastorul Daniel Kok oferă o corecție:

"În fiecare referință biblică, porunca sau descrierea este aceea a unei singure cântări, nu a mai multor cântări. Acest lucru este semnificativ în sensul următor: cântările noi se referă la o colecție continuă de cântări care urmează să fie compuse, în timp ce cântarea nouã de referã la o anumită cântare cu elementele și cerințele sale specifice."

Acest lucru este susținut de însăși natura poruncii: cântarea nouã trebuie să fie cântatã, nu compusã! Apoi, cântecul nou trebuie să fie oferit de Dumnezeu, adică de o sursă divinã, alta decât cântărețul sau cântăreții care sunt chemați să-L laude pe Dumnezeu." [1]

Prin urmare, așa cum scrie Michael Bushell, porunca de-a cânta o cântare nouă "nu constituie un mandat de-a produce cântece de închinare neinsuflate în mod divin, așa cum nu a constituit nici pentru pentru sfinții din Vechiul Testament, în afară de cei care au avut darul prorociei". [2]

Puritanul Matthew Poole comentează la Psalmul 33:3 că, dacă prin 'cântare nouă' se înțelege compunerea de cântece noi ar fi nevoie de "darul spiritual de a compune cântece" pe care l-au avut doar scriitorii biblici insuflati. Pe lângã asta, nu era necesar să compună cântece noi când deja "erau atât de multe cântece făcute de David și de alți profeți sfinți, pentru uzul poporului".

Pentru Poole, cântec nou nu înseamnă nou în conținut. În același mod, John Cotton a recunoscut necesitatea ca cântările de închinare să fie insuflate de Duhul Sfânt:

"Îndemnul lui David de-a cânta o cântare nouă se referea atât la sfintii din Vechiul Testament cât si la noi în Noul Testamen. Astfel, sute de ani mai târziu, ei cântau vechile cântece ale lui David (2 Cron. 29:30; 5:13; 20:21; Ezra 3:11). Nu au compus altele noi.

"Asaf, Heman și Etan au fost oameni umpluți cu Duhul profeției (v. 1 Cron. 25) pentru scrierea [compunerea] acelor psalmi, pe care poporul Israel i-a primit de la ei. Dați-ne oameni asemănători, cu aceleași daruri, și vom primi cântãrile lor, așa cum poporul Israel i-a primit pe ceilalți." [3]

Puritanul John Lightfoot face apel la suficiența psaltirii și subliniază că Dumnezeu ar fi putut să ne dea mai multe cântări pentru uzul bisericii, dacă ar fi fost nevoie, dar chiar și Domnul nostru Isus S-a mulțumit cu cele 150 din Psalmi:

"În Matei 26:30 și Marcu 14:26 Îl gãsim pe Domnul lui David cântând psalmii lui David. Cel care i-a dat Duhul lui David și celorlalți psalmiști să compună, iată-L acum că Își conduce ucenicii în cântul a ceea ce a compus David. Isus ar fi putut să scrie El ÎnsușI cântãri noi pentru Noul Legãmânt, ar fi putut inspira pe fiecare ucenic să fie un nou David, dar nu o face, ci se supune ordinii pe care Dumnezeu a rânduit-o. El cântă psalmii lui David și urmeazã aceeași cale pe care a luat-o întreaga Biserică. El înțelegea că psalmii sunt cântările Lui." [4]

În realitate, nu există niciun exemplu sau poruncă de a aduce înaintea lui Dumnezeu cântările compuse de noi înșine ca închinare, așa cum există pentru folosirea propriilor noastre cuvinte în predicile rostite (Nem. 8:8; Mat. 28:19-20; Luca 24:47; 2 Tim. 4:2) sau în rugăciuni (Mat. 6:9; Fil. 4:6; 1 Tim. 2:1-2; 1 Ioan 5:14). Modelul Scripturii este acesta: cântările de închinare sunt întotdeauna compuse prin insuflarea Duhului Sfânt, fie pentru ocazii temporare și speciale, fie pentru a fi folosite perpetuu în închinarea publică și privată.

La ce cântare se face referire?

Calvin comentează la Psalmul 149:1 faptul că scriitorul uman este cel care "numește aceasta o cântare nouă". În consecință, pe parcursul psalmilor, expresia "cântec nou" este plasată la început ca o introducere, indicând că Psalmul însuși este conținutul "cântecului nou".

Psalmul 144:9 este singura excepție unde fraza se află spre mijloc. Pastorul Kok afirmă:

"David spune: "Voi cânta o cântare nouă". Desigur, acest lucru nu exclude neapărat ca și alții să se alăture, dar contextul indică faptul că afirmația anterioară este una personală: "El este Cel care dă mântuire împăraților, Cel care îl scapă pe David, robul Său, de sabia care-l rănește" (v. 10). În orice caz, nu există aici nicio poruncă de a compune o nouă cântare. David, prin inspirația Duhului, este compozitorul; noi suntem corul."

Vedem acest lucru în mod clar în Psalmul 40:3, care spune: "El a pus în gura mea o cântare nouă". În acest verset, David, care era "cântărețul plăcut al lui Israel" (2 Sam. 23:1), recunoaște că noua cântare i-a fost dată de Dumnezeu. Acest lucru nu se putea referi mai clar la insuflarea Duhului Sfânt". [5]

"Nou" din punct de vedere calitativ, nu al conținutului

De exemplu, Psalmul 96 este numit o "cântare nouă", dar, dacă ne uităm atent, conținutul său nu era nou în momentul în care a fost compus. Este o redare inspirată a psalmului scris de David și Asaf, consemnat în 1 Cronici 16:8-36 dar adaptat la o utilizare nouă și mai perpetuă decât contextul imediat din care a fost scris inițial.

Astfel, nota de subsol din comentariul lui Calvin la acest verset concluzionează:"În consecință, strict vorbind, acesta nu este un cântec "nou". Dar poate fi numit "nou", pentru că a fost adaptat unui scop nou - pentru că a fost menit să celebreze noile îndurări conferite evreilor și să conducă mintea înainte spre epoca glorioasă a venirii lui Mesia și a instaurării împărăției Sale, care probabil că a fost obiectul unei așteptări mai generale în rândul poporului ales, în perioada în care templul a fost reconstruit, decât atunci când chivotul a fost adus pe Muntele Sion din casa lui Obed-Edom.

Se poate observa că primul verset nu se află în cântarea originală, așa cum este consemnat în Cartea Cronicilor, ci pare să fi fost adăugat pentru noua ocazie la care a fost adaptat acest psalm mai scurt.

"Scriptura se referă adesea la o "cântare nouă" în același sens în care se referă la o "poruncă nouă" (Ioan 13:34), la un "legământ nou" (2 Corinteni 3:6-7; Evrei 8:8), la o "creație nouă" (2 Corinteni 5:17), la un "om nou" (Efeseni 2:15) și la "ceruri și pământ nou" (2 Petru 3:13). Adică, aceste lucruri nu sunt creații cu totul noi, ci, mai degrabă, sunt proaspete sau noi în ceea ce privește calitatea, virtutea, eficacitatea sau scopul lor.

John Cotton a explicat: "Nu există nicio stare și nicio condiție care să se fi întâmplat vreodată bisericii și poporului lui Dumnezeu, sau care să li se poată întâmpla, decât dacă Duhul Sfânt, așa cum a prevăzut acest lucru, a prevăzut și a înregistrat niște pilde din Scriptură potrivite pentru aceasta (vezi 1 Cor. 10:6). La fel și acești psalmi, fiind aleși potrivit noilor ocazii și noilor condiții ale poporului lui Dumnezeu, și cântați de ei cu inimi noi și afecțiuni reînnoite, vor fi întotdeauna cântări noi. Cuvintele adevărului și harului veșnic, sunt mereu vechi, pe de-oparte (așa cum Evanghelia este o Evanghelie veșnică) și mereu noi; pe de cealaltă parte, așa cum porunca de-a ne iubi aproapele este o poruncă nouă, dar și veche, în același timp (vezi Lev. 19:18; Ioan 13:34; 2 Ioan 1:5). Iar pentru făptura cea nouă toate lucrurile s-au făcut noi (2 Cor. 5:17-18). Îndurările zilnice sunt pentru el îndurări noi (Lam. 3:23). Datoriile de smerenie, care au fost de veche practică în Biserică, sunt pentru el ca un vin nou [Ps. 4:7]. Dar pentru o inimă bătrână și carnală, care se află sub starea de deșertăciune și de corupție a naturii, nu este nimic nou, nici un lucru nou sub soare (Ecc. 1:9)." [6]

Când cântăm un cântec nou cântăm același conținut dar cu o semnificație reînnoită. Mesajul cântării, deși scris în urmă cu mii de ani, poate fi mereu reactualizat la starea sau situația noastră din prezent.

Vasile cel Mare (din Cezareea) a înțeles acest lucru în secolul al IV-lea, când a scris:

"Cântați Domnului o cântare nouă, adică, slujiți lui Dumnezeu nu în vechimea literei, ci în noutatea Spiritului. Cel care primește legea în mod trupesc, dar o înțelege în mod spiritual, este cel care cântă cântarea cea nouă. Ceea ce devine vechi al legământului pleacă, dar nouă ne-a fost transmisă cântarea nouă și înnoitoare a învățăturii Domnului." [7]

Matthew Poole comentează la Apocalipsa 14:3 cu privire la sensul intenționat al cuvântului "cântare nouă" folosit în Scriptură: "Și, în general, în Scriptură, o cântare nouă înseamnă o cântare care îl laudă pe Dumnezeu pentru unele beneficii noi primite de la El."

Poole comentează și despre Psalmul 33:3: "Deci, această cântare este numită aici nouă, nu atât din cauza materiei, cât din cauza cântării ei; pentru că este cântată din nou, sau din nou."

Din toate acestea, luate în considerare, rezultă că psalmii ar trebui cântați într-un mod nou, în lumina noilor îndurări (Lam. 3:22-23). "Cântați o cântare nouă" nu este niciodată un îndemn de a compune o cântare nouă, ci mai degrabă un îndemn de a cânta chiar psalmul în care apare fraza, având în vedere noua fază a istoriei răscumpărării, cât și noile noastre experiențe personale sau colective de binecuvântări și încercări.

În Noul Legământ, întreaga psaltire a fost făcută nouă (reactualizată) pentru biserică. Acum poate fi cântată în lumina lucrării împlinite și mai deplin anticipate a lui Cristos (Luca 24:44-45). Douglas Comin scrie:

"Cât de mult trebuie să fi sunat cuvintele Psalmului 2, sau 22, sau 45, sau 110, sau 118, ca niște cântece noi pentru cei care erau obișnuiți să le cânte în umbra unor realități nedeslușite! Efectul luminii Evangheliei asupra rămășiței lui Israel răscumpărate prin harul Său a fost acela de a-i face să cânte "ca și cum ar fi cântat o cântare nouă" Domnului - nu "nouă" în ceea ce privește substanța sau conținutul, ci "nouă" în bogăția semnificației și în plinătatea slavei aduse Dumnezeului și Mântuitorului oamenilor! [8]

Privită în această lumină, cântarea celor răscumpărați, care era "ca și cum ar fi fost o cântare nouă" și care nu putea fi învățată decât de ei [Apoc. 14:3], ne arată modul minunat în care psalmii prind viață cu sens în lumina deplină a răscumpărării lui Cristos pentru cei ai căror ochi sunt deschiși pentru a vedea mărturia lor despre Isus."

Psaltirea Noului Legământ

"Și Cel ce ședea pe tron a zis: "Iată, Eu fac toate lucrurile noi"." (Apoc. 21:5). "Și a pus în gura mea o cântare nouă, de laudă Dumnezeului nostru". (Ps. 40:3). "Iată, cele dintâi au trecut, și lucruri noi vă vestesc; înainte ca ele să răsară, vi le anunț. Cântați Domnului o cântare nouă și lauda Lui de la capătul pământului, voi care vă pogorâți la mare și la tot ce este în ea, la insule și la locuitorii lor." (Isa. 42:9-10)."

În Isaia 42:10, profetul împrumută ideea unei cântări noi din Psalmi și o aplică unui nou popor "de la marginile pământului", și anume, neamurilor (cf. v. 6, unde Israel va fi o lumină pentru neamuri). Acest lucru ar putea însemna fie că, odată cu includerea neamurilor, vor trebui scrise cântece noi pentru a celebra crearea unui "om nou" (Efeseni 2:15), fie că "vechile" cântece vor căpăta un nou sens prin faptul că vor fi cântate de către neamurile convertite. S-ar părea că acesta din urmă este cazul, deoarece în Psalmul 96, psalmistul vorbește despre cântarea către Domnul a unei cântări noi în versetul 1 și apoi cheamă națiunile (v. 7 și următoarele) să i se alăture în lauda lui la adresa lui Dumnezeu."

De fapt, cântarea psalmilor (ca o carte canonică) este mai potrivită pentru biserica noului legământ decât a fost vreodată pentru cea veche. Psalmii anticipează profetic ziua în care Iafet va locui în corturile lui Sem (Gen. 9:27) [9]. Astfel, limbajul credinței lui Israel, aplicat neamurilor, devine o "cântare nouă", adică nouă în sens, fără a fi scrisă recent.

De fapt, este imposibil ca o "cântare nouă" să se refere doar la o situație nouă (adică la necesitatea ca cântările să fie scrise pe măsură ce neamurile au fost înglobate în Israel), deoarece lui Israel i s-a poruncit să cânte o cântare nouă înainte de includerea neamurilor.

În Apocalipsa (5:9 și 14:3), o "cântare nouă" este cântată în tărâmul ceresc, unde sfinții "contribuie" la ansamblul profetic al cărții. Nu este o cântare nouă în sensul că a fost scrisă de cineva pentru o anumită ocazie (ca în cazul unui imn neinspirat).

Pe bună dreptate, deci, G.I. Williamson a remarcat:

"A învăța o cântare nouă, învățată de Domnul, este foarte diferit de a scrie o cântare nouă proprie". Mai mult, cântecul din Apocalipsa 14:3 nici măcar nu poate fi învățat decât de cei răscumpărați de Dumnezeu. Faptul că biserica este o mulțime mixtă aici jos întărește faptul că această cântare nu poate fi un exemplu de compoziții noi în biserica militantă, deoarece nu suntem toți răscumpărați aici și acum. [10]

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Note de subsol:

1] Daniel Kok, Psalmody and a “New Song”.
[2] Michael Bushell, Songs of Zion: The Biblical Basis For Exclusive Psalmody 4th edition, pp. 236-238.
[3] John Cotton, Singing of Psalms a Gospel Ordinance (1647), pp. 25-27.
[4] John Lightfoot, Works, vol. vii, 1 Cor. 14:26: “Everyone hath a psalm,” pp. 40 & 43. Cf. Pastor Matthew Winzer’s critical examination of Nick Needham’s misrepresentation of this quotation in Westminster and Worship Examined: A Review of Nick Needham’s essay on the Westminster Confession of Faith’s teaching concerning the regulative principle, the singing of psalms, and the use of musical instruments in the public worship of God, Confessional Presbyterian Journal 4 (2008), pp. 263-264.
[5] Kok, ibid.
[6] Cotton, ibid.
[7] Basil of Caesarea (330-379), Homily on Psalm 33; Patrologia Graeca 29:325C-328B.
[8] Douglas Comin, Worship from Genesis to Revelation, p. 603.
[9] J.G. Vos, Ashamed of the Tents of Shem? The Semitic Roots of Christian Worship. [10] Kok, ibid.