David Silversides

Tradus în limba română de Ibrian Cărămidaru

(Cele ce urmează sunt esența unei comunicări adresate unei întâlniri publice organizate de către ramura din Iverness a Scottish Reformation Society pe 28 ianuarie 2002).

Creștinii trebuie să cânte psalmi. Mulți dintre noi credem că numai cei 150 de Psalmi insuflați ai Bibliei ar trebui cântați în închinare adusă  lui Dumnezeu. Privim cei trei termeni „psalmi, imnuri și cântări duhovnicești” (Efeseni 5:19, Col.3: 16) ca referindu-se cu toții la conținutul cărții Psalmilor. Psalmii vorbesc mult despre Hristos și nu este lipsit de însemnătate faptul că, în apărarea slavei lui Hristos și a faptului că „Dumnezeu ... ne-a vorbit în aceste zile de pe urmă prin Fiul Său” (Evr. 1:1-2), primele două capitole ale cărții Evrei conțin citate din Psalmii 2, 104, 45, 102, 110, 8 și 22.

Cu toate acestea, se pune întrebarea -  dacă vrem să cântăm Psalmii biblici, este „Psaltirea scoțiană” din 1650 o traducere suficient de atentă și precisă pentru acest scop?[1]

Psaltirile înaintea Psaltirii Scoțiene din 1650

Dintre Psaltirile timpurii de notat sunt următoarele două:

Psaltirea Anglo-Geneveză (1556-61)

John Knox și congregația engleză din Geneva au folosit această versiune și ea a primit recomandarea lui Jean Calvin. Doi bărbați, Sternhold și Hopkins, au fost în principal responsabili de producția ei. A constituit baza Psaltirii Englezești (1560) și a primei ediții a Psaltirii Scoțiene (1564). Multe părți ale Psalmilor din Psaltirea noastră Scoțiană au descins din această versiune, precum și câțiva Psalmi întregi sau aproape întregi (de exemplu, prima versiune a Psalmului 100 și a doua versiune a Psalmilor 124 și 145).

Cartea de Psalmi de la Bay (1640)

Aceasta a fost prima carte publicată de puritanii din New England (America) și un număr semnificativ de rânduri din ea au fost încorporate în Psaltirea noastră Scoțiană, inclusiv întreaga versiune inițială a Psalmului 6

Producția Psaltirii Scoțiene din 1650

Începutul procesului în Anglia

În ciuda numelui său uzual, originile Psaltirii Scoțiene se află în Anglia, unde, la 1 iunie 1642, Parlamentul a adoptat un proiect de lege care convoca „o adunare a celor divini” adică a teologilor. Inițial, scopul acestei adunări a fost doar de a revizui Articolele Bisericii Angliei. Totuși, ca rezultat al „Ligii și legământului solemn” din 1643 dintre Anglia și Scoția (ivite din nevoia engleză de ajutor în războiul civil), misiunea Adunării a fost extinsă cu mult spre a căuta îndeplinirea angajamentului legământului la „uniformitate în religie, mărturisire de credință, formă de guvernare bisericească, ordine pentru închinare și catehizare ...” în cele trei regate ale Angliei, Scoției și Irlandei. Rezultatul a constat în producerea faimoasei Mărturisirea de Credință de la Westminster, a Catehismelor Lung și Scurt, a Formei Prezbitriene de Conducere Bisericească și a Ordinii pentru Închinarea Publică a lui Dumnezeu. În plus față de toate acestea, ei au făcut tot posibilul să producă o Psaltire metrică, ce urma să fie parte din uniformitatea pe care o urmăreau. Procedând astfel, au dorit să producă o Psaltire care să fie nu doar mai precisă și mai ușor de parcurs decât cele existente, ci și mai simplă în metri, astfel încât să fie mai ușor de folosit de către toți.

Francis Rous, care nu era slujitor, ci membru atât al Parlamentului, cât și al Adunării de la Westminster, a produs o versiune a Psaltirii în 1643 și acesta urma să constituie punctul de plecare de bază pentru Adunare.

Întrebarea doxologică

Adunarea a luat în considerare practica de a adăuga o doxologie trinitariană la cântarea unui Psalm, de ex.

A Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt

Dumnezeul pe care îl adorăm

Să fie slava, precum a fost, este

Și va fi pentru veșnicie.

Această practică era obiectul unor dispute în Scoția și trebuie recunoscut că Robert Baillie, unul dintre emisarii scoțieni la Adunare, a fost inițial un puternic apărător al practicii, în ciuda obiecțiilor propriei congregații. Adunarea în ansamblu a respins însă practica și Baillie însuși și-a schimbat în mod evident punctul de vedere, scriind în cele din urmă:

Dar în noua traducere a Psalmilor, hotărând să păstrăm întocmai textul original, fără nicio adăugire, am fost de acord să o omitem, [adică, doxologia] după ce am văzut atât partida papistașă, cât și cea a prelaților că o apreciau într-atât, încât au pus-o la sfârșitul majorității lecțiilor (n.tr. citirilor liturgice ale Scripturii) și a tuturor psalmilor lor.[2]

Ulterior, membrii scoțieni care profesau Solemn League and Covenant, precum Brown din Wamphray și McWard (în luptă cu episcopul Burnett) s-au opus doxologiei cântate, nu pentru că au considerat conținutul ei ca fiind neîntemeiat doctrinar, ci din cauza principiului regulativ al închinării și a absenței unei porunci scripturale de a adăuga ceva la cei 150 de Psalmi dați de Dumnezeu.[3] Din excluderea deliberată a doxologiei aflăm că mărturisirea Westminster înțelege prin „cântarea psalmilor” (în cap. xxi, par. V) doar utilizarea Psalmilor biblici.

Procedura din cadrul Adunării de la Westminster

Adunarea a fost împărțită în trei comitete, fiecare responsabilă de verificarea a 50 de psalmi. Toți cei 150 au fost ulterior citiți rând cu rând înaintea întregii Adunări. Adunarea a inclus câțiva învățați excelenți ai ebraicii, precum John Lightfoot, renumit pentru cunoașterea sa a limbilor orientale și a scrierilor rabinice. Versiunile revizuite au fost trimise în loturi către Scoția pentru examinare ulterioară de către biserica Scoțiană. Baillie scrie: „Psaltirea este o parte însemnată a uniformității noastre, pe care nu o putem pune deoparte până ce biserica noastră nu este bine instruită în privința ei”[4].

Lucrarea Adunării Generale Scoțiene

Adunarea Generală a Bisericii Scoției din 1647 a desemnat patru bărbați pentru o privire inițială asupra versiunii trimise în nord de către Adunarea de la Westminster, primii trei dintre ei examinând fiecare patruzeci de psalmi, iar ultimul - treizeci. Aceștia erau John Adamson, Thomas Crawford, John Row și John Neavy. John Row este de un interes deosebit, întrucât bunicul său, John Row și el, a fost unul dintre cei „șase Ioan (John)” (John Knox fiind unul dintre ei) care au întocmit Mărturisirea Scoțiană. Evident, familia avea un dar deosebit pentru limbi străine, iar primul John l-a învățat pe fiul său John, până la împlinirea vârstei de șapte ani, să citească ebraica. De asemenea, acesta și-a învățat fiul, pe John, menționat mai sus ca unul dintre cei patru examinatori inițiali ai Psaltirii. Neavy, în calitate de mărturisitor al Solemn League, a fost ulterior alungat în Olanda și a murit acolo.

Adunarea Generală din 1648 a decis ca versiunea să fie examinată mai întâi de slujitorii din Edinburgh, apoi de încă șapte slujitori împreună cu ei (incluzându-i pe James Guthrie, martirul mărturisitor al Solemn League). O Comisie a Adunării (a cărei membri erau Samuel Rutherford și Hugh McKail) a numit un alt Comitet (în care George Gillespie era membru) pentru a revizui proiectul.

Versiunea de lucru a fost trimis prezbiteriilor Bisericii în 1648 cu instrucțiuni din partea Adunării Generale de a trimite orice corecții sugerate Comitetului pentru afaceri publice.

În iunie 1649, o Comisie a Adunării a desemnat anumiți membri pentru a parcurge materialului. Aceasta îl includea pe George Hutcheson, un adversar timpuriu al doxologiei și, prin urmare, putem presupune, un om dedicat cântării doar a ceea ce fusese desemnat de Dumnezeu pentru propria Sa închinare.

O altă Comisie, în luna noiembrie a aceluiași an (incluzându-i pe Hutcheson, Rutherford și James Guthrie) a petrecut cinci sesiuni încercând să îmbunătățească versiunea. Această comisie l-a inclus și pe John Livingstone - un nume cunoscut de mulți datorită vestitei sale predici din Ezechiel 36: 25-26, în 1630, la Kirk O'Shotts, predică ce a fost mijlocul convertirii multor suflete la Hristos. Livingstone era deosebit de abil în ebraică, greacă și siriacă, dar a studiat și arabă, franceză, italiană, două feluri de olandeză și spaniolă. Aflat cândva în Olanda, a trecut printr-o versiune latină a Vechiului Testament, corectându-o din cea ebraică.

În 1650, Adunarea Generală a aprobat, în cele din urmă, Psaltirea în forma în care ne-a parvenit astăzi. Oamenii care au lucrat lea ea nu erau doar remarcabili în privința abilităților lor, ci și în privința evlaviei și a smereniei lor.

Mărturii în favoarea acurateții Psaltirii Scoțiene

Participanții

… mai lină, fluidă și mai potrivită Textului decât orice altceva de până acum…Adunarea Generală a Bisericii Scoției, 1650[5]

.... totuși, cealaltă versiune [adică „Scoțiana” din 1650], atât de precis examinată și modificată ... cu o trudă îndelungă și mare, este atât de strâns încadrată potivit textului original, încât credem cu smerenie că va fi folositoare pentru zidirea bisericii.

(Adunarea din Westminster)[6]

Psalmii sunt desăvârșiți, fără îndoială cei mai buni care au existat până acum (Robert Baillie)[7]

 (Aceasta) a ajuns prin mâinile mai multor examinatori ... (Acuratețea ei) este o bună compensare pentru a acoperi de libertate poetică și de curs plăcut și dulce pe care unii ar putea să le dorească. (Samuel Rutherford și George Gillespie în corespondență cu Biserica Scoției)[8]

Însă acum, în anul 1650, avem, prin îmbelșugata binecuvântare a lui Dumnezeu asupra lungilor străduințe ale multor frați credincioși și înveterați, experți în ebraică și poezie, parafraza cea mai exactă, apropiată și lină [adică versiune metrică, nu printr-o redare neglijentă, după cum sugerează astăzi termenul de parafrază] a psalmilor (o parte a uniformității vizate) pe care lumea creștină și-a permis-o vreodată. (John Row)[9]

Mărturii externe

Cei mai buni Psalmi versificați pe care i-am văzut...(Richard Baxter)[10]

… iar pentru noi Psalmii lui David par în mod clar desemnați de acei termeni de Psalmi și Imnuri și Cântări duhovnicești, pe care Apostolul îi folosește, Efes. 5.19, Col. 3.16. Dar atunci se cuvine ca aceste compoziții divine să ne fie reprezentate într-o traducere potrivită, ca să nu ne lipsească David, din David; în vreme ce sfintele lui extazuri sunt prezentate într-o expresie plată și golașă. Traducerea care este acum pusă în mâinile voastre vine cel mai aproape de Original decât orice am văzut până acum și curge cu o dulceață atât de fluentă, încât am crezut potrivit să o recomandăm acceptării voastre creștinești; Unii dintre noi am folosit-o deja, cu mare mângâiere și satisfacție. (Subscrisă de către Thomas Manton, Henry Langley, John Owen, William Jenkyn., James Innes, Thomas Watson, Thomas Lye, Matthew Poole, John Milward, John Chester, George Cokayn, Matthew Meade, Robert Francklin, Thomas Dooelittle, Thomas Vincent, Nathanael Vincent, John Ryther, William Tomson, Nicolas Blakie, Charles Morton, Edmund Calamy, William Carslake, James Janeway, John Hickes, John Baker, Richard Mayo). [11]

Versiunea metrică a Psalmilor ar trebui citită sau cântată în întregime cel puțin o dată pe an. Este cu adevărat o traducere admirabilă din ebraică ...(Robert Murray M'Cheyne)[12]

Versiunea scoțiană a Psalmilor nu este perfectă, cum nu este nici versiunea engleză a Bibliei; dar ambele sunt atât de aproape de perfecțiune, și atât de împletite cu credința și simțirea creștine, încât dacă oricare dintre ele ar trebui schimbate, aceasta ar fi o problemă de cea mai mare seriozitate. (Dr. John Edgar, 1798-1866, profesor de teologie, Biserica Prezbiteriană a Irlandei)[13]

Exemple de traducere atentă

Putem examina câteva exemple simple ale atenției acordate în traducerea Psaltirii Scoțiene, arătând modul în care au căutat să scoată în evidență sensul textului ebraic.

În Psalmul 46: 1, versiunea noastră în proză (King James zis și Versiunea Autorizată) vorbește despre Dumnezeu ca „un ajutor foarte prezent în necazuri”, în timp ce în versiunea metrică avem „în strâmtoare un ajutor prezent”. Ambele sunt traduceri perfect legitime, dar cuvântul ebraic (tsarah) tradus „necaz” provine dintr-un cuvânt care înseamnă „a apăsa”; și astfel cuvântul „strâmtorări” scoate în evidență și mai mult sensul original. Ideea de a fi „apăsat”, de a fi într-un punct strâmt, de a fi sub presiune. Opusul  se găsește în acei Psalmi în care psalmistul se referă la faptul că Domnul își așează picioarele într-o „încăpere mare” sau „într-un loc larg” (Psalmul 31:8 și Psalmul 118:5 și 6), în contrast cu a fi țărmurit sau a fi sub presiune - astfel cuvântul „strâmtorare” este o redare foarte bună a acelei expresii.

În unele locuri în care erau necesare silabe suplimentare pentru a se potrivi metrului poetic, sunt folosite metode foarte simple. De exemplu, în timp ce în Authorized Version, în mod normal „Iehova” din Vechiul Testament este redat prin DOMNUL (cu majuscule pentru a ne spune că se referă la „Iehova”), în Psalmul 31:5 este lăsat pur și simplu ca Iehova în versiune metrică.

Pentru a oferi un exemplu poate mai puțin cunoscut, în Psalmul 78:63 versiunea metrică spune: „Focul le-a consumat aleșii feciori”. Expresia „bărbați tineri” (bachur) este redată „aleșii feciori”. La prima vedere, ne-am putea gândi că s-a adăugat un cuvânt suplimentar doar pentru a se potrivi metrului poetic. Este desigur adevărat că au făcut ca rândul să se potrivească cu numărul cuvenit de silabe, dar nu este doar o „umplutură”, deoarece cuvântul „tineri” din acest loc este un cuvânt derivat dintr-un verb (bachir) care înseamnă „a alege”. Este același cuvânt care este folosit în Isaia 40:30 „Chiar și tinerimea va fi sleită și obosită, iar tinerii vor cădea cu totul”. Înseamnă „crema” tinerilor, cei mai „aleși” dintre ei. Versiunea metrică, prin adăugarea cuvântului „aleși” nu inventează un cuvânt fără temei și nu îl introduce pentru a face rândul să se potrivească, ci făcându-l să se potrivească metrului, au inclus ideea de „alegere” sau „ aleși” care este de fapt implicită în ebraică.

Un ultim exemplu[14] poate fi oferit: „Ți-am implorat favoarea cu întreaga inimă” (Psalmul 119: 58, A.V.) în Psaltire devine: „Cu întreaga mea inimă ți-am invocat fața și favoarea nemeritată”. Authorised Version are o notă marginală atașată la „favoare”, care scrie „Ev.: față”, deoarece ideea ebraică de favoare este  aceea de „a întoarce fața către”. Versiunea noastră metrică doar încorporează ambii termeni.

Nu trebuie să presupunem că atunci când Psaltirea metrică folosește mai multe cuvinte decât proza, că acestea sunt doar plăsmuite. În general vorbind, atunci când folosesc mai multe cuvinte pentru a se potrivi metrului, traducătorii metrici extrag în mod normal mai mult din ceea ce este în realitate în ebraică. De aceea, autoritățile competente confirmă că este o versiune exactă, chiar și criticii ostili ai stilului îi recunosc frecvent acuratețea. [15]

Scopurile scripturale ale traducătorilor

Să luăm acum în considerare dacă  scopurile traducătorilor Psaltirii Scoțiene sunt scripturale. Care au fost scopurile lor și au fost acestea bune?

1. Acuratețea.  În primul rând, după cum am văzut, ei au vizat acuratețea și au atins-o într-un grad foarte ridicat. Este evident faptul că acesta este un scop biblic. Apostolii citează uneori dintr-o traducere grecească a Vechiului Testament numită Septuaginta. Ceea ce ne spune că traducerea Scripturii este legitimă. Dar uneori, apostolii nu citează versiunea grecească a Septuagintei, traduc ei înșiși pentru o mai mare acuratețe. Scopul traducătorilor Psaltirii spre o traducere precisă a fost clar unul bun și evlavios.

2. Simplitatea.  Ei au vizat, de asemenea, simplitatea. Francis Rous, care a pus bazele a ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Psaltirea Scoțiană, în Prefața ediției sale din 1646, care a stat la baza Psaltirii noastre, a declarat aceasta:

Este adevărat că, într-o ediție anterioară, Psalmii au fost expuși în măsuri potrivite pentru melodii mai dificile, care sunt încă întâlnite. Dar s-a obiectat prin judecăți foarte bune că, dacă ar fi permise astfel de melodii dificile, cineva dispus să le folosească, dacă nu este sigur de priceperea sa, ar putea începe un Psalm într-o linie melodică în care congregația s-ar pierde. S-ar putea fie să nu-l urmeze deloc, fie să-l urmeze într-o disonanță, în loc de armonie. Într-adevăr, este adecvat carității ca cei care au îndemânare să fie condescendenți față de cei care nu au, și să nu împiedice, prin această îndemânare, edificarea celor fără abilități.[16]

Este un gând biblic caritabil, nu-i așa, ca Psaltirea poporului lui Dumnezeu să fie de așa natură încât cei mai mulți, chiar și cei cu abilități muzicale limitate, să se poată alătura cântării? Da, ar trebui să facem Psaltirea cât de frumoasă ne stă în putință dar fără a face ca unul dintre sfinții lui Dumnezeu să fie lăsat incapabil să încerce a o cânta din pricina complexității ei. Niciodată nu ar trebui să devină atât de elaborată încât să ajungem ca cei care sunt calificați din punct de vedere muzical să fie singurii care să o poată cânta cu adevărat. În perioada Reformei a existat o inversare deliberată a practicii Romei de a avea cântăreți profesioniști care să cânte către congregația tăcută. Reformatorii noștri au căutat dinadins ca Psalmii să fie cântați de întreaga adunare a poporului lui Dumnezeu. Jean Calvin, la Geneva, s-a împotrivit oricărui lucru prea complex în cântarea Psalmilor pentru a se asigura că întreaga congregație se poate alătura laudei lui Dumnezeu.

A atins Psaltirea Scoțiană acest obiectiv al simplității? Ei bine, hai să ne punem întrebarea: Câte melodii trebuie să știi pentru a putea cânta Psaltirea Scoțiană în întregime? Răspunsul, bineînțeles, este una singură. Poate că nu este de dorit, dar dacă reușești să cânți o melodie, poți cânta fiecare vers al Cărții Psalmilor din Psaltirea Scoțiană. Acolo unde există o singură versiune a unui anumit psalm, acesta este întotdeauna în metru comun (adică numărul de silabe din cele patru rânduri este de 8:6: 8:6). Dacă există două versiuni ale unui anumit Psalm, una dintre ele este întotdeauna în metru comun.[17]Aceasta înseamnă că, dacă îți amintești melodia pe care cantorul  nostru a folosit-o în cântarea Psalmului 95 în această seară, atunci, dacă folosești Psaltirea Scoțiană, ai putea cânta fiecare Psalm pe acea melodie. Dacă a existat vreodată simplitate, atunci aceasta este.

Faptul că este o idee scripturală să încercăm să facem Psaltirea nostră așa încât toți să se poată alătura în cântare este clar din Coloseni 3:16, de exemplu, unde citim îndemnul - „învăţaţi-vă şi instruiţi-vă unul pe altul  în psalmi, imnuri, cântări duhovniceşti”. Toți trebuie să fie capabili să se angajeze în aceasta, nu doar cei cu mari abilități muzicale. În Iacov 5:13, când ni se spune „Este bucuros vreunul? Să cânte psalmi”, acest lucru nu este limitat la cei care au un grad ridicat de abilități muzicale. Se adresează întregului popor al Domnului: „să cânte psalmi”. Psaltirea nostră trebuie păstrată simplă, astfel încât aceste dispoziții biblice să poată fi respectate. Iar poporul lui Dumnezeu trebuie să „înalțe împreună numele Lui” (Psalmul 34:3); nu doar cei înzestrați din punct de vedere muzical, ci și cei mai puțin pricepuți.[18]

3. Uniformitate.  Adunarea din Westminster și Adunarea Generală Scoțiană au vizat, de asemenea, uniformizarea închinării. Există frecvente referiri la acest lucru în rândul emisarilor scoțieni la Adunarea de la Westminster.

Alexander Henderson, unul dintre emisarii scoțieni la Adunarea din Westminster, dorea „uniformitate în întreaga insulă”.[19] Rutherford și Gillespie se refereau la Psaltire drept „parte a uniformității noastre, potrivit legământului nostru”.[20] Unul dintre emisarii Adunării din Westminster, care a raportat Adunării, a spus: „Dacă s-ar da oamenilor libertatea de a cânta în biserici și fiecare ar folosi traducerea dorită, prin aceasta ar putea fi folosite mai multe traduceri, chiar în una și aceeași congregație în același timp, ceea ce ar duce la o mare confuzie și un obstacol în calea edificării."[21]

Era drept să crezi că întreaga biserică a lui Dumnezeu din aceste insule trebuia să cânte o singură versiune a Psalmilor? Credem că da. Dacă ebraica biblică ar fi limba noastră maternă, câte versiuni am cânta? Una. Diversitatea limbajului reclamă Psaltirea în diferite limbi dar nu necesită mai multe versiuni în aceeași limbă. De ce ar trebui ca o congregație să cânte o versiune și o altă congregație, aflată la câțiva kilometri distanță, să cânte o altă versiune? Aceasta nu reprezintă o diversitate îmbleșugată, ci confuzie sau, cel puțin, individualism inutil. Ar trebui să putem merge la congregațiile Domnului, vorbitoare de engleză, și să găsim folosită aceeași versiune. „Cu un singur cuget și o singură gură să-L slăvim pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos” (Romani 15: 6).

4. Folosirea pe termen lung. Traducătorii Psaltirii Scoțiene au vizat, după cum am văzut, acuratețea, simplitatea și uniformitatea. De asemenea, au vizat folosirea pe termen lung. Intenționau ca versiunea produsă să fie folosită pentru multă vreme de atunci încolo. Ei și-au privit lucrarea ca fiind punctul culminant al procesului de revizuire a Psaltirii din vremea Reformei încoace, nu doar ca fiind o altă parte a unui proces fără sfârșit.

Scriind acasă, Bisericii Scoțiene, emisarii scoțieni de la Adunarea din Westminster (Henderson, Rutherford, Gillespie și Baillie) i-au îndemnat să continue examinarea proiectului Psaltirii, ce le fusese trimis, pentru ca „Psaltirea să poată în acest moment să fie așezată într-un astfel de cadru, încât să nu mai fim preocupați în continuare cu o vreo nouă traducere a acesteia."[22]

Robert Baillie spune: „Este probabil ca aceste rânduri să ajungă la Dumnezeu din milioane de guri, pentru multe generații: ar fi fost păcat, dacă nu s-ar fi făcut toate stăruințele posibile pentru a le încadra atât de bine.”[23]

Precum traducerea Authorised Version/King James a Bibliei, Psaltirea Scoțiană a fost dominantă pentru generații întregi. Aceste două producții datează dintr-o perioadă în care Biserica, sub binecuvântarea lui Dumnezeu, se afla într-o stare duhovnicească solidă și era relativ unită, iar ambele au dobândit o acceptare aproape universală.

În prezent, când Biserica este într-o stare decăzută și împărțită, ultimul lucru care ar trebui făcut este să încercăm astfel de mari întreprinderi. Când Biserica se află la un nivel scăzut și într-o stare fragmentată, cum este astăzi, nu este momentul să încercăm să îmbunătățim ceea ce a produs Biserica atunci când se afla într-o stare mult mai bună. Rezultatul încercării de a produce alte versiuni ale Bibliei a fost un produs inferior și multiplicat, provocând mai multă confuzie și scindare. O Biserică fragmentată devine mai fragmentată prin desțelenirea a ceea ce este bun și stabilit.

Din vremea apariției traducerii Revised Version a Bibliei, în 1885, avem acum în circulație, se pare, peste 100 de versiuni ale Noului Testament. Cu alte cuvinte, odată ce începe goana nebună a revizuirii, aceasta nu se mai oprește. Ar fi un studiu interesant, de sine stătător, unul cu privire la motivul pentru care lucrurile se petrec în acest fel. Dar acesta poate avea de-a face cu faptul că, atunci când Biserica este slăbită, se poate instala un anume gen de disperare și se caută inovații. Cu toate acestea, când Biserica este deja slabă și fragmentată, inovațiile produse de unii nu reușesc să-i satisfacă pe alții, care doresc măsuri diferite, poate mai radicale. Acest lucru este valabil și în privința traducerii Bibliei. Doar atunci când este absolut necesar, lucrurile statornicite ar trebui să fie destrămate.

Întorcându-ne la problema Psaltirilor, partea Bisericii care mărturisește astăzi cântând Psalmii este, din păcate, una mică. Există, în opinia noastră, temeiuri pentru a crede că o astfel de revizuire a Psaltirii nu a întărit practica cântării Psalmilor.

Șase denominații americane, care cântă Psalmi, au cooperat pentru a produce în 1912 o Psaltire revizuită (The Psalter). Doar una dintre cele șase este și astăzi o biserică care cântă Psalmi. Una a fuzionat cu o alta, iar celelalte nu mai sunt biserici care cântă Psalmi. Șase au produs o Psaltire nouă, dar numai una a rămas să o folosească exclusiv în închinare.[24]

Biserica Prezbiteriană din Irlanda a produs în 1879 o Psaltire revizuită în 1879 și  în 1898 o carte de imnuri.

Ar fi destul de nedrept, desigur, să sugerăm că toți cei care doresc revizuirea Psaltirii își propun cu adevărat să introducă imnuri neinsuflate. Mulți își doresc sincer (deși credem că în mod eronat) o nouă versiune a Psalmilor, deoarece consideră că ea este atât necesară, cât și în interesul promovării cântării Psalmilor. Dar dacă vom destrăma inutil ceea ce ar fi cel mai bine să fie lăsat statornic, atunci cei care sunt de fapt împotriva cântării Psalmilor vor susține întotdeauna cel mai mare grad de schimbare ce poate fi atins. Astăzi, partea care cântă psalmi din Biserica văzută este mai mică ca oricând, dar numărul versiunilor Psalmilor este în creștere.

Biserica Prezbiteriană Reformată din America de Nord a produs una în 1958 și alta în 1973. Biserica Reformată  Prezbiteriană din Irlanda produce propria sa versiune.[25] Biserica Liberă din Scoția (majoritară) a procedat la fel și există și mai multe versiuni în rândul prezbiterienilor australieni. Susținem că înmulțirea versiunilor Psalmilor, prin faptul că fiecare denominație mică ce cântă Psalmi își produce propria versiune, nu este calea de a promova cântarea Psalmilor. Oare crede fiecare dintre aceste denominații că ea, și numai ea, a reușit să o facă corect, în comparație cu cei care au încercat mai înainte?

Aceasta nu este o vreme pentru inovație, ci pentru a ne ține de ceea ce ne-a fost transmis dintr-o epocă mai bună a istoriei Bisericii. Avem, în Psaltirea Scoțiană, o versiune a Psalmilor care s-a dovedit a fi precisă și ușor de cântat de către toți. Dacă versiunea Bibliei și Psaltirea pe care le avem din vremuri mai prielnice, sunt bune, atunci ar trebui să le lăsăm așa cum sunt.

Să cântăm această versiune precisă a Psalmilor. Să o memorăm și să iubim această traducere fidelă a Psalmilor, Imnurilor și Cântărilor duhovnicești, insuflate de Duhul lui Dumnezeu. În acest fel putem, într-adevăr, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, să fim umpluți de Duhul și să avem Cuvântul lui Hristos locuind din belșug în noi.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Am creat un Playlist special unde puteți asculta diferiți Psalmi din Psaltirea Scoțiană.

1650 Split Leaf Psalter este aplicația gratuită pentru Androind și iOs a acestei Psaltiri. Pe lângă versificările la toți cei 150 psalmi, aveți acces la partiturile melodiilor (o melodie se poate folosi pentru mai mulți psalmi), un index al melodiilor conform denumirilor lor tradiționale (tunes), comentarii foarte bune și succinte la toți psalmii și înregistrări live. Foarte util este și indexul tematic (eu mă folosesc de el săptămânal). P.S. Ceva foarte asemănător doresc să avem și în limba română. Acum se lucrează la acest proiect. 1650 Split Leaf Psalter puteți descărca aici:

[1] Poziția autorului de față privind traducerea Bibliei este cea a Mărturisirii de Credință de la Westminster: Vechiul Testament în limba ebraică (care era limba maternă a poporului lui Dumnezeu din vechime) şi Noul Testament în limba greacă (care, la vremea scrierii sale, era limba cea mai cunoscută națiunilor), fiind insuflate nemediat de către Dumnezeu şi fiind păstrate curate în toate veacurile, prin grija şi providenţa Lui unice, sunt, prin urmare, autentice. Astfel, în toate controversele religioase, Biserica trebuie să apeleze la ele ca la instanța ultimă. Dar, deoarece aceste limbi nu sunt cunoscute de toţi oamenii lui Dumnezeu, care au dreptul la Sfintele Scripturi şi la folosul lor şi cărora li se porunceşte, în frica de Dumnezeu, să le citească şi să le cerceteze, ele trebuie traduse in limba fiecărui popor la care au ajuns, astfel încât, cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu care locuieşte din belşug în ei, să se poată închina Lui într-un mod aprobat de El şi, prin răbdarea şi mângâierea pe care o dau Scripturile, să poată avea nădejde." (Mărturisirea de Credință de la Westminster, i/viii)

[2] Letters and Journals of Mr Robert Baillie, Edinburgh 1841, Vol.2 p.259

[3] A se vedea Hold Fast Your Confession, Knox Press, Edinburgh, 1978, capitolul despre „Puritatea închinării” de Hector Cameron, pp.102ff.

[4] Baillie's Letters op. cit.p.120

[5] Din titlul primei adăugiri la Psaltirea Scoțiană din 1650 a Adunării Generale a Bisericii Scoției

[6] Citat în The Everyday Work of the Westminster Assembly de S.W. Carruthers, Reformed Academic Press, Greenville, SC, p.164

[7] Baillie's Letters, op cit. vol.2, p.326

[8] Citat în Caruthers, op.cit. pp.166f.

[9] Citat în The Making and Marring of the Scottish Psalter, John Locker Clugston, Reformer Print, Sydney, 1974 p.8

[10] Citat din  Reliliquae Liturgicae, ,vol.iv, Savoy (1847), Bath, p.44 în The Worship of the English Puritans by Horton Davis, Soli Deo Gloria Publications, Morgan, PA, 1997, p.165

[11] Scrisoare către cititor într-o ediție a Psaltirii din 1650, pentru the Company of Stationers, London, 1673

[12] Memoir and Remains of R.M. M'Cheyne, Andrew Bonar, Banner of Truth Trust, London, 1966, p.621

[13] Prefață de Dr John Edgar la The True Psalmody, by a Committee of the Reformed and United Presbyterian Churches of Philadelphia, pub. James Gemmell, Edinburgh 1878

[14] Mai multe exemple sunt date în Make His Praise Glorious, Roy Mohon, WMP, Eaglescliffe, 1999, p.35

[15] Nu sunt noi argumentele bazate pe presupusa imprecizie introdusă prin versificarea psalmilor Robert McWard, un mărturisitor, îi răspunde episopului Burnet spunând, "Psalmii noștrii metrici nu sunt o unealtă omenească, observând că sunt aceiași, în substanță și sens, cu cei în proză, fără o variație mai mare decât ne-o cere și justifică porunca dată nouă scoțienilor de a-i cânta ...” (The True Non-Conformist, p.279, citat în The Hymnology of the Scottish Reformation, David Hay Fleming inclus în Anthology of Presbyterian & Reformed Literature, Vol.4, Naphtalie Press, Dallas, 1991, p.243). Mai târziu, Fleming îl citează pe Principal Forrester răspunzându-i episcopului Honeyman, spunând, "încadrarea Psalmilor recomandați pentru cântat (o datorie poruncită) intr-o asemenea compoziție metrică, potrivită acestei datorii, menținând mereu apropierea de Textul Scaru și nediferind de adevăratul și autenticul sens al cuvintelor, cade sub perimetrul poruncilor divine despre aceste lucruri.". Op.cit.p.245 John Cotton, puritanul din New England , argumentează în mod similar, "…presupunând că Dumnezeu ar vrea ca Psalmii lui David și alți Psalmi ai Scripturii să fie cântați de  englezi ... atunci ca mijloc necesar în acest scop, el ar vrea ca Psalmii Scripturii (care sunt poezii și versuri) să fie redați ca Psalmi în engleză (care sunt un fel similar de poeme și versuri) pe care englezii le-ar putea cânta" Singing Psalmes a Gospel Ordinance(1647), p.61, citat în Worship.., Horton Davis, op.cit p.167

[16] Citat în Clugston, op. cit. p.9

[17] O posibilă excepție de la acesta este Psalmul 136, unde prima versiune este, strict vorbind, 8:7:8:7, deși în experiența autorului este adesea cântat pe melodii comune.

[18] O Comisie a Adunării Generale Scoțiene Assembly chiar a solicitat Adunării din Westminster ca, „ pe cât posibil, toți Psalmii să fie în metru comun”. A se vedea Carruthers, op. cit. p.163

[19] Carruthers, op. cit. p.161

[20] Carruthers, op. cit. p.166

[21] Carruthers, op. cit. pp.165f. Contextul afirmației este refuzul lor de a permite ca alternativă versiunea produsă de William Barton.

[22] Clugston, op. cit. p.9

[23] ibid.

[24] „Dintre cele șase confesiuni ce cântă Psalmi și care au contribuit la producerea sa în 1912, Biserica Reformată Prezbiteriană (Covenanter) este singura supraviețuitoare. Prezbiterienii Uniți au adoptat imnuri în 1924, Creștinii Reformați în 1934, Prezbiterienii Reformați Asociați în 1946, iar Prezbiterienii Reformați (Sinodul General), acum fuzionați în Biserica Prezbiteriană Reformată, Sinodul Evanghelic, au procedat la fel. Biserica Prezbiteriană Asociată, redusă la 4 slujitori și congregațiile lor, a fost primită în Biserica Reformată Prezbiteriană (Covenanter) în 1969. Numărul celor ce cântă Psalmi în  America de Nord este acum cu abia a douăzecea parte din ce era în 1912. Această realitate izbitoare  ar trebui să-l facă să se oprească și pe cel mai înflăcărat revizionist.” Clugston, op. cit. p.16

[25] Aceasta a fost acum finalizată și publicată drept - The Psalms for Singing – A 21^st Century Edition, The Reformed Presbyterian Church of Ireland, 2004