Extras din cartea
La fel ca Everestul pentru un alpinist, tot așa și Psalmul 119 din Psaltire ne farmecă pentru că este acolo. Dar m-a și dezorientat. Cum se face că el se desfată nu doar în Cuvântul lui Dumnezeu în general, ci în Legea lui Dumnezeu în special? Am înțeles că Legea a adus cunoștința de păcat și că dreptatea lui Dumnezeu a ajuns cunoscută separat de Lege (Rom. 3:20-21, 7:7). Am fost învățat că Legea ne provoacă chiar la păcat și că păcatul vine la viață declanșat de Lege (Rom. 7:7-9). Am citit că Legea a fost un jug greu pe grumazul apostolilor, foarte greu de purtat (Fapte 15:10). Una peste alta, Legea nu părea un lucru foarte bun. Nu mă așteptam să mă bucur de Lege, ci, mai degrabă, că nu mai suntem sub Lege, ci sub har (Rom. 6:15). După cum spun cuvintele vechii cântări:
„Asprimea Legii și a lui Dumnezeu,
Pe mine nu mă ating.
Ascultarea și sângele Mântuitorului meu
Acoperă toate fărădelegile mele.”
Prin urmare, nu am putut să-mi dau seama de ce iubea el această Lege, de ce era dulce pentru el și așa mai departe. Ce se întâmplă? Aceasta este o problemă pentru noi. Și, dacă nu rezolvăm această problemă, e imposibil să putem cânta acest psalm. Soluția e dată mai jos.
În prima secțiune din acest psalm, noi cântăm adevărul obiectiv că există doar două căi pe care se poate umbla (v. 1-8). Pe de-o parte, există o umblare din toată inima pe calea Cuvântului, care este calea Domnului; și aceasta este calea binecuvântării. Alternativa este să fii părăsit de Dumnezeu. Fie Îi păzesc Cuvântul întru totul (v. 4), fie El trebuie să mă părăsească cu totul (v. 8). Și astfel eu trebuie să doresc cu toată inima mea să pot umbla pe calea Lui (v. 5-8). Dar cum? Aceasta este întrebarea cu care începe secțiunea 2 în versetul 9: „Cum poate un tânăr să-și țină cărarea curată?” Cum poate fi posibil acest lucru? Răspunsul la această întrebare este cheia cântării întregului psalm cu bucurie și încredere.
Dar, mai întâi, de ce „un tânăr”? De ce cântă el: „Cum poate un tânăr să-și țină curată cărarea?” Am citit prima dată aceste cuvinte când eram tânăr și m-am gândit: „Aha, știu despre ce vorbește acest psalm; trebuie să fie despre sex!” Calvin consideră că e vorba despre un tânăr deoarece tinerețea este în mod special locul hotărârilor, locul unde se întâlnesc cele două căi, locul unde se fac marile alegeri și locul unde pasiunile se dezlănțuie. S-ar putea să fie așa. Este adevărat că Proverbe 1:4 vorbește (folosind același cuvânt) despre a da „tânărului cunoștință și înțelepciune”.
Dar cred că Derek Kidner este mai aproape de adevăr când spune că el scrie „tânăr” pentru că el însuși este acel tânăr. Răspunsul lui se aplică la fel de bine femeilor de vârstă mijlocie și oricui altcuiva de fapt. După cum spune Kidner, el nu predică, ci se roagă. El întreabă: „Doamne cum mi-aș putea păstra eu cărarea curată? Cum aș putea fi eu cel care umblă pe calea binecuvântării? Isus nu cântă acest psalm singur. Dar cum l-aș putea cânta cu El?” Aceasta este rugăciunea cântărețului individual (pe care versiunea NRSV o pierde traducând fără gen, la plural „tineri”).
Întrebarea teologică este, cum îmi pot păstra eu cărarea curată? Răspunsul la aceasta este cheia cântării psalmului. Dacă nu pricepem răspunsul, acest psalm va rămâne închis, fără muzică. Îl putem studia, dar nu-l vom cânta. Aceasta fac anumiți comentatori, când se referă în mod savant la „pietatea Torei”. Nu-i așa că e interesant, spun ei, că în acele zile ei s-au raportat la Dumnezeu în modul respectiv? Nu este aceasta o piesă interesantă de muzeu? Și astfel ei închid psalmul într-un compartiment separat al cutiei lor teologice biblice și-l fac de necântat pentru noi.
Alternativ, ei aplică o manevră interpretativă. De exemplu, un comentator scrie: „Un creștin, care e eliberat de jugul Legii mozaice, se poate bucura de acest psalm folosind un mijloc simplu...” „Mijlocul” lui este de a uita ceea ce spune de fapt și, ori de câte ori, apare cuvântul „Lege” sau „mărturii” etc., să se înlocuiască cu „dragoste, așa cum e ea descrisă în 1 Corinteni 13”. „În afară de asta,” scrie el, „creștinul nu trebuie să-și folosească mintea prea mult în timp ce se roagă cu cuvintele acestui psalm.” Această strategie este pentru studiul interpretării ceea ce sunt eu pentru dansul popular scoțian: un greoi și un nesincronizat.
CEI OPT TERMENI PENTRU „CUVÂNT”
De-a lungul psalmului, sunt opt termeni care înseamnă „Cuvânt”. Aceștia sunt indicați cu italice în traducere. Eu i-am tradus după cum urmează și am pus lângă ei traducerile utilizate în mod obișnuit de NIV și de ESV. (Câteva dintre aceste cuvinte apar în Psalmii 1 și 19, care conțin teme similare Psalmului 119.)
1. Învățătură (v. 1) – „Lege” (Trad. NIV, ESV) Acesta este cel mai obișnuit dintre cele opt cuvinte, care apare în versetul 1 și de 25 de ori în tot psalmul. Este cuvântul ebraic Tora. Provine din verbul „a învăța” și e un termen cuprinzător pentru toate cuvintele care dau îndrumare de la Dumnezeu. Deseori, acest cuvânt este folosit cu referire la primele cinci cărți ale Bibliei, Tora lui Moise. Dar poate include mesaje profetice (de exemplu, în Isaia 1:10 se folosește pentru cuvintele profetului). Cuvântul „învățătură” ne ajută să redăm acest sens larg al cuvântului mai bine decât „Lege”, pe care tindem să-l asociem cu ceva restrictiv și negativ.
2. Mărturii (v. 2) Acesta este cuvântul ebraic edoth și redă ideea unui cuvânt care mărturisește despre credincioșia Domnului și, în același timp, depune mărturie împotriva persoanei care nu-I mai este credincioasă Domnului.
3. Orânduiri (v. 4) Acesta este termenul ebraic piqqudim și înseamnă cuvinte spuse sau poruncite de cineva cu autoritate.
4. Hotărâri (v. 5) Acesta este cuvântul ebraic chuqqim și subliniază caracterul obligatoriu și permanența a ceea ce se spune.
5. Porunci (v. 6) Cuvântul ebraic mitswoth se referă la autoritatea directă a Domnului de a da porunci și de a Se aștepta ca ele să fie ascultate.
6. Judecăți (v. 7) Atât ESV, cât și NIV au dificultăți cu traducerea consecventă a acestui cuvânt ebraic mișpatim, după cum vom vedea mai jos. El se referă la sentința, hotărârea sau verdictul unui judecător. În Scriptură, el descrie în principal deciziile lui Dumnezeu care e Judecătorul. Dar mai înseamnă și judecățile pe care noi trebuie să le facem ca răspuns. Noi trebuie să judecăm așa cum judecă Dumnezeu, să luăm aceleași decizii. Noi trebuie să aplicăm „judecățile Lui”. (Am comentat mai mult despre traducerea acestui cuvânt – a se vedea pag. 37 – Dovada 1.)
7. Cuvânt (v. 9) Cuvântul ebraic dabar, foarte popular, este folosit în Profeți în expresia „Cuvântul Domnului”. Mai este folosit cu privire la cele Zece Porunci în Exodul 34:1, 28 și Deuteronomul 4:13.
8. Promisiune (v. 11) Cuvântul imrah înseamnă pur și simplu ceva spus. Adesea în Psalmi și în special în Psalmul 119, are sensul de ceva promis, motiv pentru care l-am tradus prin „promisiune”.
Cântărețul se joacă cu acești opt termeni cu sensul de „Cuvânt” de-a lungul psalmului. Aproape fiecare verset conține unul dintre ele, deși doar ocazional un verset va conține două sau nu va conține niciunul. În mare, fiecare secțiune de opt versete conține o dată fiecare cuvânt, deși sunt o mulțime de variațiuni poetice. El se joacă cu aceste opt cuvinte într-o manieră caleidoscopică.
Le utilizează în mod interschimbabil. Astfel, de exemplu, el vorbește la fel despre păzirea orânduirilor (v. 4), a hotărârilor (v. 5), a Cuvântului (v. 17), a mărturiilor (v. 22) sau a învățăturii (v. 44). El cere să fie învățate deopotrivă judecățile (v. 7), poruncile (v. 73) și hotărârile (v. 71). Și așa mai departe. În consecință, noi trebuie să tratăm variația ca o prospețime stilistică mai mult decât ca o deosebire în privința sensului.
CUVINTELE LEGĂMÂNTULUI CARE ÎNCEP CU HARUL
Deși aceste opt cuvinte pot exprima marginal fațete distincte, ele sunt fațetele unei singure bijuterii centrale. Și această bijuterie este Legământul. Deși cuvântul „Legământ” nu apare deloc în psalm, îl domină de la versetul 1 la 176, pentru că aceste cuvinte sunt cuvinte ale Legământului. Și Legământul este tapetul acestui psalm; el se află în spatele fiecărui verset.
Un studiu al acestor cuvinte arată că, în repetate rânduri, ele sunt folosite în strânsă legătură cu Legământul. „Domnul” este numele lui Dumnezeu din Legământ (Exodul 6:1-7). El dă învățătura, orânduirile, poruncile, hotărârile și judecățile Lui ca o expresie scrisă a Legământului Său cu poporul Lui.
Să luăm câteva dintre multele exemple posibile: în 2 Împărați 17:13, 15, 34-38 distrugerea Împărăției de nord a Israelului este explicată prin faptul că ei au respins Legământul, ceea ce înseamnă că nu au păzit „poruncile”, „hotărârile”, „judecățile” și „învățătura” Domnului, lucru care leagă strâns textul de limbajul Psalmului 119, de ex., v. 1-3). În Deuteronom 33:9, respectarea „promisiunii” echivalează cu ținerea Legământului. În Psalmul 25:10, păzirea Legământului este aceeași cu păzirea „mărturiilor”. În Psalmul 103:18, păzirea Legământului înseamnă același lucru cu reamintirea îndeplinirii „orânduirilor” (cuvântul ebraic este piqqudim, pe care traducerea ESV îl traduce aici, curios, ca „porunci”). În Deuteronom 4:1-13, vedem Legământul asociat cu „Cuvânt”, „hotărâri”, „judecăți”, „porunci” și „învățătură”.
Când profeții au rostit Cuvântul Domnului, ei erau propovăduitori ai Legământului.
Lozinca legământului este: „Voi veți fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul vostru.” Este relația creată și stabilită de Domnul cu poporul Lui prin izbăvirea din robia egipteană. Deoarece acest Legământ este creat și stabilit de Domnul prin răscumpărare, aceasta înseamnă – și pentru mine a fost cel mai semnificativ pas înainte în a mă ajuta să cânt acest psalm – că toți cei opt termeni care se referă la „Cuvânt” sunt cuvinte bidirecționale, a căror primă direcție este harul. Numai sub har ne cheamă ele să umblăm pe calea Cuvântului.
Problema noastră este aceea că noi citim cuvinte ca „Lege” și „porunci” ca unidirecționale. Prin urmare, Dumnezeu vorbește de pe vârful muntelui Sinai și spune: „Fă asta... și nu fă cealaltă. Fiți băieți buni și fete bune; și nu fiți băieți răi și fete rele.” Când ne gândim că aceasta este ceea ce înseamnă cele opt cuvinte, avem două probleme cu acest psalm. Mai întâi, când cântărețul spune că el le păzește (poruncile etc.), nouă ni se pare teribil de infatuat și de autoneprihănit. Cum îndrăznește el să spună aceasta? Și, în al doilea rând, nu putem pricepe de câte ori spune el că își găsește plăcerea în ele. Parcă ar fi un școlar de pe terenul de joacă care merge la director cu regulamentul școlii și îi spune: „Domnule director, îmi place foarte mult regulamentul acesta; îmi dați, vă rog, un autograf?” Ce tip respingător ni se pare! Și astfel, în ochii noștri, el ne apare ca un infatuat insuportabil. Aceasta ne face să nu cântăm psalmul.
În același mod, noi nu putem înțelege de ce a fost un așa dezastru când Moise a zdrobit cele două table care conțineau cele Zece Porunci, după incidentul cu vițelul de aur (Exodul 32:19, Deut. 9:17). În definitiv, ruperea unui regulament școlar de către director într-o adunare a școlii, de regulă, ar fi întâmpinată cu ovații, nu cu lacrimi.
Dar aceasta înseamnă înțelegerea greșită a cuvintelor, care indică în două direcții și a căror primă direcție este harul. Ele sunt cuvinte care creează și mențin relația. Vedem aceasta foarte clar în Deuteronom 10:12 și în versetele următoare, unde păzirea „poruncilor și a hotărârilor” este echivalentă cu teama de Domnul Dumnezeu, cu umblarea în toate căile Lui, cu iubirea Lui și cu slujirea Lui din toată inima și din tot sufletul. Păzirea Legământului nu înseamnă și nu a însemnat niciodată bifarea unei liste de cerințe legale. Întotdeauna a fost menită să fie o chestiune a inimii. Deoarece aceste cuvinte ale Legământului creează și mențin relația, de aceea a fost un dezastru atât de mare distrugerea lor. Pentru că efectul era similar celui decretat în Osea 1:9, că avea să li se spună „voi nu sunteți poporul Meu” și că El nu va fi Dumnezeul lor.
Este foarte important ca noi să fim convinși că acestea sunt cuvinte ale Legământului care vorbesc întâi despre har. Iată trei dovezi că ele sunt cu adevărat cuvinte ale harului.
DOVADA 1: cuvântul „judecăți”
Am văzut că ESV traduce de obicei mișpatim cu „reguli”. Eu cred că aceasta nu este o traducere fericită, dovadă fiind faptul că în 6 dintre cele 22 de ocurențe din acest psalm au fost forțați să-l traducă diferit (v. 84, 91, 120, 121, 132, 149). Cuvântul se referă la deciziile lui Dumnezeu Judecătorul și exprimă modul în care conduce El lumea.
De exemplu, în versetul 84b, cântărețul se roagă: „Când vei aplica judecata asupra celor care mă persecută?” (A scrie: „Când vei aplica regulile asupra celor care mă persecută?” ar fi o traducere nepotrivită.) Această judecată este decizia judiciară consecventă în favoarea poporului Legământului Său. Acesta este Judecătorul cel Drept din pilda din Luca 18:7, care va acționa pentru a le face dreptate aleșilor Lui. Judecata Lui nu este o regulă pe care trebuie s-o ținem, ci, mai degrabă, o decizie pe care El o ia în favoarea noastră dacă noi Îi aparținem.
În versetul 132, el se roagă: „Întoarce-Te spre mine și fii milostiv, ca în judecățile Tale față de cei care iubesc numele Tău.” Acest cuvânt arată, din nou, decizia milostivă a Domnului în favoarea poporului Său. Sau, din nou, în versetul 149b, el se roagă: „După judecata Ta, dă-mi viață.” Repet, aceasta nu este o justiție care pedepsește păcătosul vrednic de ea, ci hotărârea judecătorească în favoarea credinciosului.
Astfel că acest cuvânt, „judecăți”, vorbește despre harul Dumnezeului Legământului care conduce lumea în favoarea poporului cu care a încheiat Legământul Său. El nu vorbește mai întâi de ceea ce trebuie să facem noi ca răspuns la harul Lui, ci în primul rând despre ceea ce face El în guvernarea lumii în numele poporului Legământului Său.
DOVADA 2: Termenii înlocuitori pentru „Cuvânt”
Patru versete ale psalmului nu conțin niciunul dintre cei opt termeni obișnuiți pentru „Cuvânt” (v. 3, 37, 90, 122). Dar fiecare pare să aibă un cuvânt care le înlocuiește pe cele opt obișnuite. Acești înlocuitori (marcați printr-o linie punctată în traducere) ne ajută să înțelegem înțelesul celor opt cuvinte folosite în mod obișnuit.
În versetele 3, 37, înlocuitorul este „căile” Domnului. Învățătura și poruncile etc. nu exprimă în primul rând modul în care trebuie să umblăm, ci mai ales cum umblă El. Ele sunt căile Lui înainte de a deveni ale noastre. Ele încep cu El; adică ele încep cu harul. În versetul 90, cuvântul înlocuitor e „credincioșie”. „Credincioșia Ta e pentru toate generațiile.” Și credincioșia Lui înseamnă în primul rând ceea ce face El pentru noi prin har.
Apoi, în versetul 122, cuvântul înlocuitor este „garanție”. „Dă-i slujitorului Tău o garanție a binelui.” Cuvântul Legământului este garanția solemnă a Domnului că El este pentru noi.
Așadar, aceste cuvinte înlocuitoare sunt cuvinte ale harului care confirmă direcția și semnificația harului acestor celor opt cuvinte folosite în mod obișnuit.
DOVADA 3: Cuvântul „promisiune”
Cel de-al treilea cuvânt din lista mea înseamnă pur și simplu „ceva spus”. Însă contextul indică deseori că acel „ceva” este spus în sensul harului. De exemplu, în versetul 41, cântărețul se roagă: „Lasă dragostea Ta statornică să vină la mine, o, Doamne, salvarea Ta, după promisiunea Ta.” Cuvântul „dragoste statornică” este importantul cuvânt ebraic hesed care înseamnă o dragoste prin Legământ statornică și de nezdruncinat. (Vedem aceasta cel mai evident ca refren în Psalmul 136, care rememorează „minunile” (a se vedea v. 18) faptelor Lui în creație și răscumpărare. Și „Cuvântul” aici, „promisiunea”, este un cuvânt care vorbește despre „dragostea statornică” și despre „salvare”. Este un cuvânt al izbăvirii, nu doar un cuvânt de poruncă de la Sinai. Și pentru că este un cuvânt al salvării, vorbește mai întâi nu despre ceea ce trebuie să fac eu pentru El, ci despre ceea ce e hotărât să facă El pentru mine. Cuvântul vorbește despre promisiune și, de aceea, vorbește despre Cristos. Pentru că în Cristos toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „Da” (2 Cor. 1:20). După cum spune o cântare de-a noastră: „Fiecare promisiune a Dumnezeului nostru își găsește da-ul în Fiul Său.” Legământul este posibil doar datorită lui Cristos care vine. Numai în Cristos jertfele pentru păcat ale Legământului au substanță. Numai în Cristos poate Duhul lui Dumnezeu să fie turnat în inimi omenești curățate fără a le distruge.
Ori de câte ori în Vechiul Testament un bărbat sau o femeie au crezut în promisiunile lui Dumnezeu, ei au crezut în Cristos care avea să vină. Când Avraam a crezut promisiunea, el a crezut (în principiu) Evanghelia care i s-a predicat (Gal. 3:8) și de aceea el a crezut în Cristos. Când ei au crezut promisiunile, ei au crezut în Cristos care va împlini promisiunile. Și datorită acestui fapt cântărețul acesta este îndreptățit prin credința în Cristos, pentru că nu a existat niciodată vreo altă cale de a umbla cu Dumnezeu. Nimeni nu poate cânta acest psalm cu integritate până când și numai dacă el sau ea au fost îndreptățiți prin credința în Cristos.
Rezultă că, a încerca să cânți acest psalm ca și când ar fi un cântec legalist, bucurându-te de faptele dreptății, scris de un nesuferit îngâmfat, este ca și când ai pune versurile unui cântec de leagăn pe muzica unei trupe de punk rock. Pur și simplu e muzica greșită. Pentru că muzica adecvată este muzica harului și melodiile lui Cristos. Când noi îl cântăm, el trebuie să unească Legea cu promisiunile; nu trebuie să separăm niciodată hotărârile de Mântuitorul; și nu trebuie să desprindem vreodată poruncile de Cristos.
Comentând versetul 103, Calvin se întreabă cum se împacă dulceața Legii („mai dulce ca mierea în gura mea”), cu Legea care aduce „condamnare” în 2 Corinteni 3:9. „Soluția”, scrie el, „este simplă: profetul nu vorbește de litera moartă care îi ucide pe cei ce o citesc, ci înțelege întreaga doctrină a Legii, a cărei parte principală este Legământul fără plată al mântuirii. Când Pavel pune în contrast Legea cu Evanghelia, el vorbește doar despre porunci și amenințări. Dacă Dumnezeu ar porunci doar și ar denunța păcatul, întreaga Lui comunicare ar fi, fără îndoială, ucigătoare. Dar... aici cântărețul afirmă că harul înfierii, care este dăruit în Lege, pentru el era mai dulce decât mierea.”
CELE ZECE PORUNCI
Acestea fiind spuse, trebuie să ne reamintim că acești opt termeni pentru „Cuvânt” vorbesc atât despre har, cât și despre răspuns. Ei încep cu harul. Însă harul lui Dumnezeu ne învață să renunțăm la lipsa de evlavie (Titus 2:12); el întipărește Legea în inimile noastre și ne determină să o păzim.
Codurile de legi din Vechiul Testament (de exemplu, cele din Deuteronom, Leviticul sau Exodul 21-23) sunt toate rezultatele practice din viața de zi cu zi ale temeliei Legii, care sunt cele „Zece Cuvinte” (cele Zece Porunci, Exodul 20:1-17). Acestea sunt „scrise cu degetul lui Dumnezeu” pe table de piatră (Deut. 9:10). Adică, am putea spune, ele sunt scrise cu litere foarte îngroșate și foarte mari. Acestea zece ocupă un loc proeminent. Toate celelalte sunt rezultate ale acestor mărețe porunci.
În 2 Cronici 6:11, ni se spune că Chivotul conținea Legământul. Și totuși Chivotul conținea numai cele două table, cele „Zece Cuvinte” (2 Cron. 5:10). Prin urmare, într-un anumit sens, cele Zece Porunci sunt (într-o formă comprimată) Legământul, atât har, cât și răspuns.
Când cântărețul spune că se bucură în Cuvântul lui Dumnezeu, el înțelege două lucruri care trebuie păstrate împreună. În primul rând și cel mai important, el se bucură de promisiunea Legământului lui Dumnezeu, și anume, de harul și răscumpărarea Lui. Dar, în al doilea rând, el se bucură de bunătatea clară a răspunsului la care este chemat el în cele Zece Porunci. Să le luăm pe rând.
„CUVÂNTUL” ESTE BIBLIA
Pe parcursul acestui studiu, voi pleca de la premisa că putem înlocui oricare dintre cei opt termeni pentru „Cuvânt” cu „Biblia”. Aș vrea să explic pe scurt de ce fac această presupunere. Cei opt termeni sunt uniți de conceptul Legământului conform căruia există o singură istorie măreață a salvării despre Dumnezeul cel viu care construiește o relație cu ființele umane.
Acest legământ este împlinit în Cristos. Tot ceea ce vine înainte de Cristos Îl prevestește. Tot ceea ce vine după El vorbește despre El. El este principiul coerenței Scripturii. Biblia este mărturia Tatălui prin Duhul cu privire la Fiul. Este un cuvânt coerent al Legământului în Cristos. Acest psalm unește o credință care ascultă și o ascultare care crede.
În particular, una dintre trăsăturile spectaculoase ale Psalmului 119 este aceea că Legea și Evanghelia sunt strâns legate împreună. Luther scrie: „... profetul privește cu ochii spirituali la Legea lui Moise și vede ascunsă și cuprinsă în ea legea credinței, Evanghelia harului.”
Aceste cuvinte vorbesc simultan despre harul Lui față de noi din promisiuni și despre chemarea noastră de a răspunde cu o viață evlavioasă prin păstrarea esenței și spiritului celor Zece Porunci. Aceasta nu-i va îngădui credinciosului să separe o parte a Bibliei ca „Lege”; pentru că Legea și Evanghelia se potrivesc.
Din aceste motive, e corect să extrapolăm pornind de la orice Scripturi pe care le-a avut cântărețul la întreaga Biblie pe care o avem noi. Pentru că, în esență, Scripturile vorbesc peste tot de un singur Legământ al harului în Cristos. Ceea ce a cântat el despre aceste (mici) părți se aplică chiar mai mult la întreaga mărturie cu privire la Cristos care ne-a fost încredințată nouă.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Vezi mai multe despre cartea Desfătarea în Biblie: Psalmul 119 - un comentariu cristocentric aici: https://www.psalmiicantati.ro/desfatarea-in-biblie-psalmul-119
La fel ca Everestul pentru un alpinist, tot așa și Psalmul 119 din Psaltire ne farmecă pentru că este acolo. Dar m-a și dezorientat. Cum se face că el se desfată nu doar în Cuvântul lui Dumnezeu în general, ci în Legea lui Dumnezeu în special? Am înțeles că Legea a adus cunoștința de păcat și că dreptatea lui Dumnezeu a ajuns cunoscută separat de Lege (Rom. 3:20-21, 7:7). Am fost învățat că Legea ne provoacă chiar la păcat și că păcatul vine la viață declanșat de Lege (Rom. 7:7-9). Am citit că Legea a fost un jug greu pe grumazul apostolilor, foarte greu de purtat (Fapte 15:10). Una peste alta, Legea nu părea un lucru foarte bun. Nu mă așteptam să mă bucur de Lege, ci, mai degrabă, că nu mai suntem sub Lege, ci sub har (Rom. 6:15). După cum spun cuvintele vechii cântări:
„Asprimea Legii și a lui Dumnezeu,
Pe mine nu mă ating.
Ascultarea și sângele Mântuitorului meu
Acoperă toate fărădelegile mele.”
Prin urmare, nu am putut să-mi dau seama de ce iubea el această Lege, de ce era dulce pentru el și așa mai departe. Ce se întâmplă? Aceasta este o problemă pentru noi. Și, dacă nu rezolvăm această problemă, e imposibil să putem cânta acest psalm. Soluția e dată mai jos.
În prima secțiune din acest psalm, noi cântăm adevărul obiectiv că există doar două căi pe care se poate umbla (v. 1-8). Pe de-o parte, există o umblare din toată inima pe calea Cuvântului, care este calea Domnului; și aceasta este calea binecuvântării. Alternativa este să fii părăsit de Dumnezeu. Fie Îi păzesc Cuvântul întru totul (v. 4), fie El trebuie să mă părăsească cu totul (v. 8). Și astfel eu trebuie să doresc cu toată inima mea să pot umbla pe calea Lui (v. 5-8). Dar cum? Aceasta este întrebarea cu care începe secțiunea 2 în versetul 9: „Cum poate un tânăr să-și țină cărarea curată?” Cum poate fi posibil acest lucru? Răspunsul la această întrebare este cheia cântării întregului psalm cu bucurie și încredere.
Dar, mai întâi, de ce „un tânăr”? De ce cântă el: „Cum poate un tânăr să-și țină curată cărarea?” Am citit prima dată aceste cuvinte când eram tânăr și m-am gândit: „Aha, știu despre ce vorbește acest psalm; trebuie să fie despre sex!” Calvin consideră că e vorba despre un tânăr deoarece tinerețea este în mod special locul hotărârilor, locul unde se întâlnesc cele două căi, locul unde se fac marile alegeri și locul unde pasiunile se dezlănțuie. S-ar putea să fie așa. Este adevărat că Proverbe 1:4 vorbește (folosind același cuvânt) despre a da „tânărului cunoștință și înțelepciune”.
Dar cred că Derek Kidner este mai aproape de adevăr când spune că el scrie „tânăr” pentru că el însuși este acel tânăr. Răspunsul lui se aplică la fel de bine femeilor de vârstă mijlocie și oricui altcuiva de fapt. După cum spune Kidner, el nu predică, ci se roagă. El întreabă: „Doamne cum mi-aș putea păstra eu cărarea curată? Cum aș putea fi eu cel care umblă pe calea binecuvântării? Isus nu cântă acest psalm singur. Dar cum l-aș putea cânta cu El?” Aceasta este rugăciunea cântărețului individual (pe care versiunea NRSV o pierde traducând fără gen, la plural „tineri”).
Întrebarea teologică este, cum îmi pot păstra eu cărarea curată? Răspunsul la aceasta este cheia cântării psalmului. Dacă nu pricepem răspunsul, acest psalm va rămâne închis, fără muzică. Îl putem studia, dar nu-l vom cânta. Aceasta fac anumiți comentatori, când se referă în mod savant la „pietatea Torei”. Nu-i așa că e interesant, spun ei, că în acele zile ei s-au raportat la Dumnezeu în modul respectiv? Nu este aceasta o piesă interesantă de muzeu? Și astfel ei închid psalmul într-un compartiment separat al cutiei lor teologice biblice și-l fac de necântat pentru noi.
Alternativ, ei aplică o manevră interpretativă. De exemplu, un comentator scrie: „Un creștin, care e eliberat de jugul Legii mozaice, se poate bucura de acest psalm folosind un mijloc simplu...” „Mijlocul” lui este de a uita ceea ce spune de fapt și, ori de câte ori, apare cuvântul „Lege” sau „mărturii” etc., să se înlocuiască cu „dragoste, așa cum e ea descrisă în 1 Corinteni 13”. „În afară de asta,” scrie el, „creștinul nu trebuie să-și folosească mintea prea mult în timp ce se roagă cu cuvintele acestui psalm.” Această strategie este pentru studiul interpretării ceea ce sunt eu pentru dansul popular scoțian: un greoi și un nesincronizat.
CEI OPT TERMENI PENTRU „CUVÂNT”
De-a lungul psalmului, sunt opt termeni care înseamnă „Cuvânt”. Aceștia sunt indicați cu italice în traducere. Eu i-am tradus după cum urmează și am pus lângă ei traducerile utilizate în mod obișnuit de NIV și de ESV. (Câteva dintre aceste cuvinte apar în Psalmii 1 și 19, care conțin teme similare Psalmului 119.)
1. Învățătură (v. 1) – „Lege” (Trad. NIV, ESV) Acesta este cel mai obișnuit dintre cele opt cuvinte, care apare în versetul 1 și de 25 de ori în tot psalmul. Este cuvântul ebraic Tora. Provine din verbul „a învăța” și e un termen cuprinzător pentru toate cuvintele care dau îndrumare de la Dumnezeu. Deseori, acest cuvânt este folosit cu referire la primele cinci cărți ale Bibliei, Tora lui Moise. Dar poate include mesaje profetice (de exemplu, în Isaia 1:10 se folosește pentru cuvintele profetului). Cuvântul „învățătură” ne ajută să redăm acest sens larg al cuvântului mai bine decât „Lege”, pe care tindem să-l asociem cu ceva restrictiv și negativ.
2. Mărturii (v. 2) Acesta este cuvântul ebraic edoth și redă ideea unui cuvânt care mărturisește despre credincioșia Domnului și, în același timp, depune mărturie împotriva persoanei care nu-I mai este credincioasă Domnului.
3. Orânduiri (v. 4) Acesta este termenul ebraic piqqudim și înseamnă cuvinte spuse sau poruncite de cineva cu autoritate.
4. Hotărâri (v. 5) Acesta este cuvântul ebraic chuqqim și subliniază caracterul obligatoriu și permanența a ceea ce se spune.
5. Porunci (v. 6) Cuvântul ebraic mitswoth se referă la autoritatea directă a Domnului de a da porunci și de a Se aștepta ca ele să fie ascultate.
6. Judecăți (v. 7) Atât ESV, cât și NIV au dificultăți cu traducerea consecventă a acestui cuvânt ebraic mișpatim, după cum vom vedea mai jos. El se referă la sentința, hotărârea sau verdictul unui judecător. În Scriptură, el descrie în principal deciziile lui Dumnezeu care e Judecătorul. Dar mai înseamnă și judecățile pe care noi trebuie să le facem ca răspuns. Noi trebuie să judecăm așa cum judecă Dumnezeu, să luăm aceleași decizii. Noi trebuie să aplicăm „judecățile Lui”. (Am comentat mai mult despre traducerea acestui cuvânt – a se vedea pag. 37 – Dovada 1.)
7. Cuvânt (v. 9) Cuvântul ebraic dabar, foarte popular, este folosit în Profeți în expresia „Cuvântul Domnului”. Mai este folosit cu privire la cele Zece Porunci în Exodul 34:1, 28 și Deuteronomul 4:13.
8. Promisiune (v. 11) Cuvântul imrah înseamnă pur și simplu ceva spus. Adesea în Psalmi și în special în Psalmul 119, are sensul de ceva promis, motiv pentru care l-am tradus prin „promisiune”.
Cântărețul se joacă cu acești opt termeni cu sensul de „Cuvânt” de-a lungul psalmului. Aproape fiecare verset conține unul dintre ele, deși doar ocazional un verset va conține două sau nu va conține niciunul. În mare, fiecare secțiune de opt versete conține o dată fiecare cuvânt, deși sunt o mulțime de variațiuni poetice. El se joacă cu aceste opt cuvinte într-o manieră caleidoscopică.
Le utilizează în mod interschimbabil. Astfel, de exemplu, el vorbește la fel despre păzirea orânduirilor (v. 4), a hotărârilor (v. 5), a Cuvântului (v. 17), a mărturiilor (v. 22) sau a învățăturii (v. 44). El cere să fie învățate deopotrivă judecățile (v. 7), poruncile (v. 73) și hotărârile (v. 71). Și așa mai departe. În consecință, noi trebuie să tratăm variația ca o prospețime stilistică mai mult decât ca o deosebire în privința sensului.
CUVINTELE LEGĂMÂNTULUI CARE ÎNCEP CU HARUL
Deși aceste opt cuvinte pot exprima marginal fațete distincte, ele sunt fațetele unei singure bijuterii centrale. Și această bijuterie este Legământul. Deși cuvântul „Legământ” nu apare deloc în psalm, îl domină de la versetul 1 la 176, pentru că aceste cuvinte sunt cuvinte ale Legământului. Și Legământul este tapetul acestui psalm; el se află în spatele fiecărui verset.
Un studiu al acestor cuvinte arată că, în repetate rânduri, ele sunt folosite în strânsă legătură cu Legământul. „Domnul” este numele lui Dumnezeu din Legământ (Exodul 6:1-7). El dă învățătura, orânduirile, poruncile, hotărârile și judecățile Lui ca o expresie scrisă a Legământului Său cu poporul Lui.
Să luăm câteva dintre multele exemple posibile: în 2 Împărați 17:13, 15, 34-38 distrugerea Împărăției de nord a Israelului este explicată prin faptul că ei au respins Legământul, ceea ce înseamnă că nu au păzit „poruncile”, „hotărârile”, „judecățile” și „învățătura” Domnului, lucru care leagă strâns textul de limbajul Psalmului 119, de ex., v. 1-3). În Deuteronom 33:9, respectarea „promisiunii” echivalează cu ținerea Legământului. În Psalmul 25:10, păzirea Legământului este aceeași cu păzirea „mărturiilor”. În Psalmul 103:18, păzirea Legământului înseamnă același lucru cu reamintirea îndeplinirii „orânduirilor” (cuvântul ebraic este piqqudim, pe care traducerea ESV îl traduce aici, curios, ca „porunci”). În Deuteronom 4:1-13, vedem Legământul asociat cu „Cuvânt”, „hotărâri”, „judecăți”, „porunci” și „învățătură”.
Când profeții au rostit Cuvântul Domnului, ei erau propovăduitori ai Legământului.
Lozinca legământului este: „Voi veți fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul vostru.” Este relația creată și stabilită de Domnul cu poporul Lui prin izbăvirea din robia egipteană. Deoarece acest Legământ este creat și stabilit de Domnul prin răscumpărare, aceasta înseamnă – și pentru mine a fost cel mai semnificativ pas înainte în a mă ajuta să cânt acest psalm – că toți cei opt termeni care se referă la „Cuvânt” sunt cuvinte bidirecționale, a căror primă direcție este harul. Numai sub har ne cheamă ele să umblăm pe calea Cuvântului.
Problema noastră este aceea că noi citim cuvinte ca „Lege” și „porunci” ca unidirecționale. Prin urmare, Dumnezeu vorbește de pe vârful muntelui Sinai și spune: „Fă asta... și nu fă cealaltă. Fiți băieți buni și fete bune; și nu fiți băieți răi și fete rele.” Când ne gândim că aceasta este ceea ce înseamnă cele opt cuvinte, avem două probleme cu acest psalm. Mai întâi, când cântărețul spune că el le păzește (poruncile etc.), nouă ni se pare teribil de infatuat și de autoneprihănit. Cum îndrăznește el să spună aceasta? Și, în al doilea rând, nu putem pricepe de câte ori spune el că își găsește plăcerea în ele. Parcă ar fi un școlar de pe terenul de joacă care merge la director cu regulamentul școlii și îi spune: „Domnule director, îmi place foarte mult regulamentul acesta; îmi dați, vă rog, un autograf?” Ce tip respingător ni se pare! Și astfel, în ochii noștri, el ne apare ca un infatuat insuportabil. Aceasta ne face să nu cântăm psalmul.
În același mod, noi nu putem înțelege de ce a fost un așa dezastru când Moise a zdrobit cele două table care conțineau cele Zece Porunci, după incidentul cu vițelul de aur (Exodul 32:19, Deut. 9:17). În definitiv, ruperea unui regulament școlar de către director într-o adunare a școlii, de regulă, ar fi întâmpinată cu ovații, nu cu lacrimi.
Dar aceasta înseamnă înțelegerea greșită a cuvintelor, care indică în două direcții și a căror primă direcție este harul. Ele sunt cuvinte care creează și mențin relația. Vedem aceasta foarte clar în Deuteronom 10:12 și în versetele următoare, unde păzirea „poruncilor și a hotărârilor” este echivalentă cu teama de Domnul Dumnezeu, cu umblarea în toate căile Lui, cu iubirea Lui și cu slujirea Lui din toată inima și din tot sufletul. Păzirea Legământului nu înseamnă și nu a însemnat niciodată bifarea unei liste de cerințe legale. Întotdeauna a fost menită să fie o chestiune a inimii. Deoarece aceste cuvinte ale Legământului creează și mențin relația, de aceea a fost un dezastru atât de mare distrugerea lor. Pentru că efectul era similar celui decretat în Osea 1:9, că avea să li se spună „voi nu sunteți poporul Meu” și că El nu va fi Dumnezeul lor.
Este foarte important ca noi să fim convinși că acestea sunt cuvinte ale Legământului care vorbesc întâi despre har. Iată trei dovezi că ele sunt cu adevărat cuvinte ale harului.
DOVADA 1: cuvântul „judecăți”
Am văzut că ESV traduce de obicei mișpatim cu „reguli”. Eu cred că aceasta nu este o traducere fericită, dovadă fiind faptul că în 6 dintre cele 22 de ocurențe din acest psalm au fost forțați să-l traducă diferit (v. 84, 91, 120, 121, 132, 149). Cuvântul se referă la deciziile lui Dumnezeu Judecătorul și exprimă modul în care conduce El lumea.
De exemplu, în versetul 84b, cântărețul se roagă: „Când vei aplica judecata asupra celor care mă persecută?” (A scrie: „Când vei aplica regulile asupra celor care mă persecută?” ar fi o traducere nepotrivită.) Această judecată este decizia judiciară consecventă în favoarea poporului Legământului Său. Acesta este Judecătorul cel Drept din pilda din Luca 18:7, care va acționa pentru a le face dreptate aleșilor Lui. Judecata Lui nu este o regulă pe care trebuie s-o ținem, ci, mai degrabă, o decizie pe care El o ia în favoarea noastră dacă noi Îi aparținem.
În versetul 132, el se roagă: „Întoarce-Te spre mine și fii milostiv, ca în judecățile Tale față de cei care iubesc numele Tău.” Acest cuvânt arată, din nou, decizia milostivă a Domnului în favoarea poporului Său. Sau, din nou, în versetul 149b, el se roagă: „După judecata Ta, dă-mi viață.” Repet, aceasta nu este o justiție care pedepsește păcătosul vrednic de ea, ci hotărârea judecătorească în favoarea credinciosului.
Astfel că acest cuvânt, „judecăți”, vorbește despre harul Dumnezeului Legământului care conduce lumea în favoarea poporului cu care a încheiat Legământul Său. El nu vorbește mai întâi de ceea ce trebuie să facem noi ca răspuns la harul Lui, ci în primul rând despre ceea ce face El în guvernarea lumii în numele poporului Legământului Său.
DOVADA 2: Termenii înlocuitori pentru „Cuvânt”
Patru versete ale psalmului nu conțin niciunul dintre cei opt termeni obișnuiți pentru „Cuvânt” (v. 3, 37, 90, 122). Dar fiecare pare să aibă un cuvânt care le înlocuiește pe cele opt obișnuite. Acești înlocuitori (marcați printr-o linie punctată în traducere) ne ajută să înțelegem înțelesul celor opt cuvinte folosite în mod obișnuit.
În versetele 3, 37, înlocuitorul este „căile” Domnului. Învățătura și poruncile etc. nu exprimă în primul rând modul în care trebuie să umblăm, ci mai ales cum umblă El. Ele sunt căile Lui înainte de a deveni ale noastre. Ele încep cu El; adică ele încep cu harul. În versetul 90, cuvântul înlocuitor e „credincioșie”. „Credincioșia Ta e pentru toate generațiile.” Și credincioșia Lui înseamnă în primul rând ceea ce face El pentru noi prin har.
Apoi, în versetul 122, cuvântul înlocuitor este „garanție”. „Dă-i slujitorului Tău o garanție a binelui.” Cuvântul Legământului este garanția solemnă a Domnului că El este pentru noi.
Așadar, aceste cuvinte înlocuitoare sunt cuvinte ale harului care confirmă direcția și semnificația harului acestor celor opt cuvinte folosite în mod obișnuit.
DOVADA 3: Cuvântul „promisiune”
Cel de-al treilea cuvânt din lista mea înseamnă pur și simplu „ceva spus”. Însă contextul indică deseori că acel „ceva” este spus în sensul harului. De exemplu, în versetul 41, cântărețul se roagă: „Lasă dragostea Ta statornică să vină la mine, o, Doamne, salvarea Ta, după promisiunea Ta.” Cuvântul „dragoste statornică” este importantul cuvânt ebraic hesed care înseamnă o dragoste prin Legământ statornică și de nezdruncinat. (Vedem aceasta cel mai evident ca refren în Psalmul 136, care rememorează „minunile” (a se vedea v. 18) faptelor Lui în creație și răscumpărare. Și „Cuvântul” aici, „promisiunea”, este un cuvânt care vorbește despre „dragostea statornică” și despre „salvare”. Este un cuvânt al izbăvirii, nu doar un cuvânt de poruncă de la Sinai. Și pentru că este un cuvânt al salvării, vorbește mai întâi nu despre ceea ce trebuie să fac eu pentru El, ci despre ceea ce e hotărât să facă El pentru mine. Cuvântul vorbește despre promisiune și, de aceea, vorbește despre Cristos. Pentru că în Cristos toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „Da” (2 Cor. 1:20). După cum spune o cântare de-a noastră: „Fiecare promisiune a Dumnezeului nostru își găsește da-ul în Fiul Său.” Legământul este posibil doar datorită lui Cristos care vine. Numai în Cristos jertfele pentru păcat ale Legământului au substanță. Numai în Cristos poate Duhul lui Dumnezeu să fie turnat în inimi omenești curățate fără a le distruge.
Ori de câte ori în Vechiul Testament un bărbat sau o femeie au crezut în promisiunile lui Dumnezeu, ei au crezut în Cristos care avea să vină. Când Avraam a crezut promisiunea, el a crezut (în principiu) Evanghelia care i s-a predicat (Gal. 3:8) și de aceea el a crezut în Cristos. Când ei au crezut promisiunile, ei au crezut în Cristos care va împlini promisiunile. Și datorită acestui fapt cântărețul acesta este îndreptățit prin credința în Cristos, pentru că nu a existat niciodată vreo altă cale de a umbla cu Dumnezeu. Nimeni nu poate cânta acest psalm cu integritate până când și numai dacă el sau ea au fost îndreptățiți prin credința în Cristos.
Rezultă că, a încerca să cânți acest psalm ca și când ar fi un cântec legalist, bucurându-te de faptele dreptății, scris de un nesuferit îngâmfat, este ca și când ai pune versurile unui cântec de leagăn pe muzica unei trupe de punk rock. Pur și simplu e muzica greșită. Pentru că muzica adecvată este muzica harului și melodiile lui Cristos. Când noi îl cântăm, el trebuie să unească Legea cu promisiunile; nu trebuie să separăm niciodată hotărârile de Mântuitorul; și nu trebuie să desprindem vreodată poruncile de Cristos.
Comentând versetul 103, Calvin se întreabă cum se împacă dulceața Legii („mai dulce ca mierea în gura mea”), cu Legea care aduce „condamnare” în 2 Corinteni 3:9. „Soluția”, scrie el, „este simplă: profetul nu vorbește de litera moartă care îi ucide pe cei ce o citesc, ci înțelege întreaga doctrină a Legii, a cărei parte principală este Legământul fără plată al mântuirii. Când Pavel pune în contrast Legea cu Evanghelia, el vorbește doar despre porunci și amenințări. Dacă Dumnezeu ar porunci doar și ar denunța păcatul, întreaga Lui comunicare ar fi, fără îndoială, ucigătoare. Dar... aici cântărețul afirmă că harul înfierii, care este dăruit în Lege, pentru el era mai dulce decât mierea.”
CELE ZECE PORUNCI
Acestea fiind spuse, trebuie să ne reamintim că acești opt termeni pentru „Cuvânt” vorbesc atât despre har, cât și despre răspuns. Ei încep cu harul. Însă harul lui Dumnezeu ne învață să renunțăm la lipsa de evlavie (Titus 2:12); el întipărește Legea în inimile noastre și ne determină să o păzim.
Codurile de legi din Vechiul Testament (de exemplu, cele din Deuteronom, Leviticul sau Exodul 21-23) sunt toate rezultatele practice din viața de zi cu zi ale temeliei Legii, care sunt cele „Zece Cuvinte” (cele Zece Porunci, Exodul 20:1-17). Acestea sunt „scrise cu degetul lui Dumnezeu” pe table de piatră (Deut. 9:10). Adică, am putea spune, ele sunt scrise cu litere foarte îngroșate și foarte mari. Acestea zece ocupă un loc proeminent. Toate celelalte sunt rezultate ale acestor mărețe porunci.
În 2 Cronici 6:11, ni se spune că Chivotul conținea Legământul. Și totuși Chivotul conținea numai cele două table, cele „Zece Cuvinte” (2 Cron. 5:10). Prin urmare, într-un anumit sens, cele Zece Porunci sunt (într-o formă comprimată) Legământul, atât har, cât și răspuns.
Când cântărețul spune că se bucură în Cuvântul lui Dumnezeu, el înțelege două lucruri care trebuie păstrate împreună. În primul rând și cel mai important, el se bucură de promisiunea Legământului lui Dumnezeu, și anume, de harul și răscumpărarea Lui. Dar, în al doilea rând, el se bucură de bunătatea clară a răspunsului la care este chemat el în cele Zece Porunci. Să le luăm pe rând.
- Deși el trăiește într-o lume cu mulți dumnezei (așa ca noi), el învață să-L iubească pe Domnul, Dumnezeul Lui, care l-a răscumpărat și să nu iubească alți dumnezei. El învață să trăiască sub harul Răscumpărătorului.
- Deși el trăiește într-o lume a idolilor (așa ca noi), el învață să urască idolatria, întocmirea și formarea unui dumnezeu care să fie așa cum îl vrea el.
- Într-o lume în care Dumnezeu nu valorează prea mult, el învață să iubească numele lui Dumnezeu și să țină la onoarea Lui și să nu aducă rușine acelui nume prin modul în care vorbește sau se comportă.
- Într-o lume frenetică și neliniștită, el învață să iubească principiul sabatic. El a gustat din bunătatea și suficiența lui Dumnezeu și, de aceea, cu bucurie se va odihni și le va permite și altora să se odihnească împreună cu el.
- Într-o lume dezordonată, el își va cinsti părinții. El înțelege că această poruncă este vârful aisbergului cinstirii celor care au autoritate omenească asupra noastră. El se supune bucuros acesteia pentru că el se supune autorității lui Dumnezeu.
- Într-o lume plină de ură și mânie, el învață să evite orice comportament care rănește sau vrea să rănească o altă ființă umană. El vrea acum să-și iubească aproapele ca pe sine.
- Într-o lume infidelă, el învață să prețuiască fidelitatea sexuală din legământul căsătoriei și să fugă de intimitatea sexuală în orice alt context. El știe că universul se bazează pe credincioșia prin Legământ a lui Dumnezeu.
- Într-o lume nedreaptă, el învață să urască furtul și afacerile incorecte. El învață să iubească cu generozitate, să muncească pentru a avea pentru el și a da și altora (Efes. 4:28), pentru că el Îl cunoaște pe Dumnezeul care ne dă cu mână largă toate lucrurile ca să ne bucurăm (1 Tim. 6:17).
- Într-o lume înșelătoare, el urăște mărturia mincinoasă, minciuna pentru câștigul nostru și paguba altuia. El învață să iubească adevărul, pentru că Îl cunoaște pe Dumnezeul ale cărui promisiuni sunt întotdeauna „Da” în Cristos (2 Cor. 1:20).
- Într-o lume obsedată de sine, el învață să urască lăcomia și pofta pentru că învață să se încreadă în Dumnezeul care a spus: „Nicidecum nu te voi părăsi, nici nu te voi uita.” (Evrei 13:5)
„CUVÂNTUL” ESTE BIBLIA
Pe parcursul acestui studiu, voi pleca de la premisa că putem înlocui oricare dintre cei opt termeni pentru „Cuvânt” cu „Biblia”. Aș vrea să explic pe scurt de ce fac această presupunere. Cei opt termeni sunt uniți de conceptul Legământului conform căruia există o singură istorie măreață a salvării despre Dumnezeul cel viu care construiește o relație cu ființele umane.
Acest legământ este împlinit în Cristos. Tot ceea ce vine înainte de Cristos Îl prevestește. Tot ceea ce vine după El vorbește despre El. El este principiul coerenței Scripturii. Biblia este mărturia Tatălui prin Duhul cu privire la Fiul. Este un cuvânt coerent al Legământului în Cristos. Acest psalm unește o credință care ascultă și o ascultare care crede.
În particular, una dintre trăsăturile spectaculoase ale Psalmului 119 este aceea că Legea și Evanghelia sunt strâns legate împreună. Luther scrie: „... profetul privește cu ochii spirituali la Legea lui Moise și vede ascunsă și cuprinsă în ea legea credinței, Evanghelia harului.”
Aceste cuvinte vorbesc simultan despre harul Lui față de noi din promisiuni și despre chemarea noastră de a răspunde cu o viață evlavioasă prin păstrarea esenței și spiritului celor Zece Porunci. Aceasta nu-i va îngădui credinciosului să separe o parte a Bibliei ca „Lege”; pentru că Legea și Evanghelia se potrivesc.
Din aceste motive, e corect să extrapolăm pornind de la orice Scripturi pe care le-a avut cântărețul la întreaga Biblie pe care o avem noi. Pentru că, în esență, Scripturile vorbesc peste tot de un singur Legământ al harului în Cristos. Ceea ce a cântat el despre aceste (mici) părți se aplică chiar mai mult la întreaga mărturie cu privire la Cristos care ne-a fost încredințată nouă.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Vezi mai multe despre cartea Desfătarea în Biblie: Psalmul 119 - un comentariu cristocentric aici: https://www.psalmiicantati.ro/desfatarea-in-biblie-psalmul-119
Autentificare
Contactati-ne
Ajutor
