Am venit la Cristos cu mai multe obiceiuri rele decât bune, iar atingerea sfințitoare a Domnului m-a lăsat la început singură și indispusă. Un fel de monstru. Un mădular amputat.
Disprețuită de prietena mea, însă iubită de Dumnezeul meu.
Ca profesor postmodern, mă războisem cu opozițiile binare și metanarativele concepției biblice despre lume și viață, însă, după ce am citit Biblia în întregime de mai multe ori ca să mă lămuresc și discutând-o cu sinceritate cu vecini și colegi creștini, s-a întâmplat ceva. Biblia a început să fie mai mare în mine decât eu însămi; a declanșat „forța motrice a unei noi afecțiuni” (ca să-l citez pe Thomas Chalmers). Iată-mă deci pe mine, o epistolă vie a cărei viață nouă se afla la un pas de acele idei pe care le-am criticat ani de zile. Le spusesem la mii de studenți că sexualitatea și genul erau niște constructe sociale, însă Dumnezeul pe care L-am întâlnit și Îl iubesc acum a spus foarte clar în Cuvântul Său: faptul că te-ai născut bărbat sau femeie vine cu responsabilități și constrângeri morale.
Evanghelia m-a remodelat. Ea a venit în schimbul vieții pe care o iubisem cândva, nu alături de ea. Prin ea, L-am întâlnit pe Dumnezeul Triunic care intervine în istorie și controlează supranatural toate lucrurile. Însă, pe când orbecăiam încercând să-L găsesc în molozul carierei mele ruinate și a grupului meu falit de prieteni, tot ce am putut prinde cu mâinile mele a fost doar întuneric și vânt.
Ascultă mărturia lui Rosaria aici:
Dumnezeu mi-a dat o biserică – ai cărei membri cred Biblia și cântă psalmi – pentru a deveni familia pe care am pierdut-o în acest schimb cu Evanghelia. Noii mei frați și noile mele surori din această biserică au întruchipat pentru mine două practici de viață care m-au însoțit zilnic din primele ore ale renașterii mele creștine: citirea Bibliei în fragmente mari și cântul psalmilor. Dumnezeu folosește zilnic aceste practici simple pentru a mă restaura și a mă remodela prin harul Său.
În timp ce pășeam nesigură, stingheră și incomodă în această nouă creație care devenise noua mea identitate, tânjind după zilele din trecut, după vechiul eu, după vechile obiceiuri, după vechii prieteni, am putut cel puțin să pășesc înainte cu ochii credinței atunci când cântam psalmii. Psalmii sunt rugăciuni, dar, de multe ori, spre deosebire de ale mele, fiecare psalm este o rugăciune adresată lui Dumnezeu prin ochii și cuvintele credinței. Fiecare psalm folosește ochii credinței pentru a vedea agonia, și nu ochii îndoielii. Cântul psalmilor cu ochii credinței, prin suferință și pericol, a devenit o cale prin care Dumnezeu m-a pregătit, m-a învățat și mi-a dat exemple cu privire la modul în care să fac față fricii avându-L pe Dumnezeu alături de mine.
Cuvântul lui Dumnezeu este puternic – o sabie cu două tăișuri – și cântul psalmilor înrădăcinează adânc Cuvântul lui Dumnezeu în memoria ta. Psalmii au fost cel mai sever și îndurător creuzet din viața mea, stimulând puternic ceea ce puritanii au numit evlavia practică – o cale a sfințirii prin care intri zilnic în tainele Împărăției lui Cristos. Cântul psalmilor te face să te concentrezi puternic asupra înțelepciunii lor biblice, a câștigului experiențial și a frumuseții transformatoare. S-ar putea chiar să te facă să te întrebi dacă nu cumva asta vrea să spună versetul din Coloseni 3:16: cântați psalmi și lăsați Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi.
Cântul combină textul cu muzica: te face să zăbovești ceva mai mult în locurile grele și vulnerabile pe măsură ce-ți auzi propria voce liniștindu-ți inima tulburată în timp ce îți exprimi față de Dumnezeu sentimente ca acestea: „Domnul este partea mea de moștenire și paharul meu, Tu îmi îndrepți sorțul meu.” (Psalmul 16:5, Cornilescu, 1924) Cântul te face să te umpli, să moștenești, să posezi. Psalmii fac parte din tine. Ei exprimă lucruri pe care le simți, dar te-ai temut să le spui: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit și pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuți și fără s-asculți plângerile mele?” (Psalmul 22:1, Cornilescu, 1924) Când îi cânți aceasta lui Dumnezeu, tu știi că, deși e un lucru păcătos să te plângi de Dumnezeu, este un lucru sfințitor să I ne plângem Lui atunci când, prin credință, noi urmăm exemplul lui Isus, cântând ceea ce a cântat El.
Cântul psalmilor îți oferă intimitatea pe care o fiică îndurerată o are cu Tatăl care te-a iubit dinainte de întemeierea lumii. Această relație vine prin Fratele Mântuitor care Se roagă și cântă în timp ce mijlocește pentru tine chiar acum.
Cântul psalmilor creează o atmosferă de intimitate în timp real și ne oferă harul Evangheliei de care avem nevoie zilnic, deoarece cântul psalmilor ne antrenează trupul și vocea, ne stimulează și atenuează respirația pentru a proiecta toată lupta, durerea și pierderea, tot câștigul și bunăstarea, precum și toată bucuria asupra lui Cristos. Când cânți împreună cu familia în timpul momentelor devoționale de după masa de seară, îi vezi pe copilașii tăi foarte mici sau pe copiii tăi cu nevoi speciale cântând psalmii din memorie înainte ca ei să știe să citească. Te gândești rapid la anii viitori, la ceea ce ar însemna ca într-o zi să suferi de demență, dar totuși, chiar și în acea stare alterată, să ai psalmii alături de tine ca pe niște tovarăși zilnici. Și, atunci când cânți împreună în închinare cu frații și surorile tale în Cristos, numeroasele voci înălțând multe dintre cuvintele lui Cristos, ai parte de o pregustare a biruinței care va veni, deși îți cunoști suferința intensă de azi. Psalmii sunt – și au fost mereu – cartea de cântări a bisericii persecutate.
Acest articol a apărut în forma sa originală aici: https://www.challies.com/sponsored/why-i-sing-psalms/
Citește un alt articol în care Rosaria împărtășeste despre modul în care Psalmul 113 i-a schimbat viața: https://www.9marks.org/article/how-psalm-113-changed-my-life/
Pagina oficială a Rosariei Butterfield: https://rosariabutterfield.com/
Pagina web a bisericii păstorită de soțul Rosariei, pastorul Kent Butterfield: https://www.firstrpcdurham.org/
O discuție despre cântul exclusiv al Psalmilor cu soțul Rosariei:
Ca profesor postmodern, mă războisem cu opozițiile binare și metanarativele concepției biblice despre lume și viață, însă, după ce am citit Biblia în întregime de mai multe ori ca să mă lămuresc și discutând-o cu sinceritate cu vecini și colegi creștini, s-a întâmplat ceva. Biblia a început să fie mai mare în mine decât eu însămi; a declanșat „forța motrice a unei noi afecțiuni” (ca să-l citez pe Thomas Chalmers). Iată-mă deci pe mine, o epistolă vie a cărei viață nouă se afla la un pas de acele idei pe care le-am criticat ani de zile. Le spusesem la mii de studenți că sexualitatea și genul erau niște constructe sociale, însă Dumnezeul pe care L-am întâlnit și Îl iubesc acum a spus foarte clar în Cuvântul Său: faptul că te-ai născut bărbat sau femeie vine cu responsabilități și constrângeri morale.
Evanghelia m-a remodelat. Ea a venit în schimbul vieții pe care o iubisem cândva, nu alături de ea. Prin ea, L-am întâlnit pe Dumnezeul Triunic care intervine în istorie și controlează supranatural toate lucrurile. Însă, pe când orbecăiam încercând să-L găsesc în molozul carierei mele ruinate și a grupului meu falit de prieteni, tot ce am putut prinde cu mâinile mele a fost doar întuneric și vânt.
Ascultă mărturia lui Rosaria aici:
Dumnezeu mi-a dat o biserică – ai cărei membri cred Biblia și cântă psalmi – pentru a deveni familia pe care am pierdut-o în acest schimb cu Evanghelia. Noii mei frați și noile mele surori din această biserică au întruchipat pentru mine două practici de viață care m-au însoțit zilnic din primele ore ale renașterii mele creștine: citirea Bibliei în fragmente mari și cântul psalmilor. Dumnezeu folosește zilnic aceste practici simple pentru a mă restaura și a mă remodela prin harul Său.
În timp ce pășeam nesigură, stingheră și incomodă în această nouă creație care devenise noua mea identitate, tânjind după zilele din trecut, după vechiul eu, după vechile obiceiuri, după vechii prieteni, am putut cel puțin să pășesc înainte cu ochii credinței atunci când cântam psalmii. Psalmii sunt rugăciuni, dar, de multe ori, spre deosebire de ale mele, fiecare psalm este o rugăciune adresată lui Dumnezeu prin ochii și cuvintele credinței. Fiecare psalm folosește ochii credinței pentru a vedea agonia, și nu ochii îndoielii. Cântul psalmilor cu ochii credinței, prin suferință și pericol, a devenit o cale prin care Dumnezeu m-a pregătit, m-a învățat și mi-a dat exemple cu privire la modul în care să fac față fricii avându-L pe Dumnezeu alături de mine.
Cuvântul lui Dumnezeu este puternic – o sabie cu două tăișuri – și cântul psalmilor înrădăcinează adânc Cuvântul lui Dumnezeu în memoria ta. Psalmii au fost cel mai sever și îndurător creuzet din viața mea, stimulând puternic ceea ce puritanii au numit evlavia practică – o cale a sfințirii prin care intri zilnic în tainele Împărăției lui Cristos. Cântul psalmilor te face să te concentrezi puternic asupra înțelepciunii lor biblice, a câștigului experiențial și a frumuseții transformatoare. S-ar putea chiar să te facă să te întrebi dacă nu cumva asta vrea să spună versetul din Coloseni 3:16: cântați psalmi și lăsați Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi.
Cântul combină textul cu muzica: te face să zăbovești ceva mai mult în locurile grele și vulnerabile pe măsură ce-ți auzi propria voce liniștindu-ți inima tulburată în timp ce îți exprimi față de Dumnezeu sentimente ca acestea: „Domnul este partea mea de moștenire și paharul meu, Tu îmi îndrepți sorțul meu.” (Psalmul 16:5, Cornilescu, 1924) Cântul te face să te umpli, să moștenești, să posezi. Psalmii fac parte din tine. Ei exprimă lucruri pe care le simți, dar te-ai temut să le spui: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit și pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuți și fără s-asculți plângerile mele?” (Psalmul 22:1, Cornilescu, 1924) Când îi cânți aceasta lui Dumnezeu, tu știi că, deși e un lucru păcătos să te plângi de Dumnezeu, este un lucru sfințitor să I ne plângem Lui atunci când, prin credință, noi urmăm exemplul lui Isus, cântând ceea ce a cântat El.
Cântul psalmilor îți oferă intimitatea pe care o fiică îndurerată o are cu Tatăl care te-a iubit dinainte de întemeierea lumii. Această relație vine prin Fratele Mântuitor care Se roagă și cântă în timp ce mijlocește pentru tine chiar acum.
Cântul psalmilor creează o atmosferă de intimitate în timp real și ne oferă harul Evangheliei de care avem nevoie zilnic, deoarece cântul psalmilor ne antrenează trupul și vocea, ne stimulează și atenuează respirația pentru a proiecta toată lupta, durerea și pierderea, tot câștigul și bunăstarea, precum și toată bucuria asupra lui Cristos. Când cânți împreună cu familia în timpul momentelor devoționale de după masa de seară, îi vezi pe copilașii tăi foarte mici sau pe copiii tăi cu nevoi speciale cântând psalmii din memorie înainte ca ei să știe să citească. Te gândești rapid la anii viitori, la ceea ce ar însemna ca într-o zi să suferi de demență, dar totuși, chiar și în acea stare alterată, să ai psalmii alături de tine ca pe niște tovarăși zilnici. Și, atunci când cânți împreună în închinare cu frații și surorile tale în Cristos, numeroasele voci înălțând multe dintre cuvintele lui Cristos, ai parte de o pregustare a biruinței care va veni, deși îți cunoști suferința intensă de azi. Psalmii sunt – și au fost mereu – cartea de cântări a bisericii persecutate.
Acest articol a apărut în forma sa originală aici: https://www.challies.com/sponsored/why-i-sing-psalms/
Citește un alt articol în care Rosaria împărtășeste despre modul în care Psalmul 113 i-a schimbat viața: https://www.9marks.org/article/how-psalm-113-changed-my-life/
Pagina oficială a Rosariei Butterfield: https://rosariabutterfield.com/
Pagina web a bisericii păstorită de soțul Rosariei, pastorul Kent Butterfield: https://www.firstrpcdurham.org/
O discuție despre cântul exclusiv al Psalmilor cu soțul Rosariei:
Autentificare
Contactati-ne
Ajutor
