0744 252 573     contact@psalmiicantati.ro
Psalmii Cantati

  • Psalmii Cantati


    Biserica post-apostolică


    Părinții Bisericii și scrierile creștine timpurii demonstrează un devotament surprinzător față de psalmi și mai ales față de cântul lor. Istoricii vorbesc despre promovarea plină de entuziasm a cântului psalmilor de către Părinți, care a atins un vârf fără precedent în secolul al 4-lea. Până în secolul al 4-lea, memorarea psalmilor de către creștini și folosirea lor obișnuită drept cântări în actul de închinare erau chestiuni ale unei tradiții îndelungate.

    De exemplu, Tertulian (c. 155–230 d. Cr.) a mărturisit că practica de a cânta psalmii nu era doar o trăsătură esențială a liturghiei din vremea aceea, ci a devenit și "o parte importantă a vieții creștinilor de zi cu zi."

    Eusebiu (c. 260 – 340 d. Cr.), episcop în Cezarea, a lăsat această imagine vie a cântului psalmilor până în ziua de azi: „Porunca de a cânta psalmii în numele Domnului este împlinită de toți în orice loc, căci porunca de a cânta le este adresată tuturor bisericilor care există printre neamuri, nu doar grecilor, ci tuturor din toată lumea, în orașe, în sate și pe câmp.”

    Atanasie cel Mare (300-343 d. Cr.), în unul din cele mai frumoase documente ale creștinismului timpuriu care elogiază Psaltirea, cunoscut ca Scrisoare către Marcelin despre tâlcuirea psalmilor spune că era un obicei în vremea lui să se cânte psalmii și oferă indicații despre cum trebuie să se facă acest lucru cât și despre beneficiile lui.

    Vasile cel Mare (330–379 d. Cr.) vorbește în predicile sale despre „melodiile armonioase ale psalmilor” care împletesc „dulceața melodiei cu doctrina” și sunt cântate de oameni nu doar în biserici, ci și acasă și la piață.

    Augustin (343-430 d. Cr.) în faimoasele Confesiuni spune despre Psalmi: „Ei sunt cântați în întreaga lume și nu se ascunde nimic de căldura lor.” Tot în Confesiuni vorbește despre “melodiile acestor dulci cântări de care sunt însoțiți Psalmii lui David”.

    Ieronim (420 d. Cr.) spune că el a învățat psalmii când era copil și i-a cântat zilnic până la bătrânețe. El mai scrie următoarele: „Psalmii puteau fi auziți continuu pe ogoarele și în viile Palestinei. Plugarul, în timp ce ținea de plug, cânta psalmii; și culegătorul, vierul și ciobanul cânta ceva din Psalmii lui David. Pe pajiștile pline de flori și acompaniați de cântecul păsărilor, psalmii sunau cu atât mai dulce. Psalmii sunt cântecele noastre de iubire, acestea sunt uneltele noastre de agricultură.”

    Sidoniu Apolinariu (430 - 482 d. Cr.) îi descrie pe marinarii care în timp ce munceau la bordul navelor în apele Franței antice, „cântau psalmii până când țărmul răsuna de Aleluia”.

    Chrisostom, cunoscut ca și Ioan Gură de Aur (347 - 407 d. Cr.), renumitul Părinte grec și patriarh al Constantinopolului, spune: „Toți creștinii se apleacă asupra psalmilor lui David mai des decât asupra oricărei alte părți a Vechiului sau Noului Testament. Harul Duhului Sfânt a rânduit în așa fel încât psalmii să fie recitați și cântați zi și noapte. În vegherile Bisericii, la început, la mijloc și la sfârșit sunt psalmii lui David. Dimineața sunt căutați psalmii lui David iar David este prezent la începutul, la mijlocul și la sfârșitul zilei. În momentele solemne de înmormântare, începutul, mijlocul și sfârșitul este David. Mulți dintre cei care nu cunosc nicio literă, recită din memorie psalmii lui David. În casele particulare, unde trudesc femeile, în mănăstiri sau în pustie, unde oamenii conversează cu Dumnezeu, începutul, mijlocul și sfârșitul este David.”  

    Pe fondul acestui devotament pentru cântul psalmilor, a început să crească tot mai mult scepticismul pentru cântările ne-canonice, mai ales din cauza modului în care erau folosite acestea de către eretici (ex. Arie și mișcarea ariană fusese deosebit de influentă pentru că folosea cântările pentru răspândirea ereziilor). Din acest motiv, Conciliul din Laodicea (343 d. Cr.), a interzis „cântatul imnurilor neinsuflate divin în biserică și citirea cărților necanonice din Scriptură” (Canon 59). Deși acesta a fost doar un conciliu regional, aproape 100 de ani mai târziu, Conciliul de la Calcedon (451 d.Hr.), cel mai mare dintre toate conciliile generale, a confirmat conoanele laodiceene.

    Un secol mai târziu s-a revenit asupra acestei chestiuni la Primul Conciliul din Braga (560 d.Cr.) care a hotărât următoarele: „Cu excepția psalmilor și cântărilor din Vechiul și Noul Testament, nimic de natură poetică nu trebuie să se cânte în biserică.”.

    Cităm aceste mărturii istorice nu pentru a încuraja exclusivitatea psalmodierii, ci pentru a sublinia ideea că psaltirea a fost în mod clar principala carte de cântări a Bisericii primelor secole.  

    Evul Mediu

    Este cert faptul că în timpul perioadei patristice întreaga biserică participa la cântul psalmilor (cântul congregațional) însă în perioada Evului Mediu cântarea comună în biserică s-a diminuat. Cântarea a devenit activitatea exclusivă a corurilor din mănăstiri. Dar, chiar și atunci, psalmii erau cei pe care călugării îi citeau și cântau cu o râvnă aproape fanatică. Timp de 1.000 de ani, psalmii au inspirat ordinele monastice și întreaga viață monahală.

    De exemplu, Regulile Sfântului Benedict din cadrul mănăstirilor benedictine cereau ca întreaga Psaltire să fie cântată în fiecare săptămână. De asemenea, psalmodierea a fost în inima muzicii din cadrul liturghiei. Atât calendarul slujbelor ortodoxe, cât și al celor romano-catolice (slujbele zilnice) le-au cerut corurilor din catedrale să cânte porțiuni din Psaltire.

    Psalmii erau cântați și în case private. Chiar dacă nu erau lăsați să cânte în slujbele de închinare, mirenii (membrii bisericii/ laicii) cântau psalmi în propriile lor activități zilnice.

    Printre cei bogați care și-au putut permite, mulți și-au cumpărat propriile exemplare ale Psaltirii pentru cântarea personală. Se știe despre regele Alfred cel Mare (849-899 d. Cr.) petrecea timp cântând psalmi în fiecare zi și purta Psaltirea cu el în acest scop. Deci, psalmii dominau atât muzica mănăstirii cât și a catedralei și, în mod ironic, chiar în acea perioadă în care a încetat cântarea congregațională, creștinii au continuat să cânte psalmii.

    Data viitoare ne vom uita la cântul psalmilor în perioada Reformei Protestante și a perioadei post-Reformă. Vom descoperi că unul din semnele distinctive ale Reformei a fost cântul psalmilor metrici cântat de întreaga congregație, care a produs o revoluție în liturghia bisericii și a lumii.

    Mai demult am publicat într-un articol mai multe citate despre cântul Psalmilor. Le puteți citi aici: https://www.psalmiicantati.ro/citate-din-parintii-bisericii-despre-cantul-psalmilor/

     

    Mesaje



    Pentru a vedea mesajele trebuie sa va
    Autentificati
    Verified by VISA MasterCard SecureCode
    powered by
    Folosim cookies pentru a va oferi o experienta mai buna - Detalii