0744 252 573     contact@psalmiicantati.ro
Psalmii Cantati

  • Psalmii Cantati



    În loc să ne întrebăm de ce să cântăm Psalmii întrebarea mai corectă ar fi de ce să nu-i cântăm? 
    Cele mai multe tradiții creștine au un mare respect față de autoritatea biblică. Creștinii conservatori proclamă doctrina infailibilității textului biblic. Studiul și memorarea Scripturii sunt sincer încurajate. Cum se face că Psalmii, pe care Dumnezeu i-a dat poporului Său în mod specific pentru a fi cântați și care, timp de generații, au fost cântați de majoritatea grupurilor protestante majore, sunt aproape universal neglijați? Cum s-a ajuns în situația de azi, în care Psalmii – general recunoscuți drept Cuvântul lui Dumnezeu – să fie cu totul înlăturați de imnuri?

    Să privim întrebarea dintr-un alt unghi. În privința lecturii, prioritatea cuiva ar trebui să fie literatura creștină de calitate sau Biblia? „O, e ușor de răspuns”, ați zice. Deși citirea unei literaturi de calitate este de folos și bună și ar trebui încurajată, n-ar trebui să fie lăsată să înlocuiască binefacerea mai mare a citirii Bibliei, resursa supremă pe care se bazează cărțile creștine bune. Cazul e închis. Și totuși exact aceasta s-a întâmplat în domeniul cântărilor creștine. Care ar trebui să fie prioritatea în cântare? Nu este de la sine evident că și cele mai bune imnuri sunt totuși rezultatul creației omenești și că nu ar trebui să fie lăsate niciodată să înlocuiască binefacerea mai mare a cântării Psalmilor? Faptul că acest adevăr evident le-a „ieșit din minte” complet bisericilor moderne este un alt semn că lucrurile sunt foarte nelalocul lor în actul de închinare al bisericilor noastre.

    Vechile căi înnoite

    Poate că n-ar strica puțină istorie. Adevărul că Psalmii din Biblie au constituit cartea de cântări a poporului Israel nu poate fi contestat. Din vremea lui David și până în vremea lui Cristos, poporul lui Dumnezeu a învățat să-și exprime lauda față de Dumnezeu prin cântarea Psalmilor. Deși nimeni nu se îndoiește că acest lucru era adevărat în ce privește Biserica Vechiului Testament, este rar recunoscut faptul că Psaltirea a slujit drept carte de cântări principală a Bisericii Noului Testament pe parcursul celei mai mari părți a istoriei ei.

    Țineți cont de dovezi:

    Când Isus și ucenicii Lui au cântat „cântarea (gr. hymnēsantes)” la masa lor de Paște, ultima Cină, conform tradiției evreiești (vezi Mișna) secțiunea Hallel din Psaltire (constând în Psalmii 113-118) a fost cea care s-a cântat (Mat. 26:30; Marcu 14:26).

    Când Biserica Primară și-a „ridicat glasul în același gând către Dumnezeu”, a folosit cuvintele Psalmilor 146 și 2 (vezi Fapte 4:24 și urm.).

    Biserica din Corint a cântat Psalmi (vezi 1 Cor. 14:15, 26) și Pavel a poruncit cântarea de „psalmi, imnuri și cântece duhovnicești” (vezi Efes. 5:19, Col. 3:16). Indiferent ce semnificație ar da cineva termenilor de „imnuri” și „cântări spirituale” (unii susțin că aceștia sunt titluri de Psalmi folosiți în Septuaginta, versiunea greacă a Vechiului Testament și se referă tot la Psalmi), cântul Psalmilor este încurajat și chiar poruncit.

    Iacov întreabă: „Este vreunul voios? Să cânte cântări de laudă!” (în greacă, psaletto, Iacov 5:13.)
    Nu există niciun dubiu că Biserica apostolică a cântat psalmi. Prin învățătură și exemplu, cântarea Psalmilor este poruncită în Noul Testament.

    Unii dintre Părinții Bisericii, ex. Tertulian (sec. 2) și Ieronim (mijlocul sec. 4 și sec. 5), depun mărturie că o trăsătură esențială a închinării din vremea lor era cântarea Psalmilor. Aceasta a primit o puternică recomandare din partea lui Hrisostom (zis și Ioan Gură de Aur) și a lui Augustin.
    Secolul 5 marchează începutul „Evului Mediu” și ivirea unui număr de evenimente eclesiastice regretate de protestanți. Între acestea a fost dispariția cântului congregațional. Cântarea a devenit activitatea exclusivă a mănăstirilor. Dar, chiar și atunci, Psalmii erau cei pe care călugării îi citeau și cântau cu o râvnă aproape fanatică. Timp de 1.000 de ani, psalmii au inspirat ordinele monahale.
    Reforma Protestantă din secolul 16 a înviorat apoi cântul congregațional al Psaltirii, care a dominat scena muzicii bisericești până la mijlocul secolului trecut. Așadar, de ce să cântăm Psalmii? Jean Calvin, omul care a avut cea mai mare răspundere pentru restaurarea cântului Psalmilor în secolul 16, rezumă răspunsul la fel de bine ca oricine.

    Oriunde am căuta cântări potrivite de laudă nu am găsi cântări mai bune, nici mai potrivite pentru acest scop ca Psalmii lui David, pe care Duhul Sfânt i-a rostit și i-a compus prin el iar atunci când îi cântăm, suntem siguri că Dumnezeu îi pune în gura noastră, ca și când El Însuși i-ar cânta prin noi pentru preamărirea slavei Sale”. (Prefață la Psaltirea de la Geneva, 1543) Puțini oameni știu că Biserica Reformată și cea Prezbiteriană au cântat exclusiv Psalmii timp de peste 200 de ani, la fel ca și frații lor din cele trei ramuri: Independenții, Congregaționaliștii și Baptiști. Puțini știu că Psalmii versificați au traversat Atlanticul alături de primii imigranți pe faimosul vas Mayflower în 1630 și anume vechea Psaltire Ainsworth disponibilă în engleză încă din 1609.



    Puțini știu că Psalmii le-au fost cântați indienilor din California de Sir Francis Drake folosind Psaltirea Sternhold și Hopkins, prima Psaltire versificată integral în limba engleză încă din 1562 (deci la mai puțin de 50 de ani de când Luther a țintuit cele 95 de teze pe ușa bisericii din Wittenberg).

    Puțini știu că prima carte publicată în America de Nord a fost – ghiciți! – o Psaltire. Foarte populara The Bay Psalm Book din 1640 a fost cartea de cântări a puritanilor americani, fiind publicată în 70 de ediții ulterioare până la 1773 (deci timp de 133 de ani).

    Când The Bay Psalm Book, alături de  Psaltirea Scoțiană (The Scottish Psalter, 1650) favorita imigranților irlandezi de origine scoțiană, au fost în cele din urmă date la o parte, acest lucru a fost pricinuit de o carte care a pretins să fie o altă Psaltire și anume: The Psalms of David Imitated (1719) de Isaac Watts, Psaltire din care avem printre cele mai îndrăgite imnuri: „O God Our Help in Ages Past” (bazat pe Psalmul 90), „Joy to the World” (bazat pe Psalmul 98) și „Jesus Shall Reign” (bazat pe Psalmul 67).

    Abia pe la mijlocul secolului trecut au început imnurile să depășească Psalmii în privința utilizării populare. Strămoșii noștri, evanghelici și americani, au fost cântăreți ai Psalmilor!

    O spiritualitate mai puternică

    Toate acestea sunt bune și frumoase, chiar încurajatoare pentru cei care respectă tradiția Bisericii. Dar preocuparea noastră de bază e în legătură cu închinarea și evlavia poporului lui Dumnezeu din ziua de azi. Există beneficii practice care rezultă din cântarea psalmilor? Da, există. E convingerea noastră că readucerea în utilizare a Psalmilor este crucială dacă Biserica creștină vrea să-și recapete spiritualitatea biblică puternică din epoca Reformei Protestante.

    Louis Benson, remarcabilul compozitor de imnuri al unei generații anterioare, a spus că Psaltirea de la Geneva (1562) a jucat un rol vital în răspândirea învățăturilor protestante așa cum le-a promovat Jean Calvin, precum și în modelarea evlaviei bisericilor reformate.

    „Cântul Psalmilor a devenit aproape un act de cult al Reformei, trăsătura caracteristică prin care forma ei de închinare s-a deosebit de cea a Bisericii Romano-Catolice”, a scris el: „Utilizarea familiară a Psalmilor în închinare a dus la accentuarea puterii apelului lor la experiența individului și a făcut psalmodierea o parte la fel de importantă a vieții zilnice ca și închinarea publică. Familia de acasă, bărbații și femeile aflați la treburile zilnice au fost numiți hughenoți deoarece erau auziți cântând Psalmii. Psaltirea a devenit pentru ei manualul vieții spirituale. Ea și-a imprimat trăsăturile în adâncul caracterului hughenot și a avut o mare contribuție la a-i face ceea ce a fost... pentru hughenot, chemat să lupte și să sufere pentru principiile lui, obiceiul cântării Psalmilor a fost o pregătire providențială. Psalmii au fost încrederea și tăria lui în vremuri de pace și solitudine, refugiul lui în fața oprimării; în războaiele religioase, ei au devenit cântece de tabără și de marș, inspirația pentru luptă și consolarea în moarte, fie pe câmpul de bătălie, fie pe rugul martirilor. E imposibil să înțelegem istoria Reformei din Franța fără a ține cont de locul important pe care l-a avut cântul Psalmilor în cadrul ei.”
    (Journal of the Presbyterian Historical Society, „John Calvin and the Psalmody of the Reformed Churches,” vol. V, iunie 1909, p. 73)

    Astfel se dezvoltă o evlavie distinctă ca rezultat al cântării Psalmilor, o spiritualitate puternică, militantă și îndrăzneață. Calvinismul a produs ceea ce Roland Bainton a numit „o rasă de eroi”, iar cântul Psalmilor a avut un rol deloc de neglijat în această privință.



    Psalmii sunt cântările Bisericii militante. Hughenoții, în lupta lor împotriva monarhului francez, olandezii, în lupta lor pentru independența față de imperiul spaniol, și armatele parlamentare britanice, în războiul lor civil împotriva dinastiei Stuart au cântat cu toții Psalmi în bătălie, deseori în ciuda unor dificultăți extraordinare. Psalmul 68, „Let God arise”, este cunoscut drept Psalmul de luptă al hughenoților. Metafora favorită a strămoșului nostru reformator cu privire la viața creștină a fost cea a luptei. Aproape fiecare psalm se referă la conflictul dintre cei drepți și cei răi (148 din 150 de Psalmi prin numărare), o temă aproape inexistentă în imnurile moderne. Un autor a spus: „Atunci când tăria era în sufletele oamenilor și ei aveau nevoie de ea în sângele lor, cântau Psalmi.” Psalmii vor întări o biserică obișnuită cu acomodarea la lume și cu compromisul în relația ei cu aceasta. 

    Psalmii, după cum scrie Benson, sunt, de asemenea, cântările Bisericii pătimitoare. Ori de câte ori s-au aflat în mijlocul persecuției, al morții, al bolii fizice, al depresiei sau al „părăsirilor” spirituale (cum le-au numit puritanii), copiii lui Dumnezeu au găsit „adăpost și putere” fără asemănare în Dumnezeul Psalmilor.

    În același timp, „cântările Scripturii” sunt cântările Bisericii triumfătoare. Ele inspiră Biserica pentru a crede în triumful suprem al cauzei ei. Încurajați-vă! ne spun Psalmii. Neamurile vor ajunge să-L laude pe Dumnezeul nostru (de ex., Psalmii 47, 66, 67, 100). Cristos este pe tronul Lui, stăpânind cu un toiag de fier (Psalmii 2, 16, 110). Nicăieri în Scriptură nu găsim o perspectivă mai clară a triumfului Evangheliei precum în Psalmi. Pe măsură ce Biserica din America și din întreaga lume se găsește din ce în ce mai mult într-un mediu ostil credinței și chiar de persecuție, cu siguranță că e „de la Domnul” revigorarea cântului congregațional al Psalmilor.


    Deplinătatea biblică

    Astfel, Psalmii nu au rival în calitatea lor de ghid complet al vieții spirituale – și exact asta le-a fost menirea. Găsim în ei întreaga gamă a sentimentelor și a experiențelor umane. Psalmii sunt autentici. Bucuria laudei, durerea persecuției, mângâierea de a avea calitatea de fiu, tristețea morții, nădejdea cerului și strigătul pentru dreptate își găsesc toate expresia lor deplină, deseori cu un viu realism. Cu alte cuvinte, psalmii sunt umani într-un mod în care numai câteva imnuri îndrăznesc să fie. Întreaga doctrină și experiență creștină se găsesc în Psalmi. Ei sunt, în mod virtual, „o mică Biblie”, cum a spus Luther.

    Ce putem spune despre Evanghelie?
    Cu o profundă înțelegere pe care o așteptăm cu regularitate din partea lui, Luther spune despre Cartea Psalmilor că „ar trebui să ne fie scumpă și dragă, chiar și numai pentru faptul că promite în mod clar moartea și învierea lui Cristos și descrie împărăția Lui, precum  și natura și statutul tuturor creștinilor” (Prefață la Psalmi, 1528). De asemenea, Augustin a crezut că „vocea lui Cristos și a Bisericii Lui este singura voce care se aude în Psalmi”.
    A venit momentul ca să-i aducem înapoi în prim-plan. O revigorare a cântului Psalmilor nu poate decât să adauge profunzime apelor puțin adânci ale creștinismului contemporan.
    ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    Fragment preluat din Prefața de la Trinity Psalter scris de Terry Johnson, pastor la Biserica Independentă Prezbiteriană din Savannah, Georgia, Statele Unite ale Americii.



    Ascultați acest material în format audio aici:



    Ascultă selecții de Psalmi cântați din această Psaltire:



    Vezi aici mai multe despre această Psaltire: https://crownandcovenant.com/collections/trinity-psalter

    V
    ezi mai multe despre Terry Johnsons la: https://reformationtoday.org/
     

    Mesaje



    Pentru a vedea mesajele trebuie sa va
    Autentificati
    Verified by VISA MasterCard SecureCode
    powered by
    Folosim cookies pentru a va oferi o experienta mai buna - Detalii