Din modul în care Noul Testament tratează psalmii, reiese clar, în cele din urmă, că aceștia arată spre adevăratul Om Fericit, Împăratul slavei care a deschis porțile cerului pentru toți cei ce se încred în El și care ocupă poziția de Garant și Mijlocitor al lor. Cu alte cuvinte, psalmii conțin Evanghelia. Însă psalmii nu doar descriu Evanghelia, ci ei formează Evanghelia în inimile noastre, modelându-ne imaginația pentru a putea înțelege tabloul unei vieți cu adevărat fericite prin supunerea de bunăvoie față de Împăratul slavei.

Revelația

Evanghelia începe cu Dumnezeu care Se revelează drept Creatorul și Judecătorul sfânt și ne prezintă pe noi ca păcătoși care merităm mânia Lui. După cum explică Psalmul 14, nimeni nu-L caută pe Dumnezeu. Singura cale prin care păcătoșii vor ajunge să-L cunoască vreodată pe Dumnezeu este aceasta: dacă Dumnezeu inițiază o întâlnire revelându-Se pe Sine. De aceea Revelația lui Dumnezeu – Legea Domnului – are o importanță atât de mare în Cartea Psalmilor. Omul cu adevărat fericit va cugeta la Legea lui Dumnezeu, îi va îngădui Cuvântului lui Dumnezeu să-i formeze imaginea despre Dumnezeu – cine este și ce așteaptă El. Totuși această revelație a lui Dumnezeu nu este importantă doar din perspectiva aducerii păcătoșilor la cunoașterea mântuitoare a lui Dumnezeu. Desfătarea în Cuvântul lui Dumnezeu continuă să fie deosebit de importantă pentru credincioși. Duhul Sfânt îi deschide ochii credinciosului pentru a vedea „lucrurile minunate” din Cuvântul lui Dumnezeu (Ps. 119:18), însă, după cum clarifică psalmul, credincioșii, cu toate acestea, încă se luptă cu păcatul din ei și cu ispita de a umbla după sfatul celor răi. De aceea, noi avem nevoie în continuare de Cuvântul lui Dumnezeu ca să ni-L reveleze mai mult pe Dumnezeu, să ne sfătuiască și să ne corecteze și, de asemenea, să ne încurajeze și să ne îmbărbăteze ca să umblăm pe calea binecuvântată.  

Mărturisirea și ispășirea

Așa cum indică Psalmul 19, desfătarea în Cuvântul lui Dumnezeu va duce la mărturisire. După ce un păcătos recunoaște sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu, Evanghelia continuă cu pocăința, cu credința în Împăratul/Preotul care este desăvârșit și în jertfirea Lui în locul nostru. Iar acest tip de pocăință ar trebui să continue să caracterizeze viața păcătoșilor iertați. Uneori, creștinii de azi se împotrivesc ideii că e nevoie să-și mai mărturisească păcatele înaintea lui Dumnezeu odată ce au fost îndreptățiți pentru totdeauna prin credință în jertfa lui Cristos. Ei știu că pocăința este necesară pentru mântuire, dar acum, fiind mântuiți, creștinii mai trebuie să-și mărturisească păcatele? Poate că această împotrivire este unul dintre motivele pentru care creștinii evită azi cântul psalmilor care se concentrează asupra păcatului și a mărturisirii. Un pastor mi-a spus odată că a căutat în cartea de cântări a bisericii lui o cântare de pocăință pentru a-i însoți predica despre acest subiect și că n-a putut găsi niciuna. Noi am fost iertați prin sângele lui Cristos! Fără îndoială, noi nu mai avem nevoie să ne mărturisim păcatul, nu-i așa? Totuși gândiți-vă că aproape toți psalmii de mărturisire au fost scriși de David. Care era starea spirituală a lui David când a scris acești psalmi? Era el un necredincios care căuta să fie îndreptățit? Ei bine, nu trebuie să ne punem această întrebare. Pavel spune clar în Romani 4 că David a fost unul a cărui credință „i-a fost socotită ca neprihănire” și apoi el citează propriile cuvinte ale lui David:

  „Ferice de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite. Ferice de omul căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!”  (v. 7-8)   Acesta este un citat din Psalmul 32, unul dintre psalmii de mărturisire ai lui David.

El își recunoaște păcatul și își mărturisește nelegiuirile înaintea Domnului în lumina faptului că el este unul „căruia nu-i ține în seamă Domnul nelegiuirea” (v. 2). Ca om iertat, el își mărturisește păcatul deoarece este îndreptățit. Noi nu suntem diferiți de David în această privință. Faptul că David a trăit înainte de venirea lui Cristos nu înseamnă că a fost socotit neprihănit într-un fel diferit decât suntem noi azi. Aceasta este ideea de bază a lui Pavel din Romani 4 – David a fost îndreptățit prin credința în jertfa ispășitoare a Fiului său Mai Măreț, la fel cum suntem și noi. După cum spune cu claritate Psalmul 110, David știa că Cristos urma să vină și că va fi Răscumpărătorul și Preotul lui. Noi suntem mântuiți în același mod ca David și, astfel, tot ca David, noi trebuie să continuăm să ne mărturisim păcatele față de Domnul chiar și după ce am fost iertați. Noul Testament însuși vorbește despre mărturisirea credincioșilor. Petru „a ieșit afară și a plâns cu amar” după ce s-a lepădat de Cristos, îndurerat de păcatul lui (Luca 22:62). Pavel a atras atenția bisericii din Corint cu privire la păcatul existent, bucurându-se că cuvintele lui i-au făcut să-și deplângă păcatul „după voia lui Dumnezeu”, lucru care i-a dus la pocăință (2 Cor. 7:9-11). Când Ioan a scris: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9), el se adresa credincioșilor care erau deja îndreptățiți. De fapt, el continuă spunând că, dacă nu ne recunoaștem păcatul, aceasta dovedește, pur și simplu, că nu suntem credincioși de fapt (v. 10). Toate acestea arată că noi, creștinii, ar trebui, într-adevăr, să ne mărturisim păcatul cu regularitate față de Domnul – așa cum sfătuiește David: „De aceea, orice om evlavios să se roage Ție la vreme potrivită.” (Ps. 32:6) De aceea continuăm să avem nevoie de psalmii de mărturisire ca să ne transforme inimile, să ne modeleze cu regularitate ca să fim oameni ai pocăinței. Și acești psalmi ne reamintesc mereu că Domnul este „bun, gata să [ierte] și plin de îndurare cu toți cei ce [Îl] cheamă” (Ps. 86:5). Iertarea este posibilă, pentru toți cei care își mărturisesc păcatul, prin ispășirea sacrificială făcută de Fiul Uns al lui Dumnezeu, Isus Cristos.

Încrederea și mulțumirea

Cel care a fost iertat de păcat răspunde cu încredere și mulțumire, fapt ce reprezintă, după cum rezultă din organizarea canonică a psalmilor, o cale necesară de la lamentarea pentru păcat și răutate la laudă. Stimulările artificiale care ignoră realitățile unei lumi aflate sub blestemul păcatului sunt insuficiente pentru a cultiva lauda adevărată și adâncă în inima unui credincios. Doar atunci când recunoaștem cine este Dumnezeu ca Împărat binevoitor, precum și numeroasele Lui binecuvântări față de noi, vom răspunde cu acea încredere și acea mulțumire care sunt necesare pentru a ne face să-L lăudăm din toată inima pe Domnul. Din acest motiv, psalmii care exprimă o încredere deplină în Dumnezeu și mulțumire pentru binecuvântările Lui sunt numeroși. De fapt, aproape toți psalmii de mărturisire și de lamentare include cel puțin un element de mulțumire și încredere în ei. Toată mărturisirea și lamentarea biblică ne vor duce în mod necesar la mulțumire și încredere. Noi nu ne bălăcim în păcatul nostru și în frica noastră; mai degrabă, după cum arată psalmii, corecta recunoaștere a păcatului din noi și din jurul nostru ne face să alergăm la Singurul care ne poate ierta păcatul și ne poate păzi de nenorocire – Domnul, Dumnezeul Cel Atotputernic. După ce deplânge starea depravată a omenirii (Ps. 14) și propria lui neputință de a se sui pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu (Ps. 15), David strigă cu încredere în Dumnezeu: „Păzește-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred!” (Ps. 16:1) După rugăciunea lui sinceră de mărturisire (Ps. 51) și o serie de lamentări despre națiunile nelegiuite (Psalmii de la 52 la 61), David se roagă cu încredere:   „Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul.   Da, El este Stânca și Ajutorul meu, Turnul meu de scăpare; Nicidecum nu mă voi clătina.” (Ps. 62:1-2)   Chiar și în cea mai întunecată carte din cele cinci ale Psalmilor, editorii au inclus un psalm de mulțumire:   „Ție Îți aducem mulțumire, Dumnezeule, Îți aducem mulțumire căci Numele Tău este aproape, astfel că oamenii mărturisesc minunile Tale!” (Ps. 75:1, NTR)

Învățătura și consacrarea

Cel care a fost răscumpărat este gata să asculte învățăturile Domnului și să răspundă cu ascultare. Aduceți-vă aminte că Omul Fericit își găsește plăcerea în Legea Domnului (Ps. 1:2). El cugetă la legile lui Dumnezeu la fel cum a făcut și David:   „Ele sunt mai de preț decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri.” (Ps. 19:10)   Omul Fericit iubește Legea lui Dumnezeu și e hotărât s-o asculte. Aceasta este o temă centrală a celui mai important psalm al Torei, Psalmul 119:   „Ferice de cei fără prihană în calea lor, căci umblă întotdeauna după Legea Domnului!   Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor, care nu săvârșesc nicio nelegiuire și umblă în căile Lui!   Tu ai dat poruncile Tale ca să fie păzite cu sfințenie.   O, de ar ținti căile mele la păzirea orânduirilor Tale!” (Ps. 119:1-5)   După cum afirmă cu claritate psalmistul, păzirea poruncilor Domnului trebuie să preceadă orice modalitate de laudă: „Te voi lăuda cu inimă neprihănită, când voi învăța legile dreptății Tale.” (Ps. 119:7) Deși, din nefericire, a devenit un lucru foarte obișnuit azi, totuși lauda nu este doar o experiență emoțională separată de ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, de învățarea poruncilor lui Dumnezeu și de trăirea unei vieți sfinte. Adevărata laudă este posibilă doar atunci când cineva aude și ascultă Cuvântul Domnului.  

Lamentarea și rugăciunea de cerere

Importanța rugăciunilor de lamentare și de cerere este clară datorită locului lor proeminent din Cartea Psalmilor. Psalmii de lamentare contribuie la formarea în noi a unei inimi curate, deși trăim în mijlocul unei lumi aflate sub blestemul păcatului. Ei sunt un pas necesar în înaintarea spre laudă. Gândiți-vă, de exemplu, la unul dintre cei mai întunecați psalmi – Psalmul 137:   „Pe malurile râului Babilonului, ședeam jos și plângeam, când ne aduceam aminte de Sion.   În sălciile din ținutul acela ne atârnaserăm harfele.   Căci acolo, biruitorii noștri ne cereau cântări  și asupritorii noștri ne cereau bucurie, zicând: «Cântați-ne câteva din cântările Sionului!» –   Cum să cântăm noi cântările Domnului  pe un pământ străin?   Dacă te voi uita, Ierusalime, să-și uite dreapta mea destoinicia ei!   Să mi se lipească limba de cerul gurii,  dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!   Adu-ți aminte, Doamne, de copiii Edomului,  care, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau:  «Radeți-l, radeți-l din temelii!»   Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii,  ferice de cine-ți va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut!   Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi și-i va zdrobi de stâncă!”   Un comentator a scris despre Psalmul 137: „Cei mai mulți psalmi sunt iubiți de credincioși. Acesta nu este.” Cu siguranță, dintre toți psalmii din colecție, acesta nu are nicio relevanță, nicio aplicație directă pentru creștinii de azi, nu-i așa? Și totuși acest psalm a fost o rugăciune importantă, formativă pentru cei care trăiseră pe pielea lor experiența exilului babilonian. Însă și noi, de asemenea, suntem poporul lui Dumnezeu în exil. Noi suntem cetățenii unei alte împărății (Fil. 3:20), trăind ca străini într-o țară ostilă (1 Pet. 1:17, 2:11). La fel ca evreii care se întorceau din exil, și noi avem nevoie de aceste cântări de lamentare pentru a ne ajuta să ajungem la mulțumire și laudă. Acest tip de beneficiu cu rol formativ reprezintă valoarea tuturor psalmilor de lamentare și de cerere. Dumnezeu ni i-a dat ca niște mijloace necesare pentru a ne mișca inima ca să-I mulțumim și să-L lăudăm pe parcursul exilului nostru.

Clasificarea psalmilor pentru închinare

După influenta lucrare a lui Hermann Gunkel de la începutul secolului 20, s-a acordat multă atenție clasificării genului psalmilor. De fapt aș sugera că efortul lui Gunkel de a izola genul fiecărui psalm este unul dintre factorii care au dus la o pierdere a înțelegerii curgerii canonice a psalmilor. Totuși, gândindu-ne cum ar trebui să folosim psalmii în cadrul închinării colective, familiale și individuale, este util să clasificăm psalmii, atât timp cât nu pierdem din vedere modul în care ei se potrivesc toți în ordinea în care sunt aranjați unul după altul.Recunoscând că Evanghelia este încorporată în Cartea Psalmilor, aceasta ne ajută să le înțelegem nu numai valoarea pe care ei o au în privința creșterii noastre personale și a sfințirii, ci, de asemenea, și importanța lor în închinarea colectivă. Din punct de vedere istoric, serviciile divine din categoria celor de „reînnoire a legământului” au fost modelate de Evanghelie într-un mod similar celui în care am clasificat eu diferiții psalmi de mai sus. Credincioșii încep cu chemarea făcută de Dumnezeu de a I se închina, urmată de adorare și laudă. Ei Îi pot mărturisi Lui păcatele lor și pot primi asigurarea iertării în Cristos. Ei Îi mulțumesc pentru mântuirea lor și aud Cuvântul Lui predicat, răspunzând cu consacrarea lor. Credincioșii înalță apoi rugăciuni de cerere, se bucură de părtășia de la Masa lui Cristos și sunt trimiși înapoi în lume cu binecuvântarea Domnului. Toate citirile din Scriptură, rugăciunile și cântările, în această ordine, sunt alese cu grijă conform potrivirii lor într-o anumită funcție din cadrul structurii modelate de Evanghelie.De aceea este util să clasificăm psalmii pe baza funcției lor în cadrul a ceea ce am putea numi o „liturghie modelată de Evanghelie”, adică a modului în care psalmii individuali funcționează într-un serviciu divin care ne ajută să reconstituim relația noastră bazată pe legământ cu Dumnezeu prin Cristos:  

Revelația	8, 24, 29, 30, 33, 45, 47, 48, 50, 65, 66, 67, 68, 76, 81, 84, 87, 95, 96, 98, 100, 108, 114, 122, 134, 145
Adorarea	92, 93, 97, 99, 103, 104, 105, 106, 111, 112, 113, 115, 116, 117, 135, 146, 147, 148, 149, 150
Mărturisirea și ispășirea	6, 14, 15, 25, 32, 38, 39, 40, 41, 51, 102, 130, 143
Mulțumirea	9, 16, 18, 20, 21, 34, 75, 107, 118, 124, 136, 138, 144
Învățătura	1, 2, 19, 37, 49, 73, 78, 119, 125, 127, 128, 133
Consacrarea	23, 46, 62, 63, 91, 101, 110, 131
Cererea	3, 4, 5, 7, 10, 11, 12, 13, 17, 22, 26, 27, 28, 31, 35, 36, 42, 43, 44, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 64, 69, 70, 71, 72, 74, 77, 79, 80, 82, 83, 85, 86, 88, 89, 90, 94, 109, 120, 121, 123, 126, 129, 132, 137, 139, 140, 141, 142