CATEHIZAREA

Capitolul 6 din cartea Închinarea în familie: istoria, teologia și practica ei - Terry L. Johnson

Includem catehizarea în studiul nostru despre închinarea în familie deoarece ora devoțională a familiei se va dovedi adesea cel mai favorabil moment pentru a instrui copiii în lucrurile ce țin de Dumnezeu. Câteva minute de discuții în contextul închinării în familie pot ajuta mult în transmiterea credințelor părintești către copiii legământului.

O schiță a istoricului instruirii catehetice poate fi găsită în cartea Catehizarea copiilor noștri [1] a prezentului autor. Luca i-a scris lui Teofil cu privire la lucrurile „învățate” (katēcheō), de unde avem termenul nostru „a catehiza” (Luca 1:4). Apostolul Pavel se referă la cel care este „învățat”, ca împărtășind toate lucrurile bune cu cel care „îl învață” sau cel care este catehizat ca fiind în părtășie cu cel care catehizează (ambele sunt forme ale verbului katēcheō) (Gal. 6:6; cf. Rom. 2:18; Fapte 18:25; 1 Cor. 14:19). El vorbește, de asemenea, despre „dreptarul învățăturii” (Romani 6:17) și „dreptarul cuvintelor sănătoase” (2 Tim. 1:13).

Formatul întrebare și răspuns își are rădăcinile încă din vremea lui Socrate (d. 399 î.Hr.) și a grecilor antici. A fost adaptat de primii creștini precum Ciprian (199-258) și Origen (c. 184-c.253), și mai sunt și alte exemple care includ Prelegerile catehetice ale lui Chiril din Ierusalim (c. 350), Pedagogul, a lui Clement din Alexandria (c. 198), Instituțiile divine a lui Lactantius (c. 303-311), Sinopticele lui Athanasius, Despre catehizarea celui neinstruit a lui Augustin (c. 400) și Enchiridion. Catehizarea a înflorit în era patristică, s-a stins în Evul Mediu, și a fost reînviat de reformatori, începând cu Luther, încă din 1516-1517. Micul Catehism scris de el (1529) a fost printre publicațiile sale cele mai de succes, contribuind mult la popularizarea doctrinei protestante. O parte din   reformatori i-au urmat exemplul, cel mai important de menționat fiind Catehismul de la Geneva al lui Calvin, publicat pentru prima dată în 1537 și revizuit în 1542 și din nou în 1545, urmat de Catehismul de la Heidelberg din 1563, folosit ca standard în bisericile reformate olandeze și germane.

Thomas Cranmer a oferit Bisericii Angliei un catehism în prima sa Carte de rugăciune comună (1549). Cu toate acestea, de departe cel mai important catehism în lumea vorbitoare de limbă engleză a fost Catehismul pe scurt al Adunării Westminster, publicat pentru prima dată în 1648, adoptat rapid de Biserica Presbiteriană a Scoției, și utilizat pe scară largă de către prezbiterieni, baptiști și congregaționaliști din întreaga lume. Catehismul pentru copii mici a venit mai târziu (1840) ca supliment bine-cunoscut sau ca pregătire pentru Catehismul pe scurt.[2]

Părinții care doresc să-și conducă copiii către un angajament sincer față de Hristos nu trebuie să neglijeze această unealtă care și-a dovedit eficiența. Thomas Manton (1620-1677) recomandă „cu cea mai mare convingere lucrarea de catehizare.”[3] Potrivit lui Whitefield, citând Geneza 18:17, Deuteronomul 6:6, 7 și Efeseni 6:1, 2, „puține alte lucruri ne sunt poruncite mai des și mai apăsat în scrierile sfinte decât această îndatorire de a catehiza.”[4] Candelele luminoase ale reformei de la Calvin la Adunarea de la Westminster, la Richard Baxter (1615-1691), la John Owen (1616-1683), la Thomas Watson (1620-1686), la John Flavel (1627-1691), la Philip Doddridge (1702-1751) la Charles Hodge (1797-1878) la B. B. Warfield (1851-1921) la John Murray (1898-1975) au susținut cu entuziasm catehizarea copiilor. Mulți dintre puritani au scris propriile catehisme sau au scris suplimente ale Catehismului pe scurt. Matthew Henry (1662-1714), descoperim în mod nesurprinzător, nu numai că oferă cel mai bun argument pentru închinarea în familie, dar și cel mai convingător argument pentru catehizare în „Predica despre catehizarea tinerilor.”[5] Această predică este o expunere a textului din 2 Timotei 1:13.

„Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.” (2 Tim 1:13).

El susține că „dreptarul” (VDCR) sau „modelul cuvintelor sănătoase” (NTR) despre care vorbește apostolul Pavel sunt doctrinele care cuprind „principiile de bază ale creștinismului”. Totuși, aceste principii „se găsesc răsfirate în Scriptură” și trebuiesc „culese și strânse împreună”, dacă ne dorim într-adevăr să le înțelegem și să le credem. Aceasta este ceea ce realizează catehismele și mărturisirile noastre de credință. Ele „culeg din diferitele părţi ale Sfintei Scripturi acele pasaje care … conțin elementele esențiale ale religiei, fundamentele și pilonii principali pe care se construiește creștinismul.” Aceste „Adevăruri ale lui Dumnezeu” sunt apoi „aranjate și puse în ordine,” astfel ca oricine să poată vedea cu ușurință „cum un lucru conduce spre altul, și toate Îl au în centru pe Hristos și gloria lui Dumnezeu în Hristos.” Întregul, apoi, este „coborât la capacitatea de înțelegere a tinerilor.”[6] Este o metodă de a transmite credința cuiva către copii, metodă ce a trecut proba timpului. „Este”, insistă Henry, „foarte avantajos pentru tineri, să audă și să-și însușească învățăturile creștine sănătoase încă din copilărie; să fi învățat un catehism bun, sau mărturisirea de credință.”[7] El îndeamnă: „Lasă familiile să fie bine catehizate, iar apoi propovăduirea publică a cuvântului va fi cu atât mai folositoare și mai de succes.”[8]

Baxter oferă douăzeci și cinci de direcții pentru familii în instruirea lor catehetică. Nu le vom enumera pe toate, deși toate merită să fie luate în considerare cu atenție. În schimb, vom rezuma cele mai multe dintre recomandările lui, completate și de perspectivele altora.

ÎNCEPUTURI TIMPURII

Începeți de timpuriu munca de memorare. „Provocați copiii mai mici să învețe cuvintele, deși sunt nu sunt capabili încă să înțeleagă problema,” sfătuiește Baxter.[9] Nu faceți greșeala să gândiți că asta îi face ipocriți pe copii, dacă învață cuvintele Scripturii sau catehismul, înainte de a avea capacitatea de înţelegere. El subliniază, în schimb, avantajul care vine mai târziu:

când ajung la anii de înțelegere, acea parte a muncii lor este realizată și nu au altceva de făcut decât să studieze sensul și utilizarea acelor cuvinte pe care le-au au învățat deja.[10]

Lye subliniază că toată învățarea progresează de la repetarea papagalicească, la înțelegere. Copiii sunt învățați să-și memoreze a-b-c-ul, vocalele, numerele, vocabularul și chiar numele și zilele înainte ca aceștia să ajungă să le înțeleagă semnificația. Înțelegerea crește o dată cu timpul. Începeți „de îndată ce  înțelegerea lor începe să înmugurească și să înflorească”, sfătuiește Lye.[11] În plus, există avantaje pentru a începe mai devreme, înainte ca mintea lor să fi fost otrăvită de eroare. „Cel mai bine este să zugrăvești o imagine corectă pe o tabula rasa,” spune Lye. „Cei mici nu au absorbit încă principii și noțiuni false, nici nu sunt udați cu diverse obiceiuri rele, așa cum sunt mult prea adesea cei mai în vârstă, îmbibați cu ele.”[12] Dacă părinţii încep devreme să-şi catehizeze copiii, pot să-i învețe direct, f