Bine ați venit la cel de-al 4-lea episod din seria de Psalmi, intitualată: Isus În Fiecare Psalm. O călătorie cristologică de-a lungul Cărții Psalmilor!

Azi ne vom uita la Psalmii 42 și 43, pe care i-am supranumit: O cântare despre tânjirea după Dumnezeu într-o lume a suferinței și a persecuției sau O cântare despre luptele interioare a vieții de credință.

Ca și de obicei, în primul rând vom lectura textul Psalmului, după care, cu ajutorul meditației scrise de Christopher Ash, vom explora modul în care acest Psalm vorbește despre Domnul Isus.

În cele din urmă vom cânta acest Psalm, de data aceasta interpretat de corul Universității Emanuel din Oradea, după versificarea fratelui T. Dorz și melodia compusă de fratelui N. Moldoveanu, așa cum se găseșe în harfa Cântările Psalmilor.

PSALMUL 42

Pentru dirijor. Un maschil al korahiţilor.

1 Cum tânjeşte cerbul
după izvoarele de apă,
aşa tânjeşte sufletul meu
după Tine, Dumnezeule!
2 Sufletul meu însetează de dor după Dumnezeu,
după Dumnezeul cel Viu!
Când voi putea veni să mă înfăţişez
înaintea lui Dumnezeu?
3 Lacrimile-mi sunt hrană
zi şi noapte,
când mi se spune fără încetare:
„Unde este Dumnezeul tău?”
4 Mă întristez
când îmi aduc aminte
cum treceam prin mulţime,
conducând procesiunea către Casa lui Dumnezeu,
în mijlocul strigătelor de bucurie şi de mulţumire
ale mulţimii aflată în sărbătoare.

5 Suflete al meu, de ce te mâhneşti
şi gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda
pe El, Mântuitorul meu 6 şi Dumnezeul meu!

Sufletul meuc se mâhneşte înăuntrul meu;
de aceea îmi amintesc de Tine,
din ţara Iordanului, înălţimile Hermonului,
din muntele Miţar.
7 La vuietul cascadelor Tale,
un adânc cheamă un alt adânc.
Toate valurile şi talazurile Tale
au trecut peste mine.

8 Ziua, Domnul îmi face parte de îndurarea Sa,
iar noaptea am cu mine cântarea Lui
şi rugăciunea către Dumnezeul vieţii mele.

9 Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea:
„De ce m-ai uitat?
De ce trebuie să umblu întristat,
asuprit de duşman?”
10 Ca zdrobirea oaselor
este batjocura prigonitorilor mei,
când îmi zic mereu:
„Unde este Dumnezeul tău?”

11 Suflete al meu, de ce te mâhneşti
şi de ce gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda,
pe El, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu!

PSALMUL 43

1 Fă-mi dreptate, Dumnezeule,
apără-mi pricina în faţa unui neam necredincios!
Scapă-mă de omul înşelător şi nedrept!
2 Tu eşti Dumnezeu, eşti adăpostul meu!
De ce mă alungi?
De ce trebuie să umblu întristat,
asuprit de duşman?
3 Trimite-Ţi lumina şi adevărul,
ca să mă călăuzească,
să mă conducă la muntele sfinţeniei Tale
şi la locuinţa Ta!
4 Să ajung la altarul lui Dumnezeu,
la Dumnezeul nespusei mele bucurii!
Te voi lăuda din liră,
Dumnezeule, Dumnezeul meu!

5 Suflete al meu, de ce te mâhneşti,
şi de ce gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda,
pe El, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meua!

MEDITAȚIE CRISTOCENTRICĂ

Iar acum vă invit să explorăm modul în care acest Psalm își găsește împlinirea în Domnul Isus:

Psalmul 42 și 43 sunt deseori discutați împreună. Psalmul 43 nu are preambul, ceea ce ar putea însemna că trebuie citit alături de Psalmul 42. Refrenul din Ps. 42:5 și Ps. 42:11 este repetat cuvânt cu cuvânt în Ps. 43:5. De asemenea, pasajul din Psalmul 42:9b este identic cu cel din 43:2b. Desigur, nimic nu ne oprește să ne rugăm și să cântăm acești Psalmi separat, însă eu îi voi lua împreună.

Câteva particularități pe care trebuie să le urmărim sunt, în primul rând,  cele două voci (și anume: frica și credința), cele două locuri (și anume: Ierusalim și muntele Hermon), cele două grupuri de oameni (și anume: adunarea poporului lui Dumnezeu și dușmanii psalmistului și a lui Dumnezeu), și diferitele efecte ale apei (și anume: înviorare Ps. 42:1 –; apoi: lacrimi Ps. 42:3 –; și apele care reprezintă distrugerea și haosul  Ps. 42:7 –).

Probabil cea mai proeminentă caracteristică este refrenul repetitiv (Ps. 42:5, 11; Ps. 43:5), în care credinciosul vorbește cu sine. Pe de o parte, se observă vocea experienței prezente, prin care autorul descrie starea sa abătută („mâhnită”) și frământarea interioară („întristarea sa”). Pe de altă parte, apare și vocea credinței, prin care credinciosul acesta poate să țină o predică pentru propriul suflet, pentru a se îndemna să își pună speranța în Dumnezeu, Cel Care l-a mântuit. Aceeași voce a credinței se face auzită în Psalmul 42:8, afirmând „cântarea” dragostei neclintite și de legământ a lui Dumnezeu pentru el. Acest dialog lăuntric ne oferă o imagine a luptelor interioare duse în viața de credință. Exemplul suprem a acestor lupte, cât și răspunsul pe care Îl așteaptă Dumnezeu în fața lor, îl găsim în viața Domnului Isus, Credinciosul desăvârșit. 

Cu toate că Psalmul se întoarce mereu la dialogul interior și personal, este departe de a fi exclusiv un Psalm individual, deoarece luptele acestui credincios sunt determinate de tensiunea dintre două locuri, în care se găsesc și două grupuri diferite de oameni. El este departe de „Casa lui Dumnezeu” de la Ierusalim, unde se adună „mulțimea aflată la sărbătoare” (Ps. 42:4), departe de izvoarele râului Iordan din zona muntelui Hermon (Ps. 42:6), departe de prezența literală a lui Dumnezeu, de singurul loc sigur și binecuvântat de pe pământ. De aceeal el tânjește să se întoarcă la „muntele cel sfânt” (Ps. 43:3) din Ierusalim, locul Împăratului Uns al lui Dumnezeu, Mesia (Ps. 2:6). Își dorește acest lucru cu atât mai mult cu cât în prezent se află într-un loc, într-o lume unde este înconjurat de oameni batjocoritori (Ps. 42:3), de „dușman” (Ps. 42:9, Ps. 43:2), „prigonitorii mei” (42:10), un „neam necredincios” care este „înșelător și nedrept” (Ps. 43:1).

Problemele psalmistului sunt de ordin social (este batjocorit de necredincioși – Ps. 42:3), existențial (experimentează dezastre – Ps. 42:7 și durere în oasele sale – Ps. 42:10) și juridic (tânjește să i se facă dreptate – Ps. 43:1).

Domnul Isus Hristos, în umanitatea Sa, a cunoscut toate aceste lucruri, iar ele vor ajunge experiențele obișnuite ale urmașilor Săi, care se află în același timp în două locuri. Pe de-o parte, noi deja suntem „în Hristos”, cel mai sigur și binecuvântat loc (NT ne învață că Domnul Isus este împlinirea a tot ceea ce reprezenta „muntele sfânt și templul din Ierusalim în VT). În El deja am venit la muntele Sion, la cetatea Dumnezeului celui Viu, Ierusalimul ceresc, la miile de îngeri adunaţi pentru sărbătoare, 23 la Biserica întâilor născuţi scrişi în ceruri, la Dumnezeu, Judecătorul tuturor, la duhurile celor drepţi făcuţi desăvârşiţi. 24 la Isus, Mijlocitorul Noului Legământ (v. Evrei 12:23-24). Cu toate acestea, noi încă suntem și „în lume”, înconjurați de oameni sceptici și experimentând toate aceste dimensiuni ale suferinței. Ca și Psalmistul, experimentăm tensiunea dintre cele două realități, cele două stări de existență și tânjim după ziua când ceea ce expeerimentăm acum la nivel spiritual să devină realitate în mod fizic. 

În același fel cum Domnul Isus S-a rugat și a cântat acest Psalm și, prin el, Își rostea o predică pentru a se motiva să-și pună încrederea în Dumnezeu în mijlocul suferinței și a prigonirii, și noi la rândul nostru – în timp ce experimentăm aceleași tensiuni – putem, în El, să facem întocmai, așa că vă invit să ne lăsăm conduși de El în cântarea parțială a Psalmului 42.