0744 252 573     contact@psalmiicantati.ro
Psalmii Cantati

  • Psalmii Cantati


    DE CE SĂ CÂNTĂM PSALMII – O PLEDOARIE
    De Eugen Tămaș[1]  
    I. CÂNTUL PSAMILOR: O PORUNCĂ DIVINĂ  

    Cel mai clar și simplu argument pentru cântul psalmilor este acela că această practică este o poruncă de la Dumnezeu. Lăsând la o parte mărturia Vechiului Testament, în bine-cunoscutele pasaje în care apostolul Pavel reglementează închinarea bisericii creștine și în mod specific lauda prin cântare – Coloseni 3:16-17 și Efeseni 5:18-19 – el arată care trebuie să fie conținutul acestei laude:

      „Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi din belșug, învățându-vă și sfătuindu-vă unii pe alții cu toată înțelepciunea, cântându-I lui Dumnezeu cu recunoștință în inimile voastre psalmi, imnuri și cântări duhovnicești. Tot ceea ce faceți, cu vorba sau cu fapta, să faceți în Numele Domnului Isus, mulțumind, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” (Col. 3:16-17)

      Indiferent de modul în care înțelegem termenii psalmi, imnuri și cântări duhovnicești [2] – unii teologi din trecut și din prezent consideră că acești termeni sunt interschimbabili și sinonimi, făcând referire la Cartea Psalmilor, dat fiind că toți trei apar în Septuaginta (traducerea grecească a Vechiului Testament utilizată de apostoli și de creștinii Bisericii Primare) cu referire la psalmi; totodată, acesta este modul în care sunt utilizați în scrierile patristice din primele secole – trebuie să recunoaștem faptul că psalmii apar primii în această listă (la fel și în Efes. 5:18-19). Prin urmare, ei ar trebui să constituie conținutul prioritar în cântarea bisericii. După cum vom vedea, așa au stat lucrurile și în istoria Bisericii.

    La fel de important este faptul că, Dumnezeu, prin apostol, nu ne poruncește să-i citim, să-i studiem, să-i predicăm, să ne rugăm pe baza lor (deși, după cum vom vedea, toate acestea sunt moduri legitime de a-i întrebuința) ci, în primul rând, să-i cântăm! Dacă vrem ca „Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi [noi] din belșug”, trebuie să cântăm psalmii. Dacă vrem să ne zidim credința unii altora „cu toată înțelepciunea”, trebuie să cântăm psalmii. Dacă vrem „cântări duhovnicești” – potrivit celor mai mulți exegeți, adjectivul pneumatikais, tradus și prin „de la Duhul”, se aplică tuturor celor trei termeni – cu siguranță psalmii ar trebui să fie pe primul loc deoarece sunt insuflați de Duhul Sfânt. Dacă vrem să-I aducem lui Dumnezeu o laudă „cu mulțumire”, trebuie să cântăm psalmii.

    De asemenea, vă rugăm să observați un lucru foarte important în aceste pasaje. Dumnezeu poruncește cântul psalmilor pentru creștinii care formau biserica Noului Legământ. Este regretabil că sunt creștini astăzi care afirmă că psalmodierea a fost o practică validă doar în perioada Israelului antic și că psalmii nu mai sunt potriviți de vreme ce s-a instaurat un Nou Legământ. Chiar dacă psalmii sunt cântări scrise în Vechiul Legământ, apostolul Pavel consideră și recomandă această laudă la adresa lui „Dumnezeu Tatăl” creștinilor nou-testamentari pentru că psalmii sunt parte din „Cuvântul lui Cristos”, iar cântul lor se realizează „în Numele Domnului Isus”.

    Mai mult, aici trebuie amintit că apostolul nu le scrie doar evreilor convertiți la creștinism care moșteniseră practica cântului psalmilor din sinagogă, ci și creștinilor dintre neamuri care până atunci nu fuseseră familiarizați cu această carte de cântări. De fapt, multe cântări din Cartea Psalmilor prevesteau o zi când neamurile Îl vor lăuda pe Dumnezeu prin psalmi (v. Ps. 96:1; 100:1). Acest lucru a fost împlinit odată cu lucrarea Domnului Isus. De aceea, în Romani 15:9, apostolul Pavel găsește sprijin biblic pentru ca neamurile să-L laude pe Dumnezeu. Unde? În Psalmi! Isus Cristos a venit, spune Pavel: „... ca neamurile să slăvească pe Dumnezeu pentru îndurarea Lui, după cum este scris: «De aceea, Te voi lăuda printre neamuri și voi cânta [psalō] Numelui Tău.»” (Psalmul 18:49) Psalmii sunt foarte potriviți pentru închinarea creștină, iar poporul Noului Legământ, format din evrei și din neamuri, a continuat să folosească psalmii în cântare. Acest lucru este confirmat și de mărturia Bisericii de-a lungul secolelor (vezi mai jos).

    În Efeseni 5:18-19, apostolul poruncește din nou creștinilor dintre neamuri să cânte psalmii:  

    „Și nu vă îmbătați de vin, care duce la destrăbălare, ci fiți plini de Duh, vorbind între voi cu psalmi, imnuri și cântări duhovnicești, cântând și aducând laudă Domnului în inima voastră și mulțumind întotdeauna pentru toate lui Dumnezeu Tatăl, în Numele Domnului nostru Isus Cristos.” (Efes. 5:18-19)  

    În timp ce în Coloseni apostolul arată utilitatea cântului psalmilor, atât ca rezultat, cât și ca mijloc de a ajunge la abundența Cuvântului lui Cristos, în Efeseni el arată că psalmodierea este un rezultat natural al plinătății Duhului Sfânt. Cu alte cuvinte, într-o biserică plină cu Duhul, membrii ei vor cânta psalmii. Acest lucru nu ar trebui să ne surprindă din moment ce psalmii sunt cântări insuflate de Duhul Sfânt (mai multe despre aceasta mai jos).

    Nu doar prin apostolul Pavel, dar și prin apostolul Iacov, Dumnezeu poruncește cântul psalmilor.

    „Este vreunul voios? Să cânte cântări de laudă!” (Iacov 5:13)

    În original, să cânte cântări de laudă constituie un singur cuvânt[3]: psalletō care are la bază cuvântul psalō. La origine, psalō înseamnă: „a trage”, „a smulge”, „a ciupi” (coarda unui instrument muzical); de aici psalma – „melodie cântată la un instrument cu coarte” – și psalm – „cântec cu (sau fără) acompaniament de harpă”. Psalō corespunde ebraicului mizemor „psalm”, care apare în titlul a 57 de psalmi. Prin urmare, apostolul Iacov se referă, cel mai probabil, la cântul psalmilor. Acest lucru este întărit de faptul că el este un scriitor evreu care se adresează, în mod special, unor cititori evrei („către cele douăsprezece seminții”, vezi Iacov 1:1). Prin urmare, trebuie să interpretăm Iacov 5:13 în contextul convingerii iudaice că Dumnezeu a dat cântări de laudă insuflate și canonice în Psaltire, iar în acest text apostolul le poruncește să cânte aceste cântări.

    Unele traduceri românești estompează similaritatea acestor referințe și a celorlalte asemănătoare lor (vezi mai jos). Toate conțin cuvinte care provin din aceeași rădăcină în limba greacă, însemnând „a cânta psalmi”, iar în contextul lor ele se referă la a cânta din Psaltirea insuflată de Dumnezeu și folosită la Templu și în sinagogi. Domnul Isus folosește același cuvânt când Se referă la Cartea canonică a Psalmilor în Luca 20:42, la fel ca Petru în Fapte 1:20. De asemenea, Pavel se referă la Psalmul 2 în Fapte 13:33 folosind același termen. Aceste utilizări se referă în mod clar la cartea canonică a Psalmilor.[4]

    Până în acest moment putem afirma că trebuie să tratăm cu cea mai mare seriozitate faptul că Dumnezeu ne poruncește cântul psalmilor printr-o poruncă directă în Cuvântul Său. Acest lucru devine cu atât mai important, cu cât înțelegem că Dumnezeu este obiectul închinării noastre, iar singura formă de închinare acceptată de El este cea pe care El a stabilit-o în Cuvântul Său.[5] 

    Data viitoare ne vom uita la modul în care Domnul Isus și ucenicii Săi au practicat cântul psalmilor.

    [1] Pentru pregătirea acestui material mi-au fost deosebit de utile câteva resurse pe care doresc să le evidențiez aici: Psalmii: cântările lui Isus – Descoperă-L pe Mai Marele Cântăreților în cântările Sale – o pledoarie pentru restaurarea cântului psalmilor în biserica de azi, de Michael LeFebvre (Cristianus, 2022); Cristos în fiecare Psalm: cum să ne rugăm și să cântăm psalmii din perspectivă creștină – comentariu cristocentric la fiecare psalm, Christopher Ash (Cristianus și Psalmii Cântați, 2022); Catehism Psaltic - 150 de întrebări și răspunsuri despre Cartea Psalmilor – Tot ce trebuie să știm despre cântările scrise de Dumnezeu, de Bradley Johnston (Psalmii Cântați, 2022); Psalmii: cântările Duhului Sfânt – rolul psalmilor în închinarea adusă lui Dumnezeu – ce putem învăța de la biserică care cântă psalmii de 500 de ani, de Kenneth Stewart (Editura Psalmii Cântati, 2022); Epistola către Marcelin despre tâlcuirea Psalmilor – Sfântul Atanasie cel Mare (Doxologia, 2021); Viața împreună și Psalmii: Cartea de rugăciuni a Bibliei  - Dietrich Bonhoeffer (Roua, 2021); Capitolul 11 “Restoring Psalm Singing to Our Worship (Restaurarea cântului psalmilor în închinare, n.ed.),” scris de Terry  L. Johnson, din cartea Give Praise to God: A Vision for Reforming Worship, de Philip G. Ryken, Derek Thomas și Ligon Duncan III (P &R Publishing, 2003), p. 257-286. Acest capitol a fost tradus, cu permisiune, și poate fi citit la: https://www.psalmiicantati.ro/restaurarea-cantatului-psalmilor-in-inchinare/ Articolele științifice care însoțesc PSALTIREA RENASCENTISTĂ FRANCEZĂ – Versificare în limba română a psalmilor pe melodiile hughenote (Editura Academiei Române, 2012), p. 311-411; The Biblical Psalms in Christian Worship – A Brief Introduction and Guide to Resources de John D. Witvliet (Eerdmans, 2007). Celelalte resurse sunt menționate în notele de subsol.

    [2] Nu putem determina sensul sau conotația psalmilor, imnurilor și cântărilor duhovnicești prin uzanța modernă a acestor cuvinte. Semnificația și referința trebuie să fie determinate de uzanța din Scripturi potrivită contextului istoric și studiului gramatical. Cuvântul psalmos (psalm) apare de 94 de ori în Scripturile grecești, adică de 87 de ori în versiunea Septuaginta a Vechiului Testament și de 7 ori în Noul Testament. În Septuaginta, aproximativ 78 dintre aceste cazuri se găsesc în Cartea Psalmilor. În marea majoritate a cazurilor din Cartea Psalmilor, aproximativ 67 în total, cuvântul apare în titlurile acestora. În trei din cele șapte cazuri din Noul Testament, cuvântul este folosit în mod inconfundabil cu referire la Psalmi, în două cazuri în expresia „Cartea Psalmilor” (biblos psalmon) și în celălalt caz cu referire la Psalmul 2. Este deci, cu siguranță, semnificativ că, în aproximativ 70 din cele 94 de cazuri, referința vizează în mod clar Cartea Psalmilor sau psalmi din Cartea Psalmilor. Cuvântul humnos (imn) apare de 19 ori în Biblia grecească, de 17 ori în Vechiul Testament și de 2 ori în Noul. Dintre cele 17 cazuri ale Vechiului Testament, 13 apar în Cartea Psalmilor și 6 dintre acestea se află în titluri. În cele șapte cazuri în care nu apar în titluri, referința vizează de fiecare dată lăudarea lui Dumnezeu sau cântările Sionului. Celelalte patru cazuri din restul  Vechiului Testament fac referire la cântările de laudă adresate lui Dumnezeu. Cuvântul odee (cântec) apare de circa 86 de ori în Biblia grecească, de vreo 80 de ori în Vechiul Testament și de 6 ori în Noul. În afară de aceste două pasaje (Efeseni 5:19; Coloseni 3:16), apare în Noul Testament doar în Apocalipsa. Dintre cele 80 de ocurențe din Vechiul Testament, aproximativ 45 sunt în Cartea Psalmilor și 36 dintre acestea se află în titlurile psalmilor. Prin urmare, este vădit că o mare parte din aceste cuvinte se află în Cartea Psalmilor.

    [3] Această explicație este preluată din Introducerea cărții SEPTUAGINTA, vol. 4/I: Psalmii, Odele, Proverbele, Ecleziastul, Cântarea Cântărilor (Polirom, 2006) semnată de Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu, p. 14.

    [4] Vezi Întrebarea 10 din Catehism Psaltic, p. 26.

    [5] Acest lucru a fost foarte bine formulat în ceea ce a ajuns să fie cunoscut ca Principiul Regulativ (Regulator) al Închinării: El înseamnă, foarte simplu, aplicarea principiului fundamental al Reformei („Sola Scriptura”) domeniului închinării și n-a fost niciodată mai succint exprimat ca în Catehismul de la Heidelberg. Întrebarea 96 din Catehism sună așa: „Ce cere Dumnezeu în porunca a doua?” Răspunsul este: „Ca noi, în niciun fel, să nu facem vreun chip al lui Dumnezeu, nici să nu ne închinăm Lui altfel decât a poruncit El.” După cum a explicat Zacharius Ursinus, unul dintre autorii (dacă nu singurul autor) al acestui Catehism: „Scopul sau menirea acestei porunci este aceea ca adevăratului Dumnezeu... să I se aducă închinare sub o formă potrivită.... care să-I facă plăcere și nu o asemenea închinare care să fie rezultatul imaginației și al gândirii omului… [și] închinarea adusă lui Dumnezeu așa cum a fost ea rânduită să fie păstrată curată și neviciată.” Sau mai pe scurt: „A ne închina lui Dumnezeu cu adevărat înseamnă a ne închina Lui în maniera indicată de El Însuși în Cuvântul Său printr-o poruncă directă sau printr-o practică aprobată și recomandată apostolic.”(Traducere liberă din lucrare prezentată în anul 2001 la Conferința Internațională a Bisericilor Reformate, intitulată PRINCIPIUL REGULATOR AL ÎNCHINĂRII și publicată în jurnalul Ordained Servant – Vol. 10, nr. 4/2001 de G. I. Williamson), traducere liberă.
     

    Mesaje



    Pentru a vedea mesajele trebuie sa va
    Autentificati
    Verified by VISA MasterCard SecureCode
    powered by
    Folosim cookies pentru a va oferi o experienta mai buna - Detalii