0744 252 573     contact@psalmiicantati.ro
Psalmii Cantati

  • Psalmii Cantati




    Deși Eclesiastul ne amintește că există o vreme pentru a plânge, multe dintre bisericile neo-protestante din România ultimilor 30 de ani nu mai cântă cântări despre suferință. Deși trăim într-o lume în care există războaie, uragane, incendii și inundații care lasă în urmă o mulțime de morți, atacuri armate în masă care devastează școli, biserici și spații publice, lideri spirituali care se clatină, acuzați de corupție și proastă conducere la adresa bisericii, bisericile care promovează închinarea contemporană cântă în proporție de 95% doar cântări de bucurie, cântări în game majore. Cântările în tonalități minore par să fi dispărut din repertoriul acestor biserici și a artiștilor creștini cu sute de mii de vizualizări pe YouTube.

    În prezent, clasamentul a 100 de cântări elaborat de organizația creștină CCLI (care se ocupă cu drepturile de autor ale cântecelor) cuprinde numeroase cântări de laudă și închinare vesele – însă doar câteva care explorează latura dureroasă a condiției umane, lamentările credincioșilor. Multe biserici protestante au renunțat la obiceiul de a cânta cântări de lamentație (plângere, jale și suferință). Astfel că atunci când ceva nu merge bine, acestea nu au la îndemână cântări familiare care să exprime emoții precum mâhnire, întristare și regret. Creștinii cântă rareori într-o gamă minoră. Ne temem de tot ce e posomorât; pare că nu mai punem mare preț pe întristare. Cred că o parte din această problemă este influența industriei muzicii creștine, care ne determină să vrem să avem o stare de bine. Aceasta este, totodată, o abordare a bisericii moderne, comerciale, în care menirea unei cântări sau a unui serviciu bisericesc este aceea de a ne face să ne simțim bine. O lamentație este mai dificil de pătruns. Majoritatea cântărilor noastre au un nivel superficial, pe când lamentarea ne conduce pe un drum al profunzimii în care nu mai e loc de superficialitate. Nevoia de lamentare este aproape absentă din liturghia bisericii iar acest lucru se reflectă în muzica de închinare care a fost popularizată de către industria muzicii contemporane. În mod ironic, lamentarea este un element crucial în apropierea noastră de Dumnezeu, tocmai pentru că noi strigăm către El și plângem cu privire la necazuri ce depășesc abilitatea noastră de a le soluționa.

    Din acest motiv, Psalmii sunt plin de lamentări. Cercetătorii biblici susțin că două treimi din Psaltire sunt psalmi de lamentare! Acest lucru în sine ar trebui să ne dea mult de gândit! În timp ce psalmii de laudă și mulțumire celebrează deseori faptul că Dumnezeu ne-a luat din suferința noastră, psalmii de lamentare Îl recunosc pe Dumnezeu ca fiind lângă noi în momentele dureroase.

    Psaltirea, cartea de imnuri a Bibliei, aproape că a părăsit complet scena Bisericii Evanghelice Occidentale.[1] Nu sunt sigur de ce s-a întâmplat acest lucru, însă presimt că are de-a face cu faptul că o mare parte din psalmi conțin lamentări, sentimente de tristețe, nefericire, suferință și înfrângere. În cultura vestică modernă, emoțiile acestea nu prezintă credibilitate: desigur, oamenii încă simt aceste lucruri, însă a recunoaște că ele fac parte din normalitatea vieții este echivalent cu a admite eșecul în satisfacerea standardelor societății actuale, și anume: sănătate, prosperitate și fericire.Nu ne așteptăm ca lumea să mai aibă timp pentru starea de slăbiciune regăsită în plângerile psalmiștilor, dar este deranjant ca aceste strigăte de jale să dispară din modul în care închinarea este manifestată în biserici. Poate că Biserica din Occident nu simte nevoia de-a se lamenta – ceea ce implică faptul că este deziluzionată cu privire la adevărata stare a sănătății sale spirituale.

    O variantă mult mai probabilă este aceea că am băut atât de mult din fântâna materialismului occidental modern, încât pur și simplu nu mai știm cum să gestionăm astfel de trăiri și ajungem să le considerăm aproape rușinoase. Totuși, condiția umană este una precară, iar creștinii care sunt conștienți de înșelăciunea inimii și care sunt în căutarea unei patrii mai bune ar trebui să știe acest lucru. Un repertoriu care conține exclusiv imnuri voioase va crea, inevitabil, un orizont nerealist al așteptărilor, în care viața creștină normativă e văzută asemenea unei petreceri triumfale – scenariu dezastruos din punct de vedere pastoral și bazat pe o teologie incorectă, într-o lume de oameni frânți. Oare nu a ajuns convingerea conform căreia creștinismul se rezumă – sau ar trebui să se rezume – la sănătate, bogăție și fericire să corupă treptat conținutul închinării noastre?

    Puțini creștini din zonele în care Biserica a fost mai puternică în ultimele decenii – China, Africa, Europa de Est – ar spune că a experimenta constant culmi emoționale reprezintă o normalitate în viața de creștin. Mai mult decât atât, portretele biblice ale credincioșilor nu lasă loc unei asemenea concepții. Uitați-vă la Avraam, Iosif, David, Ieremia și la conținutul detaliat al experienței psalmiștilor. Multă agonie, tânguire, disperare ocazională și bucurie – însă o bucurie care, atunci când se manifestă, e foarte diferită de ceea ce regăsim în creștinismul occidental modern.

    În Cartea Psalmilor, Dumnezeu a dat Bisericii un limbaj care îi permite acesteia să-și exprime în contextul închinării cele mai profunde agonii ale sufletului. Oare absența din închinarea contemporană a unor astfel de strigăte nu indică tocmai faptul că valorile confortabile ale consumerismului clasei mijlocii din Occident s-au infiltrat aproape neobservate în Biserică, făcându-ne să percepem stările de mâhnire ca fiind irelevante, rușinoase și semne ale eșecului?

    Am participat la o întâlnire a unei biserici, în care cineva susținea că psalmii ar trebui să ocupe o poziție mai importantă în închinarea evanghelică; drept răspuns, o persoană indignată din sală i-a transmis că o asemenea părere trădează lipsa dorinței pentru evanghelizare. Dimpotrivă, eu cred că tocmai excluderea experiențelor și a așteptărilor psalmiștilor din închinarea noastră – și implicit, din orizontul așteptărilor noastre – a schilodit în mare parte eforturile evanghelistice ale Bisericii Occidentale și ne-a transformat într-un fel de „zâne spirituale”. Înlăturând din închinare strigătele de singurătate, de lipsă și de mâhnire lăuntrică, Biserica a redus efectiv la tăcere și a exclus vocile acelora (atât din interiorul, cât și din exteriorul ei) care se simt singuri, părăsiți și cuprinși de mâhnire. Procedând astfel, Biserica a susținut aspirațiile insignifiante ale consumerismului și a generat un creștinism anost, lipsit de valoare, bazat pe un triumfalism nerealist. În ultimul an am întrebat trei audiențe evanghelice diferite ce pot cânta creștinii în biserică atunci când sunt cuprinși de întristare. De fiecare dată, întrebarea mea a stârnit un râs zgomotos, ca și cum ideea de creștin singur, cuprins de disperare și cu inima frântă era atât de absurd, încât părea comică – și totuși, eu am pus întrebarea cu toată seriozitatea.Biserica din Vest este prinsă într-un vârtej al declinului.

    Mulți vor încerca să ne sugereze o mulțime de soluții pentru a depăși acest declin. Unii ne sfătuiesc să fim mai „postmoderniști” în închinarea noastră; alții ne spun să regândim modul de împărtășire a Evangheliei. Mărturisesc faptul că sunt sceptic cu privire la aceste propuneri, iar asta nu pentru că ar fi prea radicale, ci tocmai pentru că nu sunt îndeajuns de categorice. Ele diminuează cauzele declinului până la nivel de metodologie sau sociologie, oferind remedii relativ ușoare pentru ceea ce este – dacă suntem sinceri – o boală extrem de serioasă, terminală chiar. Într-adevăr, cei care văd problema exclusiv în felul acesta sunt în pericolul de a copia soluțiile pe care cultura sănătății, a bogăției și a fericirii le-ar propune în această cultură de consum. Creștinismul devine, așadar, un simplu produs care, din cauză că nu se vinde, este cu ușurință umbrit de o nouă administrare, de un ambalaj mai atrăgător și de o comercializare perspicace. Nu încerc să insinuez faptul că sociologii și postmoderniștii nu au nimic folositor să ne spună – trebuie, bineînțeles, să ne asigurăm că prezentăm Evanghelia pe înțelesul societății – dar avem nevoie să ne amintim că a reduce dificultățile creștinismului occidental până la nivelul unor metode eronate înseamnă a pierde din vedere esențialul: în cele din urmă, adevărata problemă este legată de moralitate, nu de metodologie.

    Biserica Evanghelică și-a vândut sufletul valorilor societății occidentale, astfel că actualul declin pe care îl experimentează nu este numai rezultatul secularizării, ci în fond, consecința judecății active a lui Dumnezeu, care cade asupra culturii bisericești secularizate. Am ajuns să credem și să idolatrizăm valorile seculare cu privire la sănătate, bogăție și fericire, și nu vom putea vedea nicio îmbunătățire până când nu vom realiza cu toții acest lucru – atât la nivel individual cât și colectiv – și nu ne vom pocăi de el, dedicându-ne în slujire sacrificială Dumnezeului care ne-a răscumpărat.  

    Cum putem face acest lucru?

    Învățând încă o dată cum să ne lamentăm; cântând Psalmii în închinarea bisericii și în familii până când vom avea un vocabular, o gramatică și o sintaxă necesare pentru a ne proșterne inima înaintea lui Dumnezeu prin plângerile noastre. Dacă facem acest lucru, vom avea resursele necesare pentru a rezista în perioadele proprii de suferință, disperare sau frângere și vom putea continua să ne închinăm și să ne încredem în Dumnezeu chiar și în cele mai negre momente; de asemenea, vom dezvolta o înțelegere mult mai profundă față de frații noștri creștini ale căror agonii, doliu, tristețe sau disperare uneori îi împiedică să cânte cu elan, duminică de duminică cântări energice cu un mesaj triumfalist. În astfel de situații, cuvintele noastre vor avea mai multă credibilitate în ochii acestor oameni frânți și mâhniți – fie că sunt manageri cuprinși de epuizare, ori niște dependenți de droguri – și poate vom simți chemarea de a fi pentru ei o mărturie a milei lui Dumnezeu și a harului Său necondiționat față de cei neiubiți și displăcuți de lume. 

    Puteți începe cu acești PSALMI DE LAMENTARE

    (preluat din Indexul Tematic la Cântările Psalmilor)

    Acuzație falsă: 7, 17, 109, 139
    Boală: 6, 13, 31, 38, 39, 69, 88, 102
    Lamentare Generală: 3, 5, 7, 9, 10, 12, 13, 17, 22, 26, 28, 31, 35, 39, 41, 44, 58, 59, 61, 69, 71, 74, 79, 80, 83, 85, 88, 94, 109, 123, 126, 137, 141
    Lamentare comunitară: 12, 44, 60, 74, 79, 80, 83, 85, 89, 94, 126, 137
    Lamentare individuală: 3, 4, 5, 7, 11, 17, 22, 25, 26, 27, 31, 35, 41, 42, 43, 52, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 77, 86, 94, 102, 109, 139, 140, 142

    [1] https://www.psalmiicantati.ro/ce-pot-canta-crestinii-atunci-cand-se-simt-mizerabili/
     

    Mesaje



    Pentru a vedea mesajele trebuie sa va
    Autentificati
    Verified by VISA MasterCard SecureCode
    powered by
    Folosim cookies pentru a va oferi o experienta mai buna - Detalii